Miroase a iarnă şi fotbalul nostru sărac se tîrăşte anemiat spre hibernare. Doar finanţatorilor le mai clocoteşte sîngele în vene, semn că naţia asta mai are un rest de ADN latin, chiar şi de periferie. O săptămînă întreagă, cămătarii au ţinut-o într-o bălăcăreală neplăcută ca o halenă. S-au ameninţat, s-au jignit, s-au împăunat, dar cînd a venit momentul adevărului, pe teren, la Vaslui, jucătorii s-au criogenat în frigul siberian.
Sîmbătă seară am asistat şi la o premieră. La un post TV, numitul George Becali încerca din răsputeri să dea afară angajatul altui club, pe Dinu Gheorghe de la Rapid, deranjat de o ironie îndrăzneaţă a preşedintelui mustăcios. Ştiam că umorul fin îi e străin celui care împrumută Steaua, dar răspunsul abject al acestuia a mai muşcat o halcă din rezerva de bun simţ a acestei ţări. Deşi era în egală măsură lezat de atacul asupra angajatului său, George Copos a tăcut complice 48 de ore. Abia azi, a dat un comunicat în care-l numeşte bădăran pe Becali.
Aşa a decurs un nou episod din istoria modernă a fotbalului românesc. Împreună, George Becali şi George Copos au împrumutat cluburile lor cu 40,8 milioane de euro. Becali cu 19,3, Copos cu 21,5. Sumele sunt exact şi au fost prezentate vara aceasta într-un Comitet Executiv al FRF. Cu asemenea finanţare nu e de mirare că pe stadioanele din România tuşele mai sunt încă trasate cu mătura şi cu găleata cu var.
În acest timp, în Anglia, un club neidentificat a folosit în premieră o metodă revoluţionară. A testat ADN-ul jucătorilor pentru a afla care sunt cei mai predispuşi la accidentări. Dezvăluirea a fost făcută de un profesor de la Yale University, implicat într-un studiu care a relevat că peste 100 de mutaţii genetice cresc şansele de accidentări grave la fotbalişti. Studiul a născut o dezbatere aproape la fel de aprinsă ca şi certurile de la noi. Un alt profesor, de la universitatea din Londra, susţine că descoperirea genetică ar putea duce la îngrădirea accesului copiilor talentaţi, dar nu foarte dotaţi genetic, în fotbalul profesionist.
În limba engleză, controversatul ADN, adică acidul dezoxiribonucleic, are acronimul DNA (di-en-ei). În româneşte, DNA înseamnă Direcţia Naţională Anticorupţie, locul pe unde în perioada asta se fac studii pe diverşi indivizi din fotbal. Cum ar spune Dumitru Dragomir “tot un drac”.



25 comments ↓
Foarte bun articolul!
Eu zic ca e bun articolul,realist!
Stucane ai mare curaj sa te iei de cine nu trebuie, te da jijelul afara de peste tot, ai grija
M-am saturat de atatia indivizi superficiali care cred ca le stiu pe toate si dau in poporul asta…”Lumea civilizata si noi” - da’ plecati ma si lasati-ne pe noi, taranii subdezvoltati in pace.
Daca nu, ciocul mic!
“patronii” au stricat fotbalul romanesc
Mihai,Costi se refera la oamenii care pt tine si copii tai sunt ETALON,pt mine si multi altii nu,asa ca poti ramane ,daca vrei
articolul are un iz de lipsa de incredere in posibilitatile fotbalului autohton. Costin hai sa vedem partea plina a paharului, cum ar spune Tamas…
Eh … de-ar fi asta singura problema in tara asta mult iubita
..este un om de nimic (copos )…a dat un comunicat de rahat , in care se vede stilul lui de sluga …ridica putin tonul ( dar cu capul aplecat ) si da putin din gura …”" copos este fratele meu mai mic , eu am supt de la mama , el de la tata “”…vai mama lui de prost …o sa moara sluga …sictir la genul asta de oameni …
Cand citesc randuri ca astea ma fandesc ca presa din Romania mai are o sansa, dar cand sau pe sport ro sau gsp tv imi dau seama ca nu e asa. Gigi e etalon pt o natie bolnava incurabil de prostie. Felicitari pt articol
MIHAI, ASE VEDE DE LA O POSTA CA ESTI BECALIOT… HALAL… SA AI NOROCUL SA INTRI IN CONTACT CU OAMENII PE CARE-I APRECIEZI, HAI SIKTIR !!
@ mihai. este clar ca si tu faci parte din categoria lui jiji cap de lemn. fi atent ca acest tip de comportament, este tot mai putin tolerat in romania ! daca ar trebuii sa plece cineva, ar trebuii sa o faca indivizii ce au comportament suburban. d.le stucan ai mare dreptate, dar acest cimpanzeu oparit, adica becali, este super mediatizat, tocmai de colegii tai de bresla.
Stiucane,nu juca rolul lupului moralist,ca nu noi l-am facut persoana publica pe acest mascarici.Voi presarii sinteti principali vinovati de poluarea morala a societatii cu nulitati gen Borcea - unul din simbolurile clubului pe care-l iubesti - ,Mircea Badea,Huidu, Vacanta Mare,Ciociu si Palade si lista este atit de lunga ca mai bine ma opresc.Daca doriti sa curatati media de aceste nulitati si sa faceti un bine copiilor vostri care pot sa aiba modele de viata tocmai astfel de mascarici,scutiti-ne macar o zi pe saptamina de acesti tembeli.Stabiliti ca toata mass media sa aiba o zi pe saptamina cind - macar - numele Gigi Becali,nu va mai fi pronuntat absolut de nimeni.Cu siguranta ca noi,dar mai ales copii vostri va vor multumi o data pt.binele ce l-ati facut.
@ polska. cata marlanie se poate citii printre randurile scrise de tine. daca nu ai parte de injuraturi sau jigniri, te panichezi si ti se pare ca ceva nu este in regula. din pacate si mitocanii au acces la internet !
@Sebi, Doru, nu cred ca este Becaliot, eu in schimb sunt anti-Becaliot vb lu Sebi, ce am inteles eu din ce a scris el este ca noi ca popor roman nu mai trebuie sa ne lamentan si sa dam in noi cum de altfel facem si auzim la primul colt de strada…ex ”Numa in Romania vezi asa ceva; Asa-i la noi la romani; asa ii romanu hot, pervers, oligofren; tara de cacat; etc..”. Nu dejeaba zicea R.Lucescu ca suntem un ”popor fragil psihic”.
Una peste alta problema noastra ii ca permitem prea multe oamenilor importanti politicieni, interlopi si ca sa nu reactionam ne cautam noua defecte.
@Mihai Pai tu esti tipul de om care se uita la OTV si Taraf toata ziua si dupa cand e de vot, se duce si il voteaza pe idolul retarzilor Dan Dioaconescu sau pe ciobanul de Jiji.
Felicitari pentru articol . Foarte bine scris si mai ales , cu mult curaji .Totusi , s-ar putea sa ai probleme din directia stinei . jiji Nu uita si nu iarta . Vezi datoria pe care o are Mutu la el . Despre copos , n-am cuvinte . Un zgirciob jegos, care trebuia sa fie la BULAU , alaturi de multi altii , de mult .Asta o spune un batrin rapidist , care merge pe stadion din `61 , de la finala de cupa ( de pomina ) cu Ariesul Turda .
costine, acum sincer …… te-ai gandit vreodata ca idiotu’ becaliot poate avea dreptate? cat e de prost asta nu contesta nimeni, dar spune ceva informatii 85% sunt adevarate. hai steaua mea.. fara becali
Gigi Becali este un individ bolnav promovat de o presa bolnava. Se da crestin dar e intrat in masoneria satanista, injura ca la usa cortului si se comporta ca un animal(porc e putin spus). Nu are respect fata de nimic si in imbecilitatea lui se crede superior dar de fapt are un comportament inuman. Presa prin democratie intelege promovarea tuturor nonvalorilor si a degeneratilor mintal. De fapt masoneria(ce conduce acum in Romania in proportie de 99% presa si televiziunile) doreste indobitocirea maselor si degradarea societatii ca intr-un final sa implanteze un cip in fiecare persoana.
Dacă în România ar fi existat măcar o brumă de bun simț și decențǎ , Gigi Becali , ar fi fost demult declarat persona non grata in fotbalul românesc , pentru felul in care se comporta si pentru limbajul lui de mahala. In EGALA masura , voi media , sunteti de vina pentru ca î-l bagati in seama , ba mai mult , “î-i dati apa la moara”.
@Lunetistu@. Lunetistule , la bulau ar vtrebui sa fie 90% dintre oamenii de fotbal din Rominia si 95% dintre politicieni. Si probabil ca aprox. 50% dintre “oamenii de rind”. Asta este ALTA discutie. Important este ca , macar Copos al vostru este un om decent , educat si care are un discurs de om normal si FOARTE echilibrat , spre deosebire de multzi altzii din fotbalul nostru mioritic. Intre Copos si Gigi Becali este o distanta ca de la cer la Pamint. Eu unul i-l prefer pe Copos, asa zgircit cum e el. Si la urma urmelor , e zgircit “pe banii lui”.
asa e stiucane da sa nu uiti k in ceea ce priveste balacareala din fotbalul romanesc tu ai fost cel care a tonul ei
tu ai fost si mama si tatal ei impreuna cu raspopitul… scuze da imi scapa numele
cat despre camatari … ai dreptate 100%
Puteai sa imi lasi comentariul cu privire la denumirea acidului dezoxiribonucleic, chiar daca ti-ai rectificat greseala in textul initial.
Dar ti-a fost mai usor sa il stergi, probabil pentru a nu-ti strica reputatia de jurnalist competent…ma bucur oricum ca ai mai invatat ceva.
Parerea mea insa ramane aceeasi…multi faceti jurnalism dupa ureche.
Si mai si cenzurati…halal…
“Dan FILOTI De la DNA la ADN. De Europa…” mai rasfirati , maica, mai rasfirati…:)
apare ministrul predoseanu la tv si spune ca sunt judecatorii nu stiu cum….de corupti
daca ar fi sincer ,s-ar caracteriza ca fiind alaturi de macovei monica si basinoiu o cangrena pentru intreaga societate romaneasca
Leave a Comment