Românii au avut o evoluţie bună la recent încheiatele Campionatele Europene Individuale de Şah de la Plovdiv, depăşindu-şi cu mult condiţia.
Românii ne-au reprezentat onorabil
De-a lungul celei mai importante competiţii din şahul european, înainte de “micul meu concediu”, mi-am manifestat de multe ori entuziasmul vis a vis de performanţele sportivilor noştri, şi am fost încrezător în obţinerea unor rezultate remarcabile.
Această atitudine a contrariat şi mi-a atras nişte “antipatii”
Trecând peste părerea unor cititori ( … dar nu aşa uşor), continui să cred că băieţii în special, dar şi fetele pe alocuri, au jucat peste nivelul lor obişnuit din turnee, ceea ce ne dă speranţe pentru Olimpiada de la Dresda, din toamna acestui an.

Alin Berescu (2481) a făcut ceva victime printre marii maeştri prezenţi la Plovdiv
Levente Vajda (2582) şi Costică Lupulescu (2558), care cu 7,5 puncte chiar au intrat în play-off-ul pentru calificarea la Cupa Mondială, datorită clasării pe locurile 11 - 34, şi au ratat la mustaţă o performanţă remarcabilă, fiind învinşi cu acelaşi scor, 2-1, de Ioanis Papaioannou (2566), respectiv Victor Bologan (2665).
Le-ar mai fi trebui 0,5 puncte pentru a juca play-off-ul pentru medalii, dar levi nu a putut forţa mai mult în ultima rundă a patra victorie consecutivă.
Eu consider ca fiind senazţional şi parcursul lui Andrei Istrăţescu (2628), care a încheiat neînvins competiţia din Bulgaria, cu 7 puncte.

Sergei Movsesian (2695), medaliat cu argint şi fan al galacticilor din Madrid
Din punct de vedere al performanţei elo, Cristian Chirilă (2422) a acumulat 6,5 puncte, terminând concursul pe locul 87, fiind cotat iniţial cu şansa 231. Pentru acest rezultat a câştigat 35 puncte la coeficientul elo, ceea ce este extrem de mult.
Aici aveţi partidele băieţilor noştri din runda 10.
Aici aveţi partidele băieţilor noştri din runda 11.
Aici aveţi partidele băieţilor noştri din tie-break.
La fete nu am stat la fel de bine. Toate reprezentantele noastre au înregistrat performanţe inferioare coeficientului elo personal, ceea ce este îngrijorător.
Luminiţa Cosma (2374), cu 7 puncte a ocupat locl 28, fiind cea mai bine clasată româncă în clasamentul final. Corina Peptan (2415) a încheiat evenimentul “gâfâind”, cu numai 6 puncte, cu mult sub potenţialul ei.
Aici aveţi partidele fetelor noastre din runda 10.
Aici aveţi partidele fetelor noastre din runda 11.
Campioni europeni inediţi
Titlul european la masculin a fost adjudecat de olandezul Sergei Tiviakov (2634) cu 8,5 puncte. În urma partidelor de departajare, medalia de argint i-a revenit principalului favorit, Sergei Movsesian (2695), în timp ce bronzul a fost cucerit de rusul Sergei Volkov (2633) … Deci trei “Sergei” au luat medalii

Sergei Tiviakov (2634), un şahist cu o tehnică aproape impecabilă
Regina Europei, în 2008, este tânăra mare maestră din Ucraina, Katerina Lahno (2479) cu 8,5 puncte. Celelalte locuri pe podium au fost obţinute, în urma meciurilor de departajare, de Victorja Cmilyte (2466) şi Anna Ushenina (2474).

Katerina Lahno (2479), deja o certitudine în şahul feminin
Aici aveţi clasamentul final al competiţiei masculine.
Aici aveţi clasamentul final al competiţiei feminine.

Maria Velcheva (2262), locul 65 şi …

…Lilit Galojan (2324), doar locul 63 … la şah



25 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
constat cu placere ca aprecierile mele precedente potrivit carora “e greu de inteles pentru noi motivul pentru care nu avem macar un campion mondial… sau: pregatirea exceptionala si calitatile native tipice sahistilor nostri nu justifica in nici un fel pozitiile in clasament si mai ales absentza marelui trofeu” au dat nastere unor discutii interesante. Problema e modul constant in care creste mereu ascendentul moral al adversarilor nostri, proportional cu dificultatile sociale, demografice, economice, politice, etc. in care ne afundam. La toate acestea mai contribuie slaba pregatire psiho-fizica si caracterul nesistematic, neserios al antrenamentelor. Vorbeam despre “remizele de mare lupta” insa este suficient sa privim un pic acele remize triste… si constatam ca nici superficialitatea dezinteresata a unui om plictisit, nici indugentza unui entuziast optimist, nu ne scuteste de aprecieri critice. Unde e “marea lupta” despre care pomeneam? Oare sportivii nostri se aseaza la masa de joc doar cu ideea de a evita cu orice pretz pierderea punctului? Cum se explica usurintza cu care accepta ei remize inainte de a trece de faza deschiderii? Concluzia tragica ce se desprinde din articolul de mai sus este ca majoritatea jucatorilor nostri privesc competitiile ca pe un obiectiv turistic… ca pe un prilej de a experimenta un bufet suedez. Din pacate pentru noi, nu avem si nu vom avea capacitatea morala de a ne dispensa sau macar de a micsora procentajul de turisti, de “clienti” vechi, traditionali care ocupa abuziv locuri pe lista concurentilor. iata cum se adevereste si la sah ca si in alte domenii ca lipsa performantelor nu mai este de foarte mult timp un eveniment nefericit ci va deveni o traditie romaneasca.
pepeman: nu mai e nimic de moderat
… Ai grja ce cuvinte folosesti, ca de aia intra in moderare 
iezekel, coef. elo din chessmaster e diferit de cel real (oficial) din turnee asa cum e o mare diferenta intre cel de la sahul online si cel oficial. Mai mult, e o diferenta intre elo-ul calculat de USCF (federatia de sah a SUA) si cel folosit in celelalte tari (exceptand federatia britanica).
virgil, vezi regulamentul de pe site-ul oficial si #15 de la “Suntem pe cai mari”… Poate citesti si # 8, #20 de la “Sub scut”
PS- Mai conteaza si numarul, nu doar talentul, pregatirea etc, poate intre 100 gasesti un viitor campion mondial mai usor decat intre 10 sahisti… in plus, sahul e mai bine sustinut… Ei, discutia poate lua amploare daca luam in considerare factorii economic, politic, psihologic etc
O evaluare corecta a comportarii sahistilor nostri la Plodviv trebuie sa se bazeze pe compararea pozitiei jucatorilor romani in clasamentul participantilor dupa criteriul Elo si a pozitiei ocupate de fiecare jucator roman in clasamentul final al concursului. Se va vedea ca sahistii nostri au realizat, totusi, o frumoasa performanta la Campionatul European. Spunea cineva ca noi, romanii, nu vom avea niciodata un campion mondial la sah pentru simplul fapt ca nu ne situam bine la capitolul demografic. Evident ca aceasta afirmatie nu poate sta in picioare atata vreme cat se stie ca Bulgaria are un campion mondial in conditiile in care populatia acestei tari este mult mai redusa ca a noastra. Rog sa-mi explice cineva de ce a pierdut Lupulescu tie-break-ul cu Bologan, fiindca informatiile aparute in presa indica faptul ca acest meci s-a terminat egal si nu 2-1 pentru Bologan. In cazul ca a fost, totusi, 2-1 ma intreb, atunci, unde este cea de-a doua partida pierduta de Lupulescu? La fel stau lucrurile si in cazul lui Levente. Probabil ca este vorba de o procedura regulamentara pe care nu o cunosc.
pt. Vasim: Si totusi exista tari mici cu rezultate mari. E suficient sa ne uitam peste gard, la vecinii nostri, ca sa ne dam seama ca nu numai numarul e important. De fapt, cred ca numai Marea Neagra nu este deasupra noastra in clasament, si poate fratii de peste Prut….Si atunci vine intrebarea fireasca, de ce ei si nu noi?
Larry, imi moderezi si mie amaratul ala de post care, din motive care imi scapa, s-a intepenit undeva in triaj?
In legatura cu asteptarile noastre si cu aprecierea viitoarelor evolutii ale echipelor noastre olimpice la
Dresda,chit ca le place sau nu celor raspunzatori de aceste evolutii,trebuie precizat un aspect important :
istoria rezultatelor de exceptie,mai ales la fete,ridica stacheta la cote mult mai ridicate decat “clasamentul pe tari dupa rating”,cu atat mai mult cu cat si la data
realizarilor respective,jucatorii romani nu aveau o cotatie prea ridicata. Justificarile ulterioare de orice natura vor fi spulberate de rezultatele meritorii din trecut. Aceasta este implacabila realitate.Ceea ce nu trebuie uitat este ca pe langa inalta pregatire si experienta competitionala,esentiala este vointa si inima cu care fiecare jucator vine la echipa. Selectionerul,cred eu, trebuie sa fie preocupat ,pe langa
valoarea si forma de moment a lotului ,cu reglarea si canalizarea vointei si emotiilor celor ce alcatuiesc lotul.
De ce Romania nu are un campion mondial cu toate ca suntem inteligenti si bine pregatiti teroretic ?
Pt ca rusii sunt cateva sute de milioane de oameni si indienii un miliard iar Romania are doar 20 de milioane deaia pt ca statistica isi spune cuvantul…
Campion european avem pt ca primii 30-40 de jutcaori la masculuin in clasamentul ELo nu participa la Europene si atunci jucatorii din a doua linie au sanse sa castige la Europene.
La mondiale numai e la fel acolo toata lumea vrea sa castige si concurentza e mult mai mare.
Eu am incredere ca Cristian Chirilă va deveni campion mondial in 10 ani de aici incolo.
Sper ca profetia sa se implineasca. Un asa tanar jucator de sah nu am mai avut de mult…
Din actuala generatie Andrei Istrăţescu joaca prea defensiv si de aceea nu o sa aiba niciodata sanse la titlu mondial .. poate sa sa termine turneul la mondiale pana la urma fara infrangere eu asa am impresia ca pt asta se pregateste si nici macar nu incearca sa castige ceva…
Asa ca am ajuns la singurul sahist al momentului care cu mult noroc si cu foarte multa munca poate castiga tittlul mondial : Nisipeanu, Liviu-Dieter.
Mi se pare un jucator complet care joaca cand vrea ofensiv si cand vrea poate sa joace si defensiv.
Ii urez succes si cine stie poate i se implineste si lui si noua visul sa avem un campion mondial.
Success Liviu!
cat de real este elo-ul jucatorilor din chessmaster in comparatie cu cel al jucatorilor de turneu?
cat de real este elo-ul jucatorilor din chessmaster in comparatie cu cel al jucatorilor de turnee?
O fi la misto?
victoria tuturor participantilor romani este cu atat mai reprezentativa cu cat distinsii combatanti au dovedit cu prisosintza demnitate si energie, precizie, perseverentza si ambitie, suplete in lupta, imaginatie si curaj ! Stau marturie in special remizele de mare lupta, usurintza, pregatirea si dezinvoltura cu care toti jucatorii nostri si-au sustinut in practica liniile de joc studiate in prealabil, inalta pregatire teoretica structurata in cea mai mare parte pe idei strict personale secretate, etc. Ceea ce ar trebui sa ne uimeasca pe toti in contextul actual, ceea ce e greu de inteles pentru noi, este motivul pentru care nu avem macar un campion mondial… pregatirea exceptionala si calitatile native tipice sahistilor nostri nu justifica in nici un fel pozitiile in clasament si mai ales absentza marelui trofeu !!
victoria baietilor nostri merita toata atentia, consideratia si complimentele tuturor oamenilor care exceleaza prin optimism
Eu mizez pe o clasare a echipei masculine in primii 15 la Olimpiada, cu conditia ca Nisipeanu si Istratescu sa faca parte din echipa.
Domnilor, certurile de genul asta ar fi oarecum scuzabile pe marginea altor sporturi. Cred ca la mijloc e o neintelegere.
De pilda, stimate Uta Ilie, ce ar trebui sa faca “forurile” ca sa avem jucatori mai tari? Sa-i scoata din productie? Sa infiinteze table de sah pentru copii si juniori, sa organizeze dezbateri in grup ale partidelor postate pe net? Federatia Romana de Sah nici nu stiu daca mai e necesara - vezi “popularizarea” Campionatului National recent incheiat. Nici macar nu stiu cine o mai conduce (nu ca m-ar interesa), o fi tot nenea ala cu grave carente morale si chiar penale?
Chestia e ca, in sahul actual, fiecare e pe barba lui, de unde si “babelizarea” competitiilor asa-zise pe echipe. Sahisti al caror nume se termina in “nian” sau “akov” pot reprezenta fara jena si cu naturalete tari precum (la intamplare) Olanda, Germania, Franta etc.
Da, se pare ca a aparut o neintelegere pe undeva. Eu ma refer strict la Olimpiada ce va sa vina si nu la recent incheiatele Europene. Vroiam sa stiu care sint sperantele jucatorilor, si ce clasificare si-au propus cei de la federatie, atit la baieti cit si la fete. Cit priveste termenul “mediocru”, se pare ca si-a atins scopul, acela de a incerca sa stimuleze pe cei implicati direct, sa nu considere ca multumitoare o clasificare pe locurile 16-25, ci sa avem cel putin”rezultate deosebite, meritorii”. Mi-e dor sa vad echipele Romaniei jucind la primele 5 mese, ce sa fac……
Gergely: Danke
Ciordel: Pentru a putea aprecia un rezultat trebuie sa compari lista de start cu clasamentul final. Daca un jucator, aflat undeva dupa primii 100 favoriti, termina competitia aproape de medalii … atunci spunem ca a realizat ceva fantastic, deoarece (referindu-ne la sah) sportivii de 2600 sunt greu de depasit. E ca si cum am spune ca optimile de finala in Champions League sunt un rezultat mediocru pentru CFR Cluj
“mediocru” are un iz negativ, dupa parerea mea… Asteptarile (mele) sunt, bineinteles, o clasare in primii 15, dar acest lucru depinde, evident, si de forma lotului care se deplaseaza la Dresda. Sau cine stie, poate cei mai indeptatiti ca mine sa vorbeasca despre echipa olimpica masculina (de ex. selectionerul, echipa care se va deplasa) au alte asteptari…
Ce vis frumos ar fi sa pot juca la Olimpiada cu tricolorul romanesc pe masa…
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment