Control

Nu contează doar introducerea VAR-ului, ci şi felul cum se aplică

Când susţii o cauză, trebuie să găseşti avocaţi buni, care să convingă oamenii de justeţea ei. Avocaţii proşti compromit cauzele înalte. Paulo Giacomelli din Trieste a fost, la meciul Lazio-Torino 1-3, exact genul de pledant capabil să facă din Video Assistant Refereeing o pierdere de vreme. Sistemul VAR se va răspândi până la urmă, fiindcă e logic să se întâmple asta. Nu garantează nimeni că el va mai fi în vigoare peste 15 ani, dacă se va dovedi totuşi neproductiv. În fond, şi la „moartea subită” din prelungiri s-a renunţat după ce s-a constatat că era inechitabilă. VAR e însă antidotul-speranţă împotriva incompetenţei şi a relei intenţii crescânde din arbitraj. Chiar aşa, mai puteţi numi acum un arbitru mare? Avem azi vreun echivalent al lui Puhl, Lo Bello sau Collina (şi ei, sigur, cu minusurile lor)? Sigur, când transmiţi cu 16 camere în loc de 4 şi ai încetinitor care încetineşte încetinitorul reluărilor de faze, greşelile de arbitraj se văd mai bine. Dar până la urmă nu ăsta e scopul sistemului VAR? Să avem greşeli cât mai puţine?

Sigur, împuţinarea erorilor sărăceşte întru câtva agenda emisiunilor de analiză fotbalistică. Ăsta să fie păcatul! Un meci, fie el şi mediocru, îţi poate oferi destule de dezbătut şi în afara arbitrajului. Pe de altă parte, nu poţi să nu te gândeşti că o greşeală de arbitraj poate compromite un campionat, un sezon, bugetul echipei sau soarta antrenorului. Că poate sărăci sau îmbogăţi cu milioane pe cine nu merită. Golul lui Dorinel Munteanu din meciul cu Bulgaria de la Euro 1996 produce şi azi tresăriri. La fel şi henţul în careu al lui Carew pentru care a fost pedepsit Chivu. La fel şi altele. În plus, au existat finale de Cupă Mondială stricate de greşeli mari de arbitraj pe care nu a avut cine să le constate. Golul trei din finala Anglia-RFG 4-2 (cu semnalizarea aiurea a asistentului Bahramov) a intrat deja în literatura fotbalului. Lângă el poate sta finala RFG-Olanda 2-1 din 1974, când Olanda a marcat prima dintr-un penalti care nu a fost.

Înapoi la Paolo Giacomelli şi la propaganda anti-VAR pe care a făcut-o săptămâna trecută. Înainte de pauza de la Lazio-Torino, Giacomelli recurge la controlul video după cum i se năzare şi decide prost. Mai precis, pedepseşte drastic efectul şi ignoră total cauza. Nu dă penalti pentru Lazio şi-l elimină pe Immobile. Cum? Cerând control video doar pentru gestul urât al atacantului, nu şi pentru faza cu henţul în careu al jucătorului lui Torino. Şi tocmai de aici trebuie să înceapă discuţia pentru felul cum se va recurge la VAR. Laşi totul doar la latitudinea arbitrului? În acest caz, rişti să ai tot rea-intenţie sau incompetenţă, dar cu alibi tehnologic. Mai logică ar fi preluarea „challenge”-ului din tenis, cu maximum trei ocazii per meci pentru fiecare tabără, pe care să le solicite, de pildă, căpitanii de echipă.