D`ale mele ↓
March 14th, 2008 — D`ale mele
Artiştii lui n-au dispărut, dar fotbalul a încetat demult să mai fie o poezie recitată cu talent prin iarbă. Banii, ambiţiile nemăsurate şi dorinţa de a fi acolo unde contezi, au transformat acest joc într-o luptă din ce în ce mai încrîncenată. Declanşată din lojă, purtată prin tribune şi continuată apoi pe gazon, ea ne dezumanizează.
“Unii oameni spun că fotbalul este o problemă de viaţă şi de moarte. Sînt foarte dezamăgit de această atitudine, vă asigur că este mult, mult mai mult decît atît”, spunea Bill Shankly, managerul de legendă al celor de la Liverpool.
Şi ce frumos! Ce frumos ar fi fost dacă sensul ar fi rămas acelaşi. Din păcate, l-am denaturat atît de tare, încît frumuseţea lui dispare în picioare rupte cu brutalitate pe gazon, în bastoane aplicate fără milă prin gradene sau în scandări pline de ură prin tribune.
“Puştiul lui Cosmin Paşcovici, la a treia operaţie pe creier.” “Inima lui Antonio Puerta a încetat să mai bată.” “Dacă ar fi trăit, Cătălin Hâldan ar fi împlinit…” “Cehului Radek Opral i-a murit soţia în timp ce îl anunţa la telefon că vor avea încă un copil.” Citim şi pentru cîteva secunde timpul parcă se opreşte-n loc. Acestea sînt momentele în care ne reamintim că sîntem oameni. Şi că nu e decît un joc. Apoi, mergem pe stadioane…
September 27th, 2007 — D`ale mele
Sosirea lui Jose Mourinho la Lisabona a provocat plecarea fostului prim ministru al Portugaliei dintr-o emisiune televizată.
Pedro Santana Lopes, fostul şef al guvernului portughez în perioada 2004-2005, se afla miercuri într-un studio de televiziune, acolo unde acorda un interviu. Emisiunea a fost întreruptă, brusc, în momentul în care Jose Mourinho şi-a făcut apariţia pe aeroport.
“Credeţi că acest lucru justifică întreruperea?”, a întrebat fostul prim ministru lusitan, profund deranjat de situaţia creată. “Această ţară e pe cale să înnebunească. Cu tot respectul, nu voi continua interviul. Oamenii trebuie să înveţe”, a adăugat, nervos, Santana Lopes, după care a părăsit studioul.
Jose Mourinho este considerat un erou în Portugalia, după ce a reuşit să cîştige Cupa UEFA şi trofeul Champions League cu FC Porto, pentru ca, mai apoi, să facă din Chelsea o echipă de top în Europa. Reîntoarcerea celui care s-a autointitulat “The Special One” a reprezentat un eveniment important pentru milioanele de portughezi, care speră sa preia naţionala. Din păcate însă, fostul antrenor al lui Chelsea a respins această posibilitate, anunţînd că obiectivul său este acela de a antrena o mare echipă de club, sau una care aspiră la acest statut.
El este Jose Mourinho!
September 19th, 2007 — D`ale mele
Un cotidian englez a publicat astăzi cîteva maxime celebre din lumea fotbalului britanic. Cum nici noi nu stăm rău la acest capitol, haideţi să vedem cine ar ieşi învingător dintr-un asemenea duel! Ai noştri, sau ai lor?
“N-am planificat niciodată nimic şi nici n-am s-o fac vreodată” - Paul Gascoine
“La pomul lăudat nici mere nu face” - Dorinel Munteanu
“Dani arată atît de bine, încît nu ştiu dacă să joc cu el sau să-l…” - Harry Redknapp
“Am fost pur şi simplu sidefat de frumuseţea acestor fete” - Ionuţ Luţu
“Cu Germania e dificil să joci, au avut 11 internaţionali azi acolo pe teren” - Steve Lomas
“Nu avem şanse, însă cu toate acestea o să ni le jucăm pînă la capăt” - Vasile Jercălău
“Nu i-am subestimat. Au fost mult mai buni decît am crezut” - Bobby Robson
“A cîştigat echipa care a marcat mai mult decît adversarul” - “Pitzi”
“Mi-ar plăcea să joc pentru un club italian, ca Barcelona” - Mark Draper
“Am puterea să recunosc că nu sînt vinovat” - Gheorghe Ştefan
“Este a doua echipă din lume şi nu există loc mai bun decît atît” - Kevin Keegan
“Nu ştiu de cîte goluri avem nevoie ca să ne calificăm cu Betis. Mai multe cred ca ar fi bine.” - Boştină
“Cînd un jucător se apropie de 30 de ani, aşa face şi corpul său” - Glen Hoodle
“Cu privire la reapariţia blaturilor în campionatul nostru, nu mi-e frică, dar mă tem” - Marin Condescu
“Samassi Abou nu vorbeşte engleză prea bun” - Harry Redknap
“Părerea mea că, dac-o fi să mă convoacă, poate dau şi-un gol.” - Claudiu Răducanu
September 4th, 2007 — D`ale mele
Ceea ce Vasile Turcu aştepta să se întîmple după meciul cu Lazio s-a întîmplat după cel cu Gloria Bistriţa. Mircea Rednic şi-a prezentat demisia, sîmbătă noaptea, în urma unei discuţii care a durat 5 minute. După ceasul aceluiaşi acţionar.
“Atîta timp cît unii jucători nu mă mai vroiau şi nici conducerea nu era cu totul de partea mea, nu mai avea rost sa continuu. Mă hotărîsem să renunţ după meciul cu Lazio, dar am zis că… Dar nu am cu cine. Le-am spus şi jucătorilor înainte de meci că imi dau demisia şi au arătat cât de mult le-a păsat” - a declarat fostul antrenor al cîinilor. Mesajul e clar. Motivele care l-au împins să ia această decizie sînt şi mai clare.
Cele 13 victorii consecutive din sezonul trecut, titlul de campion al României, calificarea în primavara europeană şi victoria în Ghencea, după 18 ani, l-au transformat pe Rednic într-un antrenor iubit în “Groapă”. Sondajele printre suporteri indică faptul că 46% dintre ei işi doresc să revină. În 2005, punînd presiune pe conducere, suporterii rapidişti reuşeau să-l readucă la echipă pe Răzvan Lucescu. Acum, dinamoviştii încearcă acelaşi lucru. Credeţi că vor reuşi?
July 14th, 2007 — D`ale mele
S-a născut pe 19 august 1973 in Lecce. Cariera de fotbalist şi-a început-o la vîrsta de 22 de ani, în seria a treia, la Trapani. A înscris două goluri în 13 meciuri. Anul următor s-a transferat la Perugia, în serie B, dar a jucat un singur meci. Din fericire, sezonul următor a fost mai bun: 14 meciuri jucate şi două goluri înscrise, de data aceasta, in serie A. Despre Marco Materazzi, cel care în finala CM a provocat eliminarea lui Zinedine Zidane, puteţi afla mai multe de pe pagina sa de Internet, lansată ieri.
Aventura lui David Beckham în Statele Unite a început. Imagini de la prezentarea sa oficială la LA Galaxy puteţi vedea aici, iar aici, entuziasmul cu care a fost primit pe aeroportul din Los Angeles.
June 11th, 2007 — D`ale mele
O investigaţie realizată de cotidianul britanic “The Observer” în Coasta de Fildeş, dezvăluie faptul că oamenii de afaceri, odinioară preocupaţi de diamante, şi-au îndreptat acum atenţia spre fotbal, înfiinţînd şcoli ilegale pe întreg teritoriul ţării. Astfel, copiii sînt exploataţi de cei care speră să profite de pe urma unor mari cluburi europene.
“Există sclavie în fotbal! Africa a fost multă vreme exploatată pentru diamante, pentru aur şi pentru oamenii săi. De ce ar fi altfel cu fotbaliştii?” - Mr. Shalhoub, om de afaceri libanez
Dintre cei care pleacă, doar cîţiva ajung să cîştige milioane, în timp ce majoritatea sfîrşesc prin a munci în construcţii, sau, mai rău, pe străzi. Articolul dezvăluie dramele care se ascund în spatele unor poveşti de succes ale unor fotbalişti ivorieni, cum ar fi Didier Drogba, Kolo Toure sau Zokora.
Material apărut în cotidianul britanic, “The Observer”.
June 6th, 2007 — D`ale mele
În timpul conflictelor armate din anii 90, care au avut loc in Liberia şi Sierra Leone, mulţi tineri şi-au pierdut mîinile şi picioarele. Cei doi tineri liberieni din imagine amintesc lumii întregi de atrocităţile comise în acea perioadă, pentru care fostul preşedinte al Liberiei, Jack Taylor, aşteaptă să fie judecat. Ei fac parte din două echipe formate din tineri mutilaţi, care acum încearcă să ducă o viaţă normală, jucînd fotbal. În Liberia există mai multe asemenea echipe formate din tineri cu dizabilităţi, cauzate nu de accidente, ci de brutale acte de violenţă.
May 5th, 2007 — D`ale mele
În semifinalele Cupei Turciei, Beşiktaş a făcut egal în deplasare şi a eliminat Fenerbahce. După meci, Ricardinho, liderul lui Beşiktaş, a fost aşteptat în parcarea subterană a stadionului şi a fost bătut de către oficiali şi jucători ai lui Fener. Imagini şocante, surprinse de către un post de televiziune turcesc, aici.
May 5th, 2007 — D`ale mele
Fetelor, citiţi cu atenţie pînă la capăt, informaţia este foarte folositoare!
Vă aflaţi într-un magazin de pantofi, sînteţi a doua la coadă. În spatele vînzătoarei se află o pereche de pantofi superbi, pe care vi-i doriţi foarte mult. Doamna din faţa dumneavoastră i-a văzut şi îi priveşte cu jind, dar nici una nu aveţi portofelul la voi. Ar fi nepoliticos să intraţi în faţa femeii fără să aveţi cu ce plăti pantofii, dar dacă aţi avea bani, femeia din faţă n-ar avea ce să zică.
Vînzătoarea aşteaptă în continuare la casă. O prietenă probează nişte pantofi în magazin şi vă observă dilema. Se pregăteşte să vă arunce portofelul ei. Dacă face acest lucru, il puteţi prinde, puteţi trece de cealaltă clientă şi puteţi cumpăra pantofii mult doriţi.
Trebuie să vă aminţi însă, întotdeauna, că, pînă cînd portofelul nu este aruncat, nu este frumos să treceţi în faţa celeilalte cliente.
La ce vă foloseşte?
FELICITARI - Tocmai aţi învăţat regula offside-ului la fotbal!
April 29th, 2007 — D`ale mele
Eu v-am zis! Gigi Becali - “Am dat afară tot CA. Mihai Stoica era manager, primul afară!”