Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Fotbalişti făuritori de Reîntregire

„Avem trei sferturi de minge, ne mai trebuie un teren, o căsuţă unde să ne schimbăm, încă vreo 10 băieţi, un nume şi nişte tricouri. În rest, stăm bine, aş zice”. Asta era gluma preferată a lui Ionică Pavel, licean […]

...

La anul I d. Magic&Larry

Camerele de luat vederi „trec” peste fani. „Crezi că Larry Bird vă va purta noroc?”. „Da, cum să nu? E negrul nostru, e fratele nostru, e prea mare!”. Martie 1979, o zi înainte de marea finală a campionatului universitar american […]

...

Juan, Evita y Diego

S-a uitat la ceas. Se trăsese pe alb – pantaloni, tricou, espadrile. Peste, o gecuţă turcoaz. Vreme de primăvara, toamna. De acolo, din Villa Fiorito, locul macaronarilor, al spaniolilor „de puta madre”, a plecat la 10:00. Aveau vorbirea făcută pentru […]

...

Zborul 548

Aşa stăteau de fiecare dată: cum dădeai bineţe avionului, medaliile parcau pe partea dreaptă. În faţă, fetele. Rhode Lee Michelson, 17 ani, bronz. Lângă ea, Laurence Rochon Owen, cu un an mai tânără, campioană a Statelor Unite, şerifă peste toată […]

...

Vameşul şi tabloul cu fotbalişti

Brâncuşi e rege aici. Uite „Miracolul” sau „Foca”, cu marmura cu vinişoare! Colo-i „Vrăjitoarea” din arţar! Hop, un Degas, un Gauguin, un Picasso şi a sa „Femeie cu părul galben”, niţeluş mai la dreapta un Cezanne, băiatul cu tablou de […]

...

PR sud-nord, DR nord-sud

”Zerão”, stadionul construit în pădurea amazoniană din Brazilia. Linia de la centrul terenului este... Ecuatorul, aşa că băieţii evoluează o repriză în emisfera nordică, cealaltă, în cea sudică

Permalink to PR sud-nord, DR nord-sud
sâmbătă, 11 august 2018, 10:38

Sunt şase la număr, în acea primăvară călduroasă şi umedă din ’88. La cum sunt costumaţi, cu cizme înalte, cu căşti, şi la aparatele pe care le cară în spate, ai spune că sunt Căpitanul Nemo, Pierre Aronnax şi ceilalţi băieţi de pe „Nautillus”, plecaţi să exploreze vreo minune. Au schiţe, le modifică, se dau doi paşi mai în spate, doi mai la dreapta, vorbesc tare. Finalmente, bat un par în mijlocul unui teren arid, aflat la margine de oraş: aici va fi cercul de la centrul terenului!

Ecuatorul, cercul ce împarte Lumea în două, dezmiardă şi Brazilia, a cincea ţară ca mărime. Trece prin Nord, prin Amapá, un stat unde pădurea amazoniană ocupă 90 la sută din suprafaţă. Capitala-i la Macapá. Eroii povestirii noastre, ingineri geodezi, s-au gândit, încă din 1984 la proiect, dar mijloacele de măsurare nu erau atât de avansate. Au mai aşteptat patru ani pentru a demara proiectul lor nebunesc: vor să ridice un stadion de fotbal fix la mijlocul Pământului. Mai exact, o jumătate din teren să se afle în emisfera sudică, cealaltă, în cea nordică!

Mirandonha a spart gheaţa
Doi ani şi jumătate de muncă şi, pe 17 octombrie 1990, arena „Zerão” este inaugurată. O construcţie cochetă, cu 5.000 de locuri, o tribună acoperită. Independiente învinge pe cei de la Trem, iar Mirandinha marchează primul gol. 10.000 de suflete stau îngrămădite precum chibriturile în cutie. „Zerão” înseamnă „Marele Zero”. Zona e cunoscută drept „Marco Zero”. Nişte englezi ajutaseră la ridicarea unui monument, în Macapá, o construcţie ce indica linia Ecuatorului. O alintau „mark 0”, latitudine zero. Localnicii preluaseră denumirea, totul era zero. Zero latitudine.

Curând, jurnaliştii au început să răsară prin zonă. Fotbalul poate nu era de cea mai bună calitate, însă pitorescul făcea toţi banii. Amapá Clube, Esporte Clube Macapa ori Oratorio Recreativo Clube – grupările gazdă, dar lucrul acesta conta mai puţin. Pelé a venit şi a jucat o miuţă. Apoi, în mai 1994, când marele Ayrton Senna s-a stins, stadionul a primit numele lui. Doar pentru câteva luni…

Pe 18 august, acelaşi an, un accident de circulaţie curma viaţa lui Milton de Souza Corrêa, preşedintele asociaţiei de fotbal din zonă. Omul adusese mingea pe acele meleaguri, fondase echipe, se zbătuse ca nimeni altul pentru acest sport, între Amazon, Oceanul Atlantic, Guiana Franceză şi Surinam. Cu tot respectul pentru marele pilot, arena a fost botezată după numele celui plecat la 67 de ani. BBC s-a prezentat pentru un documentar. Au scos nişte scule, au măsurat, au spus că există o abatere, că Ecuatorul nu trece chiar pe unde zic localnicii că trece, că „cercul” e undeva prin spatele unei porţi. Sărmanii din Albion au plecat fugăriţi…

Şapte ani în paragină
Apoi, lucrurile s-au stins. În 2007, arena s-a închis. Arăta jalnic, nimeni nu se mai îngrijea de ea. În 2010 aproape că dispăruse. Atunci, fiul lui Milton de Souza Corrêa s-a suit în avion. A zburat 2.700 de kilometri, până la Rio de Janeiro. S-a plâns, a dat interviuri. A ţipat că „Zerão” moare, că Brazilia va organiza Jocurile Olimpice, dar că lasă să se stingă un simbol. A aflat sprijin, a găsit bani. În 2014, „Marele Zero” s-a redeschis. O partidă amicală cu foste glorii de la Botafogo, Flamengo, Vasco sau Fluminense, Claudio Adão, Jorginho, Mauricio, Bufalo Gil, „Pantera” Donizete.

Capacitate mărită, 13.680 de locuri, gazon frumos, 110 x 75. A fost inclus în circuitul turistic, a devenit „Maracanã” Amazonului. De fiecare dată când un european e interesat de vizită, preşedintele Irismar „Mazinho” Veras se oferă să-i fie ghid. Îi vorbeşte despre Amazon, despre locuri, despre oraş, despre echipe, dar, inevitabil, termină turul la centrul terenului. „Vedeţi dunga asta, e Ecuatorul, indiferent de ce zice lumea. Dacă faceţi un pas în spate, sunteţi în emisfera sudică. Unul în faţă, în cea nordică! Bom dia!”.

* Sursa: Enciclopedia do Futebol Brasilerio, volumul 2

Comentarii (2)Adaugă comentariu

independentu (1 comentarii)  •  11 august 2018, 22:49

frumos. pacat ca lumea nu mai are timp de lucruri frumoase

Marian (1 comentarii)  •  12 august 2018, 23:07

Multumesc. Ceva inedit. La mai multe.

Comentează