Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

E început de ianuarie, 1983. Viața se scurge din Mané Garrincha, omul care ar fi ajuns mult mai sus, dacă  olimpienii nu erau invidioși.

Un  ziarist de la ”O Globo” primește dezlegarea de a-i smulge ”Păsării Paradisului” ceea ce se va dovedi a fi ultimul său interviu. Mané-i pe pat, în pijama. Vorbește ușor, gesticulează, deseneză, în aer, scheme.

După o oră, e obosit. Reporterul lansează concluzia. ”Și cu ce ai rămas?” Garrincha se aplecă, greoi. De sub salteaua murdară trage un geamantan de lemn, dintr-acelea cu care se pleca la cătănie. Dinlăuntru scoate o poză îngălbenită de vreme, o tăietură dintr-un ziar. O sărută, mâinile-i tremură.

”Com isto, com isto!”. Imaginea-l reprezintă pe marele Pelé, plângând în timp ce-și îmbrățișează un coechipier. Coechipierul e Mané Garrincha. Cu ei doi pe teren, Seleçao n-a pierdut, niciodată, un meci oficial.

Peste nouă zile, ”Pasărea Paradisului” se stingea. Era înmormântat cu frântura din ziar. Ceea ce avea el cel mai de preț. Ceea ce-i  mai rămăsese.

Am citit povestea acum 20 de ani. De atunci încerc să fiu jurnalist.

 

* Începând din martie 2021, toate articolele scrise de Cătălin Oprișan pot fi citite AICI