Radu Paraschivescu

Drumul din lumea sportului către lumea cărților este mai scurt decât pare. În fond, totul este o problemă de sintaxă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Paraschivescu
Până la noi dezamăgiri

Când Emeric Ienei a spus, cu bonomia lui catifelată, „Nu-mi fac iluzii ca să nu am deziluzii”, lumea a râs tandru. Cu îngăduinţa pe care le-o arăţi celor ajunşi pe acoperişul succesului. Şi cu simpatia manifestată în faţa celor care […]

...

Fotbal fără vocale

Poeţii suprarealişti din fotbalul românesc au răspuns sâmbătă seara cu „Fără vocale”, titlu sub care au aşezat meciul dintre primele două echipe din clasamentul Ligii 1. Fiind fără vocale, era de aşteptat ca FCSB-CFR să fie şi fără fotbal. Cel […]

...

Trist şi de ispravă

„Partir c’est mourir un peu”. Versul e mai vechi decât cred cei care i-l atribuie lui Jacques Prévert. L-a scris Edmond Haraucourt în 1890 şi l-a aşezat la începutul unei poezii care se cheamă „Rondel de l’adieu”. Se citeşte puţină […]

...

Fabrici

Lucrând cu materialul clientului, impresarul devine o fabrică de impresii. Mai ales dacă materialul e românesc şi impresia trebuie croită pentru export. Sigur, denumirile se mai schimbă. Managerul devine procurator, procuratorul devine impresar şi impresarul devine agent, dar esenţa se […]

...

Y nada más

În ultimele trei meciuri din campionat Real Madrid a făcut un punct. Din nouă. Evenimentul s-a petrecut cu complicitatea lui Iago Aspas Juncal, care a ratat un penalty în meciul Celta-Real şi a cruţat-o pe Real de înfrângere (şi) la […]

...

Ciro d’Italia

O năstruşnicie: să te cheme Immobile şi să fii mobil

Permalink to Ciro d’Italia
luni, 16 octombrie 2017, 10:02

Atât la Dortmund, cât şi la Sevilla, a plouat cu sarcasme peste Ciro Immobile. Destui au conchis că numele lui e o chestiune de premeditare. Immobile nu a fost cruţat nici în România, unde, din colţul microbiştilor din Cişmigiu până în Mehala, a circulat o vreme expresia „Ciro e mobilă”.

Nimic neobişnuit, în fond. Fostului premier italian Aldo Moro, asasinat de Brigăzile Roşii în 1978, i s-a zis, tot pe-aici pe la noi, „alde mortu’”. Fără să fie conştient de apetitul pentru calambur al fraţilor de gintă, iată-l totuşi pe Ciro Immobile înşurubat la Lazio, după ani de împrumuturi, accidentări, paşi greşiţi şi ghinioane.

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, Immobile a urcat pe primul loc în clasamentul golgeterilor din campionatul Italiei, după două goluri în poarta lui Juventus. Cu două luni şi o zi mai devreme marcase de alte două ori în aceeaşi poartă şi câştigase Supercupa pentru Lazio (3-2 final). Juventus a fost străpunsă de patru ori în 61 de zile de un atacant a cărui primă echipă de seniori a fost – ei bine, da – Juventus. Aceeaşi Juventus pe care Lazio n-o mai bătuse în campionat din 2003. Aceeaşi Juventus care nu mai pierduse un meci acasă din vara lui 2015.

Într-un an şi trei luni la Lazio, Ciro Immobile a marcat mai mult decât la Pescara şi decât în prima şedere la Torino. Şi asta, vorba reclamei, nu e tot. Suporterii lui Lazio au făcut, în fine, cunoştinţă cu vârful de atac pe care-l aşteaptă de la retragerea lui Miroslav Klose. Au existat, de atunci încoace, tot felul de variante cu iz de improvizaţie şi de provizorat.

Atacul lui Lazio a înşirat dezamăgirile şi eşecurile pe aţă. Reputaţia sa de campioană a imprevizibilului se datorează şi ofensivei, care a semănat destul de des cu albina care bâzâie fără să înţepe. Asta până în iulie 2016, când Lazio l-a luat pe Immobile în ceea ce pare să fie transferul cel mai bun din ultimii ani ai gestiunii Lotito. Pe lângă asta, Immobile e un jucător înfipt, constant şi serios, care se bucură de sprijinul tot mai închegat al lui Luis Alberto, Parolo sau Milinković-Savić. Şi chiar dacă nu e cazul de rostiri profetice sau de optimism năvalnic din partea fanilor, Lazio pare în progres faţă de anii trecuţi.

Iar asta i se datorează, fără dubiu, şi lui Simone Inzaghi, unul dintre antrenorii pe care puţină lume ar fi pariat. Fraţii Inzaghi şi-au împărţit zonele de supremaţie: Filippo a fost mult mai bun ca atacant, Simone e clar deasupra ca tehnician. Meticulos, pasionat şi onest, Simone Inzaghi guvernează astăzi peste un Turn Babel în care îşi duc zilele fotbalişti din Belgia şi Ecuador, din Angola şi Serbia, din Spania şi România, din Olanda şi Muntenegru, din Brazilia şi Albania, din Portugalia şi Bosnia.

Faptul că se exprimă tot mai cursiv în limba fotbalului vorbeşte, printre altele, şi de valoarea profesorului.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Gabi (1 comentarii)  •  16 octombrie 2017, 12:49

Milinkovic-Savic mi se pare de departe cel mai bun jucator al lui Lazio anul acesta. Nu inteleg de ce lumea nu prea il baga in seama.

Anonim (166 comentarii)  •  16 octombrie 2017, 15:25

Cred ca Lazio juca mai spectaculos pe vremea ultimului titlu si a ultimei editii a Cupei Cupelor, cand acolo evoluau Salas, Boksic, Couto, Stankovic, Nedved, Mihailovic, Veron sau Mancini! Immobile este un atacant de toata isprava si foarte eficient, insa cei care-l inconjoara nu sunt la inaltimea celor de mai sus! Mai joaca la Lazio Djordjevic, cel care s-a autoaccidentat grav (un episod din ciclul marilor gafe ale sarbilor) si a marcat doar 11 goluri pentru Lazio? Performanta celor de la Lazio vine pe fondul scaderii inregistrate de Juventus in actualul sezon, insa sunt cluburi mai bine plasate pentru a a emite pretentii la primul loc - Napoli si Inter! A.

mg (59 comentarii)  •  17 octombrie 2017, 11:48

..cu torinezii i-a mers, să-l văd pe unde scoate cămaşa cu Juventus Colentina.. La „Ciro e mobilă”, musai şi paranteza lămuritoare : mese şi scaune, extrasă din mai vechea versiune autohtonă a celebrei arii din Rigoletto.. :)