Respect? Serios?

Trebuie să-i respectăm pe cei care batjocoresc? Unii aşa ar crede

Garderoba de solidaritate nu e invenţie românească nici în sport, nici în alte cartiere ale vieţii. Se întîmplă destul de des ca un grup de oameni să se declare alături de un seamăn la ananghie: cineva bolnav, persecutat, lovit de soartă. Totul e să ştii cum să faci gestul şi cum să-ţi alegi mesajul. Fotbaliştii Astrei Giurgiu n-au ştiut, iar regia pe care au montat-o înaintea meciului cu CFR Cluj i-a împins afară din decor. E greu de stabilit dacă pasul lor greşit a fost provocat de nepricepere, proastă sfătuire sau lipsă de discernămînt. Însă a ieşi pe teren cu tricouri pe care scrie „Respect” (faţă) şi „Ioan Niculae” (verso) e, de oriunde ai privi, inadecvat. Dincolo de relaţia dintre angajaţi şi angajator, Ioan Niculae a fost închis pentru încălcări ale legii. Aceste încălcări poartă numele de infracţiuni şi ele fac din domnul Niculae un, iertat să-mi fie cuvîntul, infractor. Arborînd mesajul de sîmbătă, fotbaliştii de la Astra n-au făcut decît să aprobe malversaţiunea ca stil de muncă şi afaceri.

Sigur, nu-i frumos să muşti mîna care te-a hrănit (sau s-a prefăcut  că te hrăneşte). Dar parcă se putea găsi o pupătură mai puţin cleioasă. Fotbaliştii Astrei au reuşit doar un uriaş deserviciu de imagine. În momentul cînd îţi declari public respectul pentru cineva aflat după gratii pentru fapte penale, te pui singur într-o lumină proastă. Nu trebuie să fii Stephen Hawking ca să-ţi dai seama de atîta lucru. Iar un moment urît din viaţa unui om nu poate fi înnobilat printr-o gudurătură. La rîndul ei, demnitatea nu e impusă prin legi scrise, însă ar trebui să facă parte din bagajul fotbaliştilor – de la Astra sau de oriunde. Printre altele, fiindcă sportul este (sau s-ar cuveni să fie) şi o poveste despre demnitate. E un fapt de care ar putea ţine seama chiar şi cel mai vechi jucător al Astrei, Takayuki Seto. Oare în Japonia dumisale mita electorală e privită cu acelaşi respect ca acela proclamat pe tricoul purtat sîmbătă? Mai ţine minte domnul Seto cîte ceva despre onoare şi codul Bushido? Şi îşi dă seama domnul Seto că, prin acest mesaj, cinstea sa de extracţie niponă a cerut singură un sepukku?

În încheiere, două lucruri. Primul: fotbaliştii Astrei aveau, fireşte, dreptul să-şi exprime compasiunea pentru situaţia în care li se află de săptămîna trecută patronul. Însă ar fi putut s-o facă prin mesaje de genul „Vă aşteptăm înapoi”, „Curaj şi capul sus” etc. Adică evitînd cuvîntul „respect”, care se potriveşte aici exact ca nuca-n perete. Al doilea: dacă pentru Ioan Niculae şi cortegiul lui de infracţiuni avem respect, ce sentimente ar trebui să nutrim pentru Elisabeta Rizea, Mircea Vulcănescu, Iuliu Maniu sau cardinalul Iuliu Hossu?