Radu Paraschivescu

Drumul din lumea sportului către lumea cărților este mai scurt decât pare. În fond, totul este o problemă de sintaxă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Paraschivescu
Trofeul Alexa

Comunicatul Astrei Giurgiu are eficienţa unui felinar stradal pe care-l aprinzi în miezul zilei. E ca şi cum ai anunţa public că te duci la teatru, după care te-ai duce la teatru. În condiţiile în care concediază un antrenor neînvins, […]

...

Balaurul de paie

Real Madrid merită extazul parodic în care-l îmbracă lumea. În sezonul de dinainte echipa trecea (mai cu un strop de şansă, mai cu un arbitraj convenabil) de PSG, Juventus, Bayern şi Liverpool. Acum ea învinge în cupă o echipă de […]

...

Păcat, le ziceam şi lor vreo două

România-Lituania din 17 noiembrie se va juca tot cu tribunele goale, la fel ca România-Muntenegru. Fachiri ai simetriilor, încheiem meciurile de acasă din Liga Naţiunilor aşa cum le-am început. Naţionala de fotbal a României izbuteşte ceva greu de anticipat cu […]

...

Pierdut demnitate, declar nulă

Când a scris „Mitul eternei reîntoarceri,” Mircea Eliade nu s-a gândit la antrenorii români care se întorc la echipele de unde au fost demişi. Pe de o parte, Eliade avea alte preocupări. Pe de alta, eterna reîntoarcere a antrenorului nu […]

...

Monolog printre pigmei

Decernările pot începe. PSG şi Juventus au câştigat campionatul în Franţa şi în Italia, iar acum pot fi lăsate să se pregătească de Liga Campionilor. PSG are 27 de puncte în 9 meciuri şi golaveraj 32-6, după ce duminică seara […]

...

Baptista pe ţambal sau pe braţe?

Înainte de extaz sau vitriol critic, puţintică răbdare!

Permalink to Baptista pe ţambal sau pe braţe?
luni, 20 august 2018, 10:52

Júlio Cesar Clemente Baptista a fost primit la Cluj cu „Bem vindo”. Dacă o mână ghiduşă ar şterge ultimele două litere ale întâmpinării, ai putea crede că unii fotbalişti şi-au sintetizat CV-ul.
Cum însă mâna care ţinea cârpa a fost oprită, trebuie consemnat că Baptista este al doilea Júlio care ajunge în România după ce-a fost cândva la Madrid. Cam cu un deceniu în urmă poposea la Dinamo Júlio César Santos Correa, aflat şi el cu treabă pe Santiago Bernabeu cam cu un alt deceniu în urmă.

37 de anișori
Diferenţele dintre cei doi Julio sunt mult mai mari decât accentul sau lipsa lui de pe „e”-ul din „Cesar”. Fundaşul de ieri şi alaltăieri avea o valoare de joc şi de piaţă evident mai mică decât mijlocaşul-atacant de ieri şi de azi. În schimb, el ajungea la Dinamo direct de la Olimpiakos, fără hiatusuri.

Baptista vine la CFR după o pauză alarmantă pentru privitorul simplu, care leagă absenţa din fotbal de vârsta ruginie ca frunza din viile fraţilor Grigoriu. Baptista face 37 de ani în octombrie. Asta n-ar fi o problemă, amintiţi-vi-i pe Dorinel Munteanu, Zanetti, Giggs sau Valerón la aceeaşi vârstă. (Plus Totti, care marcase pe terenul lui City după ce făcuse 38 de ani.) Problema ţine doar de anchiloza unui corp prin care nu a mai curs apa vie a jocurilor cu miză.

Salată de sentimente
Reacţia concurenţei la transferul lui Baptista e admiraţia politicos-conjuncturală. Nu se poate şti ce se ascunde în spate: invidie, ironie persiflantă, indiferenţă sau altceva. Dacă însă antrenorii şi preşedinţii români nu pot fi jupuitor de sinceri, microbistul poate. E luxul lui de om mărunt, care decide doar pentru sine. Iar microbistul român face loc pe blatul din bucătărie şi pregăteşte o salată de sentimente pentru cine nu înghite varza à la Cluj.

Recensământul sentimentelor poate începe de la oricare dintre capete. La unul se află mândria cu mujdei şi tricolor de-a fi limanul unei nave care a navigat pe atâtea mări şi oceane („Hai, domne, că nu suntem chiar ultima găină din Gostat dac-a venit la noi”). La celălalt capăt dă din coadă sfânta condescendenţă carpatină („Încă unul care n-are unde să moară şi se oploşeşte aici”).

Între ele, dispreţul atotştiutor al celor care au mai văzut filmul („Vine, stă trei luni, oraş frumos, fete multe şi frumoase, umflă banul şi se cară”). Rătăcit între atâtea porniri stă dramul de entuziasm netrucat. Un entuziasm însoţit de surprindere, aşa cum lumea a mai încercat când l-a văzut pe Mauro Goicoechea mutat din poarta Romei în a Oţelului. Chiar CFR l-a luat cândva din Serie A pe Bjelanović, ajuns între timp om de costum şi birou la Hajduk.

Curriculum Vitae, nu curechi cu vită
Cine se uită în CV-ul lui Baptista capătă vertij. Baptista nu face parte din categoria celor care au fost la cumpărături cu vărul lui Roberto Carlos şi au făcut pană de maşină pe strada unde stă cumnatul lui Raul. Omul chiar a jucat la echipe mari şi tari. Are aproape 50 de meciuri pentru o naţională cu cinci titluri mondiale. Nu i s-a spus „Bestia” doar pentru facies şi alură. Iar dacă Baptista şi CFR se vor omologa reciproc, cu atât mai bine campionatului.

Dacă va fi doar o manevră publicitară, lumea se va dumiri repede şi va scoate din rastelul cu expresii lirice acolade de tip „băbăciune”, „Nea proteză” sau „cimitirul elefanţilor”. CFR va trebui atunci să pună Baptista pe ţambal. E de aşteptat totuşi ca oamenii care au decis transferul să nu lucreze doar pentru sporul de interes şi de imagine.

N-are sens să cumperi în 2018 un CV din 2003-2011. În spatele foii de parcurs transcontinentale trebuie să se afle şi alte lucruri pentru ca mutarea să aibă acoperire. CV-ul, vorbă veche şi profundă, nu are condiţie fizică şi, ca atare, nu joacă. 

Comentarii (33)Adaugă comentariu

Archibald (2 comentarii)  •  20 august 2018, 11:58

Vom trai zi vom vedea!

Archibald (2 comentarii)  •  20 august 2018, 11:59

Vom trai si vom vedea!

Alt Sorin (5 comentarii)  •  20 august 2018, 12:34

Si daca in spatele resuscitarii bestiei este un quid pro quo menit sa aduca CFR-ului un jucator bun inaccesibil altfel ? Sau plecarea unui jucator pe un pret mare ?

Ceferika (1 comentarii)  •  20 august 2018, 13:41

E trecut pe lista uefa pt. deplasarea din Luxemburg. Poate nu-i așa fleșcăit cum speră unii... Muri zicea că-i un pachet de mușchi (fără licheni) că-i stă capul la fotbal și că va fi bine (ca să nu fie rău). Și să fim sinceri... avem suficiente exemple de babalâci care dau clasă tinereilor chiar și la rezistență....să nu mai vorbim de tehnică....

NebulaEXE (2 comentarii)  •  20 august 2018, 14:10

Baiatul s-a retras de foarte, foarte mult timp din fotbal. Insa daca reuseste sa faca fata la un nivel decent in Liga 1, avem cea mai clara masura a valorii fotbalului romanesc. Ma incearca senzatii ciudate atunci cand vad ca va irositi inteligenta si inspiratia scriind si/sau vorbind despre fotbalul romanesc. De cele mai multe ori, ma incearca o durere fizica, iar uneori o greata teribila, atunci cand, in studio fiind, intra in direct fel si fel de persoanje precum Becali George, Muresan Iulie samd. Mi-as dori sa faceti un podcast (stilul Lance Armstrong), de 30 de minute pe saptamana macar, in care sa vorbiti despre orice din fotbal/sport. Si cat mai putin despre Real Madrid. :D

Lup (1 comentarii)  •  20 august 2018, 14:28

Baptista ne va arăta nivelul din Liga 1. Pun pariu că o să marcheze mai mult decât un Alibec, paregzemplu.

Marian Boeangiu (3 comentarii)  •  20 august 2018, 14:35

Daca vine si pentru implementarea unor metode corecte de antrenament ,e un real castig. Daca vine si pentru demonstratii ,macar la antrenamente ,de cum se loveste corect mingea in diferite situatii este un castig la fel de mare dar daca vine sa ridice nivelul jocului echipei prin propria prestatie e aproape imposibil tinand cont de varsta/conditie fizica dar mai ales de coechipieri. In cocluzie e un mare castig dar nu pe toate planurile.

„cu scut” sau „pe scut” (2 comentarii)  •  20 august 2018, 15:08

In general, flerul lui Iuliu Muresan nu se prea inseala la alegerea noilor inregimentati. Au fost si un Frangipane juma-de-buletin (care insa la vizita medicala a dat aparatele peste cap in clinica sportiva unde i-a fost examinata capacitatea de efort), etc., pe care i-a adus si au jucat par igzamplu doar 18 minute sau asemanator, dar astfel de chestii se puteau intampla si din cauza apetitului lui Arpi pentru rezultate imediate, sau din cauza simpatiilor antrenorilor sau intereselor lor imediate in campionat. Si cand l-a adus pe paluga ala de 2 metri din Africa Centrala pe 50000 de verzisori, opinia acvaticovina de pe Dimbovita a râs copios, dar apoi cand a vazut ca Iuliu l-a vindut in Rusia cu 6 milioane, si ca apoi daghestanezii l-au transferat la ei cu 18 milioane, ***. Sa facem o comparatie intre "Bestia" Bem vin'u aflat in pragul virstei Crizei Barbatilor, adus GRATIS de Iuliu Muresan, si Tucudean, Bordeianu, Costache, Ionita Y-am-I, "mari sperante" adusi pe un total de 2,4 MILIOANE de euro de gașca de potlogari ce a demisionat dupa rezultatul cu Malmoe. Abia ieri tucudeanul a inceput sa justifice o parte din banii ce-au fost dati pentru el, iar ceilalti mai au mult pana la faza asta. Cel putin Ionita Milion poate fi trimis deja la echipa de Old Boys a clubului clujan, ca acolo are timp sa admire poza glorioasa a lui Pisti Kovacs si sa cujete. Sau mai bine la "Virusii Verzi" ai Clujului, ca are acelasi fizic si aceeasi greutate cu finantatorul echipei, care mai joaca si el, de placere, in meciurile din fazele superioare ale Cupei...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lanță Arm Strong (2 comentarii)  •  20 august 2018, 15:17

@ NebulăIEȘ, 14:10 Pune-te pe tine lângă "persoanje precum Becali George", că-ți va sta bine acolo! Ai înțeles? Nu-l alătura pușcăriașului tău iubit pe Iuliu Mureșan. Până la nivelul lui Iuliu Mureșan mai ai mult de muncit, din toate punctele de vedere.

teo stemate (18 comentarii)  •  20 august 2018, 17:00

Un fotbalist care a jucat cu succes alaturi de Raul, Zidane, Redondo, Guti, Van Nistelrooy etc. este evident un meserias. Mi-l amintesc destul de bine din perioada de la Real, unde uimea nu numai pentru ca marca, desi cam rar, din orice pozitie, dar avea si momente de sclipire, driblinguri fine si devieri gen Messi, lucruri exceptionale la un jucator de gabarit. Venirea lui Julio Baptista la Cluj e un plus pentru campionatul nostru. Meseria nu are cum sa i-o ia nimeni, sa vedem cum se descurca in lupta cu kilogramele in plus. Eu i-as ura: Succes!

marcosimone (2 comentarii)  •  20 august 2018, 17:10

Acel Julio Cesar a fost la Rapid venit de la AEK Atena, maestre! Și era mijlocaș ofensiv. Probabil îl confunzi cu fundașul Julio Cezar fost la Juve și Borusia Dortmund, un nume relativ mare al ultimului deceniu din secolul trecut. In vremea lui Peseiro. Taher preluase "puterea" până i-a tras Copos preșul. Stiu, nu ești un Crăițoiu, și meseriașii greșesc, probabil din prea multa siguranță. Coincidență, aseară m-am destins cu "Două mături stau de vorbă", te trec și eu pe sub furcile caudine, nu prin ele, pentru eroarea asta de documentare.

?????? (14 comentarii)  •  20 august 2018, 17:24

Opinați că din cauza scăderii performanțelor fotbalului românesc ,,datorate deciziilor proaste ale factorilor responsabili implicați", de-a lungul timpului, generalul Iordăneascu ar trebui sancționat cu degradarea militară, discutând despre astfel de aspecte și pentru că apăru public în aceste zile, ,,pentru a exprima câteva opinii personale'' ?

Radu Paraschivescu (2181 comentarii)  •  20 august 2018, 18:02

@ marcosimone Multumesc pentru portia de maturat. M-am mai uitat o data pe documentare si, regret, e asa cum spun. Cred ca eu trebuie sa va trec prin furcile alea. Dar o fac cu tandrete. R.P.

Roadghost (2 comentarii)  •  20 august 2018, 18:16

Marcosimone: ala de care zici tu se numea Cesinha, bun jucator.. Paraschivescu vorbea de fundasul central trecut pe la Real si Valladolid, daca nu ma insel...

?????? (14 comentarii)  •  20 august 2018, 18:25

L-a comentariul anterior s-a realizat totuși un dezacord, ?

?????? (14 comentarii)  •  20 august 2018, 18:26

La comentariul anterior s-a realizat totuși un dezacord, ?

Lari (1 comentarii)  •  20 august 2018, 18:58

Vă referiți la Cezarul care a jucat la Dinamo, bănuiesc. A făcut-o la modul profi, dacă îmi aduc aminte vremurile tulburi. :)

marcosimone (2 comentarii)  •  20 august 2018, 20:27

@Radu, http://1923.ro/2015/08/povestea-lui-julio-cesar-sau-cum-s-a-distrus-rapid-din-interior/! Toți putem greși!

Calin Tur (1 comentarii)  •  20 august 2018, 20:54

Este vorba de doi jucatori cu acelasi nume, fiecare are dreptate. Julio Cesar de la Dinamo era fundas central, cu trecut la Real Madrid. Julio Cesar rapidistul era mijloca ofensiv sau al doilea varf. Julio Cesar de la Juventus din anii 90 a fost alt jucator, si el fundas central.

Basilio (1 comentarii)  •  20 august 2018, 21:40

Welcome back, Radule !!! Stiu, a mai fost un editorial, nu asta e primul -- despre Hagi&co. Maestru al broderiei lingvistice , ai reusit un joc de cuvinte cuceritor inca din titlu !!! Acum, Baptista ( botez, in romaneste ) e adus la Cluj nu pentru calitati prezente, ci pentru patina de vechi si nobil pe care o radiaza. Evident, pentru aceasta ai nevoie de largul concurs al presei, iar clujenii au asta mai mult ca oricine. Promovata solid, miscarea are un efect psihologic de " boost " pentru coechipieri, ceea ce s-a si dorit. Dincolo de asta , arata insa si o formidabila filiera de cautare si aducere a jucatorilor, care acopera cam tot ce misca in fotbal. Sigur, asta imi ridica multe semne de intrebare, deoarece lumea nu prea intelege cum e cu cautarea , adusul si convingerea de a veni in Romania a unor astfel de jucatori. E foarte complicat in practica, sunt filiere oculte si cind apelezi la ele , ramii cu obligatii. Cei care aduc mereu --cazul Clujului --jucatori alesi pe sprinceana, ieftini, buni, liberi de contract etc., sunt cluburi aflate sub aceasta cupola oculta , care -- in plus -- le aranjeaza si calificari cu Alashkert sau Dudelange . Reversul e foarte vizibil in cazul lui Becali, caruia i se " sufla" toti jucatorii, sau e nevoit sa dea dublu -- vezi Coman +Benzar + Nedelcu. A se compara cu discreta si ieftina mutare a lui Tucudean. Pe curind ...

Radu Paraschivescu (2181 comentarii)  •  20 august 2018, 23:44

@ marcosimone Credeti-ma, Julio Cesar de care vorbesc NU a fost la Rapid. Pe cuvant. R.P.

mordved (3 comentarii)  •  21 august 2018, 11:37

E Iulica Cezar, nene, ce va certati atata? A jucat si la Bithinia Nicomedia, si pa Alea Rubicon, si la F.C. Alesia, C.F. Munda, Nilu Alexandria samd. Dupa ultimul meci la Senatorii P.Q.R. si-a pus ghetele'n cui.

rin08 (3 comentarii)  •  21 august 2018, 16:50

TAMBALUL nu il gasesti in ARDEAL voi miticii cintati la el Maestre poate esti racit si ai nevoie de batista sa nu ti dea muci in fasole

Radu Paraschivescu (2181 comentarii)  •  21 august 2018, 17:58

@ rin08 Felicitari pentru felul in care l-ati ardelenizat pe Dan Petrescu. S-a vazut imediat ca a ajuns intre manierati. Daca n-ati inteles articolul, nu-i bai. R.P.

acu (1 comentarii)  •  21 august 2018, 19:01

Maestre,permiteti o mica corectura? Ba(p)tista pe ţambal !

rin08 (3 comentarii)  •  21 august 2018, 20:04

DAN PETRESCU nu a fost iubit niciodata la CFR Apucaturile le a mostenit ARTICOLUL L AM INTELES ROLUL DUMNEAVOASTRA NU

di livio (10 comentarii)  •  21 august 2018, 23:12

splendid articol...ce usor e pt scriitori sa scrie, cred io...o fac cu naturalete...mult mai greu e pt ingineri, cred tot io...si cu toate ca inginerii nu stiu sa scrie, sint si tifnosi si ranchiunosi...da ase-i la vie...io ca microbist pot sa fiu jupuitor de sincer chiar si cind mai comentez p-aici pe blogsport...e luxul meu de om marunt...numa ca unii jurnalisti tifnosi nu inteleg

Emilian (11 comentarii)  •  22 august 2018, 10:29

Ar putea si o alta explicatie: nivelul campionatului nostru a coborat atat de mult incat aproape orice fotbalist de afara, chiar si unul pensionat, poate face "o figura frumoasa".

Observator (46 comentarii)  •  24 august 2018, 13:59

@ rin08 Aveti foarte multe lucruri de pus la punct prin Ardeal (Transilvania, in acest caz)! Incepand cu bunul simt si cu modestia (de care se facea caz in trecut, dar pe care le-ati uitat/abandonat) si terminand cu ceea ce spuneti si scrieti "pe sticla" (Muresan, de exemplu) si, respectiv, pe diferite bloguri! @ The Gunner Dl. John (Corvette) era de o remarcabila promptitudine, pe care n-o regasesc la dvs.; pe langa descrierea atmosferei la la WC 2014, dansul ne comunica informatii pretioase din intimitatea clubului Arsenal! Apropo de "tunari": a fost adus un "looser" (asa poate fi numit un antrenor care pierde un tiltlu cu PSG sicaificarea o calificare contra Barcelonei, dupa un 4-0 in prima mansa), iar vedetele din atac rateaza niste sanse extraordinare in meciul cu Chelsea! Am motive serioase sa cred ca, la varsta mea si dupa o vara in care nu prea m-am ...antrenat, as fi marcat de vreo 2 ori in cele 3 situatii in care Aubameyang si armeanul au ratat! Nu sunt sigur ca as fi marcat la ocazia lui Ozil, dar turcul are circumstante atenuante, nefiind un marcator si un jucator implicat! O.

Comentează