Era TASu’, bă!

Play-off-ul s-a terminat. A fost palpitant, enervant şi în general mediocru

V-a fost dor de noi?
Unii sărbătoresc, alţii proclamă. Unii cântă şi dansează, alţii murmură şi şuieră. Unii fac fotografii, alţii fac mărunţel din buze. Şi unii, şi alţii se consideră campioni. Întrecerea s-a încheiat cu două învingătoare. Sau cu niciuna. După arbitrajele lui Găman şi Feşnic, decizia va veni din partea unui alt arbitru. A unui Herr de la TAS, fără fluier şi spray pentru trasat linia zidului, dar înotând prin speţe şi regulamente. România a bătut deja potecă la TAS: tricouri, culori, palmares, depunctări, retrogradări, repromovări. De toate pentru toţi consumatorii de vodevil, şaradă şi bâlci. Parcă lipsea totuşi ceva. Şi, iată, „ceva”-ul e pe punctul să aterizeze pe birourile din Lausanne, sub forma unei jalbe purtate în proţap de FCSB.  Sobrietatea helvetă va avea, în fine, prilejul să se facă ţăndări în faţa  mesajului: „V-a fost dor de noi? Atunci vă rugăm să ne lămuriţi cine e campioana. Noi zicem că noi, ei zic că ei. Am jucat, am încheiat play-off-ul şi nu ştim pe cine să premiem. N-ar trebui să fie complicat, dar este. A, sigur, avem regulamente,  numai că fiecare le citeşte după cum îi convine. Ştiţi, românii sunt o naţie de interpreţi şi hermeneuţi. Nu ne lăsaţi aşa, faceţi lumină şi dreptate.”

Confuzius şi Kim Ir Gino
Dacă nu se ştie câştigătoarea, deşi s-a înmânat trofeul, se ştie, în schimb, numele perdantei: Liga Profesionistă de Fotbal. LPF a izbutit să facă dintr-un sport simplu o cauză complicată şi un triumf al echivocului. Întrebat ce-ar face dacă i s-ar încredinţa sarcina guvernării, filosoful chinez Confucius şi-a început răspunsul astfel: „Cel mai important pas este să numeşti corect lucrurile”. LPF guvernează, împreună cu FRF, peste fotbalul din România. Însă din bibliografia sa nu face parte Confucius, ci mai degrabă Confuzius. Împreună, această sursă fără contur şi neatenţia juriştilor prăbuşesc finalul de campionat în grotesc şi absurd. A numi corect lucrurile înseamnă şi a formula regulamente simple, fără strop de ambiguitate. Când un regulament se pretează subînţelesurilor şi deducţiilor multietajate, totul devine speculabil, adică relativ. Liga a redactat texte prin copiere neglijentă şi n-a găsit de cuviinţă să precizeze un set de norme de aplicare a regulamentelor preluate de afară. Corolarul acestui concurs de paşi greşiţi este autoizolarea preşedintelui LPF, care, în numele echidistanţei, preferă strălucirea prin absenţă. Lăsând în seama angajaţilor redactarea unui comunicat de presă măgulitor până la slugărnicie. Comunicatul este o mostră de umor involuntar-subaltern şi aminteşte de un textuleţ plasat prin anii 1970 sub fotografia unui derdeluş de la afişierul Ambasadei Coreei de Nord: „Acesta este locul în care tovarăşul Kim Ir Sen s-a dat cu sania în copilărie, cultivându-şi curajul revoluţionar”.

La trecutu-ţi şleampăt, mare Viitorul
Trebuie scris negru pe alb: Albă ca Zăpada există doar în literatură şi în film. N-o căutaţi în Liga I, mai cu seamă în play-off. E pierdere de vreme. Fiecărei echipe i se pot reproşa destule, inclusiv Viitorului. Iar un campionat virusat de arbitraje submediocre sau partizane, de meciuri suspecte, de orezării şi patinoare încadrate fraudulos la categoria „terenuri de fotbal”, de antrenori de paie, de preşedinţi care contrazic marţi ce au apucat să declare luni şi de patroni care fac agenda altor cluburi nu putea sfârşi decât căutându-şi dreptatea la străini. La străinii aceia pe care, altfel, îi facem cu ou şi cu oţet când avem impresia că ni se amestecă prin treburi. Şi Viitorul? Ce fel de campioană e, meritată sau nu? Meritată, vezi bine. Măcar pentru că, spre deosebire de rivala ei din ediţia asta, a fost o echipă construită în principal prin creaţie de laborator intern, nu prin achiziţie discreţionară.