Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Fotbalişti făuritori de Reîntregire

„Avem trei sferturi de minge, ne mai trebuie un teren, o căsuţă unde să ne schimbăm, încă vreo 10 băieţi, un nume şi nişte tricouri. În rest, stăm bine, aş zice”. Asta era gluma preferată a lui Ionică Pavel, licean […]

...

La anul I d. Magic&Larry

Camerele de luat vederi „trec” peste fani. „Crezi că Larry Bird vă va purta noroc?”. „Da, cum să nu? E negrul nostru, e fratele nostru, e prea mare!”. Martie 1979, o zi înainte de marea finală a campionatului universitar american […]

...

Juan, Evita y Diego

S-a uitat la ceas. Se trăsese pe alb – pantaloni, tricou, espadrile. Peste, o gecuţă turcoaz. Vreme de primăvara, toamna. De acolo, din Villa Fiorito, locul macaronarilor, al spaniolilor „de puta madre”, a plecat la 10:00. Aveau vorbirea făcută pentru […]

...

Zborul 548

Aşa stăteau de fiecare dată: cum dădeai bineţe avionului, medaliile parcau pe partea dreaptă. În faţă, fetele. Rhode Lee Michelson, 17 ani, bronz. Lângă ea, Laurence Rochon Owen, cu un an mai tânără, campioană a Statelor Unite, şerifă peste toată […]

...

Vameşul şi tabloul cu fotbalişti

Brâncuşi e rege aici. Uite „Miracolul” sau „Foca”, cu marmura cu vinişoare! Colo-i „Vrăjitoarea” din arţar! Hop, un Degas, un Gauguin, un Picasso şi a sa „Femeie cu părul galben”, niţeluş mai la dreapta un Cezanne, băiatul cu tablou de […]

...

Ursuleţul care nu putea păpa iaurţel

Sărman fiind, Casemiro n-avea bani să-şi cumpere, în copilărie, o sticluţă de iaurt. Iaurtul preferat. Astăzi, când vede “borcănelul”, plânge. El, cel cu patru Ligi ale Campionilor

Permalink to Ursuleţul care nu putea păpa iaurţel
sâmbătă, 16 iunie 2018, 10:15

Interviul e tras cu câteva zile înaintea finalei Champions League de la Kiev, dintre Real şi „cormorani”. Discuţia e caldă, curge firesc. Carlão vorbeşte deschis despre debut, despre colegi, despre trofee. La un moment dat, reporterul îi oferă jucătorului un borcănel, din plastic, pe care scrie „Yakult”. E un iaurt zămislit de un japonez, Minoru Shirata, pe la 1935. „Butelia”-i minusculă, la 80 de grame, e cuprinsă, toată, de palma fotbalistului. Care se pierde. Priveşte recipientul, plânsu’-n gât îi suie. „Perdon”, spune de câteva ori, în timp ce cu un şerveţel încearcă să ţină lacrimile la limita ofsaidului dintre gene şi obraz.

Privit aşa, de sus, São Jose dos Campos, São Paulo, pare bogat în centru – electronice, asigurări, multinaţionale – şi sărman spre periferii. Carlos Henrique Casimiro a venit pe lume aici, printre pauperi. Pe când avea trei ani, tatăl i-a părăsit, pe el şi pe fraţii mai mici. A rămas cu mama şi cu infinite griji pe cap. A început să obosească mingea, aşa cum fac mai toţi brazilienii când învaţă a merge. L-au luat la Moreira, un prim pas către giganţii de la FC São Paulo.

Doamna cu portbagajul plin de gheaţă
Să fi avut cam şase, poate şapte anişori, când doamna aceea venea pe strada lor, mizeră. Călărea o bicicletă. În spate, pe portbagaj, ţinea o ladă, plină de gheaţă. Şi acolo adăpostea borcănaşele acelea miraculoase. Erau sticluţele cu iaurt. 20 centavos una. Băuse o singură dată în viaţă, i se păruse ambrozie şi nectar. O singură dată… Cum apărea doamna, cum mama îl chema în casă. Cum se auzea soneria de pe ghidon, cum Carlão era strigat din bucătărie. Nu înţelegea ce se petrece dar niciodată, absolut niciodată!, nu apucase să-i ceară doamnei un borcănaş dintr-acela, scufundat în gheaţă. A reuşit să-şi întrebe mama de ce-l cheamă mereu când bicicleta răsare. I-a răspuns că se poate uita, când vrea el, la televzor.

Anii au trecut.

De la Moreira a ajuns la CFA Cotia, anticamera pentru FC São Paulo. N-a contat că a plecat, la un antrenament, cu un maiou nou şi s-a întors fără el. La marginea străzii îl dezbrăcaseră. N-a contat că mama i-a dat un ceas de plastic, pe care să-l ţină în rucsac. L-a scos, şmechereşte, la colţ, l-a parcat pe mâna stângă. L-au deposedat şi de acesta. Nu l-a mai interesat însă nimic atâta vreme cât fusese anunţat că va debuta la trupa cea mare. Ricardo Gomes, antrenorul, l-a aruncat în luptă pe 25 iulie 2010, pentru trupa la care mai evoluaseră, printre alţii, imensul Leonidas, Arthur Friedenreich, cel care se dădea cu făină pe corp pentru a putea evola printre albi, autorul a 1.329 de goluri, Tele Santana, Rai ori marele Rogerio Ceni.

Restul e ştiut. Mourinho îl vede. Real Madrid. Împrumut la FC Porto şi consacrarea la Real Madrid. Patru trofee de Liga Campionilor, jupân la mijlocul terenului. Poreclit „Ursul”. Faimă, bani, naţionala Braziliei.

20 de centavos
Apoi, acest interviu. Totul OK până la vedea micuţei butelii de „Yakult”. Când el, Casemiro, tipul de 1,85 metri, începe să se piardă. „Am fost săraci. Foarte săraci. Femeia aceea venea cu borcănaşele de iaurţel. Îmi plăcea, dar mama nu avea bani să-mi cumpere, deşi costa numai 20 de centavos. Aşa că de fiecare dată imi distrăgea atenţia, ca să n-o văd”. Spune asta şi plânge. Da, el care se aruncă în crampoanele vrăjmaşe, da, el, autorul „torpilei” cu Napoli!

„Acum am totul. De fiecare dată când ajung în Brazilia, cumpăr şi beau câte 50 de sticluţe cu iaurt. Da, ştiu că nu-mi face bine o asemenea cantitate, dar sufletu-mi plânge când mă gândesc la trecut”, spune în timp ce strânge tare, tare de tot, butelcuţa, cu scris roz pe ea.

Ursuleţul care n-a putut păpa iaurţel acum papă.

* Sursa: YouTube

Comentarii (10)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (105 comentarii)  •  16 iunie 2018, 13:14

...de necrezut ...in Ro n avem asemenea iaurt ...

Tibisor (65 comentarii)  •  16 iunie 2018, 15:24

Mda ... o poveste tipica din Brazilia !

vasco (21 comentarii)  •  16 iunie 2018, 18:35

Sunt curios...asa,plangand el compatimitor,daca a facut vreun gest de caritate ,solidaritate,cu copiii saraci,macar cei de pe strada lui?Sau se da mare cu ceasul scump,cu masina bengoasa...

vais (1 comentarii)  •  16 iunie 2018, 19:09

Vasco, daca nu apare prin presa sau nu se lauda ca gigi cu actele sale caritabile, nu inseamna ca nu a facut sau nu face acte caritabile. Daca vrei sa ajuti pe cineva, nu trebuie sa stie toata lumea ca ai ajutat.

qytzuEu (2 comentarii)  •  16 iunie 2018, 22:58

Vais, ai perfecta dreptate ! gb , care se considera CRESTIN ORTODOX, nu face asa cum ii "porunceste "fondatorul religiei pe care el zice c-o respecta :'Sa nu stie stanga ta ce face dreeapta ta !"ci el ca orice FARISEU ce este, cheama si televiziunile cand daruieste chiar si 1 leu unui sarman ! Ca nu ii da numai 1 leu e alta chestie , ca de ochii lumii acesteia ii da 50 de euro unui amarat care nu sttie valoarea euroiului si il schimba la primul colt cu 100 de lei, poate chiar la unul dintre oamenii *** !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

augustin mihăilă (1 comentarii)  •  17 iunie 2018, 0:46

Aş avea doar două întrebări pentru autorul acestui emoţionant articol: 1. Japonezul ăla a născut el însuşi iaurtul respectiv? Şi, 2. Dacă da, cu cine l-a conceput?

Draculea (1 comentarii)  •  18 iunie 2018, 2:25

Inca o poveste superba despre fotbal si viata.

vasco (21 comentarii)  •  18 iunie 2018, 7:58

@Vais,stii tu ceva,sau vorbesti doar asa?Eu n-am zis ca nu a facut,am zis doar "sunt curios.."

Comentează