Cum se împarte nedreptatea
Marius Avram şi Alejandro José Hernández Hernández au râs de fotbal
„Marius Avram” se traduce în spaniolă prin „Alejandro José Hernández Hernández”. Sigur, nu există traducere perfectă, de unde şi vechea bănuială că în spatele fiecărui tălmaci creşte umbra unui trădător. Dar în general mesajul se păstrează bine la trecerea dintr-o limbă în alta.
Ce-a făcut Avram (extrem de) junior la Pandurii-Steaua a făcut, în linii mari, Hernández Hernández la Barcelona-Real. Sigur, păstrând proporţiile sau, mai degrabă, disproporţiile. Puşi să se ocupe de cântarul dreptăţii, cei doi au feştelit-o deplin, într-un turbion de greşeli care au dat peste cap nu doar meciurile, ci şi pe cei care s-au uitat la ele. Sigur, tribunalul arbitrilor e verde şi gălăgios, nu auster şi tăcut ca sălile de judecată din filme. Dar asta nu e o scuză, fiindcă Avram şi Hernández Hernández ştiau perfect la ce se înhamă.
Aşa pile, aşa junior
Să nu uităm, Marius Avram a condus cu nişte ani în urmă clasamentul arbitrilor români. Această formă de alpinism al imposturii a fost o farsă cum România a trăit destule. În fond, aici şi nu în altă parte o analfabetă a prezidat peste Academia Română, după cum tot aici diverşi penali au scris într-un an de puşcărie mai mult decât au citit într-o viaţă – asta când nu le-au lăcrimat ochii. Şi, până la urmă, dacă un Vasile Avram a reuşit să ajungă şef la CCA, nu-i de mirare că tocmai atunci una dintre odraslele lui (mai bondoacă decât permite regulamentul, dar să nu ne cramponăm) s-a căţărat pe scaunul premiantului. I se reproşează cumva copilului păcatul părintelui? Nici vorbă. Părintele şi copilul trăiesc aici legaţi de cratima incompetenţei şi a sfintei pile.
Buricul regelui fotbal
Iar Hernández Hernández, prezentat de diverse saloane cosmetice drept statuia intransigenţei, s-a dovedit alibiul perfect pentru Avram. Barcelona-Real a fost un meci făcut franjuri, cu aproape 100.000 de oameni în tribune şi sute de milioane la televizor. Ce să-i mai ceri lui Avram când cel mai urmărit şi somptuos derby al planetei suferă (nu pentru prima dată) asemenea insulte? Ce să facă bietul om? Dar noi, cei care ne vedem aşteptările forfecate şi bucuriile rupte în bucăţi, ce să facem? Credeţi că e chiar atât de uşor să dai mereu o nouă şansă cuiva care ţine morţiş să se creadă buricul pământului? Credeţi că e simplu să găseşti mereu atenuantele şi să eviţi cu privirea agravantele?
Nu, nu e deloc simplu. Marius Avram şi Alejandro José Hernández Hernández nu pricep că rostul lor nu e de „axis mundi”, ci de judecători. De împărţitori ai dreptăţii. Şi că pentru aşa ceva e nevoie de o împletire de competenţă, autoritate şi bună-credinţă. Nu se poate şti prea bine cum stau cei doi la ultimul criteriu. În ce le priveşte pe primele două, lumea s-a cam lămurit. Cerem de unde Dumnezeu însuşi nu s-ar încumeta.