Complot şi bănuială

Fotbalul e stricat de scenariile, bănuielile şi ticluirile pe care le provoacă

Iuda, Guy Fawkes, Claus von Stauffenberg, Iago şi baciul ungurean, plus cel vrâncean, participă la ultimele etape din Liga I. Palmaresul în ale complotului le justifică şi chiar le reclamă prezenţa. Play-off-ul devine un ghem de urzeli greu de desluşit şi de explicat.

Printre altele, fiindcă echipele nu par doar în slujba propriilor interese, ci şi în ale altora. Şi fiindcă o variantă de complot e anulată de alta, ceea ce complică imaginea de ansamblu şi împinge unele raţionamente în fundături. Încă nu se ştie cine va lua campionatul, însă, parcă mai mult ca în alte ediţii, câştigătoarea pare să aibă nevoie de complici. Majoritatea celor implicaţi în play-off invocă un joc cu agendă dublă, trecând voios şi amnezic peste amănuntul că fac parte din el. Chiar asta dă chip unei întreceri infestate şi infectate.

Iată câteva afirmaţii:

1. „Marius Avram a dezavantajat Craiova cu FCSB fiindcă, se ştie, tatăl lui e prieten cu Valeriu Argăseală”.

2. „Marius Avram e duşmanul FCSB, în ciuda relaţiilor tatălui, fiindcă, iată, a avantajat-o pe Dinamo refuzând două penaltiuri CFR-ului”. (Se sare peste amănuntul că Marius Avram nu e în solda cuiva, ci pur şi simplu strică meciuri din cauza lipsei de calitate).

3. „Craiova trimite juniorii la meciul cu Viitorul ca răzbunare a patronului oltean împotriva FCSB, al cărei patron a jignit în schimbul altor jigniri, dintr-un program de meci”.

4. „Astra se predă cu Viitorul pentru că are rapidişti care vor campioană pe oricine, minus FCSB”. (Astra e arătată cu degetul pentru o înfrângere cu 3-2 de către o echipă care pierduse pe acelaşi teren cu 3-1).

5. „Florin Lovin îşi ajută unii colegi de la Astra la negocierea viitoarelor contracte cu FCSB”.

6. „Miriuţă e dinamovist declarat, normal că-i dă meciul lui Dinamo”.

7. „Contra şi Reghecampf sunt naş şi fin, normal că o să facă o combinaţie”.

8. Hagi şi patronul FCSB sunt naş şi fin, normal că îşi vor reactiva circuitele închise temporar ale ticluirii”.

Complotul se simte minunat în compania bănuielii. În mentalul maladiilor româneşti de tranziţie, suspicionita se plasează pe primul loc ca incidenţă, devansând scenareea, duplicitoza şi caprovecinita. Iar bănuiala românească din fotbal e năprasnică, fulminantă, fără apel şi recurs. De fapt, bănuitorul din fotbalul nostru nu mai bănuieşte, ci ştie de-a dreptul.

El nu operează cu presupuneri, intuiţii, impresii, presentimente sau informaţii puse cap la cap. Impulsul dubitativ nu-l colindă, iar bănuiala lui prinde corp de certitudine, ceea ce e paradoxal de-a binelea. Dacă în mod normal suspiciunea se leagă de supoziţie şi de nesiguranţă, românul trăitor în fotbalul de azi bănuieşte ştiind şi acuză bănuind. Detaliul care scapă atenţiei multora e că, indiferent cum se va numi, campioana va ieşi în arena europeană defilând în cârje.