June 2007 ↓

Liniştea dinaintea furtunii

Jerry Seinfeld remarca faptul că, “în mod curios, în fiecare zi, în lume se produc exact atîtea evenimente cît să umple un ziar”. Cele petrecute la Cluj se aşază cuminţi într-un colţişor de pagină. Şi nu pentru că ar fi lipsite de importanţă. Motivul e altul şi e simplu. Nu sînt prefaţate de declaraţii sforăitoare de presă şi nici proclamate în conferinţe zgomotoase de palat.

În acea parte a Romaniei, toate se petrec în linişte. Liniştea dinaintea furtunii, care va deranja, pentru a doua oară consecutiv, ierarhiile din prima ligă. Cu un antrenor experimentat ca Andone, un preşedinte serios ca Mureşan, un patron hotarît ca Paszkany şi cu fotbalişti, nu vedete pe teren, Clujul se va bate din nou la titlu. Şi nu doar cu granzii din Bucureşti.

Spectrul intrării directe în grupele Champions League, investiţiile care se fac în jucători şi stadioane, ambiţiile din ce în ce mai mari ale patronilor anunţă cel mai aprig sezon din cîte au fost vreodată. Şi acesta e doar începutul. Fotbalul romanesc parcă renaşte!

Oraşul din peluze

FC Gretna este una dintre nou promovatele în prima liga scotiană, după ce a cîştigat, succesiv, două sezoane competiţionale în diviziile inferioare. Echipa dispută meciurile de acasă pe un stadion cochet, cu o capacitate de 6000 de locuri. Ce o face specială? Oraşul pe care îl reprezintă are doar 2700 de locuitori.

Cunoscut ca fiind “capitala nunţilor” în Scoţia, graţie legilor mai puţin restrictive în ceea ce priveşte mariajul, micuţul orăşel scoţian atrage mii de tineri care doresc să se căsătorească, deşi nu au împlinit vîrsta legală în ţările din care provin.

Secretul ascensiunii fulminante a echipei este reprezentat de pasiunea pentru fotbal a celui care o patronează, multimilionarul Brooks Mileson. Acesta a reuşit, în doar 5 ani, să facă dintr-o echipă anonimă una care să se lupte de la egal la egal cu monştrii sacri ai fotbalului scoţian, Rangers şi Celtic Glasgow.

Români dispuşi să plătească

“Vrei să-l vezi pe Mutu? Trebuie să plăteşti!” Românii au înţeles şi au plătit. Dar au şi ei o întrebare: “Dacă vor să-i poarte şi tricoul, unde-l pot găsi?”

El este catalin27 şi…

Nu înţeleg de ce este aproape imposibil să achiziţionezi un tricou al echipei naţionale de fotbal în Romania. Eu lucrez peste hotare, dar parinţii mei locuiesc în Braşov. De două săptămîni caută să cumpere un tricou, replică a echipei naţionale şi nu găsesc nicăieri. Un magazin care comercializează echipament sportiv şi unde se pot găsi tricouri ale diferitelor echipe de divizia A, precum şi europene, nu a avut nici o dată un tricou al echipei naţionale. Pe net “.ro” nu există nici un magazin on-line, nici o menţiune despre o locaţie de unde ar putea fi achiziţionat.

Este ridicol ceea ce se întamplă. Nu pricep de ce, ceea ce în alte ţări este privită ca o importantă sursă de venituri de către forurile de conducere, este complet ignorată la noi. Pe pagina web a FRF nu există nici o adresă, nici o referire la echipamentul echipei naţionale, la modalităţi de achiziţionare. Jenant.

Am să închei cu un link al unui magazin on-line, din Marea Britanie, unde tricourile echipei naţionale de fotbal a României s-au vîndut, din păcate.

Sper că nu am supărat pe nimeni, iar dacă cineva mă poate ajuta, vă rog să lăsaţi un mesaj! Mulţumesc! - catalin27

Acesta este mesajul unui fan al echipei naţionale de fotbal a României. L-am preluat în speranţa că el va fi citit de cineva din Federaţie, căruia să-i pese. Dacă nu de românii care iubesc naţionala, măcar de profitabilitatea afacerii. Într-adevăr, pe acel site englez, tricourile s-au vîndut!

Pariurile lui Hagi

Odată cu instalarea lui Gică Hagi la Steaua, au apărut şi cîteva nume pe care “Regele” şi le-ar dori în Ghencea. Printre ele, Arda Turan.

Arda a început fotbalul la vîrsta de 9 ani, la Bayrampasa Altintepsispor, fiind descoperit de scouterii lui Galatasaray 3 ani mai tîrziu. Calităţile sale excepţionale l-au propulsat rapid la echipa de tineret a lui “Cim Bom Bom”, Gheorghe Hagi fiind cel care l-a promovat în Super Ligă, într-un meci cu Denizlispor, la finalul sezonului 2004-2005.

Odată cu plecarea “Regelui” şi venirea lui Erik Gerets pe banca lui Galatasaray, apariţiile lui Turan au devenit sporadice. Mai mult decît atît, acesta a fost împrumutat în 2005 la Vestel Manisaspor, acolo unde antrenorul Ersun Yanal, mergînd pe flerul lui Gică, i-a asigurat un post de titular. Başcanii au regretat mişcarea făcută şi, un an mai tîrziu, l-au adus înapoi la Galata.

Iată cîteva imagini cu Arda Turan, cel pe care Gică Hagi l-a scos din anonimat şi care acum este considerat “noul Emre” al Turciei!

Ionel

În ziua aceea jucam la Slatina, aveam meci cu CSS ul. După nici 10 minute, era 2-0. Dăduse ambele goluri. După alte 10, primea înjurături de pe bancă: “Bai Ionele,…dacă mai tragi din careu, te scot afară!” Avea un antrenor bun, dar temperamental. Şi Ionel s-a conformat. Trăgea numai din afară, dar parcă nu era nici o diferenţă. S-a făcut 6, apoi 7-0. După aceea nu mai ştiu… îmi amintesc doar că arbitrul îi spunea şi el să se potolească. Nu mai avea loc să-şi noteze.

Pe tipul acela subţirel, dar tare pe picioare l-am revăzut peste cîţiva ani. De data asta, la televizor. Am zîmbit! Îmi aduceam aminte de Fane, portarul nostru, care la acel meci îi reamintea din cînd în cînd: “Bă, ţi-a zis ăla să nu mai tragi din careu!”

Pe unde a fost şi-a făcut datoria. Hulit de suporteri la început în “Groapă”, a strîns din dinţi şi a mers mai departe - în 2004 era desemnat cel mai bun jucător din campionat. Mult prea modest pentru cît talent are, jenat atunci cînd în faţa lui sînt mai mult de două microfoane. Jumătatea din N&D care, deşi a înscris un gol cu Manchester, nu-l va uita niciodată pe cel cu Galaţiul. Omagiul său “Pentru Mopsu”!

Gheorghe Hagi, “The Lord of Turkey”

În urma unui sondaj de opinie realizat de cotidianul Hurriyet, Gheorghe Hagi a fost desemnat “Cel mai celebru fotbalist străin care a evoluat vreodată în Turcia”. Hagi a primit 28.953 de voturi, fiind urmat în top de Roberto Carlos, recent transferat la Fenerbahce, cu 18.217 voturi. Celelalte nume grele ale fotbalului internaţional, care au evoluat în Turcia: Taffarel , Jardel, Nicolas Anelka, Pierre van Hooijdonk, Ariel Ortega sau John Carew, nu adună, împreună, procentajul obţinut de Gică - 50,8%.

Supranumit “Împăratul” in Turcia, Hagi a evoluat la Galatasaray între anii 1996-2001, echipă cu care a cucerit Cupa Uefa - în 2000, Supercupa Europei în acelaşi an, 4 titluri de campion şi două Cupe ale Turciei. A jucat 167 de meciuri, reuşind să înscrie 78 de goluri.

Cu siguranţă, dacă sondajul Hurriyet ar fi trebuit să desemneze “cel mai iubit jucător străin din Turcia”, Gheorghe Hagi ar fi ieşit din nou cîştigător. Pentru că, în cei 5 ani petrecuţi la Galatasaray, pe lîngă trofeele cîştigate, Gheorghe Hagi a reuşit să mai cucerească ceva. Inimile suporterilor turci.

Iată ce înseamnă Gheorghe Hagi în Turcia!

“Performanţa de a distruge un viitor”

Mesajul unui fost junior rapidist pentru George Copos.

“De ani de zile iti baţi joc de tot ce înseamnă acest club, începînd cu gloriile sale, fotbalişti, suporteri, antrenori şi cel mai grav lucru, chiar şi de juniori! Nu vezi că n-a apărut măcar un singur copil crescut de club? Păi cum să apară cînd îi pui să-şi plătească nu numai cantonamentele, dar pînă şi apa pe care o beau la meciuri?

Am făcut parte din echipa care a cîştigat campionatul naţional de juniori B, în 2001-2002 - grupa1985 şi vreau să spun că n-am primit nici măcar un leu, deşi aveam promise milioane… Am făcut liste peste liste pe vremea cînd era Razvan preşedinte şi n-am primit nimic. Venea în vestiar şi semna în faţa noastră, dar nu putea să ne dea nimic pentru că nu voiai tu să semnezi! Ne spunea săracul: ” Ce să vă fac mă copii… uite eu vă semnez, dar dacă nu semnează şi Copos, nu pot să vă dau nimic, pentru că el este patronul…” De fiecare dată cînd te vedeam la Pro Rapid şi voiam să vorbim cu tine, ne spuneai că te grăbeşti şi n-ai timp, dar să facem lista că o semnezi tu…nici azi n-am primit măcar un singur leuţ din banii ăia!

Am avut o generaţie strălucită, poate una dintre cele mai bune din istoria Rapidului: campioni naţionali, vicecampioni naţionali, de 2 ori campioni municipali şi tot de 2 ori am cîştigat grupele regionale din care am făcut parte…asta în timp ce ne băteam de la egal la egal cu Dinamo, care îi avea în echipă, printre alţii, pe Mitea şi Marica. Acea grupă senzaţională s-a destrămat din cauza dezinteresului total şi al dispreţului pe care ni-l acordai! Acum mai joacă doar vreo doi jucători din acea generaţie pe undeva prin Liga a doua…

Felicitari! Ai reuşit performanţa de-a distruge un viitor, care, la un moment dat, suna bine! Asta în timp ce adversarii noştri din acea perioadă, Mitea şi Marica, datorită susţinerii clubului, au ajuns fotbalişti de echipa naţională.

Acum, am crescut, m-am lăsat de fotbal, merg la toate meciurile Rapidului, inclusiv la cele din deplasare, pentru că iubesc această echipă, dar pe tine nu te voi uita niciodata!…”- mircea1923

Mesaj postat pe blogul lui George Copos de către un fost junior al Rapidului.

Diamantele africane

O investigaţie realizată de cotidianul britanic “The Observer” în Coasta de Fildeş, dezvăluie faptul că oamenii de afaceri, odinioară preocupaţi de diamante, şi-au îndreptat acum atenţia spre fotbal, înfiinţînd şcoli ilegale pe întreg teritoriul ţării. Astfel, copiii sînt exploataţi de cei care speră să profite de pe urma unor mari cluburi europene.

“Există sclavie în fotbal! Africa a fost multă vreme exploatată pentru diamante, pentru aur şi pentru oamenii săi. De ce ar fi altfel cu fotbaliştii?” - Mr. Shalhoub, om de afaceri libanez

Dintre cei care pleacă, doar cîţiva ajung să cîştige milioane, în timp ce majoritatea sfîrşesc prin a munci în construcţii, sau, mai rău, pe străzi. Articolul dezvăluie dramele care se ascund în spatele unor poveşti de succes ale unor fotbalişti ivorieni, cum ar fi Didier Drogba, Kolo Toure sau Zokora.

Material apărut în cotidianul britanic, “The Observer”.

Adriano, “The Party Machine”

Adriano Leite Ribeiro s-a născut pe 17 februarie 1982 la Rio de Janeiro. Şi-a început cariera la Flamengo, echipă de la care Inter Milano l-a transferat in 2001. La prima sa apariţie în tricoul nerazzurilor, nu i-au trebuit decît 8 minute pentru a se face remarcat. Şi nu oricum, ci printr-un gol superb din lovitură liberă, marcat în poarta lui Real Madrid. Acesta este momentul în care cel căruia i se spune simplu, Adriano, a făcut cunoştinţă cu celebritatea.

Din pacate, nu doar forţa şutului, acurateţea driblingurilor şi viteza cu care se strecoară printre fundaşii adverşi l-au transformat în subiect de prima pagină, ci şi pasiunea sa pentru alcool. Informaţiile catalogate la început drept zvonuri răutacioase s-au transformat în fotografii tip paparazzi.

Cariera celui poreclit “the party machine” se află acum într-un punct critic. Impresarul lui Adriano a confirmat pentru un ziar din Brazilia, că starul lui Inter a făcut cîteva teste medicale într-un spital din ţara sa natală, cu acordul medicilor de la echipa naţională, dar fără ştirea celor de la club. Varianta oficială este aceea că testele au fost făcute la genunchi. Există însă şi una neoficială, care vorbeşte despre pancreatită. O boală printre ale cărei cauze posibile se află şi abuzul de alcool…

“Messidona”

Este pentru a doua oară în această ediţie de campionat, cînd starul argentinian, Lionel Messi, îl copiază aproape la indigo pe “un alt argentinian celebru”, Diego Armando Maradona.

Iată golul înscris cu mîna de Lionel Messi, in partida disputată ieri, cu Espanyol, scor 2-2!

Iată cealaltă fază, în care puteţi vedea golurile lui Messi şi Maradona! O altă copie la indigo.

Real Madrid se află pe prima poziţie în clasament, în ultima etapă joacă acasă, cu Mallorca, şi se pare că va fi noua campioană a Spaniei.

Etapă de infarct, goluri de senzaţie, comentariul britanic pe măsură.