Radu Paraschivescu

Drumul din lumea sportului către lumea cărților este mai scurt decât pare. În fond, totul este o problemă de sintaxă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Paraschivescu
Ţara „nu cumva”-urilor

Campionatul înaintează spre ultimul minut al ultimei etape ca sergentul din poezia lui Alecsandri: „târând al lui picior”. E o ediţie de risc şi de asterisc, căreia i se va cuveni o notă de subsol în statistici: „Campionat început în […]

...

No panic, Man, sau „Primiţi cu fotbalistul?”

Ce rost are să vorbeşti despre un transfer după realizarea lui? E mult mai bine să baţi toba sau câmpii înainte ca el să eşueze. Asta dacă s-a pus cu adevărat problema ca un fotbalist să plece de la clubul […]

...

Vulturul a aterizat. În cap

Jucând aşa cum o face în ultimele meciuri, Lazio are şanse ceva mai mici să devină campioana Italiei decât are proaspătul candidat Kanye West să câştige alegerile prezidenţiale din America, eventual cu sloganul „Yes, we Kanye”. Elon Musk şi-a anunţat […]

...

Gripa vrajbei noastre

Sinteza cursului scurt de epidemiologie a fost rostită sâmbătă de specialistul Bogdan Vintilă: „Coronavirusul este o gripă cu un marketing foarte bun”. Pe aceeaşi logică, tigrul este o mâţă cu un marketing de poveste. Nu ucide doar şoareci, ci şi […]

...

Lecţia de sănătate

De-a nibelungul şi de-a nivelatul Germaniei, Bayern München îşi continuă defilarea. Mai sunt patru etape şi va fi din nou campioană. Clar, curat, fără scenarii de tipul „Ce-ar fi fost dacă?”. Şansele celorlalte echipe la titlu sunt astăzi fantezii aritmetice.

[…]

...

Pirueta

Gary Winston Lineker, OBE, la primul cartonaş roşu

Permalink to Pirueta
luni, 4 decembrie 2017, 11:29

Lumea a plecat după fentă. Tiii, ce spectacol frumos! Ce zâmbete şarmante, ce toalete originale, ce umor fin! Şi ce întoarcere în timp. Nu ţi-ai fi dorit, ca privitor, ceva mai subtil şi mai emoţionant. Un amestec de nostalgie şi haz, de mondenitate şi camaraderie sub steagul fotbalului, de întoarcere în timp şi prieteşug trecut prin greul istoriei. Publicul a savurat defilarea „foştilor”. Cafu şi dentiţia lui perfectă, Maradona cu două ceasuri şi papion galben, Gordon Banks cu amintirea unor plonjoane ireale, atâtea şi atâtea glorii ducându-şi gloria în spate sau în căruciorul cu rotile. Amestecaţi printre ei, rechinii de la FIFA în roluri de ursuleţi koala. Deasupra sau în spatele tuturor, surâsul de stilet al lui Vladimir Putin.

Iar în rolul maestrului de ceremonii, nimeni altul decât Gary Lineker, gata să uite, să ierte şi să glumească. Englez fiind, Lineker nu ratează amintirea episodului din Mexic 1986. O readuce la rampă când Maradona, tocmai el, plasează Anglia în grupă cu Belgia, Panama şi Tunisia. „Diego a ştiut mereu să-şi folosească mâinile”, spune Lineker cu un amestec de ironie şi recunoştinţă, spre încântarea publicului. Bată-l să-l bată, mare pontos.

Ar fi, ce-i drept, de râs. Însă asta doar dacă n-ar fi de plâns sau de clătinat cu amărăciune din cap. Prezenţa lui Gary Lineker la Moscova, ca girant al Cupei Mondiale din Rusia lui Vladimir Putin, este un scandal moral. O piruetă de conştiinţă inacceptabilă din partea unui om care a criticat feroce ieri ceea ce îmbrăţişează astăzi. Să ne amintim. Gary Lineker, nu altcineva, este cel care a spus, cu trei ani în urmă, că în FIFA se practică o corupţie greţoasă. Tot Lineker a atras atenţia că Rusia şi Qatar îşi câştigaseră dreptul de-a organiza Cupa Mondială prin trafic de influenţă şi mită. În fine, tot Lineker a invitat ţările care se ştiu curate că boicoteze Cupa Mondială din 2018 şi să arate că fotbalul trebuie să rămână un spaţiu al demnităţii. Faptul că un critic al corupţiei se dă peste cap şi se preschimbă din leu în miel invită la întrebări. Cum de-a fost cu putinţă? Ce i s-a pus lui Lineker în tortul primit cu o zi mai devreme, de ziua lui? Şi de ce Albionul simte periodic nevoia să-şi confirme reputaţia de dihanie perfidă?

Probabil că nu se vor găsi răspunsuri. Încolţit după eveniment de câţiva reporteri cu memoria declaraţiilor, Lineker a schiţat o apărare debilă, susţinând că, după plecarea lui Blatter, FIFA e deja în curs de reformare. A vorbit atât de stingher, încât nu s-a crezut nici măcar el pe sine. Şi nici n-ar fi avut cum. Păcat, păcat, de eticul vărsat. Gary Lineker rămâne un campion al cavalerismului ca jucător, un om spiritual şi un excelent realizator de emisiuni fotbalistice. Acelaşi Gary Lineker este o dezamăgire cumplită pentru cei care i-au luat de bune declaraţiile trecute. Fiindcă a legitimat prin faptă ceea ce desfiinţase prin vorbă. 

Comentarii (20)Adaugă comentariu

Maxentiu (17 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 12:09

Poate ca, intre timp, Gary Lineker a inteles ca si alte tari si-au cistigat dreptul de-a organiza Cupa Mondială prin trafic de influenţă şi mită, nu doar Rusia si Qatar. Si nu doar Cupa Mondiala, la fel e si la Olimpiade. Candideaza cine vrea, iese cine trebuie.

Cristian (6 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 12:55

Ce treaba are fotbalul cu politica dl Paraschivescu ?
De ce amestecati lucrurile ?
Aici vorbim despre o Cupa Mondiala unde s-au calificat cele mai bune echipe cu fotbalul jucat pe teren.
Iar conform wikipedia, Rusia are un sistem politic multi-partid. Nu este o tara comunista.
Stiti dvs altceva ? Aveti alte informatii ? Ati fost la fata locului si v-ati documentat?
Aveti niste filmulete, niste documente secrete cum ca ar fi altfel ?
Atunci de ce vorbiti in plus si vreti sa se inteleaga ceva gresit ?
Daca vreti sa aveti cititorii corect informati trimite-tii sa citeasca sursele oficiale,
nu trebuie sa fiti dvs formator de opinie.
Cred ca daca v-ar suna Putin personal sa va invite la o vizita oficiala in Rusia,, si dvs v-ati indoi asa un pic de spate, cat va tineti de bãţ în asa numitele articole despre fotbal….

mg (227 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 13:31

..vorba lui Arghezi : – tovarăşe Dej, văd că una vorbim şi alta fumăm..

noname (1 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 15:32

Hai sa nu dam in Gary! Si sa apreciem gestul Romaniei care a boicotat Cupa Mondiala. Daca nici Romania nu e tara curata si nu are fotbal curat, atunci despre ce mai vorbim!?

sile (13 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 16:52

„maestre”, regula asta pe care i-o aplicati lui lineker e valabila si in cazul matale si al altor „intelectuali rasati” (liiceanu, plesu, cartarescu etc., etc.) care *** a statului de drept?

Tibisor (7 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 19:43

Cat priveste golul marcat cu mana de Maradona , mai bine tacea … Maradona oricum singur batea Anglia ! Pur si simplu omul era de neoprit !

stelu blues an (17 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 22:14

mai cristiane exista o vorba asa din popor nu din topor ,daca taceai filozof ramaneai…

itu52 (40 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 22:18

Da, așa se scrie la gazetă, cu finețuri, ca pe vremea lui Fănuș și Chirilă.
Articolele bune cer răbdare, ajungi la adevăr rumegând frazele și savurând floricelele cel încapsulează. Titlul scurt, fondul zicerii ce vrei s-o spui, provoacă multe conexiuni neuronale. Goana după senzațional și scrisul sec, ca la AGERPRES, omoară gazetăria, iar pe aici bântuie ucigașii, de multe ori bătrâni și cu pretenții.

STFB (5 comentarii)  •  4 decembrie 2017, 23:58

O faza memorabila cu gary : https://www.youtube.com/watch?v=2R1QABw5v_w

frei_herr (1 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 0:09

Domnule Radu Paraschivescu, imi … ofer umilele mele scuze pt. prezenta auto-intruziune neprogramata in comentariile de la articolul dvs. de azi (sau astazi?), da’ e musai sa-mi arat indignarea publica, oripilarea umorala (cel putin cea apoasa) si chiar ofuscarea scandalizata (sic!) la vederea (de fapt doar cititul) pina si in anul de gratie 2017 a productiunilor unor ipochimeni ignobili … cool-ti care au incredintarea stupida si deosebit de periculoasa conform careia ‘maria sa’ Wikipedia ar fi un fel de … Encyclopædia Britannica sui-generis!
Cel putin pt. … euglenele bok-o-trofe online, fireste.
Nu de alta, da’ fix aceeasi minune informationala cyberspstiala spune, oricui e dispus s-o si citeasca, ca taman domnu’ Putin a fost de la un simplu membru (nu oarecare) si pina la … el maximo lider al celebrei ‘academii’ … K_omitet G_osudarstvennoy B_ezopasnosti.
Din 1975 si pina in 1991 si din nou, sub ‘masca’ FSB, din 1998 pina in 1999.
Si aceeasi sursa uluitoare si bine informata ne mai zice si ca … democratul Putin (stat multi partid, nu-i asa?) are chiar si o avere personala atit de ‘mica’ incit el ar fi chiar … cel mai bogat om al planetei!
Si daca pina si Wikileaks minte (in conditiile in care informatiile lor s-au dovedit 100% adevarate pina acum), atunci de unde am mai putea sarmanii de noi – umili si lipsiti de aparare muritori de rind -, afla oare care-i…

…ADEVARUL ADEVARAT in lumea asta?!?

P.S. Ma intreb daca nu cumva jupinul – cu … batul bine intepenit intre proprii neuroni -, nu v-a confundat cumva cu … Miron Radu Paraschivescu.
Adica ‘regretatul’ publicist proletcult(ur)ist si mediocru (sorry!) eseist si poet ‘avangardist’ care vroia cu orice pret ca lirica romaneasca sa devina … mai radicala!
Stiti dvs. ce-o fi vrut sa spuna ‘mnealui cu asa ceva pe vremea cind la conducerea tarii s-au aflat doar … multi-partidistii comunisti?!?…

ovidiu_3003 (97 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 6:37

…omul isi mai schimba parerile …spectacol foarte frumos …rusii chiar se pricep …

Titu Sandronicus (18 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 9:55

O piruetă similară a făcut si „maestrul” Paraschivescu „uitând” de declaratiile despre „GigiSport”. Mare brânză (sic)…

Anonim (166 comentarii)  •  5 decembrie 2017, 21:20

Daca niste tari (una-i o … tarisoara, de fapt) din America Latina au organizat Cupe Mondiale, iar Mexicul ar putea s-o faca pentru a 3-a oara daca situatia din Orient nu se normalizeaza, de ce n-ar putea s-o faca cea mai mare tara din lume? Prin America Latina politica a lasat mult de dorit, asa ca trebuie sa vedem partea buna a organizarii evenimentului din 2018: stadioane superbe, orase frumoase, muzee interesante (Ermitaj, Galeria Tretiakov), infrastructura de invidiat. Daca si organizarea va fi la inaltime, nimic de comentat. Qatar este alta poveste! A.

mg (227 comentarii)  •  7 decembrie 2017, 12:04

@Cristian –
1ºDeşi nu scrie în wikipedia, fotbalul(şi nu numai..) e adesea manevrat politic.
2ºAm căutat cu lupa cuvântul comunist în articolul de faţă şi nu l-am găsit.
3ºRuşiilor nu le e la îndemână democraţia. Au avut parte doar de ţari sau de partid unic (experimentul perestroika nu a prins, fiind detestat în prezent.)
4ºRegimul Putin este unul dictatorial, oponenţii fiind eliminaţi la propriu sau închişi, cu confiscarea averii. Care avere ajunge la…
5º Pentru detalii recomand „Omul fără chip” de Masha Gessen – 2012, tradus din engleză de Bogdan Perdivară

Anonim (166 comentarii)  •  7 decembrie 2017, 16:44

@ mg
Lui Cristian trebuia sa-i reprosati, in primul rand, o greseala gramaticala: se scrie”trimiteti-i”, nu altfel!
In al doilea rand, se stie ca in Rusia (o republica prezidentiala, totusi) democratia nu-i nici macar … originala, dar destule tari cu o economie mai slaba (inclusiv Brazilia si Mexic, cu cate 2) au organizat editii de CM; in aceste conditii, Rusia a fost o alegere normala, fara sa fi fost nevoie de vreo interventie pe langa membrii FIFA! Daca Ucraina (cu probleme economice – si nu numai – mai grave) a putut organiza, impreuna cu Polonia, o editie de CE, de ce Rusia este subiectul unor astfel de dispute?! A.

mg (227 comentarii)  •  8 decembrie 2017, 12:07

@Anonim
E treaba dvs dacă un regim dictatorial şi corupt până’n măduva oaselor vi se pare o gazda ok.
Tot treaba dvs e să-i semnalaţi(sau nu..) greşelile gramaticale, pe care le observaţi, celui care le-a comis.
Nu sunt dispus să fiu mesagerul dvs.

Anonim (166 comentarii)  •  8 decembrie 2017, 16:58

@ mg Daca-i exclusiv treaba mea, de ce ati mai raspuns? Credeti ca am nevoie de mesageri ca dvs.? Tarile sud-americane, in trecut si in prezent, sunt niste exemple de democratie? Nici economic nu stau grozav, dar, in virtutea principiului alternantei cu Europa, au ajuns sa organizeze atatea si atatea Cupe Mondiale! Olanda, Belgia, Portugalia, Danemarca si Austria, ca sa ma refer doar la ele, nu-s tari democratice si dezvoltate? De ce n-au organizat vreo Cupa Mondiala? Dar Marea Britanie, de ce a organizat doar un singur turneu final, desi are o infrastructura extraordinara? A.

mg (227 comentarii)  •  9 decembrie 2017, 11:41

@Anonim - domnule sunteţi redundant, deci plictisitor. Recunosc, e vina mea că v-am răspuns. Nu se va mai întâmpla.

Anonim (166 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 9:44

@ mg Domnule, sunteti elitist, dar n-ati reprosat o greseala gramaticala evidenta! Am repetat unele afirmatii, ca sa inteleaga si cei pe care-i intereseaza aparenta de moralitate! A.

cpt.ahab (26 comentarii)  •  10 decembrie 2017, 19:45

@ mg: Esti bantuit de prejudecati, ca atatia alti inteligenti inchipuiti.

Comentează