Vameşul şi tabloul cu fotbalişti

La 1908, Henri Rousseau, impresionat de partidele date la Paris, zămisleşte o operă faimoasă, ce odihneşte, azi, într-unul dintre cele mai frumoase muzee din lume, Guggenheimul din NY

Brâncuşi e rege aici. Uite „Miracolul” sau „Foca”, cu marmura cu vinişoare! Colo-i „Vrăjitoarea” din arţar! Hop, un Degas, un Gauguin, un Picasso şi a sa „Femeie cu părul galben”, niţeluş mai la dreapta un Cezanne, băiatul cu tablou de 272.000.000 $. Stai, ce-i asta? Patru domni îmbrăcaţi în pijamale, doi de fiecare echipă, într-o ramă găzduită de muzeul Guggenheim, printre opere de artă imense, în New Yorkul de 8,5 milioane de suflete? „Jucătorii de fotbal”, Henri Rousseau, 1908!

Până pe la 40 de ani, n-a pus penelul în mână, decât pentru a se întreţine. Lucra vameş. Aşa îi era şi era porecla. Se autoironiza „pictor de sâmbătă”. Prin 1895, s-a stabilit în Montparnasse-ul parizian, pe stânga Senei. S-a pensionat şi s-a apucat serios de treabă. Acolo era lumea bună. Delaunay i-a devenit prieten. Şi Andre Malraux. Picasso i-a spus, din prima, că e talent în stare pură.

A crezut că-l ia peste picior, dar era adevărul gol-goluţ. Cine debutează în artă în al nouălea lustru de viaţă? Un confrate, Pierre Puvisde Chavanne, îi duce patru lucări la o expoziţie. Stupoare! „Tablourile astea ar putea fi pictate şi de nişte copii”, aude pe la colţuri. Nu disperă, nu predă pensula, nu trece în rezervă culoarea. Din contră. Începe să-i opună impresionismului arta naivă. Are originalitate, are modernism.

Patru mustăcioşi în pijamale
La 60 de ani iubeşte sportul. În 1905, Franţa joacă, pe „Parc des Princes”, primul său meci internaţional de fotbal „acasă”, 1-0 cu Elveţia. Cronica reţine 500 de suflete, Henri Rousseau e printre ele. În martie 1908, Parisul vede şi întâiul joc de rugby, dar acesta ustură tare: Franţa – Anglia 8-35! E momentul în care „Vameşului” îi vine o idee. Se pune în faţa şevaletului. Pădure, copaci de-a stânga şi de-a dreapta. În mijloc, patru domni, „traşi” la pijamale, doi de fiecare echipă. Nu-i dimineaţă, nu-i amiază, nu e lună, nu-i nici soare, dar pictorul umblă la fineţe şi face mingea precum un glob dătător de viaţă. Primul tip seamănă leit cu Rousseau. Doi sunt dotaţi cu ochelari…

Ulei pe pânză, 100,5×80,3 cm. Botează tabloul „Jucătorii de fotbal”. Pauză. Câteva întrebări! Dacă e fotbal, de ce mingea e mânuită cu mâna? Nu cumva e o ironie fină la adresa rugbiştilor călcaţi în picioare de englezi? Dacă da, de ce balonul nu e oval? Şi domnul din stânga de ce boxează, a confundat sportul? Unde-i tuşa, unde-s porţile? Pare o joacă de duminică, într-un parc din Oraşul Luminilor. Dar lumea nu-i interesată de acest aspect.  Don Pablo e primul care îi laudă compoziţia. Vine cu un aparat foto, îl pune pe Henri lângă fotbalişti şi-l trage în poză. La 1908! Însă publicul larg nu-l simte, miroase că nu e aperciat.

Are o plagă la picior, aceasta se infectează. Pe 10 septembrie 1910, la 66 de ani, Henri „Vameşul” Rousseau se stinge, într-un spital din Paris.

Un franţuz, o nemţoaică şi o Americă
Anii trec. Guggenheim, industriaşul american iubitor de artă, vrea să lase ceva în a sa urmă. La 1939 dă drumul unui muzeu ce se învârte după soare. Hilla von Rebay e primul director. După Al Doilea Război Mondial, e trimisă în Franţa. Găseşte opera „Vameşului” într-un fel de anticariat, plăteşte o sumă ruşinoasă pentru el. O aduce la New York. Însă Guggenheim moare în 1949, iar neamurile sale, considerând că nemţoaica e o fire dificilă, o aruncă pe scări. În 1952, la deschiderea oficială, nu e invitată, ea, care fusese inima „templului”. Se ascunde în Connecticut, nu mai vrea să vadă lumea.

Dar „Fotbaliştii” lui Rousseau rămân în faimosul lăcaş. Un tablou celebru, cu jucători francezi, la 1908, „aduşi” în SUA de către o nemţoaică. Patru mustăţi estimate, azi, la 11.000.000 de dolari…

* Sursa: Charlotte Gerlings, „100 mari artişti”