Ce le spun antrenorii în vestiar

Deşi mulţi spun că meciurile se cîştigă pe teren, eu cred că ele se cîştigă pe jumătate în vestiar, acolo unde jucătorii sînt învăţaţi să interpreteze partitura. Şi mai cred că discursul, puternic influenţat de problemele care există în fiecare club, descrie perfect antrenorul. Sau măcar o latură a lui. ;)

Mihai Stoichiţă - Steaua

A plecat Gigi? Bun, repede, că mai avem 20 de secunde. Dayro, a zis domnu’ preşedinte că tu joci, da? Tot pe dreapta, sper. Dai repede drumul la minge şi nu-ţi mai scoţi tricoul după ce înscrii, ne-am înţeles? Szekely, hai, nu fi supărat! Ştii cum e Gigi, azi eşti cel mai prost, mîine eşti Maradona!

- Nu, nea Lippi, a zis că azi joc.
- A, da? Bravo, bă, ploaie de centrări pe Kapetanos!
- Păi, Pantelis nu intră din prima. Cică nu vrea să-şi micşoreze contractul.
- Ah, OK! Băgaţi-vă vata în urechi să n-auziţi peluza şi daţi-i drumu’ la treabă! Şi nu uitaţi, cine înscrie, aplaudă cu mîinile ridicate spre lojă!

Viorel Hizo - Rapid, singurul antrenor fan messenger

Bă, la meciul cu Steaua aţi stat toţi pe invisible. N-am văzut unul care să bage osu’ cum trebuie sau să dea vreo centrare ca lumea. Buzz! Adică, treziţi-vă! Azi schimbăm primul 11. Ioniţă unde e? Mereu întîrzie, i-am zis să nu mai vină cu troleul, să ia, naibii, tramvaiul sau metroul pînă la Crîngaşi. Care n-a mancat azi, să spună, pentru că oricum îmi dau seama şi-l schimb la pauză. Deci, jucăm 4-4-2, cu Buga şi Spadacio în faţă. Ambii au reuşit să-şi plăteasca chiriile, deci sînt în vînă! Iordache, bă, tu iar nu ţi-ai spălat tricoul?

- E plecată mama la ţară.
- Bine, întoarce-l pe dos şi intră aşa! Hai, forzza Lutz Stache, daţi-i drumu’ la încălzire!

Cornel Ţălnar- Dinamo

Paradoxal, deşi eram convins că ortodoxismul este o religie contemplativă, am senzaţia că voi sînteţi supuşi unor tentative interioare de a sări peste cal. După drama „omului nou“, trăiţi drama omului instinctual, zgomotos şi agresiv. În spiritul acestui nenorocit obicei românesc, conform căruia generaţiile care vin distrug tot din ce a fost generaţia precedentă, voi nici măcar nu ştiţi să beţi. Aşa că, mai bine vă abţineţi, vă faceţi rău!

Asta e tot ce mi-a scris nea Cornel Dinu pe foaie. Hai, daţi-i drumu’ la încălzire!

Florin Halagian - Gloria Bistriţa

Gata, mă? Sînteţi toţi? Focu’ la ei! De restul se ocupă domnul preşedinte.

Sorin Cîrţu- Pandurii

Dacă dă dracu să văd vreunul că părăseşte linia de 16, vă omor cu bătaia. Fiţi atenţi că ăştia sînt şmecheri, o să încerce să vă momească pe la centru, cu mingea, voi n-aveţi treabă, nu intraţi în jocul lor! Îi aşteptaţi in careul mic, cum îi aşteptau răzeşii pe turci în prăpastii, ne-am înţeles? Succes!

Antonio Conceisao - CFR Cluj

Începem în aceeaşi formulă ca data trecută, cu Tony, Cadu, Alcantara şi Panin pe fund. Cadu, cum zicea Andone să jucaţi?

- Să nu ne complicam, să jucam simplu, cu mingea la margine şi să vorbim mult între noi.
- Păi, să vorbiţi, da?

La mijloc intrăm cu Dani, Culio, Mureşan şi Nei. Culio, ce-ţi spunea Trombetta că trebuie să faci?

- Să pendulez foarte mult între linii şi să încerc să verticalizez, după ce scot un adversar din joc.
- Deci pendulezi foarte mult între linii şi verticalizezi, dar numai după ce scoţi un adversar din joc, ne-am înţeles? Buena suerte!

91 comments ↓

# 91 petrini on 28.10.09 at 12:23 pm

pai Sabau ar zice asa: hai ca am facut biletelele numai 10 sunt norocoase, singurul care intra fara loterie e Pantilimon care o sa ne scoata iar din *****, in rest aia care trag biletele norocoase sa stea ori in careu ori in fata lui daca numai au loc, e vorba de careul nostru, hai, la treaba, trebe sa scoatem 0-0 si de data asta

# 90 Sergiu on 28.10.09 at 3:31 am

E jaaaale cu tine…!!! :))) AI TALENT CU CARUL TIP…

# 89 arm on 28.10.09 at 2:36 am

chiar surprinzator de bun articolul asta. bravo!
partea cu dinamo e geniala =)))

# 88 Vlad Dracul on 28.10.09 at 1:58 am

În sfârşit un articol bun, parcă-i scris de Adrian Georgescu.
>: )

# 87 Din nou fotbal (si blogging) | FocusBlog on 28.10.09 at 1:25 am

[…] -am mai ras de mult ca la articolul asta scris de Daniel Sendre despre ce le spun antrenorii jucatorilor la […]

# 86 Vlad on 28.10.09 at 12:42 am

:))
SUPER ARTICOL.

# 85 gonzo on 27.10.09 at 2:00 pm

Genial!!!!
BRAVO MAN
Astept cu nerabdare un alt articol in care sa scrii cum ii motiveza pe jucatori Ganea, Panduru,Turcu, MM

# 84 Despre antrenorii din prima noastra liga de fotbal…! « Al mai shucar si mai minunat blog! on 27.10.09 at 1:24 pm

[…] Ce le spun antrenorii în vestiar Daniel Sendre […]

# 83 curier de fotbal on 27.10.09 at 1:18 pm

mi-a placut mult de cartu

# 82 Ery on 27.10.09 at 11:52 am

Completare la ce spune (daca spune) Conceicao: Amigos pasa se da la coechipier asa cum ati invatat prima data cad ati pus piciorul pe minge nu la adversar.Centrarea e sutul acela care trebuie sa ajunga la un coechipier din zona portii nu la sau in adversar. Golul se da in chestia aia dreptunghiulara,nu pe langa,nu pe deasupra si nici in bare.Si uite asa vom castiga campionatul,Liga Europeana si Liga Campionilor.

# 81 Radu on 27.10.09 at 5:03 am

@Agamitza: prostia gadila, nu doare!

# 80 wwww on 27.10.09 at 4:29 am

Felicitari, mi-a placut articolul. Autentic, tipic romanesc, si probabil foarte real. La mai multe astfel de articole.

# 79 George on 27.10.09 at 3:51 am

“Szekely, hai, nu fii supărat!”

Se spune nu fi suparat, nu nu fii suparat.

# 78 alb-rosu_in_VN on 27.10.09 at 3:09 am

Haios articolul, desi nu departe de adevar. Bravo!

# 77 junior on 27.10.09 at 2:57 am

foarte tare articolul…….chiar asa se intampla….ce sa mai mi-a placut mult…..felicitari

# 76 Grid on 27.10.09 at 2:05 am

O singură greşeală, cea cu Dinamo. E celălat Cornel.

# 75 Pacuiul lui Soare on 27.10.09 at 1:09 am

foooaaarte tare articolul, am ris f bine, din nefericire asta este fata (ascunsa) a fotbalului nostru !!!

# 74 Mariusyk on 26.10.09 at 10:16 pm

nu e original///////////////////……………

# 73 EToS on 26.10.09 at 9:07 pm

L-ai prins bine pe Conceicao ;)

# 72 moldoe on 26.10.09 at 8:24 pm

Daniel,

As vrea, daca se poate, sa aud ce zice Sabau in vestiar.

Mersi!

# 71 dani on 26.10.09 at 8:07 pm

bravo ba hahalero! pac pac! m-ati inteles?

# 70 alex on 26.10.09 at 8:03 pm

Foarte tare :))) felicitari!

# 69 Freddy Rekla on 26.10.09 at 7:20 pm

Bravo!
Cam preaaproappe de adevar…

# 68 Ion Ciobanu on 26.10.09 at 7:02 pm

Amuzant :)

# 67 punctul G on 26.10.09 at 6:48 pm

Tare rau Slughita cu mainile spre loja…Hizo cu Iordache Si Hala ( apropos - Hala este un bun antrenor indifernet de ce spun altii - eu unul l-as pune la cu centru de juniori ca popa)

# 66 Vlad on 26.10.09 at 6:47 pm

Deci da … Genial

# 65 RR on 26.10.09 at 6:44 pm

fff tare felicitari =)))

# 64 punctul G on 26.10.09 at 6:43 pm

Ai atins punctul “g”…daca contiinui tot asa sa-r putea sa devi ziarist!

# 63 muri on 26.10.09 at 6:30 pm

=))):))))foarte tare

# 62 stelist_dosit on 26.10.09 at 6:28 pm

am ras cu lacrimi
nu comentez niciodata, dar de data aste meriti felicitari: BRAVO!

# 61 de-a dura lex on 26.10.09 at 6:25 pm

Fain!

# 60 Agamitza on 26.10.09 at 6:13 pm

Sendre baiatule, multumeste lui Dumnezeu ca prostia nu doare. Daca nu era asa cred ca urlai ingrozitor. Fii tare ca esti norocos.

# 59 fan on 26.10.09 at 6:10 pm

Bravo ,vrem mai multe articole de acest fel !!!
Bravo,bravo ,bravo,s-o tineti tot asa,domnule editor!

# 58 vasy on 26.10.09 at 6:05 pm

stiam ca esti mare, dar acum m-am convins inca odata!!!

felicitari, Daniel.
articolul e super tare!!!

# 57 bad boy on 26.10.09 at 5:59 pm

da’ ceva despre fotbal,pe bune,nimic? o analiza a unui joc,a unui jucator? scrieti intr-un ziar de sport, pe care noi dam bani,citeva misto-uri de doi lei si gata,sinteti ziaristi.am ris si eu,dar de comentariile “cititorilor”: genial :lol: foarte tare :lol: wow :lol: super :lol: criminal :lol: bravo :lol: excelent :lol: si laudele nu mai contenesc.nici raposatul nu le-a avut pe toate :cool:

# 56 Bytza on 26.10.09 at 5:58 pm

super tare articolul ….

# 55 bad boy on 26.10.09 at 5:54 pm

raspunde-mi la o intrebare: de ce nu ai nici un comentariu negativ ?

# 54 ionutz on 26.10.09 at 5:53 pm

GRIGORAS POLI IASI

“Atat timp cat e in aparare munteanu si baietii ne-am scos nu ne luam multe….Bai Branet da`ti tata nitzele din ochi sa vezi cand suteaza szekely sa o respingi peste poarta .
Toate mingile pleaka de la bersnjak usor usor pe centru ignatov vezi poate faci o pirueta si o dai spre atacanti …
Balba stai tu in fata din minutu 70 poate da dumnezeu si dai una cu cocoasa .

# 53 calin on 26.10.09 at 5:47 pm

Dan Petrescu:”Bah baieti,am invins azi pe real madrid cu 5-0 dar eu tot nu sunt multumit,nu am realizat nimic inca chiar daca am castigat liga campionilor,trebuie sa fim seriosi sa muncim,uite nu sarbatorim intram in cantonament pentru ca fara disciplina nu se poate”

# 52 Gogu Steriade on 26.10.09 at 5:47 pm

Bravo!! Cea mai tare “Hala”: _Sinteti toti?_

# 51 ariassis on 26.10.09 at 5:36 pm

superb =))) felicitari pentru steaua dinamo si rapid…. cefereul cam slabut si ai uitat de timisoara… aveai ce scrie la ea… oricum nu sunt in stare sa dau sfaturi. felicitari inca odata

# 50 lupuaurel on 26.10.09 at 5:35 pm

Super articolul!
Sper ca urmeaza indicatiile si altor tehnicieni

# 49 criss on 26.10.09 at 5:34 pm

Razvan Lucescu:
Baieti, deci fi-ti aenti la mine, da? pornim din careul propriu si am pe stanga la Chi..
-Chivule, esi ok cu nasu, degetu, totu’n regula?
-Da Razvane!
-Bum! o dam pe stanga, daca ajunge in centru la ala, cum il cheama ma? Ala ma? cum naiba -i zice? Pfai, daca nu, minge lunga pe Mutu!
A venit Mutu ma?
-N-a venit domnu Razvan, zice ca are bilet de novi sad si intarzie la un chef. da zice cadaca tre sa dea gol, vine!
-Bun! S-a facut! Fi-ti atenti, daca la pauza e tot 3-0 pentru aia, sa ma treziti, ca tre sa-l sun pe tata!

# 48 ionut on 26.10.09 at 5:34 pm

Sendre, pentru azi ai un 4 mare si frumos! Nu pentru articol, ci pentru modu’ in care scrii. Nu stii ca “nu fi” se scrie cu un “i”??? Burta pe carte! NU se accepta scuze!

# 47 koss080 on 26.10.09 at 5:33 pm

prea tare articolu =)),felicitari ;)

# 46 Dragos FRD on 26.10.09 at 5:32 pm

Interesant si foarte amuzant. Te-as fi intrebat oare ce le zice Sabau, dar am observat ca deja ti-a scris :-) . A mai ramas totusi Bursucul Isteric. Dar el a fost invingator marti, nu trebuie luat la misto….

# 45 florinM on 26.10.09 at 5:31 pm

intr-adevar, unul dintre cele mai bune articole:) asteptam continuarea

# 44 silvius on 26.10.09 at 5:29 pm

Nei mijlocas, bravo Sendre

# 43 noname on 26.10.09 at 5:29 pm

Nea Sendre, cred ca la pauza, antrenorul le zice ceva de genul :
Ba Dayro ce ***** nu alergi in aparare, Banele alergi degeaba, nea Szekely tu cind driblezi pe cineva ? etc.

# 42 ilie on 26.10.09 at 5:21 pm

Completare la “pt cei care viseaza cu ochii deschisi, “Ce facei mai, te uiti in fundul iadului?”"

# 41 Cristian on 26.10.09 at 5:20 pm

ti-am mai zis si cu alta ocazie:
you are way to cool!
acu sa nu ti-o iei in cap ca Dayro Moreno..

# 40 ilie on 26.10.09 at 5:19 pm

Dragut, dar se impune o precizare, in duhul articolului:
“Mai, ortodoxismul nu e o religie contemplativa, e religia prezentului, doar a prezentului. E o vorba a unor antrenori (stareti) de demult pt cei care viseaza cu ochii deschisi, <>. Din pacate acum nu mai sint jucatori cu vointa sa interpreteze partitura”.
Doamne ajuta.

# 39 quest-stelistu on 26.10.09 at 5:19 pm

:))))) tare

# 38 Bizzy on 26.10.09 at 5:18 pm

in sfarsit ceva amuzant din partea ta :)

# 37 bamse on 26.10.09 at 5:17 pm

frumos si cu umor, dar sabau nu are nimic de spus?

# 36 Mario on 26.10.09 at 5:15 pm

O doamne:))))la mai multe

# 35 Flo on 26.10.09 at 5:15 pm

Felicitari..chiar am ras cu hohote…

# 34 mihai timisoara on 26.10.09 at 5:12 pm

Bravo! Ai putea sa pui chiar vreo 2-3 picaturi de ironie in plus. Mi-ar fi placut sa aflu ce zice la pauza si Lacatus, Moldovan sau Dorinel…

# 33 dane1505 on 26.10.09 at 5:12 pm

Foarte tare, sper sa ma scrie gazetari nostri asa ceva, numai sa nu le aruncati pe undeva sa nu le mai gasim, Ar trebui sa faceti o categorie cu cele mai amuzante articole :P. Cred ca ar fi pe primul loc.

# 32 deco on 26.10.09 at 5:11 pm

cel mai bun articol al tau

# 31 anakin on 26.10.09 at 5:06 pm

aia cu Cartu e cea mai tare bravo misto

# 30 Klausenburg on 26.10.09 at 5:05 pm

Sabau: de voi nu trece nici dracu! Va baricadati in terenul vostru si chiar in careu sa nu treaca nici mingea nici omul! Atacul, da-l dracului ca nu ne intereseaza. Alexa, tu coordonezi echipa la bubuit mingea in fata. Poate prinde si Bucur una si fenteaza 2-3 aparatori adversi.

De restul se ocupa dl. Iancu: pune presiune pe arbitrii, ataca FRF, LPF, adversari, UEFA, guvernul Romaniei, inventeaza o posibila mita la un meci gen Dinamo Zagreb, etc.

Sa nu-l uitam pe dl. Chivorchian. Dansul se ocupa ca de obicei de folcloriste pentru arbitrii si pentru cine mai e nevoie.

Ati inteles, hai la treaba!

# 29 toss on 26.10.09 at 5:04 pm

CRISTI PUSTAI:-Bud fii atent! Esti la ora de matematica acum. Din iarna vei merge la ora de limbi straine la Cluj, si apropo-mai baga mingea aia in poarta ca altfel seful o sa ii taie gazul bunicii tale de la tara.
-Parvulescule iara esti cu gandul la profu de filozofie din groapa? Ia spunei repede teorema lui Pitagora sa vad daca meriti sa fii titular azi.

# 28 Stefan on 26.10.09 at 5:03 pm

Cred ca ai putea scrie mai multe articolele sub aceasta forma deoarece asa fotbalul pare mai frumos si ai punctat cu umor niste lucruri serioase. Felicitari

# 27 emg on 26.10.09 at 5:01 pm

:))

# 26 dinamovism cronic on 26.10.09 at 4:59 pm

:)) Foarte tare, bravo ! Nea Sendre, te descurci din ce in ce mai bine. Te prinde stilul asta mistocar. Nu esti tu foarte subtil, dar nici nu sari calul, si per total, ai umor. Ceea ce nu e putin in zilele noastre, sa recunoastem :)

# 25 sabau on 26.10.09 at 4:58 pm

Eu am fost trimis de Domnul sa aduc pacea in fotbal. Deci azi vreau un 0-0. Sa nu va puna necuratu sa dati vre-un gol.

# 24 iulian on 26.10.09 at 4:57 pm

esti criminal acum am o zi mult mai frumoasa

# 23 writeman on 26.10.09 at 4:57 pm

ha haaaa =))

# 22 Tony on 26.10.09 at 4:53 pm

Bai Sendre esti dat ******** ! Nu ma mai pot opri din ris…

# 21 vasi timisoara on 26.10.09 at 4:53 pm

si domnul sabau ce spune??:(((((

# 20 Relu on 26.10.09 at 4:52 pm

Foarte hazos, in sfarsit!!!

# 19 andrei on 26.10.09 at 4:50 pm

Genial!BRAVOS!

# 18 zuzu on 26.10.09 at 4:48 pm

cam ai dreptate aici
k asa se face in Romania
e bn k din cand in cand mai deschidem ochii si noi(unii nu toti)

# 17 andrei on 26.10.09 at 4:48 pm

:)

# 16 bogdan6630 on 26.10.09 at 4:48 pm

Nu am mai savurat un articol asa tare de mult!Sper sa l citeasca si cine trebuie !!!Genial !Felicitari!

# 15 Marke on 26.10.09 at 4:48 pm

cea mai tare si adevarata ea lui Halagian :)

# 14 neaga on 26.10.09 at 4:47 pm

=)))) cea mai tare…felicitari

# 13 chill on 26.10.09 at 4:46 pm

excelent…”oniţă unde e? Mereu întîrzie, i-am zis să nu mai vină cu troleul, să ia, naibii, tramvaiul sau metroul pînă la Crîngaşi”…sublim:))

# 12 eduard apostol on 26.10.09 at 4:45 pm

super! felicitari

# 11 Brady on 26.10.09 at 4:45 pm

Coreect! :)

# 10 favre on 26.10.09 at 4:44 pm

foarte tare frate

# 9 paul on 26.10.09 at 4:44 pm

super …. mai ales cu mainile ridicate spre loja :))

# 8 ZIDanNR1 on 26.10.09 at 4:44 pm

Wow!! de mult nu am mai ras cu lacrimi!! Super tare si de ce nu destul de realist. La o adica eu cred ca realitatea bate de multe ori ce ai scris aici!:D

# 7 maddog on 26.10.09 at 4:43 pm

…priceless…

# 6 luk on 26.10.09 at 4:41 pm

Cadu, cum zicea Andone să jucaţi? :)

# 5 www.mailtosanta.eu on 26.10.09 at 4:41 pm

foarte tare :)))))))

# 4 Eugen Borbely on 26.10.09 at 4:36 pm

Excelent!

# 3 Sibelius on 26.10.09 at 4:20 pm

:)) Genial.
Pacat ca l-ai uitat pe “big brother” Nelutu.

# 2 Dan on 26.10.09 at 3:47 pm

“Dayro, a zis domnu’ preşedinte că tu joci, da? Tot pe dreapta, sper.” :)) Foarte, foarte tare!!

# 1 macka on 26.10.09 at 2:21 pm

lovely! :)

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.