Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Iarna e fix ca vara!

Luneca pe schiuri de la şapte ani. Sus, la Păltiniş. La 12 intrase, deja, la concursuri. Erau zile când cobora în Sibiul natal chiar de acolo, din cea mai veche staţiune montană de la noi. L-au aflat, l-au chemat la […]

...

De la 63-0 la 63-1. 36 de ani în trei secunde

Îl ştiau de ceva vreme pe Vladimir, dar niciodată nu-l văzuseră aşa cu tupeu. 11 inşi, mai marii baschetului din URSS, stăteau pe scaune şi-l priveau înmărmuriţi. „Tovarăşi, dacă vreţi să accept funcţia, vă spun că o accept, dar numai […]

...

Când 7 mai a fost 7 septembrie

Mucurile îngheaţă, terenu-i greu. Pe hârtie, stadionul poate primi 1.000 de oameni, dar în tribune şi pe margini sunt 6.000 de suflete. Victoria, echipa Tecuciului, oraşul lui Calistrat Hogaş, are meci, în 16-imile Cupei României, cu cei de la Corvinul […]

...

De Marcos de Oscar

„Ochi de peruzea” face semnul. E momentul în care trebuie să-şi desfacă picioarele, ca să treacă cel mic printre. Puştiulică râde, e fericit. Tipul de 1,80 duce un deget spre buze, pentru ca Beñat, în bucuria lui, să nu-i trezească […]

...

„Biciclim de 70 de ani!”

Sunt unşi numai cu ceară de poante. „Uite, vezi bicicleta de afară? Pe ea pedalează 179 de ani. Hai să rotunjim la 180! 180 în numai doi oameni, patru pedale şi două roţi!”. Nu-i poveste. Sau e? Şezi la un […]

...

Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

E început de ianuarie, 1983. Viața se scurge din Mané Garrincha, omul care ar fi ajuns mult mai sus, dacă  olimpienii nu erau invidioși.

Un  ziarist de la ”O Globo” primește dezlegarea de a-i smulge ”Păsării Paradisului” ceea ce se va dovedi a fi ultimul său interviu. Mané-i pe pat, în pijama. Vorbește ușor, gesticulează, deseneză, în aer, scheme.

După o oră, e obosit. Reporterul lansează concluzia. ”Și cu ce ai rămas?” Garrincha se aplecă, greoi. De sub salteaua murdară trage un geamantan de lemn, dintr-acelea cu care se pleca la cătănie. Dinlăuntru scoate o poză îngălbenită de vreme, o tăietură dintr-un ziar. O sărută, mâinile-i tremură.

”Com isto, com isto!”. Imaginea-l reprezintă pe marele Pelé, plângând în timp ce-și îmbrățișează un coechipier. Coechipierul e Mané Garrincha. Cu ei doi pe teren, Seleçao n-a pierdut, niciodată, un meci oficial.

Peste nouă zile, ”Pasărea Paradisului” se stingea. Era înmormântat cu frântura din ziar. Ceea ce avea el cel mai de preț. Ceea ce-i  mai rămăsese.

Am citit povestea acum 20 de ani. De atunci încerc să fiu jurnalist.