Răzvan Prepeliță

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Răzvan Prepeliță
Ies și Great

Acea imagine a copilăriei, din acel hol zgomotos, mi-a rămas peste ani, atunci când la televizor, „Minunea blondă” se învârtea cu mingea printre adversari cu o ușurință, de parcă desena cercuri în nisip.

La pauză, taică-meu s-a lăudat unor alți […]

...

Fair-play-ul de carton

 Cine a văzut circul din finala feminină de la US Open, făcut nu de un spectator ci chiar de Serena Williams, se uită de azi cu alți ochi la marea campioană.

După ce am trăit pe viu victoria Simonei la […]

...

O recomandare

Nu e vorba despre UTA, nicio o ironie,  e vorba desigur despre Juventus Torino, dar poate nepoții-nepoților noștri vor prinde astfel de documentare despre echipe românești. Serialul se chemă First Team:Juventus și deocamdată sunt doar șase episoade care […]

...

Cușca tigrului

Monumentul e închinat venirii primăverii în bătrânul oraș al Crimei și Pedepsei. Belgianul a semănat cu opera de artă celebră în oraș, nu datorită frizurii haioase ci mai degrabă faptului că atât de static a părut în duelurile cu francezii. […]

...

Zigzag

Așa rapide erau contraatacurile belgienilor față de tricicleta braziliană ce făcea ghidușii pe bordura circuitului.

Vedeta Neymar a fost și de data asta cel mai român jucător de la Mondial. Brazilianul s-a tolănit pe jos ca pe covorul din sufragerie […]

...

Imnul nimănui

Am ales să scriu despre kitsch-ul tricolor, din mijlocul kitsch-ului românesc.

Permalink to Imnul nimănui
marți, 21 iunie 2016, 11:18

După 9 ani în care am înșirat articole despre sportul românesc în Gazeta Sporturilor, e pentru prima dată când tastele parcă sunt lipite între ele și cuvintele mi se adună într-un Turn Babel. Nu garantez nicio cursivitate a acestui articol, sunt doar unul dintre voi și revendic un umăr care să îmi sprijine sentimentele contradictorii ce mă încearcă.

Am ales să scriu despre kitsch-ul tricolor, din mijlocul kitsch-ului românesc. La o terasă plină din Mamaia, televizoarele țin clienții cu sufletul la gură. Dar imnul nu e cântat de absolut nimeni, nu se aude niciun vers, nicio șoaptă printre bermudele vișinii, printre minijupuri și lanțuri groase de aur, printre sandalele cu șosete albe. Parcarea hotelului de 5 stele de vizavi e plină de bolizi ultimul răcnet, iar paznicii cu uniformele spălăcite își trag selfie-uri cu ele.

Între timp, la televizor, România se face de râs. La mese copiii își privesc părinții ce înjură din ce în ce mai tare și mai apăsat. Vine bara lui Andone, se trântesc scaune, cineva vrea să fluiere, dar sfârșește cu un râgâit de lângă băiețelul ce tremură de la frisoanele bronzului.

Se aplaudă la mișto la intervențiile lui Tătă, minutul 90 apare în colțul ecranului precum un clopot care bate la o înmormântare. Însă nu plânge nimeni, se scarpină doar niște burți ce ies din maiourile mulate.
Meciul se termină, Albania ne trimite acasă la miezul nopții, iar reflectoarele cluburilor de pe Litoral desenează pe cer stele căzătoare false. Continuăm să credem în ele și suntem fuduli până la căpăt. „Like, fraiere, suntem oficial eliminați!”, răsună replica unui turist anonim turmentat care îmi închide articolul. 

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Tavi (1 comentarii)  •  21 iunie 2016, 14:46

Astia sunt oamenii, asta e țara! Asta e echipa naționala de fotbal a României. Echipa asta e reflexia societății noastre, incapabila sa lupte, lasă, kitschoasa, plină de prosti samd... Probabil 80% din romani nu stiu primele doua versuri, ceea ce e foarte trist!

kiki (3 comentarii)  •  21 iunie 2016, 16:36

Ce cautai la o terasa de fitze?

alibec (1 comentarii)  •  21 iunie 2016, 22:21

oricum trebe schimbat imnul. e depresiv.

vinatoru (3 comentarii)  •  23 iunie 2016, 19:37

da, prepelito, ce cautai matale la terasa de fite? De parca tu esti mai bun ca manelistii aia...

Comentează