Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Bobul cu aripa frântă

Mitică Hubert a fost, alături de Alex Papană, primul nostru campion mondial la bob. A zburat pe piste, a zburat printre nori. A murit la 34 de ani, într-un miting aviatic. Mormântul, vegheat de o statuie celebră, e la Bellu

Permalink to Bobul cu aripa frântă
sâmbătă, 25 august 2018, 10:11

Ar fi trebuit să fie acolo. Ar fi trebuit. Aşa îi promisese. „Termin colea treaba şi viu negreşit!”. Iosif Fekete lucra, de vreo şase ani, la „Monumentul Aviatorilor” din Bucureşti. Avea vreo 24 de primăveri, venise din Hunedoara, când marea Lidia Kotzebue, sculptoriţa română de origine rusă, îl luase sub a ei aripă. Proiectul trebuia terminat din 1930, dar banii se găsiseră greu, iar vara lui 1934 îi prinsese tot sus, pe schele.

N-a ajuns la spectacolul aviatic de la Braşov. Lume multă, la vreo 10.000 de suflete. N-a ştiut nimic. Seara, în „Pasagiul Englez”, la o bere, a aflat vestea. Dumitru Hubert se stinsese. Se prăbuşise, se lovise direct de sol, murise pe loc. 27 august 1934. 34 de ani…

Se ştiau din 1928. Mitică era niţeluş mai mare, cu aprope un lustru. Se găsiseră la clubul „Aeronautica”. Acolo erau doi nebuni. Dumitru Hubert şi Alex Papană. Ambii topiţi după „bobsleigh”, noua modă ce prindea şi la noi. Ambii topiţi după avioane! Se suiseră într-un bob ce gemea din toate încheieturile şi deveniseră campioni naţionali. În 1930, rupeau tot. Au ales să plece spre Olimpiada Albă de la Lake Placid, 1932. Au dat baluri, au strâns bani, au pus, fiecare, 25.000 de lei. S-au dus să se antreneze la Sinaia. Pista nu era rea, 2.100 de metri, 10 viraje, dar nu se „pupa” cu cea de peste Atlantic: 2.350 m, 26 de curbe, total îngheţată. Americanii şi-au făcut cruce când i-au zărit pe mioritici: bob de lemn, fără căşti de protecţie. Mitică şi Alex au prins locul al patrulea, performanţă incredibilă, aplaudată de 14.000 de spectatori!

Au aruncat volanul, au tras de „fişe”
În 1933, veneau „Mondialele” din Schreiberhau, pe atunci în Germania. Au ajuns acolo tot cu ce aveau în dotare. Căştile protectoare păreau mai mult fesuri cu urechi. Bobul, de lemn. Au aruncat volanul-manşă, Papană a apucat cele două „fişe” prevăzute cu mâner, dreaptă şi stângă. Mitică a împins, din spate, cu un dispozitiv special, au plecat „lansat”, o premieră pentru acele vremuri. S-a râs puternic. Apoi, la final, linişte: românii deveniseră campioni mondiali la bob-2, performanţă ce va mai fi atinsă o singură dată în istorie! În 1934, în Elveţia, la Engelberg, s-au suit, din nou, în aparat. Locul al treilea, medalie de broz, „aurul” fiind luat de Alexandru Frim şi de Vasile Dumitrescu. Da, deşi pare greu de crezut, România a urcat, de două ori, pe cea mai înaltă treptă a bobului mondial!

Când Hubert nu era pe pistă, îl găseai la conacul său, din Bolintin-Deal. Locul fusese al Bălenilor, dar Mitică îl cumpărase, pentru a se retrage la linişte. Când nu era aici, urca la manşă. Papană i-a spus că e obosit, că nu poate participa la mitingul aviatic. Fekete i-a promis că ajunge la Braşov, dar nişte piese ce trebuiau turnate pentru statuie l-au ţinut la Bucureşti. Mitică a murit la 34 de ani. Într-o luni. Se strângeau bani pentru nişte copii amărâţi. Cum era să refuze? L-au dus la Bellu Militar.

Fekete şi Icar-ul din cimitir
Iosif n-a fost om două luni. Alex n-a mai vrut să se suie în bob. Gheorghe Ostrapov, locotenent, l-a convins. Apoi, Gigi s-a ciocnit, în aer, cu Vasile Nagacinscki. Din acel moment, Papană nu a mai atins, până la sinuciderea sa, în 1946, niciun bob.

Prietenii l-au lăsat în jelanie pe Fekete. Apoi l-au întrebat dacă nu-i poate face amicului său un monument. Nici nu a vrut să audă. Legenda spune că într-o seară, chiar marele Ion Jalea, cel cu care se pregătise, i-a bătut la uşă. Maestrul n-a putut fi refuzat.

Astăzi, la căpătâiul lui Dumitru Hubert, odihneşte un Icar…

* Sursă: British Pathe

Comentarii (4)Adaugă comentariu

ducu (1 comentarii)  •  25 august 2018, 11:03

MULTUMIRI, CATALIN!!

ovidiu_3003 (108 comentarii)  •  26 august 2018, 17:41

...da... prin anii 30 se murea pe capete ...

Vlad (2 comentarii)  •  27 august 2018, 21:54

Multumim, maestre!

Comentează