Toate articolele
Cele mai noi articole de Răzvan Prepeliță
De bun rămas

Dar dacă ești un puști localnic, îmbrăcat cu un șort contrafăcut al celor de la FC Porto și doar cu niște șosete albe rupte, atunci nu mai e amețeală, e doar un joc. Pentru o căciulă de bani strânsă de […]

...

Știri olimpice

Comitetul Olimpic Român fost amendat pentru că în blocurile din Satul Olimpic sportivii noștri și-au închis balcoanele cu termopane.   Un sportiv român a găsit o medalie de aur pe holul unde sunt cazați americanii. Din păcate, petrecerea pe care […]

...

Bunicul și copiii campionilor

Ramele se afundă și se ridică precum niște delfini ce sar în amurg. Valurile unei bărci cu motor pline cu turiști ce tocmai a trecut în aval se izbesc de barca bătrânului ca de un ponton. Cadența de ceas elvețian […]

...

Devoratorii

Chris Froome alergând fără bicicletă pe Mont Ventoux e finalul anticipat la care vom ajunge în cele din urmă. Vom fugi tot mai des, în gol, de noi. Și e tot mai evident că nu vom scăpa. Frenezia unui secol […]

...

Judecătorii

Cred că sinceritatea e partea cea mai importantă a relației dintre ziariști și a celor direct implicați în fenomen. Pentru că indiferent de declarațiile unora și altora, de victoriile de moment obținute din articole bine împachetate în cuvinte, pe de […]

...

Răzvan Prepeliță

L-am văzut pe Ronaldinho la încălzire înaintea unui meci de Champions League, am văzut o maşină fugind de la locul accidentului şi am continuat să mă uit, din tribună, doar la meciul de fotbal după ce un bolovan a căzut lîngă mine. Nu am scris despre nici una dintre întamplările de mai sus, chit ca mă laud că măzgălesc orice colţ de hîrtie, spamez orice aplicaţie de notiţe. Mi-am asumat să nu scriu, căci masa presei mi s-a părut, întodeauna, prea comodă. Partea lunii cu scrisul la cerere și-a întors mereu fața către mine fără inspirație.

Cîndva am refolosit, într-un articol, un text cu care am cîștigasem premiile Ioan Chirilă. Am trăit o zi cu rușinea să nu fie recunoscut de cititori. Nu a fost așa. Oamenii cred în scris mai mult decît strugurii în toamnă, decît fulgii în iarnă, decît ghioceii în primăvară, decît fluturii în vară. A fost primul comentariu.

Mă numesc Răzvan Prepelită. Scriu pentru Gazetă de cînd mi l-am amintit pe Luţu, pe vremea cînd juca la Progresul, cosmetizat în FC Naţional, sărind un gard din curtea unei şcoli după ce încinsese o miuţă. Urecheat de paznicul incintei, știrea ajunsese la televizor. Am continuat să scriu după ce la zece mii de metri altitudine, un fotbalist al naționalei s-a aşezat lângă mine și mi-a spus că îmi cunoaște un text. Apoi mi-a repetat o încurajare scrisă de mine şi recitită de el înaintea unui meci cu miză. Scriu de când Ruxandra Ivăncescu, o scriitoare cu o curte plină de soc, m-a invitat la lansarea ei de carte și i-am păstrat autograful la un loc cu cel pe care mi-l ceruse ea, și nu i l-am dat, niciodată, de rușine.

Mi-a plăcut inocența lui Luțu, mai mult decît calitatea lui Hagi, mi-a plăcut Ronaldinho mai mult decît Messi, Maradonna și Ronaldo, indiferent care dintre ei, la un loc. Mi-a plăcut să scriu tocmai pentru că nu aveam nimic de câștigat și asta m-a făcut să merg mai departe. Fabuloase unele driblinguri ale lui Luțu. Nu l-au ajutat cu nimic.