Curse ilegale de cîrtiţe în Bucureşti. Mai multe cîrtiţe au fost surprinse marţi seara de radar gonind cu peste 140 de km/oră pe bulevardul Basarabia din capitală. Deşi agenţii de circulaţie au încercat să le oprească, acestea au demarat în trombă, fiind blocate în cele din urmă pe Chişinău. Pe lîngă faptul că “zburau” pe şosea, cîrtiţele se aflau şi sub influenţa băuturilor alcoolice, nedorind însă să se supună controlului-etilotest. Ele au fost conduse la secţia 13 unde s-au spart în anchetă.
Din declaraţii reiese că au fost selectate pentru tesul antidoping efectuat după meciul România - Franţa şi obligate să bea cîte 7 beri fiecare. Strînse cu uşa, acestea au recunoscut că au fost contactate clandestin de FRF în vederea unui pateneriat cu echipa lui Victor Piţurcă. Cîrtiţele au mărturisit că şi-au îndeplinit sarcinile defensive cu brio, refuzînd însă să ofere detalii.
Marcel Pavel va intona imnul Bulgariei. Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal a anunţat într-o conferinţă de presă că imnul echipei vizitatoare la meciul Italia - Bulgaria, din preliminariile CM 2014, va fi interpretat de Marcel Pavel.
Giancarlo Abete a declarat că a fost impresionat de umorul românului şi mai ales de maniera originală în care acesta a ales să intoneze imnul de stat la meciul cu Franţa. “Am auzit că românii au leşinat de rîs, dar nu înţeleg foarte bine de ce. Imnul Bulgariei e prea lung, are două strofe şi trei versuri, însă majoritatea suporterilor bulgari nu-l ştiu, aşa că Marcel o să repete prima strofă pînă le intra bine în cap”, a argumentat, zîmbind, Abete. Declaraţia sa nu a stîrnit nici un fel de protest în ţara vecină.
Primarul capitalei a aderat la cultul personalităţii. “M-am născut din nou, iar acum sînt mai aproape de mine”, a declarat radiind iubire fratele Oprescu. De cînd a aderat la acest cult, viaţa doctorului Oprescu a intrat pe un cu totul alt făgaş. Se pupă în oglindă, se linguşeşte prin emisiuni, se proiectează în plasme, merge la inaugurări, participă la întruniri şi face zeciuiala. Adică îşi doneaza 90% din tot ce cîştigă. 10% trebuie să dea şi el mai departe.
Firma care a plantat cartofi pe Naţional Arena a dat lovitura în China. Zhu Jun, patronul clubului de fotbal Shanghai Shenhua, a încheiat un contract cu firma lui Adrian Oprişan în vederea unui amplu proiect pe stadionul Hongkou. După cinci infrangeri consecutive în campionat, patronul chinez a decis să desfiinţeze echipa şi să transforme terenul într-o plantaţie de orez. O alta de trestie de zahăr şi doua de rapiţă vor fi dezvoltate pe locul actualei baze sportive.
Sancţiuni pentru primărie şi FRF. Prefectura a amendat cele doua instituţii cu suma de 100 de mil. de lei vechi pentru că în deschiderea meciului România-Franţa a cîntat Inna. “La cum arăta gazonul, mai potrivit ar fi fost să cînte Nămol”, a explicat subprefecul capitalei. Mihai Nămol a refuzat să comenteze decizia.
Cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade la FRF. Un seism cu magnitudinea de 7,5 grade s-a produs miercuri seara în biroul lui Mircea Sandu. Potrivit RTV, cei aflaţi în încăpere au intrat în panică în momentul în care patronul Universitatăţii Craiova a recunoscut că el a fost cel care a dat drumul la cîrtiţe pe gazon la meciul cu Franţa. “Păi, bă, mînca-v-aş glanda voastră, voi crezurăţi că scăparăţi de mine”? Pînă nu va distrug, nu mă las. La meciul cu Argentina vă pun filme porno în plasme”, a mărturisit nonşalant Mititelu. În urma cutremurului au fost semnalate mai multe victime şi daune materiale majore.



28 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Am fost, chipurile, cadorisiti cu un stadion de capacitate medie -55.000 locuri o fi mult la Frankfurt dar nu la Bucuresti unde se mananca fotbal pe paine - dupa un tub imobiliar de proporti al clanului Sandu, Mircea si Mazur, am ramas fara pista de atletism olimpica, fara parcul sportiv -bazinele olimpice, sali, turnul de parasutism -si suntem indemnati sa ne bucuram de asa o investitie de niste persoane care sunt departe de fenomenul sportiv si care nu au fost in viata lor pe fostul 23 August. Acest stadion a costat in jur de 90 milioane de euro, restul pana la 230 milioane sunt tun imobiliar dat de Mazur, Videanu, M.Sandu si Oprescu. N-ar fi rau ca Gigi Becali sa cumpere acest stadion pentru Steaua sa, dar n`ar mai avea ce sa fure burtaverzimea frfista,lrfista si politica
Chiar nimeni nu o sa plateasca pt nenorocirea de gazon de pe Arena Nationala ?
Toata treaba este pe bani publici !!
Ce-ar fi sa lasam ironia si sa facem si ceva anchete ?
mda. ce sa zic, ne-a mai ramas doar ironia. nu stiu daca o sa ne ajute sa ne calificam la vreun turneu final ever.
[…] De fapt asta s a intamplat http://blogsport.gsp.ro/sendre/2011/…iul-cu-franta/ Raspunde cu citat + Raspunde la […]
biancorossi mai bine taceai amice. “subcultura” inseamna altceva decat ce crezi tu, lasa aprecierile cu iq si pune mana pe carte. ma da mereu tre sa se dea cate unu rotund cand el nu e nici patrat
genial!!!!!!!! felicitari!!!!!!!
Tipic unei societati sub mediocru a traiului de viata ca in Romania. Asa cum zice Proverbul: It takes a whole village to raise a child. In cazul unui stadion modern intr-o Romanie: It takes a whole Europe to put a soccer/footbal field.
-Le/iti ia ca o toata Europa sa se implice in a pune un gazon de fotbal/iarba. Culmea, proverbul provine din triburi.
De rasul curcilor! … faza ca acest proverb se gaseste 120% pe oriunde in Romania.
Daniel Sendre. Apropo……. SUUUUUUPER TARE ARTICOLUL!!!!!
Carcoatsii acum au umplut emisiunea pt. cel putin 6 luni despre panarama de pe National arena cu tot cu echipa impotenta facuta de impotentul Piturca.
prin acest articol, imi mentin parerea ca mai sunt si oameni de calitate in romania. pacat ca-s in procente mici!
Genial, cel mai bun articol citit de pe gsp din ultimele zile….luni…
felicitari si tine-o tot asa! esti mentorul meu in materie de umor.
vedeti ca i-ati ratat pe aia de la comentariul 2 si 15. probabil ca nu v-ati dat seama ca nici lor nu le-a placut prostia asta. Erau ironici, intelegeti voi? Acum, mai nou, publicati numai opiniile aplaudacilor? Nu e de mirare ca-l pupati toti ziatistii in gaurica pe Imbecal… Sunteti din aceeasi teapa. nu acceptati opinii adverse!
incredibil, acuma nu imi publicati comentariul pentru ca am spus ca este un umor ieftin??? Nu am injurat, nu am zis nimic nelalocul lui… doar ca asta e umor de mancatori de seminte pe banca din fata blocului? Chiar asa de tare v-ati simtit?:)) E bine daca pun smiley-uri?:))) pricepeti acum ca este ironie, da?:))
Foarte tare articolul, insa daca citim stirea reala cu motivul pentru care Pavel nu a vrut sa cante ultimele versuri, este la fel de amuzant.
citesc “comentariile”, acelea putine cate sunt, si efectiv ma cutremura subcultura de care dau dovada umilii postaci ai umilului siteu…cat de slab IQ aveti bai copii bai ?
foarte bün articolul de nota 10 –bravo
am citit cu placere, la mai mare
CE sa faci, k la noi in ROMANIA niciodata nu este cum trebue,
radu: Multumesc, o sa ma straduiesc! Nu e singurul lucru pe care il fac la Gazeta.
Felicitari! Un singur lucru te rog : SCRIE MAI DES PE SITE
CHIAR MI-A PLACUT SUNT DE ACORD CU TINE TINE-O TOT ASA ,FELICITARI IN SFARSIT UN ARTICOL FOARTE BUN
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment