Toate articolele
Cele mai noi articole de Răzvan Prepeliță
Alo, Simona?

Rămān la părerea că spectatorul romān pare un pic stângaci în fața marii performanțe sportive. Lipsa unor alte competiții pe meleagurile noastre în care să fie prezente vedete ale sportului mondial, plus absența sportivilor noștri la vârf internațional fac din […]

...

Scena de pe plajă

Alegerile le-a pierdut Lupescu, le-a pierdut Dragnea și le-a pierdut Mircea Sandu. Oamenii s-au speriat că la FRF va ajunge politicul și, într-o zi, fotbalul va fi precum lacul Belina. Era 1990, în timpul Campionatului Mondial. România tocmai fusese eliminată […]

...

Voleum mobile

De acolo, de sus, din aerul rarefiat al detentei portughezului, la primul gol al madrilenilor, echipa internațională a Qatar-ului a părut doar un sertar în care erau îngrămădite bijuterii, alandala. Degeaba au răscolit prin ea speranțele ultrașilor parizieni. Chit că […]

...

Detaliul

„Hai, Simonaaa!”, se aude și acum un strigăt de ajutor din arena de la Melbourne. Zăpușeala din Australia face condens cu gerul de la noi într-un talmeș-balmeș al emoțiilor. De ce oare nu există televizoare anti-shock și doar ceasuri sau […]

...

„Muncesc și primesc cazare și de mâncare la gazde!”

După incidentele de ieri, la care am fost martor, în drum spre Brașov, am luat cu autostopul (e ilegal?, nu am luat bani) doi tineri. Unul era un băiat de 22 de ani din Australia, care ne povestea de ferma […]

...

Răzvan Prepeliță

L-am văzut pe Ronaldinho la încălzire înaintea unui meci de Champions League, am văzut o maşină fugind de la locul accidentului şi am continuat să mă uit, din tribună, doar la meciul de fotbal după ce un bolovan a căzut lîngă mine. Nu am scris despre nici una dintre întamplările de mai sus, chit ca mă laud că măzgălesc orice colţ de hîrtie, spamez orice aplicaţie de notiţe. Mi-am asumat să nu scriu, căci masa presei mi s-a părut, întodeauna, prea comodă. Partea lunii cu scrisul la cerere și-a întors mereu fața către mine fără inspirație.

Cîndva am refolosit, într-un articol, un text cu care am cîștigasem premiile Ioan Chirilă. Am trăit o zi cu rușinea să nu fie recunoscut de cititori. Nu a fost așa. Oamenii cred în scris mai mult decît strugurii în toamnă, decît fulgii în iarnă, decît ghioceii în primăvară, decît fluturii în vară. A fost primul comentariu.

Mă numesc Răzvan Prepelită. Scriu pentru Gazetă de cînd mi l-am amintit pe Luţu, pe vremea cînd juca la Progresul, cosmetizat în FC Naţional, sărind un gard din curtea unei şcoli după ce încinsese o miuţă. Urecheat de paznicul incintei, știrea ajunsese la televizor. Am continuat să scriu după ce la zece mii de metri altitudine, un fotbalist al naționalei s-a aşezat lângă mine și mi-a spus că îmi cunoaște un text. Apoi mi-a repetat o încurajare scrisă de mine şi recitită de el înaintea unui meci cu miză. Scriu de când Ruxandra Ivăncescu, o scriitoare cu o curte plină de soc, m-a invitat la lansarea ei de carte și i-am păstrat autograful la un loc cu cel pe care mi-l ceruse ea, și nu i l-am dat, niciodată, de rușine.

Mi-a plăcut inocența lui Luțu, mai mult decît calitatea lui Hagi, mi-a plăcut Ronaldinho mai mult decît Messi, Maradonna și Ronaldo, indiferent care dintre ei, la un loc. Mi-a plăcut să scriu tocmai pentru că nu aveam nimic de câștigat și asta m-a făcut să merg mai departe. Fabuloase unele driblinguri ale lui Luțu. Nu l-au ajutat cu nimic.