Răzvan Prepeliță

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Răzvan Prepeliță
Ies și Great

Acea imagine a copilăriei, din acel hol zgomotos, mi-a rămas peste ani, atunci când la televizor, „Minunea blondă” se învârtea cu mingea printre adversari cu o ușurință, de parcă desena cercuri în nisip.

La pauză, taică-meu s-a lăudat unor alți […]

...

Fair-play-ul de carton

 Cine a văzut circul din finala feminină de la US Open, făcut nu de un spectator ci chiar de Serena Williams, se uită de azi cu alți ochi la marea campioană.

După ce am trăit pe viu victoria Simonei la […]

...

O recomandare

Nu e vorba despre UTA, nicio o ironie,  e vorba desigur despre Juventus Torino, dar poate nepoții-nepoților noștri vor prinde astfel de documentare despre echipe românești. Serialul se chemă First Team:Juventus și deocamdată sunt doar șase episoade care […]

...

Cușca tigrului

Monumentul e închinat venirii primăverii în bătrânul oraș al Crimei și Pedepsei. Belgianul a semănat cu opera de artă celebră în oraș, nu datorită frizurii haioase ci mai degrabă faptului că atât de static a părut în duelurile cu francezii. […]

...

Zigzag

Așa rapide erau contraatacurile belgienilor față de tricicleta braziliană ce făcea ghidușii pe bordura circuitului.

Vedeta Neymar a fost și de data asta cel mai român jucător de la Mondial. Brazilianul s-a tolănit pe jos ca pe covorul din sufragerie […]

...

Jurații lui Halep

În România, toate răspunsurile vin diÎn România, toate răspunsurile vin din două locuri: dintre blocurile comuniste îngrămădite de un nebun și din conturile dospite

Permalink to Jurații lui Halep
marți, 25 august 2015, 11:34

Aici, în cele două furnicare, găsești, absolut, orice. Oameni care muncesc, oameni care fură, găsești nunțile oarbe care își caută, în gura mare, tradițiile furate de industrializarea ajunsă la fier vechi, găsești violatori și găsești dragostea bunicilor care, azi, flirtează, toată ziulica, pe vizor, cu moartea, găsești uși sparte de serviciile de urgență abia cînd apartamentul e deja cavou, găsești fotbaliști de națională dormind pe preșul de la intrare, găsești inginerii financiare din care se fac donații de ochii impozitelor, găsești vechii torționari și vechii eroi, găsești fundația emigrărilor clădită pe sărăcie, găsești fluturașe de salariu mototolite de accize și găsești ascunsă toată galeria Stelei aflată în grevă chiar în timpul meciurilor.

Găsești olimpici cu reale perspective de a lucra într-un mall și găsești cămătari deghizați în bănci care colectează dobînzi exorbitante chiar cu buletinul tău. Undeva prin Constanța, între blocurile ăstea, am găsit și eu, vara asta, fostul teren de antrenament al Simonei Halep. Parcarea mașinilor se face pe un macadam, mlaștină pe timp de ploaie, dar asta nu îl împiedică pe un domn respectuos cu un lanț gros, aurit, suspendat de gît să mă avertizeze amenințător că ăla e locul lui. În blocurile ăstea ca, de altfel, în tot cartierul graniță cu stațiunea de pe litoral mai scumpă decît Miami, buteliile de gaz urcă scările împreună cu pensionarii. La cîțiva pași e mall-ul aterizat ca un ozn în Evul Mediu. Vizavi de blocuri, la intrarea într-un parc cu cîini comunitari ce ling tot felul de gunoaie, un Lamborghini și un Ferrari fac cu ochiul unei Românii privatizate ca o pedichiură făcută unui mort ștrangulat de sistem.

Serena Williams a învins-o pe Simona în finala de la Cincinnati. Dacă România ar fi fost țara Serenei, azi, americanca ar fi fost învinsă de propriul vis. De asta cred că realizările Simonei Halep, de pînă acum, în tenisul mondial au depășit, demult, locul 1 din WTA. De mult, ea a întrecut-o pe Serena. Și tot de asta cred că sportivi ca ea și ca Gică Popescu ar trebui să fie mai egali, uneori, ca noi, ceilalți. Dacă aș fi fost judecător, aș fi închis ochii în cazul Gică Popescu. Dar sînt doar un jurat sportiv care, indiferent de numărul turului în care va ieși Simona Halep, din turnee, voi susține necondiționat eliberarea ei din presiunea celor care, fie dintre blocuri, fie din fundul conturilor ofshore, îi dau lecții de patriotism. Patriotismul nu funcționează cu ipocrizie. E ca și cum ai pune un Ferrari pe o butelie de gaz. Parcă pe Halep o văd cărînd buteliile, la ultimul etaj, pe cînd mușchii Serenei nu se încadrează, de nici un fel, în peisaj.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Filbert (1 comentarii)  •  25 august 2015, 22:21

Articol de efect insa sa stii ca nici surorile Williams nu s-a nascut in palate cu terenuri de tenis tunse zilnic de majordomi. Ele au inceput tenisul pe terenuri care sigur n-aratau mai bine decit primul teren al Simonei, terenuri de asfalt si cu fileuri gaurite, in zone sarace unde nu vezi Ferrari ci auzi zilnic impuscaturi…

Tom (2 comentarii)  •  26 august 2015, 9:16

Ai condei mon cher, felicitări! Și adevăr grăit-ai! O singură observație, dacă îmi permiți: Gică Popescu a greșit și trebuie să plătescă pentru că așa e corect. Faptul că a returnat prejudiciul singur, înseamnă și o recunoaștere a faptei, ceea-ce ar fi însemnat o condamnare cu suspendare, fără a mai fi nevoie se se invoce trecutul lui de sportiv de mare performanță și imaginea adusă României. Nici nu ar mai fi fost nevoie ca judecătorii să închidă ochii. A fost în condamnarea lui un de neînțeles exces de zel.

Sorin (1 comentarii)  •  26 august 2015, 10:13

Trist, adevarat dar frumos!

Tavi (1 comentarii)  •  28 august 2015, 12:52

In primul rand „lui Halep” nu este corect gramatical tinand cont ca subiectul este de gen feminin. Va sfatuiesc sa renuntati la promovarea gresita, cu modernismele din presa (evident greseala semnalata e facuta si de altii… Mai mult respect pentru limba romana, ca destul e siluita acum…

Comentează