„Biciclim de 70 de ani!”

Betty, doamna, are peste nouă decenii. Graham, soţul, e mai tânăr cu un cincinal. Pe o bicicletă-tandem, colindă Anglia în lung şi-n lat. În şase luni au înghiţit 1.600 de kilometri!

Sunt unşi numai cu ceară de poante. „Uite, vezi bicicleta de afară? Pe ea pedalează 179 de ani. Hai să rotunjim la 180! 180 în numai doi oameni, patru pedale şi două roţi!”. Nu-i poveste. Sau e?

Şezi la un ceai, într-o curte plină de copaci, în Rogerstone, Newport, în sud-estul Ţării Galilor. În faţa ta, doi bătrânei „verzi”. „Fata”, Betty, e ceva mai în etate, bate-n 92 de primăveri. „Băiatul”, Graham, are numai 87. Familia Cox. Cea care tocmai a terminat de „alergat” 1.600 de kilometri în şase luni.

S-au găsit la final de Război Mondial. „Deşi era mai mic, avea tupeu. Mi-a luat flori, mi-a zis că-mi face o surpriză. A venit, singur, cu două biciclete. Mi-a spus că una e a mea!”. Aşa au prins să pedaleze. La început, niţeluş mai timid. „Prietenii mei râdeau că merg lângă doamna învăţătoare, familia ei îi spunea că nu e OK să ghidoneze cu un copilandru alături”, zice Graham şi surâde.

Voiaj de nuntă pe două roţi
N-au dat importanţă. S-au luat în 1949. Au zis să sărbătorească evenimentul. Au plecat din Newport spre Cornwall, cale de 170 de kilometri. Dus-întors, 350. În patru zile! „Atunci ne-am dat seama că iubim bicicleta”.

La final de săptămână, îşi stabileau o ţintă. „Nu foarte departe, maxim 50 de kilometri dus. Ne suiam în şa şi pedalam. Apoi, am ajuns la 200 în weekend”. Uneori, Graham, instalator, mai lucra şi sâmbăta, dar asta nu însemna că nu făceau excursia programată. Au mers prin Scoţia. Au găsit două biciclete. Au zburat în Norvegia. Pozele de acolo-s cu ei, cu fesuri pe cap, călare pe doi bidivii cu pedale…Anii au trecut.

În aprilie 2017, Graham a vorbit cu un prieten. I-a lucrat un tandem, o bicicletă-dublă de toată frumuseţea. „A venit cu ea acasă, ca în urmă cu şapte decenii. Nu l-am refuzat. Am început să pedalăm. Eu în spate, că-s mai bătrână, el, în faţă, la comandă!”, spune Betty. Vremurile se schimbaseră. Nu mai notau în carneţel miile de kilometri. Acum, un device era memoria lor. În cadru apare Marilyn Hall, fiica. „În garaj am şi eu o bicicletă. Dar, după isprava lor, mi-e cam ruşine să o scot. Mă fac de râs!”, adaugă şi, după ce lasă cănile cu ceai, dispare.

„Isprava” ajunsese la urechile tuturor. Graham, la cămaşă apretată, şi Betty, cu mânuşi, cască şi pantaloni trei-sferturi, se puseseră pe pedalat. La 180 de ani împreună. „Am mers aşa, uşor, vreme de şase luni, din aprilie, de când a venit cu minunăţia în curte, până în noiembrie, când vremea ne-a strâns în casă”, râde Betty. S-au uitat la kilometrajul înregistrat. Săriseră de 1.000 de mile. Mai pe româneşte, niţeluş peste 1.600 de kilometri. S-au dus la Marilyn Hall, să se uite cu atenţie, să vadă dacă nu cumva ceva era greşit. Nu era! Cam 260 de kilometri pe lună, la 91, respectiv 86 de ani…

Nu mai pedalează zilnic. Doar de patru ori pe săptămână
Nu li s-a părut ceva anormal, din contră. „Niciodată n-am fost statici, nu ne-au prins două zile la rând în casă. Mereu am găsit că biciclitul este relaxant. Exerciţiile astea regulate, fix aşa cum pedalăm noi, în tandem, sunt cheia pentru o viaţă fericită”. Acum, nu mai pot „alerga” zilnic. O fac de patru ori pe săptămână. „La vârsta noastră, cel mai important e să fim sănătoşi. Şi să putem da măcar, aşa, un ocol cât de mic”.

Simţi că ai stat destul, că-i încurci.

De acolo, din Park Avenue, îi urmăreşti cu privirea. Cunosc la perfecţie traseul. Pleacă de aici, trec pe lângă universitatea ridicată la 1841 şi, de acolo, cap-compas, Cardiff. 60 de km, dus-întors. Betty termină tot c-o poantă, în timp ce-şi fixează casca pe cap. „La 90 de ani, ori te simţi ok, ori nu te mai simţi deloc. Bye!”.

* Sursa: Welovecycling