Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Fotbalişti făuritori de Reîntregire

„Avem trei sferturi de minge, ne mai trebuie un teren, o căsuţă unde să ne schimbăm, încă vreo 10 băieţi, un nume şi nişte tricouri. În rest, stăm bine, aş zice”. Asta era gluma preferată a lui Ionică Pavel, licean […]

...

La anul I d. Magic&Larry

Camerele de luat vederi „trec” peste fani. „Crezi că Larry Bird vă va purta noroc?”. „Da, cum să nu? E negrul nostru, e fratele nostru, e prea mare!”. Martie 1979, o zi înainte de marea finală a campionatului universitar american […]

...

Juan, Evita y Diego

S-a uitat la ceas. Se trăsese pe alb – pantaloni, tricou, espadrile. Peste, o gecuţă turcoaz. Vreme de primăvara, toamna. De acolo, din Villa Fiorito, locul macaronarilor, al spaniolilor „de puta madre”, a plecat la 10:00. Aveau vorbirea făcută pentru […]

...

Zborul 548

Aşa stăteau de fiecare dată: cum dădeai bineţe avionului, medaliile parcau pe partea dreaptă. În faţă, fetele. Rhode Lee Michelson, 17 ani, bronz. Lângă ea, Laurence Rochon Owen, cu un an mai tânără, campioană a Statelor Unite, şerifă peste toată […]

...

Vameşul şi tabloul cu fotbalişti

Brâncuşi e rege aici. Uite „Miracolul” sau „Foca”, cu marmura cu vinişoare! Colo-i „Vrăjitoarea” din arţar! Hop, un Degas, un Gauguin, un Picasso şi a sa „Femeie cu părul galben”, niţeluş mai la dreapta un Cezanne, băiatul cu tablou de […]

...

La anul I d. Magic&Larry

În primăvara lui ‘79, Johnson şi Bird se duelează la nivel universitar, într-unul dintre cele mai frumoase meciuri din istorie. Aveau să ducă rivalitatea, sportivă, şi-n NBA, dând naştere unei prietenii de excepţie, ce datează şi azi

Permalink to La anul I d. Magic&Larry
sâmbătă, 3 noiembrie 2018, 9:40

Camerele de luat vederi „trec” peste fani. „Crezi că Larry Bird vă va purta noroc?”. „Da, cum să nu? E negrul nostru, e fratele nostru, e prea mare!”. Martie 1979, o zi înainte de marea finală a campionatului universitar american de baschet, NCAA. Indiana State Sycamores ajunsese în ultimul act graţie prestaţiilor sale de excepţie. Avuseseră 33 de victorii, însă suporterii adevăraţi habar nu aveau cum arată. Time-out pentru împrospătarea memoriei.

Larry posedă 23 de ani şi o poveste de filme. Pui de veteran de război coreean, e „mirosit” de Bobby Knight, antrenorul de la Indiana University. Trecerea e imensă. De la un sătuc cu 2.000 de locuitori la un campus cu 30.000 de suflete. Distanţele-s mari, banii-s puţini, evoluează în tricouri împrumutate, simte că nu poate respira. Fuge cu autostopul acasă. Se bagă cu simbrie la primărie: taie iarba, vopseşte băncile, e starostele camionului de gunoi. Dar baschetul îl atrage enorm. Ajunge la Indiana State, unde doar 4.000 de bilete sunt cumpărate meci de meci. Se apucă de treabă. În trei ani, Sycamores pierd, acasă, un singur meci, şi ajung în finala din Salt Lake City, oraşul mormonilor, în primăvara lui 1979. Dar Larry Bird nu e vocal, nu iese în faţă. E „Ţărănuşul din French Lick”, n-are vorbele la el, nu ştie să pozeze.

Earvin. Spartan. Magic
Adversar îi este Earvin Johnson. „Spartanii din Michigan”. Pe la 15 ani, după ce reuşise, lejereanu, un „triple double”, un ziarist îl botezase „Magic”. A avut un infinit de opţiuni, de la Indiana la UCLA. A ales însă Michigan, să fie aproape de casă. S-a pus în faţa lui Jud Heathcote şi l-a întrebat franc: „Mă laşi point guard?”. Doar aşa a rămas…

Revenim pe parchet.

Nu e un simplu meci de baschet. Pentru „Magic”, Larry e cel mai bun jucător alb pe care l-a văzut până atunci. Pentru Bird, Johnson e cel mai tare din ţară, la nivel universitar. Primul surâde, ştie să stea la cameră. Tatăl celui de-al doilea, alcoolic notoriu, s-a sinucis, moment în care puştiul s-a închis în el. Earvin juca chiar şi atunci când ningea. Larry avea o minge mică, de gumă, pe care se chinuia s-o parcheze într-o cutie de cola, tăiată. Ore întregi. „Magic” venea cu un Sancho Panza, Greg Kesler. Cu el croşeta „alley oops”-uri, lui îi dădea pase fără să se uite. Larry era cel care dusese mica universitate în finală, fără ca ea să fie în NCAA, cu 30 de puncte şi 13 recuperări, în medie, pe meci. Unul evolua cu 33, alb cu verde. Celălalt juca cu 33, albastru cu alb. Urban contra rural. Negru vs „Faţă Palidă”. Spectaculosul împotriva cumintelui.

40 de ani de prietenie
Jocul n-a avut istoric. „Magic” şi al său Michigan s-au impus cu 75 la 64. Johnson, 24 de puncte, Bird, „doar” 19. Unul din trei americani a privit, atunci, partida, cea mai mare audienţă la un asemenea nivel. Cei care nu văzuseră, până atunci, un meci de baschet, au devenit fani, pe viaţă. America a aflat că Larry Bird e un mustăcios blond, că Earvin Johnson va fi, cu adevărat, „Magic”. Camerele au focalizat pe chipul „ţărănuşului”, care plângea în hohote în timp ce încerca să-şi ferească faţa de bliţuri cu un prosop: „Cea mai nasoală înfrângere a mea, cea mai nasoală înfrângere a mea!”, repeta mereu.

Ambii au ajuns, apoi, în NBA. Rivalitatea, una numai sportivă, s-a translatat la Lakers, respectiv Celtics. NBA-ul s-a transformat, a apărut jocul de pase. Când „Magic” a anunţat că are SIDA, primul telefon a venit de la Larry. Apoi, la un spot „Converse” filmat la French Lick, o doamnă s-a apropiat de el. Era mama lui Larry, care o anunţase că Johnson e în preajmă. S-a lăsat cu o cină.

Negri ori albi, toţi recunosc că jocul acela a schimbat totul. Şi că atunci a fost momentul când cronometrul baschetului american s-a resetat…

* Sursa: solobasket

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Catalin (2 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 14:50

Doi baschetbaliști imense, doi oameni adevărați! Baschetul a avut cea mai frumoasa perioada in acei ani! Frumos articol, felicitări!

Simplu (8 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 15:26

Hiv nu sida. Fa un research daca nu cunosti diferenta.

Catalin (2 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 16:05

@Simplu: Nu cred ca trebuie sa se documenteze Catalin Oprisan. SIDA este boala provocată de virusul HIV! Deci, mai ușor cu “hate”-ul inutil! O zi buna!

Mihnea (9 comentarii)  •  3 noiembrie 2018, 16:40

Articolul pare un pic incomplet in partea a doua. Puteai sa scrii mai multe despre ce a urmat in NBA: finale castigate sau pierdute, jucate impreuna sau separat... reclama comuna la Convers... dream teamul din 92... Sa stii ca in realitate nu au fost prea prieteni, de fapt Bird nu prea era prietenos... dar dupa finala din 87 a recunoscut in fata camerelor tv ca Magic e cel mai bun... Momentul acela e impresionant. Grație YouToubului putem revedea multe din acele momente.

Demolarii (1 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 9:16

Articolul este o preluare. Dar e binevenit. Într-o lume care merge cu privirea, cel mult la orizontala, ideea de a privii mai sus e o realizare. Analizați ideea de a ajunge in finala o echipa neafiliată. 3 ani de performanță sportivă , și au putut juca o finală....asta e competitivitate reală și educație a ei......

george (1 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 13:36

@Catalin Magic este un purtator sanatos al virusului HIV. Nu are si nu a avut din fericire niciodata SIDA (daca avea nu mai era printre noi). Deci este o mare diferenta

prea Mult (2 comentarii)  •  4 noiembrie 2018, 14:01

Era mai bine cand te limitai la fotbal si search google breking news. Lasa te rog baschetul in pace! Nu te supara!

Comentează