May 2009 ↓

“Eu voi face echipa în meciurile următoare! Poate să mă oprească cineva? Batem tot!”- Gigi Becali

- Gata, generalul vostru a venit. Sînteţi toţi?
- Da.
- Cine-a zis DA? Bă, d-aia aţi ajuns voi, mă, pe 7, fiecare face ce vrea aici. De-acu-ncolo doar io vorbesc, aţi înţeles??
- Da, nea Gigi!
- Cine-a vorbit acu’?
- Bănel.
- Bănel a vorbit, nu? Bănele, tu ai vorbit, nu? Că eşti tu Bănel de la Steaua, nu? E, nu mai pot io că eşti tu Bănel de la Steaua, meciu’ ăsta stai pe bancă! Ai înţeles?
- Da…

- Aşa, ia, fiţi atenţi aici! Deci, jucăm aşa….băăăă, băiatuleee, scoateţi tabla asta d-aici, că-mi aduce aminte de şcoală şi nu suport!! Stai, ce e cu mîzgălelile alea acolo? Aşa pregătea Marius meciurile, nu? E, uite şi tu, cu mîzgăleli vroia el să cîştige campionatu’!! Bă, da’ prost am fost, mă!! Scoateţi asta d-aici, c-o iau acu’ la picioare!!!

- Făceam tactica, nea Gigi…
- Făceaţi tactica, nu? Băneleeeee, sînteţi pe 7, Băneleee!! Ieşi afară, pînă nu te iau şi pe tine la picioare! Deci, jucăm aşa:

Zapata în poartă. Zapato, unde esti mă, ridică mîna! Aşa! Apoi, jucăm cu Petre Marin în stînga şi cu Golanski pă dreapta. Pă fund jucăm cu Goian şi cu Smărăndescu, sînt bătăioşi amîndoi.

- Nea Gigi, meciu’ e la Timişoara.
- Aşa, şi?
- Păi, Smărăndescu n-are voie să părăsească localitatea…
- Bravo, bă! Atunci jucăm cu Virgil, cu cancelaru’. Ne trebuie forţă. Neapărat!! Cine-a zis că n-are voie…
- Eu, nea Gigi.
- Care tu, mă?
- Liţu.
- Vedeti, bă? Ăştia mici sînt viitorul Stelei!! Pentru că le merge mintea, bă, d’aia!! Aşa…la mijloc jucăm cu Szekely, Dayro, Bicfalvi şi Mendoza.

- Dar Mendoza nu mai e la Steaua.
- Cum, mă, nu mai e la Steaua?
- Păi, n-ai vrut să-l cumperi…
- Lasă, bă, că nu-mi spui tu mie ce-am vrut şi ce n-am vrut, ai înţeles? Mai departe…în faţă jucăm cu Kapetanos, Mapetanos şi cu ăsta….cu ăsta, mă….cum îi zice….cu Fane!
- Care Fane?
- Magazioneru’, uite aici ce muşchi are!! Bravo, bă, Fane, băăă!! 4 goluri dai…

- Şi eu ce fac, nea Gigi?
- Tu te rogi pentru ei să bată. Păi ce să faci tu, mă, Lovine, tată? Zi tu, Lovine, tată? Ce poţi tu să faci? Io te ţin la Steaua că sînt băiat bun aşa…

Da, tu! Ai făcut-o cu zîmbetul pe buze şi cu gel, cu prea mult gel prin păr. În loc să-l ajuţi cu o pasă decisivă, cu un dribling fin, sau cu o cursă nebună pe extremă, tu l-ai făcut să pară un ageamiu.

Bine, ifosele tale de mare vedetă sînt oarecum de înţeles: ai venit la Steaua pe bani mulţi, patronul ţi-a cîntat tot timpul în strună, iar presa te-a cam menajat.

De fapt, nu te-a menajat, presa te-a ignorat! Pentru că nu ieşi deloc in evidenţă, deşi camerele de luat vederi insistă să te privească-n ochi de cel puţin trei-patru ori pe meci. De obicei, cînd îţi reaşezi bandana sau cînd îţi treci preţios mîna prin păr.

Sper să nu te superi pe mine că-ţi spun, dar eşti cea mai scumpă ţeapă din istoria Stelei. Şi nici să te iluzionezi degeaba! Atunci cînd te laudă, recomandîndu-te în echipa de start, patronul nu face altceva decît să-şi protejeze investiţia. Criticîndu-te, spunîndu-ţi că joci prost, ar însemna ca cele 20 de procente pe care le ia Once Caldas dintr-un eventual transfer al tău să fie egale cu preţul cremei demachiante de pe noptiera ta.

Iar dacă, totuşi, te superi, ai ocazia să demonstrezi că greşesc. Timp este, coafura rezistă?

“Dacă s-ar fi născut în România, Dayro Moreno ar fi jucat în Liga a II-a” – Liţă Dumitru

Comisarul s-a apropiat încet, inima zvîcnindu-i cu putere la fiecare pas. Îl cunoştea de mic, mereu îi plăcuse. Acum zăcea întins pe caldarîm, cu faţa orientată spre cer. Hărmalaia veselă care-l înconjura odinioară dispăruse. Pentru un timp, nu şi-a putut lua ochii de la el, sperînd totuşi ca cineva să-l trezească. Înghiţi salivă, respiră profund, apoi îşi scoase haina şi-l acoperi: cineva îl înjunghiase pe la spate. Fotbalul era mort!

Acesta ar putea fi începutul unui roman poliţist trist. Continuarea ar fi adus şi suspansul.

Din fericire, existau multe indicii, drept pentru care lista suspecţilor era una destul de scurtă.

Prima uşă deschisă a fost cea de la Casa LUI. Omul aflat în spatele biroului privea liniştit pe fereastră, parcă îl aştepta. Era foarte sigur pe el şi toate raspunsurile pe care le-a primit respectau un tipar bine stabilit. Nici unul nu l-a luat prin surprindere, cu exepţia celui din final: “Dacă s-au apucat să facă ceva de genul ăsta, măcar, dracu,’ să fi fost deştepţi”

Comisarul l-a notat într-un carneţel, a mulţumit, apoi a părăsit încăperea. Următorul suspect îl aştepta deja de 10 minute.

Era îmbrăcat într-o ţinută sport, cu o geantă alături. Părea extrem de afectat, pînă şi razele soarelui le resimţea ca pe o povară. I-a pus o singură întrebare, după care a trebuit să-l asculte vreme de 40 de minute. Finalul l-a pus puţin pe gînduri: “Îmi vine să mă omor. Dacă nici soţia şi mama mea nu mă cred, vă daţi seama!?”

I-aţi recunoscut, desigur, pe Mircea Sandu şi pe Ionică Serea. Ar fi urmat, pe rînd, Cornel Penescu: “Nu sînt vinovat şi am tot mai mult impresia că sînt distribuit într-un film prost”

şi Dumitru Dragomir: “Dacă vor fi dovezi, vom tăia în carne vie!”  Apoi, Constantin Iacov:  “Mircea Sandu trebuie acuzat de complicitate, ne ia de proşti pe toţi”.

Porumboiu n-ar fi lipsit nici el: “Serea e un criminal cu sînge rece, un killer”

Gigi Becali…Cristi Borcea…Jean Padureanu…Gheorghe Stefan….

Comisarul a realizat că avea de-a face cu oameni versaţi, toţi aveau alibiuri, iar gîndul că autorul crimei nu va fi descoperit îi dădea fiori. Deşi pusese multe întrebări şi obţinuse foarte puţine răspunsuri, lucrurile deveneau din ce în ce mai clare: toţi erau vinovaţi!

Dar nici unul nu va recunoaşte vreodată.

Cînd unul dintre arbitrii talentaţi, aflat la apusul carierei şi un altul din noul val sînt arestaţi împreună cu şeful lor, acuzaţi fiind că au luat şpagă…

Şi cînd un altul “născut dintr-un tată electrician şi o mamă casnică a ajuns şmecher, foarte şmecher”, atît de şmecher încît declară cu nonşalanţă că nu se făcea arbitru dacă ştia că vine vremea cătuşelor…

Cînd cel considerat a fi, alături de Balaj, etalonul valorii şi al corectitudinii greşeşte într-un meci cît Collina în 40…

Şi cînd singurul om care putea schimba ceva nu e agreat de Naşu’…

Ei bine, atunci poţi spune că arbitrajul românesc nu e la pămînt, ci că arbitrajul românesc e-n aer!

“Am condus 4 meciuri în 12 zile”, spunea Ionică Serea, într-o palidă încercare de a se disculpa pentru dezastrul din Cupă. Venită după: “Sînt liniştit, NU-MI REPROŞEZ NIMIC”, explicaţia  devine absurdă. Erorile grave comise şi cele peste 160 de milioane de lei încasate în mai puţin de două săptămîni sînt singurele care rămîn. În contul lui şi al altora.

În fine, cam asta a fost, ce va fi? O nouă echipă la şefia CCA, alte probabile arestări şi 14 meciuri conduse de tot atîtea brigăzi străine. Adică 14 perechi de palme peste obrazul gros al arbitrajului românesc.

“Dacă ştiam că vin vremurile astea, nu mă făceam arbitru niciodată” - Ionică Serea