Toate articolele
Cele mai noi articole de Răzvan Prepeliță
Fair-play-ul de carton

 Cine a văzut circul din finala feminină de la US Open, făcut nu de un spectator ci chiar de Serena Williams, se uită de azi cu alți ochi la marea campioană. După ce am trăit pe viu victoria Simonei la […]

...

O recomandare

Nu e vorba despre UTA, nicio o ironie,  e vorba desigur despre Juventus Torino, dar poate nepoții-nepoților noștri vor prinde astfel de documentare despre echipe românești. Serialul se chemă First Team:Juventus și deocamdată sunt doar șase episoade care surprind ultimele […]

...

Cușca tigrului

Monumentul e închinat venirii primăverii în bătrânul oraș al Crimei și Pedepsei. Belgianul a semănat cu opera de artă celebră în oraș, nu datorită frizurii haioase ci mai degrabă faptului că atât de static a părut în duelurile cu francezii. […]

...

Zigzag

Așa rapide erau contraatacurile belgienilor față de tricicleta braziliană ce făcea ghidușii pe bordura circuitului. Vedeta Neymar a fost și de data asta cel mai român jucător de la Mondial. Brazilianul s-a tolănit pe jos ca pe covorul din sufragerie […]

...

Peronul

Așa ar arăta versiunea, din viața de zi cu zi, a meciului dintre Belgia și Japonia. Cu susul în jos. Contra Japoniei , Belgia a părut un boxer care se leagă la începutul confruntării la șireturi cu mănușile de box. […]

...

Răzvan Prepeliță

L-am văzut pe Ronaldinho la încălzire înaintea unui meci de Champions League, am văzut o maşină fugind de la locul accidentului şi am continuat să mă uit, din tribună, doar la meciul de fotbal după ce un bolovan a căzut lîngă mine. Nu am scris despre nici una dintre întamplările de mai sus, chit ca mă laud că măzgălesc orice colţ de hîrtie, spamez orice aplicaţie de notiţe. Mi-am asumat să nu scriu, căci masa presei mi s-a părut, întodeauna, prea comodă. Partea lunii cu scrisul la cerere și-a întors mereu fața către mine fără inspirație.

Cîndva am refolosit, într-un articol, un text cu care am cîștigasem premiile Ioan Chirilă. Am trăit o zi cu rușinea să nu fie recunoscut de cititori. Nu a fost așa. Oamenii cred în scris mai mult decît strugurii în toamnă, decît fulgii în iarnă, decît ghioceii în primăvară, decît fluturii în vară. A fost primul comentariu.

Mă numesc Răzvan Prepelită. Scriu pentru Gazetă de cînd mi l-am amintit pe Luţu, pe vremea cînd juca la Progresul, cosmetizat în FC Naţional, sărind un gard din curtea unei şcoli după ce încinsese o miuţă. Urecheat de paznicul incintei, știrea ajunsese la televizor. Am continuat să scriu după ce la zece mii de metri altitudine, un fotbalist al naționalei s-a aşezat lângă mine și mi-a spus că îmi cunoaște un text. Apoi mi-a repetat o încurajare scrisă de mine şi recitită de el înaintea unui meci cu miză. Scriu de când Ruxandra Ivăncescu, o scriitoare cu o curte plină de soc, m-a invitat la lansarea ei de carte și i-am păstrat autograful la un loc cu cel pe care mi-l ceruse ea, și nu i l-am dat, niciodată, de rușine.

Mi-a plăcut inocența lui Luțu, mai mult decît calitatea lui Hagi, mi-a plăcut Ronaldinho mai mult decît Messi, Maradonna și Ronaldo, indiferent care dintre ei, la un loc. Mi-a plăcut să scriu tocmai pentru că nu aveam nimic de câștigat și asta m-a făcut să merg mai departe. Fabuloase unele driblinguri ale lui Luțu. Nu l-au ajutat cu nimic.