Era început de iunie, anul acesta. Florile căzute din copaci îşi amestecau esenţele în rigolele inundate cu apă de ploaie. Stătea pe Calea Dorobanţi, vizavi de televiziune, într-o casă mascată de plantele agăţătoare care urcaseră din poartă pînă la etaj. De acolo plecase pe front în 1941, mîndru ofiţer regal de artilerie, şi tot acolo s-a întors, după 10 ani, o fantomă îmbrăcată în zdrenţele unor vremuri apuse. Trecuse Prutul, cucerise Odessa, dar a căzut prizonier în ‘42, la Cotul Donului, împreună cu zeci de mii dintre bunicii noştri. Continue reading →

Am auzit-o şi pe asta. “FIFA şi UEFA sînt mai căcăcioase decît oricine în momentul ăsta, pentru că au probleme cu FC Sion”, ne-a anunţat Mircea Sandu, distinsul domn care ne conduce fotbalul la pierzanie de 20 de ani. Să traducem un pic vorbele pline de duh ale domniei sale. Cum ar veni, şefii fotbalului mondial nu se bagă în ancheta DNA privind dezafilierea Craiovei pentru că au o frică viscerală de alte complicaţii. Ne sugerează Sandu că, dacă nu exista cazul Sion, Blatter şi Platini ar fi mers pînă în pînzele albe pentru a respecta regulamentele şi ar fi propus soluţia de şantaj: justiţia să-şi scoată nasul din izmenele fotbalului românesc, altfel vă dezafiliem. Continue reading →

Isteria a început. Antena 3 anunţă că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi alţi membri ai Comitetului Executiv federal sunt chemaţi săptămîna viitoare la DNA unde vor afla dacă se va începe urmărirea penală împotriva lor pentru abuz în serviciu. Alţi doi foşti membri, Ţerbea şi Avram, vor veni şi ei, dar nu de acasă, ci din beciurile Direcţiei Cercetări Penale pentru a răspunde de ce şi cum a fost dezafiliată Universitatea Craiova.

Pentru momentele de tensiune extremă, englezii au o vorbă, împrumutată de la Hitler: “The World will hold its breath”. Peste cîteva zile, lumea fotbalului românesc va sta cu răsuflarea tăiată. Deopotrivă, oameni liberi şi arestaţi se vor perinda pe holurile DNA şi numai procurorii ştiu dacă şi cine va mai ieşi de acolo om liber şi cine arestat. Suporterii olteni şi nu numai ar vrea ca toţi să plece în cătuşe. Managerii posturilor TV împărtăşesc pe ascuns aceeaşi dorinţă. Sunt conştienţi cîtă emoţie pot produce un sunet ca de cifru rotit şi un clănţănit scurt, metalic. E semnul că brăţările zimţate de oţel au înghiţit lacome încheieturile unor mîini din carne şi oase şi o dată cu acestea libertatea unui om.

Ani de zile, ziarele de sport au adus noi şi noi dovezi despre abuzul în serviciu al oamenilor care au avut în mîini destinul unui fotbal bogat în talente, dar sărac în realizări. Dacă într-un proces ar conta învinuirile morale, Sandu, Dragomir şi ceilalţi ar fi fost de mult condamnaţi. Cine a administrat căpuşarea cluburilor de cămătari nemiloşi? De ce cluburile sunt datoare vîndute unor persoane fizice care, culmea, sunt cei care pozează în patroni? Cum au primit licenţă numeroase entiţăţi fantomatice? De ce au ajuns în arest 3 şefi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor, puşi chiar de Sandu? Cine a numit oamenii din comisiile care au luat două decenii la rînd decizii abuzive? Mai important, de ce îşi iau licenţă cluburi care au doar 5 grupe de copii şi juniori şi acelea păstrate doar pe hîrtie? Unde este viitorul, domnilor? În ce colţ al intestinelor dumneavoastră s-a ascuns, digerat, în aşteptarea excreţiei?

Dacă printre procurorii DNA sunt cititori avizi ai ziarelor de sport, aceste întrebări ar trebui să le fie adresate. Au mai rămas cîteva nopţi. Pentru mulţi, vor urma ore de tensiune, de nesomn şi de îngrijorare. Imaginile cu Avram la costum asortat cu cătuşe le-au stricat confortul. Săptămîna viitoare, după două decenii, aceşti oameni vor trebui să dea explicaţii serioase nu în faţa Adunărilor Generale, ci în faţa procurorilor. Pînă atunci, vorba microbiştilor înrăiţi, răbdare şi tutun.

Miroase a iarnă şi fotbalul nostru sărac se tîrăşte anemiat spre hibernare. Doar finanţatorilor le mai clocoteşte sîngele în vene, semn că naţia asta mai are un rest de ADN latin, chiar şi de periferie. O săptămînă întreagă, cămătarii au ţinut-o într-o bălăcăreală neplăcută ca o halenă. S-au ameninţat, s-au jignit, s-au împăunat, dar cînd a venit momentul adevărului, pe teren, la Vaslui, jucătorii s-au criogenat în frigul siberian.

Sîmbătă seară am asistat şi la o premieră. La un post TV, numitul George Becali încerca din răsputeri să dea afară angajatul altui club, pe Dinu Gheorghe de la Rapid, deranjat de o ironie îndrăzneaţă a preşedintelui mustăcios. Ştiam că umorul fin îi e străin celui care împrumută Steaua, dar răspunsul abject al acestuia a mai muşcat o halcă din rezerva de bun simţ a acestei ţări. Deşi era în egală măsură lezat de atacul asupra angajatului său, George Copos a tăcut complice 48 de ore. Abia azi, a dat un comunicat în care-l numeşte bădăran pe Becali.

Aşa a decurs un nou episod din istoria modernă a fotbalului românesc. Împreună, George Becali şi George Copos au împrumutat cluburile lor cu 40,8 milioane de euro. Becali cu 19,3, Copos cu 21,5. Sumele sunt exact şi au fost prezentate vara aceasta într-un Comitet Executiv al FRF. Cu asemenea finanţare nu e de mirare că pe stadioanele din România tuşele mai sunt încă trasate cu mătura şi cu găleata cu var.

În acest timp, în Anglia, un club neidentificat a folosit în premieră o metodă revoluţionară. A testat ADN-ul jucătorilor pentru a afla care sunt cei mai predispuşi la accidentări. Dezvăluirea a fost făcută de un profesor de la Yale University, implicat într-un studiu care a relevat că peste 100 de mutaţii genetice cresc şansele de accidentări grave la fotbalişti. Studiul a născut o dezbatere aproape la fel de aprinsă ca şi certurile de la noi. Un alt profesor, de la universitatea din Londra, susţine că descoperirea genetică ar putea duce la îngrădirea accesului copiilor talentaţi, dar nu foarte dotaţi genetic, în fotbalul profesionist.

În limba engleză, controversatul ADN, adică acidul dezoxiribonucleic, are acronimul DNA (di-en-ei). În româneşte, DNA înseamnă Direcţia Naţională Anticorupţie, locul pe unde în perioada asta se fac studii pe diverşi indivizi din fotbal. Cum ar spune Dumitru Dragomir “tot un drac”.

Atunci cînd în sistem începe să curgă adrenalina stimulată de un pericol iminent, indivizii din specia numită homo sapiens se comportă bizar. Cei mai mulţi dintre ei, inventariaţi în subspecia camatarus rapacus, fug de responsabilitate, devin agresivi, încep să-şi amintescă brusc despre evenimente care în condiţii normale ar fi fost înghesuite într-un ungher întunecat al creierului.

Criza Avram s-a aşezat comod, ca un musafir aşteptat de multă vreme, pe o canapea jerpelită dintr-o cameră întunecată. A venit la vizionare şi prin faţa ei defilează panicate personaje dubioase, caractere dificile şi fapte reprobabile. Din tot acest spectacol grotesc nu ies dovezi irefutabile, dar un procuror DNA imparţial şi atent la febra convulsivă care a cuprins specia de cămătari nemiloşi ar putea extrage multe detalii utile în mersul ulterior al anchetei.

În ultimele zile am auzit că:

- Aştept să-i văd pe ăştia de au măsluit campionate, trişorii ca Paszkany şi cei de la CFR Cluj, să fie anchetaţi - Adrian Porumboiu

- Unii investitori s-au gîndit să bage 4-5 milioane de euro în arbitraje pentru a cîştiga titlul, oricum iau 30 din Ligă - Gigi Becali

- S-a găsit prostul de Becali să se ducă cu valiza la Cluj, să se expună. Acolo erau alte combinaţii, alţii au fost mai şmecheri - Adrian Porumboiu

- Dacă eu vreau să mituiesc arbitri, vorbesc cu ei personal, fără să mă poată prindă DNA - Gigi Becali

- Sorin Ţerbea şi Marius Stan au propus dezafilierea Universităţii Craiova, băgaţi la înaintare de Mircea Sandu - Adrian Mititelu

- Staţi liniştiţi că arbitrii şmecheri nu mai fac lucrurile necurate la telefon, le fac în locuri unde nu-i vede nimeni. Nu la benzinării, că acolo sunt camere - Adrian Porumboiu

- Dacă eu cunosc un arbitru, mă întîlnesc cu el azi, cu o lună înainte să înceapă campionatul, îi dau 300.000 de euro şi ştie ce are de făcut. - Sînt atît de mulţi bani încît fac orice. Înnebunesc - Gigi Becali

- Unii nu mai aveau control asupra arbitrajelor atunci cînd conduceam eu şi Huzu. Nimeni, nici Mircea Sandu, nu mai ştia delegările dinainte şi asta nu le-a convenit - Dan Lăzărescu

- O a doua mare problemă pe care o avem este cea a observatorilor, care sînt foşti arbitri şi care poate nu s-au debarasat de unele metehne mai vechi, care le-au rămas în cîrcă - Mircea Sandu

- Gheorghe Constantin “Suceavă” este cel mai, cel mai, cel mai, cel mai corupt din CCA - Gigi Becali

- Am auzit că Haţegan ar fi luat 150.000 de euro pentru un penalty dat acum 3 ani - Gigi Becali

La vizionare n-a venit Borcea, dar despre el aflăm din stenograme că înroşea telefonul cu mustăciosul de la CCA. Nici Marian Iancu, omniprezent altă dată, n-a scos un cuvînt de două zile despre cele petrecute în sînul lui Avram. Domnii de la CFR au fost discreţi, au venit la întîlnirea din camera obscură doar pentru a contesta numirea lui Crăciunescu în fruntea arbitrajului. George Copos n-a mai intrat. A anunţat din uşă că are încredere în justiţia română.

În timp ce criza Avram îşi face numărul, canapeaua jerpelită aşteaptă alţi muşterii. E loc suficient pentru criza cămătarilor care joacă la pariuri împotriva propriei echipe şi pentru criza licenţierilor. Apropo, încă o coincidenţă. Cum a păcălit aceeaşi FCM Tîrgu Mureş, echipă finanţată din bani publici, regulamentele stricte ale comisiei conduse de Viorel durul? Dacă aveţi răbdare, puteţi găsi nişte indicii aici:

Oare cu ce a mers Mircea Sandu în iulie la hotelul lui Ţerbea din Târgu Mureş?

Americanii sunt înnebuniţi după statistici. La un meci din NHL, un ziarist acreditat primeşte 9 foi, faţă-verso, cu tot felul de cifre. Lipsesc probabil doar gramajele meselor mâncate de namilele cu patine.

În România, rigoarea plictiseşte. Suntem atraşi de zgomot şi de circ la fel cum fluturii de noapte se lipesc de becuri. Arestarea lui Vasile Avram ne-a trezit interesul, însă acum nu mai credem. Am văzut prea mult circ la DNA pentru a mai înghiţi orbeşte comunicate, interceptări şi stenograme. Însă cifrele rămân şi uneori valorează mai mult decât stenogramele sifonate în presă.

Conform procurorilor, Vasile Avram ar fi luat mită 19.000 de euro de la sponsorul lui FCM Târgu Mureş, Sorin Ţerbea. Dacă nu ai flagrantul, e greu să dovedeşti. Aici apar cifrele. Ce legătură era între şeful CCA şi clubul din Târgu Mureş? Mai jos aveţi lista celor mai delegaţi centrali la meciurile lui FCM din sezonul trecut.
1.    Marius Avram 5 meciuri
2.    Sebastian Colţescu 4 meciuri
3.    Alexandru Deaconu 3 meciuri
4.    Andrei Chivulete 3 meciuri

Curios, nu? Omul acuzat că a luat şpagă de la Târgu Mureş şi-a delegat fiul ca pe nimeni altul la partidele ardelenilor. Apropo, cu cei 4 centrali, FCM are un palmares excelent: 6 victorii, 6 egaluri şi 3 înfrângeri. La fel de curioasă este şi lista echipelor pe care Marius Avram le-a arbitrat cel mai des în sezonul 2010-2011.
1.    FCM Târgu Mureş 5 meciuri
2.    Steaua 5 meciuri
3.    FC Braşov 4 meciuri
4.    Oţelul 4 meciuri

Cea mai arbitrată e Târgu Mureş, deşi  Marius Avram are ecuson FIFA şi, în mod normal, ar trebui să conducă derbyuri, nu nou-promovate. Simple coincidenţe, veţi spune. “În arbitrajul românesc nu există coincidenţe”, susţin însă Ion Crăciunescu şi Dan Lăzărescu, cei mai antipatizaţi foşti conducători din istoria CCA.

Are nasul zdrobit, cusut şi iarăşi mutat din loc. A păţit-o de 7 ori în carieră, însă n-a apelat la chirurgia estetică, aşa cum fac fotbaliştii din ziua de azi. Nici el nu s-a retras de mult, dar parcă a trecut o viaţă de acum 15 ani, cînd cîştiga titluri în Anglia, luîndu-se la trîntă la propriu cu Rush, Shearer, Fowler şi Bergkamp. Nu călca niciodată în vîrful ghetelor, iar în urma sa nu mai creştea iarba. Poate de asta Alex Ferguson l-a şi poreclit, hîtru, cu un nume de floare: Daisy, adică margaretă.

Steve Bruce e un manager nici prea prea, nici foarte foarte la Sunderland, un peşte mic printre rechinii din Premier League. Fix cînd are senzaţia că e pe punctul de a crea o echipă, Daisy asistă neputincios la exodul propriilor jucători spre cluburile mari. Luna trecută însă, la 26 de ani, ghanezul Asamoah Gyan a cerut să plece în Emirate, la Al Ain, pentru un salariu de 220.000 de euro pe săptămînă.

“Puterea e acum la jucători. Mulţi sunt mînaţi de lăcomie”, a confirmat Bruce ceea ce simte o lume întreagă. Simptomele sunt în parametrii diagnosticului. Eto’o cîştigă 10 milioane de euro pe sezon în Daghestan, adică în cele 60 de secunde scurse de cînd citiţi aceste rînduri camerunezului i-au intrat în cont 20 de euro sau, mai pe româneşte, 85 de RON.

Acum 55 de ani, un fost prizonier de război, neamţul Bernt Trautmann, apăra poarta lui Manchester City în finala Cupei Angliei timp de 17 minute cu coloana vertebrală fracturată. În 2011, în 17 minute, Kun Aguero, argentinianul ademenit la City cu banii ţîşniţi din deşertul arab, încasează 323 de euro.

Într-o lume tîrîtă dintr-o criză financiară în alta, fotbaliştii reprezintă o specie supravieţuitoare. Meseria lor se caută, impresarii se ocupă de tot, iar ei se pot adapta în orice mediu. Dacă un miliardar groenlandez îmbogăţit în urma comerţului cu foci înfiinţează peste noapte un club, mulţi băieţi se vor autodenumi ambasadori ai fotbalului şi, după ce se dezechipează la minus 30 de grade, vor dribla eschimoşi. În tribunele stadionului de gheaţă, cu pielea de focă trasă conform datinei peste cap, va sta însuşi Sepp Blatter care la final va anunţa afabil că sprijină candidatura Groenlandei la organizarea Campionatului Mondial. În cele două minute de discurs, un cont secret din Liechtenstein va fi alimentat cu 5 milioane de euro.

PS - Dacă miliardarul s-a îmbogăţit din comerţul cu mămăligă, lucrurile se complică. El nu finanţează clubul, ci îl împrumută, iar ambasadorii fotbalului n-ar face mulţi purici pe aici cînd ar vedea că în cont nu le-a intrat nici un cent de două sau chiar de trei luni. În România, deşi răsfăţaţi, jucătorii nu au puterea. În vîrful lanţului trofic s-a cocoţat cămătarus rapacus, o specie protejată prin regulamente de Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu. Dar despre asta într-o emisiune viitoare…

Niciun nor nu înveleşte cerul. E cald, rămăşiţă a unei veri trecute, luna plină îţi dă insomnie. Stai în pat cu lumina stinsă şi-ţi asculţi respiraţia. Oare Neşu ce face la ora asta? Te întorci de pe o parte pe alta, semn că nici viaţa ta nu e roză. Dar copilul ăsta de 28 de ani? Se simte de parcă are “trei tractoare pe partea stîngă”. Îţi treci palma peste piept. Nervii fini din buricile degetelor simt textura pielii şi se relaxează. Eşti norocos. Gîndul fuge pervers la problemele tale. E două noaptea şi cleştele strînge. Stres, credite, neînţelegeri la birou. Întinzi mîna stîngă şi simţi şoldul cald al soţiei. O stare de bine desface strînsoarea. Abia acum realizezi cît de norocos poţi fi.

Cearceaful moale îţi descîntă somnul. Îl vezi pe Neşu zburînd. Nu, e doar o iluzie, băiatul cu părul de culoarea spicului stă cu mîinile desfăcute, purtat pe braţe de patru colegi. Rîde şi zîmbeşti şi tu. Înseamnă că e bine. Dintr-o dată colegii dispar şi Neşu rămîne într-o curte suspendată parcă între albastrul mării şi albul stîncos. Stă la umbra unui măslin, dincolo de gard, Maria îl ţine pe după şold. Tu rămîni în praful drumului şi rîzi tîmp. E atît de bine sub soarele Greciei. Dar de ce oare ai senzaţia că eşti în Bucureşti? Unde a dispărut praful, de ce nu urlă sirenele, de ce nu înjură nimeni? Un băiat blond, cîrlionţat, vede o doamnă în vîrstă şi o ajută să trecă strada. Dă fuga la ţigăncile din colţ, cumpără un trandafir şi i-l aduce.

Te minunezi, dar n-ai văzut încă nimic. Geamul de la care ai urmărit scena e într-un birou curat ca un spital din Olanda. E locul tău de muncă. Unde sunt nervii, invidia colegilor, răutăţile? Brusc, eşti la volan pe o şosea cum n-ai mai văzut în România. “Autostrada Transilvania”, îţi şoptesc la unison pasagerii din maşină, un domn micuţ cu ochelari, un altul chel şi un pic şaşiu şi o doamnă blondă, pe tocuri. Tresari. Înseamnă că Neşu s-a făcut bine.

Deschizi ochii, e dimineaţă. Deşi ai adormit tîrziu, te simţi odihnit. Oare ce a mai spus Neşu? Dai start calculatorului şi cauţi febril. Abia acum realizezi că acest băiat imobilizat temporar într-un pat cu rotile are nevoie de încurajările tale la fel de mult cum tu ai nevoie de terapia cu energia lui pozitivă. Merci, Tolo, îţi mega mulţumim, Mihai!

Pe site-ul său, Ciprian Marica şi-a găsit timp să publice „facturile” şederii prietenilor săi din Paraguay. Aceste facturi sunt de fapt nişte confirmări de rezervare fără niciun nume şi acelea luate cu copy-paste dintr-un mail. Pe lîngă faptul că, în absenţa unui document oficial sau a vreunei dovezi de plată,  autenticitatea datelor este îndoielnică, un alt un amănunt suprinde.

La hotelul Yacht y Golf Club Paraguayo, 3 prieteni ai lui Ciprian Marica au avut rezervată, reţineţi, o singură cameră single (vezi facsimil -1- ) în care, deşi capacitatea era de 3 persoane, a fost declarat un singur adult (facsimil -2-). Dar oare cei trei băieţi veniţi să-l susţină pe căpitanul naţionalei s-au înghesuit într-o singură cameră?

Acum două zile, Ciprian Marica spunea ironic:  „Cum să meargă prieteni de-ai mei, invitaţi de mine, pe banii FRF? Cum să stăm împreună în cameră, am fost cazaţi în cămine de nefamilişti cu camere de cîte 4 paturi? Sau au dormit nopţi în şir 3 bărbaţi într-un singur pat?”.

Să presupunem totuşi că prietenii lui Marica au dormit într-un singur pat. Dar atunci unde a stat prietena unuia dintre ei, venită şi ea în turneul naţionalei?

Cert este că în ultima noapte petrecută în Paraguay, Ştefan Iovan a avut o ceartă cu unul dintre prietenii lui Marica. În timpul discuţiei, selecţionerul  i-a cerut să nu mai vină niciodată cu echipa naţională pentru că strică atmosfera. „Spuneţi că aţi venit pe banii lui Marica, dar ştiu eu mai bine cum şi cu cine aţi stat în camere”, i-a reproşat Iovan.

Sunt sigur că Marica poate scoate nu una, ci 10 confirmări de rezervare. Ce nu poate şterge Marica este replica prietenului său din discuţia cu Iovan: „ Mă *&#* pe echipa naţională! Eu am venit aici pentru Ciprian!”. Asta e factura pe care n-o poate nici produce, nici plăti!

M-am decis să-i răspund lui Marica pentru a respecta adevărul discuţiei purtate aseară. L-am sunat eu la ora 20.00 fix, la exact 7 minute după apelul primit de pe un număr pe care nu-l cunoşteam. Nu aveam numărul lui, nu suntem prieteni, nu îmi este nici antipatic, nici simpatic. A vorbit civilizat, cu un strop de aroganţă, încercînd să-mi demonstreze că lucrurile scrise ieri de mine nu sunt adevărate. Din două-n două fraze tot amintea despre facturile pe care le-ar deţine şi pe care le va publica pe site imediat. Discuţia a fost lungă şi sinuoasă, la fel ca driblingul lui. Am insistat să publice facturile de la hotelul Yacht y Golf Club Paraguayo şi să mi le trimită şi mie pe mail. Exact în acel moment, mi-a spus că trebuie să intre la masă şi că mă va suna imediat după.

La 20.40, a revenit cu un nou apel. Am aşteptat să aducă vorba despre facturi, însă n-a mai făcut-o. Încăpăţînat, a venit cu noi argumente, de data asta stranii: “Să dea Dumnezeu să nu mai dau un gol la Schalke!”. Mi-a vorbit despre sforăitul lui Zicu, apoi a încercat să-mi spună că “prietenii” lui, personajele textului meu de ieri, n-au făcut nici pe sfert răul pe care “alţii, rupţi de beţi” l-au produs în turneul sud-american. Ce-l rodea cel mai tare era momentul ales pentru publicarea textului: “Poate că ai dreptate, poate aşa a fost, dar de ce ai scris acum? Asta e răutate!”.

I-am explicat şi ieri şi i-o repet. Ciprian, nu sunt instrumentul nimănui! Poate tu eşti obişnuit să dai, dar eu nu iau bani pentru a scrie. Ţi-am spus şi ieri. Acum 2 ani, în plină criză, mi-am dat demisia de onoare în semn de protest faţă de situaţia lui Decebal Rădulescu, al cărui contract de muncă fusese rupt de GspTV.

Tot ieri, Ciprian m-a întrebat ce trebuie să facă un jucător pentru a fi căpitanul echipei naţionale. Dragă Marica, ştiu doar ce nu trebuie să facă, ce nu e profesionist. Nu trebuie să-şi aducă prietenii cu apucături ciudate în cantonamentul naţionalei. Şi să aibă grijă ca aceşti prieteni să nu ţipe la selecţioner. În rest, îţi doresc multă sănătate şi multă baftă!

Acesta este articolul iniţial, la care a răspuns Ciprian Marica

Acesta este răspunsul atacantului în formă scrisă, pe blogul personal