Mereu cu faţa spre Dumnezeu

După ce înscrie, Kaka ridică ambele mîini şi aleargă cu capul ridicat spre cer. Pentru mulţi dintre noi, pare doar un alt mod de a celebra bucuria marcării golului, însă, pentru el, e mai mult decît atît. Şi asta pentru că starul brazilian este unul dintre cei mai credincioşi jucători de fotbal din lume.

Născut pe 22 aprilie 1982, Ricardo Izecson dos Santos Leite este cunoscut sub numele de Kaka graţie fratelui său mai mic, care în copilărie nu putea să-i pronunţe numele corect. A fost evanghelizat la 12 ani, vîrstă la care a început să aibe “o relaţie de tipul tată - fiu cu Dumnezeu“. Tot atunci, a învăţat că “cea care decide dacă ceva se întîmplă, sau nu, este credinţa în Dumnezeu”.

În octombrie 2000, la vîrsta de 18 ani, aflat în vizită la bunici, Kaka a adormit pe un tobogan aflat pe marginea unei piscine. A alunecat şi s-a lovit la cap, fracturîndu-şi în acelaşi timp şi o vertebră. Doctorii i-au spus că e norocos să poată merge normal. Referindu-se la acel moment, care putea pune capăt carierei sale, Kaka spune: “În timp ce doctorii vorbeau de noroc, familia mea vorbea de Dumnezeu. Întorşi acasă, i-am mulţumit cu toţii, pentru că mîna lui a fost cea care m-a salvat.”

Starul brazilian nu s-a limitat la a trăi în spiritul creştin, ci a ales să împărtăşească credinţa lui şi semenilor săi. Este membru al organizatiei “Sportivii lui Christos”, o organizaţie care propăvăduieşte spiritul creştin evanghelic, s-a implicat în mai multe acţiuni de binefacere şi, la competiţiile importante, poartă un tricou pe care scrie: “Îi aparţin lui Isus“, transmiţînd astfel un mesaj puternic întregii lumi.

În 2006 i-a reproşat selecţionerului Braziliei, Carlos Alberto Parreira, faptul că le-a permis colegilor să facă sex în timpul Campionatului Mondial de fotbal şi, tot în acelaşi an, Kaka se declara mîndru de faptul că s-a căsătorit virgin. Se descrie ca fiind un tip calm, răbdător, sincer, care merge la biserică, la mall sau la restaurant şi a cărui carte preferată este Biblia. Ascultă muzica gospel, idolul său este Isus, iar versetul preferat este Filipeni 4:13: “Pot totul în Christos, care mă întăreşte.”

108 comments ↓

Pagini: « 6 5 [4] 3 21 » Afiseaza toate comentariile

# 68 mujotutun on 08.06.07 at 12:02 pm

Da’ ce are credinta cu tumbele? Toti acesti “credinciosi” care deplang, unii cu mila crestina, altii, ma rog, mai altfel “intunecarea” mea, se gasesc in stadiul samanismului (nu ca ar fi rau, dar nu are nici o legatura ci Isus). Aici nu-i vorba de neintelegeri dogmatice; pur si simplu ne aflam in fata unor carente intelectuale.
Au internet la manastire?

# 67 Kop on 07.06.07 at 9:00 pm

Si eu sunt al lui Isus, si ma alatur tuturor celor care au scris aici, spunand ca sunt ai lui Isus. Ma bucur. Ma bucur foarte mult sa aud astfel de marturii. Noi suntem oameni carora le apartin multe lucruri in viata asta, dar mai mult decat atat noi insine apartinem Cuiva, si asta e minunat. Prietenii inteleg si stiu de ce. E frumos sa fii crestin, adica pocait, pocait de pacatele tale, crestin practicant, nu doar cu numele. Slava Domnului Isus care ne-a mantuit, ne-a eliberat de pacatele noastre! Crede in Isus si vei si tu mantuit!

# 66 david trezeguet on 07.06.07 at 8:28 pm

este ISUS pt ca KAKA este catolic!!! idiotule!:D

# 65 Brainerd on 07.06.07 at 7:39 pm

Ce pot sa spun cand vad gandirea oamenilor in fata unui astfel de articol, despre care nu putem spune decat ca este deosebit de nimerit.Din pacate,unii ca mijotutun,sau nici un frate,nu inteleg sfera aceasta ci doar critica aspectul cel mai de valoare al vietii.eI SE NUMESC UNUL PE ALTUL,OAMENI CARE GANDESC,INSA DIN NEFERICIRE,mintea lor intunecata de insensibilitatea fatade Dumnezeu,ii impiedica sa vada ce inseamna sa traiesti cu credinta in Dumnezeu.Voi doi,intr-o zi,o sa incercati sa Il priviti pe Dumnezeu in ochi,dar nu ve-ti reusi.Daniel Sendre,nu stiu cat intelegi din ceea ce este Kaka,dar apreciez ce ai facut,Dumnezeu sa va binecuvanteze.

# 64 Radu on 07.06.07 at 12:59 pm

AR TREBUI SA IL PUNETI PE KAKA’ LA VEDETE DE POVESTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!

# 63 vlad has on 07.06.07 at 12:42 pm

stitzi de ce e asa pt k se increde in Dumnezeu si voi uni spunetzi despre pocaitzi o gramada de lucruri neadevarate lucruri normale care si Kaka un mare fotbalist le face ce zicetzi? pot spune k virgula credinta lui Kaka este cea care duce spre rai sa stitzi toata lume la felk ka si ce a pocaitilor:) God bless you!:)

# 62 Del on 07.06.07 at 12:40 pm

ar fi ideal sa il cumpere becali.ar fi perfect ar avea si el un model in echipa.

# 61 mujotutun on 07.06.07 at 11:55 am

@nici un frate: frate nu pot sa-ti zic, inteleg. Dar iti multumesc.

# 60 nici un frate on 07.06.07 at 11:39 am

un articol, doar atat. ca o fi bun sau rau nu stiu, nu l-am analizat din punct de vedere tehnic. dar se pare ca pe “fratii” pocaiti sau cum s-or mai numi ei ii excita foarte tare articolele de genul asta si le starneste nebanuite sentimente de admiratie si consideratie, iar replicile lor sunt cam aceleasi spuse in alte cuvinte, clisee ieftine, metafore sau pilde din carti sau indesate inteligent cu lingurita de indrumatorii lor spirituali mai mult sau mai putin culti.
@Enz0 - “Eu inca ma mai gandesc daca sunt ucrainean dupa tata sau roman dupa mama.” GANDESTE-te amice, dar sunt convins ca doare rau de tot, te zbati in chinuri groaznice.
@mujotutun - cam singurul care gandeste si are ceva de spus, cateva idei pertinente

Si pt aia care spun ca sud-americanii sunt din cale afara de religiosi, sunt la fel ca maimutoii nostri de fotbalisti inculti care se inchina de 100 de ori cu amandoua mainile intr-un singur meci de fotbal, si au manifestari care mai de care mai penibile.

# 59 mujotutun on 07.06.07 at 11:35 am

Sireacu’ Dzeu! Ca si cand nu ar citi in inima fiecaruia ca intr-o carte deschisa!
Multumesc @manu pentru indrumare, multumesc @EnzO pentru precizari; sunt de prisos. Comunicarea publica cu Dzeu este o chestie de prost gust - ca sa spun numai atat. Credinta este o treaba privata si contractul oricaruia cu divinitatea nu are nevoie de martori, cu atat mai putin de avocati. Nu vorbim aici de denominatii, culte ori secte; nu baptist ci chiar anabaptist sa fie Kaka, si tot un schimonositor al credintei ramane! Ca si cum, daca faci parte din cler, nu ai putea fi fatarnic ori imbecil; doar suntem oameni. Cei care se lasa atat de usor sedusi de gesturile exterioare sunt fie usuratici, fie hiperemotivi nemotivati intelectual. Si de ce trebuia sa alergam in alta emisfera si la antipozi cand il aveam chiar langa noi pe celebrul “crestin” nea Puiu “Cascheta” Iordanescu? Adica, ce, nu pupa el frumos icoanele? Nu stergea cu mare grija balele de pe ele? Om crede noi fiindca-i absurd, dar asta nu inseamna ca insine trebuie sa fim astfel!

# 58 un frate on 07.06.07 at 11:20 am

Surprinzator !!!!
Nu imi vine sa cred !! ca la un asemenea articol doar unul-doi au fost contra !!!!!!!
In acelasi timp descopar ca exista o gloata mare de frati pe site-uri de sport, ii salut pe toti.
Rog pe cei de genul lui “mujotutun” sa aduca macar un citat din articol cu care nu e de acord… De fapt pe tine mujotutun, ce te deranjeaza, ca omul nu a curvit, ca a vazut mana lui Dumnezeu in vindecare, ca este rabdator ? Atunci hai s-o dam pe injuraturi , betii si curveturi, ca astea-s la moda.
Pace tuturor

# 57 Alex Caraban on 07.06.07 at 10:44 am

Meriti toate felicitarile pentru acest articol. Bravo. Cat despre KAKA cred ca ar trebui sa fie un exemplu pentru toti jucatorii tineri de la noi care doresc sa ajunga mari fotbalisti. Prin modestie si credinta si munca totul este posibil. Fara doar si poate anul acesta KAKA va lua balonul de aur. Daca nu se va intampla lucrul acesta va fi o noua magarie , exact asa cum s-a intamplat si anul trecut. Bravo acestui jucator care ne incanta prin evolutiile sale. Ideea principala e ca orice om indiferent de activitatea pe care o desfasoara poate avea succese remarcabile daca are cateva calitati pe care acest sportiv ni le arata. Vb despre putere de munca , modestie , bun simt si in principal sa iti vezi de treaba ta si sa nu te intereseze mereu ceea ce e in jurul tau.
Revenind la KAKA il caracterizez scurt: UN IMENS CARACTER IN PRIMUL RAND CA OM .

Esentialul este acela de a nu uita niciodata ce ai fost la inceput si de unde ai plecat.

PS(pentru toata lumea) : Urmati exemplul pe care ni-l da KAKA. Vom avea cu totii de castigat.

# 56 Enz0 on 07.06.07 at 10:25 am

Mujotutun cred ca ar fi bine pentru cultura ta generala sa aflii ca, KAKA este pastor de biserica in Brazilia.Da, e baptist, NU nu e ortodox. In general sud-americanii sunt foarte religiosi… spre deosebire de NOI cei mai educati.. europenii. Ei orice fac..orice actiune intreprind pun in fata… Dumnezeu.
Chiar kaka a spus intr-un interviu ca ii multumeste lui Dumnezeu pentru faptul ca poate incalta ghetele de fotbal si pt ca il ajuta sa reziste presiunii.

Cat despre post-urile cu si despre Gigi Becali…. nu cred ca isi au rostul nici macar sa ne gandim la ele. Voi cei ce ii pomeniti numele il faceti faimos.Cand un om nu se poate face cunoscut prin faptele bune, se face cunoscut prin limbajul de mahala si prostiile ce le poate face.Noi ca romani tot ce e de senzatie si ce a gresit X si Y …daca l-a prins cu slitzu descheiat…orice motiv sa facem lumea cu ou si cu otzet sa ironizam, sa facem pe altii hahalere(lol GIGI… oare ce inseamna hahalera?), astea ne plac.Ne simtim bine…
Am ajuns rau.Si nu datorita regimului comunist, sau post-decembrist sau cel al lui Constantinescu sau acesta al lui basescu….. ci datorita noua… firii romanesti.
Tu mujotutun esti un exemplu de roman autentic.Eu inca ma mai gandesc daca sunt ucrainean dupa tata sau roman dupa mama.

# 55 manu on 07.06.07 at 10:13 am

Mujotutun se pare ca realizezi comparatii gresit fundamentate intre becali si kaka. Crede ca de fapt ori esti un anticrestin ori esti impotriva lui kaka, ori una ori alta esti impotriva lui Dumnezeu prin atitudinea ta. Daca ai fost obiscnuit cu oamenii ca becali este clar ca ti-au pervertit imaginea despre ce inseamna sa fii crestin si nu religios. sa ai o zi buna….

# 54 mujotutun on 07.06.07 at 9:23 am

E o tampenie, seamana cu gestul ridicol de-a te inchina cand treci pe langa biserici. Provenit din sincretismul brazilian, gestul lui Kaka este unul superstitios si nu are nici o legatura cu viata crestina. La fel se milogeste si Andrey, la fel de “crestin” e si Becali si la fel sunt milioane de indivizi pentru care religia este o modalitate excelenta de relatii publice. Cavalerii, in turniruri, se rugau in intimitate inaintea luptelor, iar victoriosi, isi indreptau privirea spre doamna inimii lor, nu se holbau in cer sa-l descopere pe Dzeu dupa vreun nor, ca sa-i trimita bezele. Din acest punct de vedere Kaka este un dobitoc (un Claudiu Raducanu (Isus 100%?, va amintiti?) brazilian), dupa cum autorul articolului este fie un fariseu, fie un bigot, dezagreabil in oricare din aceste doua ipostaze. Dezolante postarile laudative!

# 53 Rob on 07.06.07 at 7:54 am

I belong to Jesus!

# 52 dani on 07.06.07 at 7:34 am

respect pt autorul articolului pt curajul avut!
respect Kaka!
ca o fi baptist, penticostal, ortodox,catolic,charismatic sau orice altceva eu zic ca nu are importanta(sau ca i s-o zice pocait sau altcumva….). important e ca e crestin adevarat! confesiunea conteaza mai putin.
ar fi super sa fie cat mai multi ca el. caracter + talent.
:)
vrem si alte articole asemanatoare!

# 51 TAViX on 07.06.07 at 4:18 am

Jos palaria pentru acest baiat. O sa ajunga cel mai mare jucator brazilia. O sa vedeti!

# 50 adi_c on 07.06.07 at 2:51 am

i belong to Jesus!
thank you Kaka!
cel mai tare!

# 49 AfterD on 07.06.07 at 1:51 am

Ca acuma il ia Jiji . Daca nu se prinde ca e catolic. Daca stie ce e aia catolic. :D

Pagini: « 6 5 [4] 3 21 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.