Sensibilii noştri arbitri

 În timp ce Crăciunescu încearcă din răsputeri să le spele imaginea ca pe tricouri, arbitrii se tăvălesc poznaş prin noroi

Avînd în vedere că arbitrajul românesc are o întreagă istorie neagră în spate şi că unii dintre cavaleri chiar au fost traşi pe linie moartă de DNA, misiunea şefului CCA pare o utopie. Asta şi pentru că cei aflaţi în subordinea lui îi sabotează demersul constant. Numiţi o singură etapă de la Dumnezeu în care cel puţin doi dintre ei să n-o fi comis grav! Puteţi? Ştiu, nu prea!

“Eu zic că avem 10 arbitri capabili să conducă finala Europa League. Balaj, Tudor, Haţegan, de ce să nu poată arbitra? Şi Colţescu poate, care nu e pe lista FIFA”, susţinea Crăciunescu înainte să înceapă returul, iar eu nu-l contrazic. Mai mult, spun că finala poate s-o arbitreze chiar şi Jean Paler dacă-i facem rost de un ecuson FIFA. Ar face-o însă fără să vicieze rezultatul şi să provoace, astfel, un mare scandal?

Nu credeam să ajung să spun asta, dar circul din Liga 1 de la o vreme încoace nu mai e făcut de finanţatori, ci chiar de arbitri. Gîndiţi-vă numai la cum a arătat ultima etapă! Ăştia mici au făcut praf meciurile pe care le-au condus, iritînd deopotrivă jucători, conducători şi suporteri, după care taticul lor a apărut plîngînd la TV. Tare sau ce!?

Atîta sensibilitate ca la băieţii ăştia mai rar! Ne reamintesc constant că sînt oameni şi că e normal să greşească, se revoltă cînd le scad baremurile şi strîmbă simandicos din nas cînd sînt criticaţi, apoi intră pe teren, unde fac inevitabil ravagii. Gratis, zic ei. Iar noi, ceilalţi, ar trebui să-i înţelegem şi să-i mîngîiem părinteşte pe cap, ca nea George pe Răzvan într-o vreme. Să ne iertaţi, dar n-o s-o facem! Şi încetaţi odată cu explicaţiile puerile! Vă plîngeţi de presiunea la care sînteţi supuşi, dar nu spuneţi cine vă obligă s-o acceptaţi. Dacă nu aveţi psihicul suficient de puternic, de ce nu vă daţi voi, frumos, la o parte? Acuzaţi conducătorii că vă contestă, creîndu-vă o imagine negativă în străinătate, dar treceţi cu uşurinţă peste faptul că vă bateţi joc de banii şi de efortul băieţilor lor. N-au şi jucătorii dreptul la prime? Faceţi fasoane cînd vă critică presa, amintindu-ne obsedant că avem la dispoziţie reluări. Păi, bine-nţeles că avem şi că ne ghidăm după ele, pentru că noi n-avem ochiul format şi nici nu sîntem antrenaţi să luăm decizii în fracţiuni de secundă, cum se presupune ca ar trebui să fiţi voi, ca mari arbitri ce sînteţi, capabili să conduceţi finale în Europa!

Aşadar, domnilor, băgaţi-vă fardurile-n poşete şi încercaţi să vă faceţi profesionist şi onest meseria pentru care vă intră pe carduri suficienţi bani, atît timp cît susţineţi că pentru voi arbitrajul e şi pasiune. Ceea ce e corect! Altfel, dacă ar fi vreo mare povară, nu v-aţi mai orienta copiii, finii, nepoţii, cumnaţii şi verii spre el. Zic bine?

26 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 26 bănățanu on 28.03.12 at 7:39 am

Jorjele,
nu ai greșit deloc când i-ai numit împiedicați pe ”actorii” din Liga1. Dar trebuie să fii de acord că și ”fluierașii” noștri sunt la fel de ”împiedicați” ca jucătorii. Și unii și ceilalți au cu totul alte interese decât spectacolul fotbalistic și gloria sportivă. Din păcate, banii (atât de puțini, după unii; mult prea mulți, raportat la calitatea ”muncii” celor implicați în fenomen, după mine) au ucis definitiv ceea ce a fost cândva doar bucurie și spectacol. Fotbalul a devenit o afacere bună pentru cei implicați, dar proastă pentru noi, suporterii, cei care investim speranțe și ne alegem doar cu amăgiri. Și ne mai și înjurăm unii pe alții pentru ceva ce nu mai merită nici măcar băgare de seamă…Părerea mea…

# 25 Adi on 27.03.12 at 8:31 pm

ca dovada ca patronii din fotbal se fura intre ei, e chiar declaratia de azi a lui Gigi, care a zis ca l-a intors pe Dinu Vama numai sa nu mearga la Rapid, mintind ieri ca Dinu ar fi batut deja palma cu Steaua. E o dovada a mafiei din fotbal, de la cel mai inalt nivel. Publicul stie doar minuscula parte care uneori le scapa unora…

# 24 lereter on 27.03.12 at 8:30 pm

Vad zilnic fotbal,pe satelit-Italia,Spania,Germania,Anglia,Franta,le vad pe toate,in limita timpului.Mare deosebire de arbitraj nu exista.Doar ca cei care comenteaza nu judeca arbitri cu obstinatie,descriu jocul,tactica,datele problemei,etc. Dar nu se zica :” Arbitrul X a furat pe cutare”. Conducatorii de club nu apar la televizor.Nu exista becalizare,borcizare,dinificxatie (de la Dinu),nici memelisti (din era Urziceniului).Toti sint decenti,accepta ca se poate gresi,ca a nu da un penalty,un cartonas,un offside,sau o eliminare nu e un capat de tara.Anglia are chiar regulament,de arbitraj, propriu,adica dupa capul arbitrului,cum vreau muschii lui.La emisiunile de analiza sint imagini clare,computerizate,nu sint dubii ,ca la noi,cind se minimizeaza ceva care nu convine maherilor actuali. Apoi se judeca identic ,fie ca e vorba de Real,fie ca e vorba de Getafe ,de exemplu.La noi unii “analisti” par platiti sa faca scandal,(Horiaaa Ivanoviciiii !!)sa incite,sa-l faca pe becali-de exemplu- sa debordeze. Fac rating,dar e trista metoda. Hateganu de exemplu este cumplit jignit de un Porumboiu,un om bolnav,incorect,care crede ca au murit toti cei ce l-au vazut arbitrand.Craciunescu este aiurist,unic in Europa, “analizeaza” live, cu public,pe bani dati de televiziuni,pentru el . Ce fotbal e asta ? E fotbalul lui Mircica& Mitica doi corupti,depasiti de evenimente,si al unor publicisti ca Mister Sendre. No name ! Pana cand ?

# 23 Adi on 27.03.12 at 8:28 pm

Daca patronii fotbalului romanesc, care conduc si Liga, si FRF, ar fi decis sa nu accepte arbitraje tendentioase, ar fi luat si masuri ca sa nu se ajunga la aceasta asa-zisa criza de arbitri. Dar cand ei insisi trimit valize ca sa influenteze rezultatele, cum sa credem ca nu sunt tot ei de vina, impreuna, pentru asa-zisa coruptie din arbitraj? Ei organizeaza sistemul de arbitri, ei decid daca il fac de calitate sau nu. Acum se plang ca arbitrii ii fura, cand ei se fura intre ei tot timpul?!

# 22 Dorin on 26.03.12 at 8:59 am

UNDE ESTI TU? GANEA DOAMNE????
Cei mai in varsta isi amintesc de arbitrajele relativ curate dinainte de 90. Sigur isi amintesc si ca arbitrii mai ieseau si cu suturi in fund din stadioane cand greseau :) )

# 21 Tudor on 26.03.12 at 7:23 am

Acum voi face un anunt care va schimba istoria Mass Media !!!
Am citit acest articol care vrea sa fie o revolta impotriva arbitrajului.
Presiunea e facuta de mass media pe arbitrii. Daca te uiti in presa internationala numai la noi vezi aceasta infuzie de articole deosebit de bine scrise si de redactate. Am inceput comentariul exact cum puneti voi titluri.
Deci daca acest comentariu va fi banat nu ma mira. Nu sunt de acord cu tine ca am fost arbitru si stiu ce inseamna…munca in spate…. si vin apoi ceva patroni de club, baga in cantonament cativa ziaristi…hotel papica, tot ce trbuie sa bage ceva articole simandicoase.
Se termina meciul si se continua procedeul. Noroi contra publicitate…mai si amenintati ca daca nu va luati dreptul in tavaliti pe X si pe Y.
Apoi tu scri aici ceva ce puteai redacta in 5 linii, ca de trebuie sa pari cult.
WOW! respect calitatii deosebite in mass media comparativ cu activitatea arbitrajului!!!!
O zi deosebita!

# 20 dragan ion on 25.03.12 at 10:22 pm

jorjel , adrian si c24. Nu ma adresez voua. Nu meritati. Una e sa gresesti,ceea ce e omenesc, si alta e sa judeci cu doua unitati de masura, dand decizii diferite petru acelasi lucru , dirijand jocul in sensul dorit, prin decizii aparent fara importanta, sau inventand penaltiuri, sau offesaid , functie de situatie, in meciuri pe muchie de cutit. Cum de apar echipe ajutate constant , cu multe puncte castigate doar din decizii eronate.
Si FATALITATE, echipele respective ies campioane.

# 19 c24 on 25.03.12 at 7:33 pm

In Spania sunt cel putin 3 meciuri cu greseli mari impardonabile pe etapa, dar eu n-au nici un Becali …. De altfel in fiecare campionat din Europa se greseste etapa de etapa, uneori mai grav decat la noi, dar cred ca ei toti la un loc n-au atatia hoti care se declara oameni cinstiti. Oricum n-au indivizi ce apar ca sarlatani in stenograme, girati ca oameni cinstiti la emisiuni tv comandate si platite in fel si chip.

# 18 Alex on 25.03.12 at 6:04 pm

Eu sunt de parere ca tot ceea ce tine de fotbalul romanesc este un circ, un film cu actori de foarte proasta calitate incepand cu jucatorii, patronii, spectatorii, arbitrii bineinteles ,DAR CEI MAI SLAB PREGATITI SUNTETI DUMNEAVOASTRA CEI DIN PRESA si din nefericire nu va dati seama de acest lucru, emitand diverse opinii despre aproape orice subiect, opinii care de cele mai multe ori sunt sub orice critica. Pentru a va caracteriza in doua cuvinte v-as spune doar SUNTETI PENIBILI !!!!!!!!!!!!

# 17 @#1 on 25.03.12 at 6:01 pm

Faptul ca la noi arbitrii fac meciurile praf, nu-i mare lucru, sunt doar cteva zeci de mii e Euro in joc. Nasol e la nivel inalt, vezi calificarea Frantei printr-un hent sau meciul Chlesea-Barcelona de acum cativa ani. Astia sunt arbitri care au deturnat zeci de milioane de euro. Tre sa se introduca proba video, ca de-aia suntem in sec 21.

# 16 alexM on 25.03.12 at 5:51 pm

ba nene mai bine nu ai zis in ultimul timp
FELICITARI
nici io nu inteleg frate cum e nasol in arbitraj da toti isi baga copii acolo
INTREBATII VOI IN INTERVIURI DE CE MINERII NU ISI DORESC SA AJUNGA COPII LOR CA EI IN MINA - SI MULTI ALTII
intradevar daca circul finantatorilor e tinut sus … doar de jiji si de porumboiu mai noi, arbitrii incep sa le faca fata cu brio, ba chiar uneori prin prestatiile lor sa ii intreaca
imi pare rau pentru craciunescu dar isi asociaza numele cu niste hoti sau incompetenti - din pacate nu face decat sa le gaseasca scuze in loc sa taie in carne vie

# 15 motanul incaltat on 25.03.12 at 5:23 pm

Eu nu sunt de acord cu scaderea baremului,ba as fi chiar pt.dublarea lui la cei ce merita.Numai ca,atunci,cind unul o comite,indiferent ca are ecuson FIFA sau e la primul meci-sa ia doar un echivalent de ,sa zicem 100 euro maxim si urmatorul meci la divizia B.Iar cei mai buni din divizia B in ordine un meci la Divizia A in locul celor ce au gresit…Ar trebui o comisie formata din cite un ziarist sportiv de la principalele gazete sportive plus Craciunescu.

# 14 kiki on 25.03.12 at 5:07 pm

fara sa mai facem pe desteptii, precum unii din cei care au postat pe aici, aveti perfecta dreptate. si pe langa pasiune pt arbritaj, iau bani frumosi pt romania, unde salariul mediu al omului simplu se invarte intre 200 si 300 euro.

# 13 un cetatean on 25.03.12 at 4:58 pm

ai dreptate tata! la ce bani isi iau ,si la prestatiile lor jalnice merita sa fie criticati!
ei au impresia ca 5000 de ron cat castigau pt 90 min li se parea putin?
ia sa vina sa puna mana pe o lopata si sa ia 800ron pe luna si atunci nu-i mai critica nimeni!
ce iam pus eu sa se faca arbitri!

# 12 adrian on 25.03.12 at 3:28 pm

In primul rand citesc cu stupoare regula nr 1 sa nu ataci autorul si alte chestii …pai stimati domni eu sunt indignat de ce se intampla in fotbalul romanesc si de persoanele care il conduc si cum il conduc(platind acesti asazisi gazetari sa spuna sau sa scrie la comanda).Oricum eu nu disculp arbitrajele,dar nici nu le-as pune la zid.Ce greseli se fac in arbitrajul ramanesc se fac in toate campionatele din lume fara a aduce atata scandal cat aduc acesti gazetari la noi.Din pacate iubitii nostri autori nu am vazut sa puna la zid antifotbalul care se joaca in tara pe niste sume fabuloase,nu am vazut sa puna la zid simularile jucatorilor,care in opinia mea sunt tentative de furt cel putin egale cu greselile intentionate ale arbitrilor,nu am vazut sa puna la zid conducatori de cluburi care cand pierd ,pierd doar din cauza arbitrajului,niciodata din cauza neputintei lor de a baga mingea in poarta.Dar cel mai tare ma enerveaza cand striga ca e furat unu ca Dinu care toata viata lui de fotbalist a fost arbitrat la comanda sa castige.Sincer sa fiu e pentru mine persoana cea mai antipatica care isi da cu parerea si spun asta nu doar pentru ca el a fost in toata cariera lui favorizat de arbitraje ci si prin prisma rezultatelor lui ca tehnician,care nu prea ii dau motive sa isi dea cu parerea,dupa cate echipe a ingropat(singura scapata de retrogradare fiind Dinamo).Iar in alta ordine de idei stau si ma intreb oare cu ce ganduri curate multe echipe din Liga1 au in conducere fosti arbitri ,ca doar nu pentru cunostintele lor in domeniul economic…

# 11 blatan on 25.03.12 at 2:53 pm

da. zici bine. bravo. cand vad panselutele cum arbitreaza, mi se face dor de ganea.

# 10 Jorjel on 25.03.12 at 2:17 pm

@nasuk07: Nu-s arbitru nici de-aproape, nici de la distanta :) Sunt doar o persoana caruia ii place fotbalul, sa-l privesc asa cum e, cu bune si cu rele, si care e scarbit pana peste cap mai mult de scandalurile care-s in presa decat de arbitrajele proaste.

@bănățanu: Tin sa te contrazic un pic la clasarea fotbalului romanesc in lume. Putem sa avem arbitrii de 5 stele, nu vezi ce fotbal joaca impiedicatii astia? Valoarea e data si de fotbalisti, care din pacate numa fotbalisti nu se pot numi, o mare parte din ei. Un 0-0 in Anglia sau Spania e oricand mai spectaculos decat un 2-2 in Romania. Parerea mea.

@DRAGAN ion: Stii tu, vorba aia: bine ca esti tu dãstept :)

# 9 ioska on 25.03.12 at 12:24 pm

Felicitari, domnule, trebuia sa le reaminteasca cineva acestor mironosite ca nu-i obligatoriu sa te faci arbitru daca nu esti in stare. Asta cu presiunea e cea mai penibila scuza, parca ar conduce avioane, nu alta!

# 8 DRAGAN ion on 25.03.12 at 12:23 pm

DE ANI DE ZILE EI IMPREUNA CU MITICA SI UNEORI CU SANDICA STABILESC IERARHIILE IN FOTBAL, DE LA ANUL O SA NE UITAM LA ALTII IN LIGA CAMPIONILOR…
NU NE-A AJUNS PENIBILITATEA DE DORINEL MURDAREL PE CARE A,MM EXPORATAT-O ACOLO. CREDE PAZKANY CA A REZOLVAT DEJA SI CU ARBITRII CA SA PROMOVEZE IN GRUPE ( CAMPIONATU’ L-A LUAT DEJA ). DAR SE INSEALA. REDACTIILE ZIARELOR STRAINE AU FOST INFORMATE DE CE PREGATESTE CAP DE PRUNA. LA FEL SI DIVERSI BAIETI DE LA FIFA SI UEFA.
MITICA, MITICA, FRAMANTAM ALUATU’ PENTRU TINE. VINE VREMEA TA.

# 7 Vlad on 25.03.12 at 12:23 pm

Azi nu ai mai avut chef de umor… vad ca te-au enervat si pe tine :) )

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.