Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
PR sud-nord, DR nord-sud

Sunt şase la număr, în acea primăvară călduroasă şi umedă din ’88. La cum sunt costumaţi, cu cizme înalte, cu căşti, şi la aparatele pe care le cară în spate, ai spune că sunt Căpitanul Nemo, Pierre Aronnax şi ceilalţi […]

...

Madame Blondel, prima de două ori

În sala cea mare a „Grand Hotel du Boulevard”, prima clădire de acest fel ce a avut trasă apă curentă în Bucureşti, vorbeşte prinţul George-Valentin Bibescu. E 5 aprilie 1904 şi cei 25 de domni fondează „Automobil Club Regal”, cea […]

...

„Ţi-o aşeza, perfect, pe creştet. Apoi ţi-l împrumuta pe Nichita!”

Ianuarie 2018. Afară-i iarnă, dar în anticariatul clujean e cald. Dreapta tânărului extrage din raft un Dumas-tatăl, „După 20 de ani”, capodopera. Dă să-şi reamintească isprăvile lui D’Artagnan, Porthos, Athos şi Aramis, când un A4 împăturit şi îngălbenit de vreme […]

...

„Când ne tac picioarele, morţi suntem!”

„Mike, e gata! Auzi? S-a terminat! Nu te mai poţi da jos din pat. Dimineaţa, Niamh îţi adună picioarele şi ţi le regrupează. Coloana vertebrală, acele T1 şi T6 sunt paradite iremediabil. Genunchiul la stângul a decedat de ceva vreme, […]

...

Cei crescuţi în sunet de antiaeriană

„De fiecare dată când mama vorbea, la telefon, acasă, plângea. De fiecare dată! Nu pricepeam nimic. Locul ăsta, «acasă»», nu trebuia să fie ceva frumos? Îi vedeam ochii, o întrebam ce are. Se ştergea, prindea a râde. Mereu mă păcălea […]

...

Prima oară şi ultima dată

“Miki” Gorman s-a apucat de maratoane la peste 30 de ani şi l-a câştigat pe primul la 39. La trei decenii şi jumătate de la retragerea sa, continuă să deţină recorduri “grele”

Permalink to Prima oară şi ultima dată
sâmbătă, 28 aprilie 2018, 8:24

Îşi amintea, perfect, când „descălecase” într-o sală de sport. O măsuraseră, o cântăriseră. 156 cm şi 40 de kilograme. „Da, nu e greşit nimic, practic eram precum un curcan, niţeluş mai gras”, glumea în 2010. „Cu tot respectul, sunteţi primul nostru client care vine pentru a lua kilograme, nu a le da jos”, auzise din gura patronului.

Avea undeva la 28, poate 29 de ani. Michiko Suwa. Origine japoneză, născută în China, acolo unde tatăl său servea în Armata Imperială. Prinsese războiul cel mare, fusese evacuată din Tokyo cu câteva zile înaintea bombardamentelor. Erau vremuri grele, zilnic înghiţea kilometri întregi pentru a merge la şcoală.

În 1963 se mutase în Statele Unite. Se căsătorise cu un om de afaceri de prin partea locului, devenise „Miki” Gorman. Atunci mersese la sală. „Acolo erau numai bărbaţi. Toţi lucrau cu aparate, cu greutăţi. Nu doream aşa ceva”. Dar Cerul nu dormea. Pe acolo vieţuia un atlet, fost maratonist. Alergase umăr la umăr cu marele japonez Shigeki Tanaka. În 1951, relaţiile japonezo-americane păreau că revin la normal, iar asiaticii trimiseseră o trupă la Maratonul de la Boston. Tanaka câştigase. „De ce nu te bagi la cursa de 100 de mile / 24 de ore?”, a auzit.

„Voi, asiaticii, aveţi un stil aparte, rezistenţă bună”… La început, s-a arătat sceptică. Prima provocare, 86 de mile. Atât a putut duce. Apoi, următorii patru ani a terminat de fiecare dată. Lazlo Tabori, antrenorul, a auzit despre ea. „Vrei să lucrăm împreună?”. A acceptat, deşi ştia că e niţeluş atipic: te apuci de cursa-curselor la peste 30 de ani?

Boston, de două ori, NY, la fel
„În Japonia, femeile nu puteau face aşa ceva. În SUA, abia fuseseră acceptate”, îşi aducea aminte. În 1971, Adrienne Beames, la Melbourne, coborâse sub trei ore: 2:46:30. Când „Miki” Gorman s-a apucat serios de maraton, în decembrie 1973, a adunat doar cu şase secunde mai mult decât Beames. Presa a început să se intereseze de ea. Peste numai patru lui, termina pe primul loc la Boston, 2:47:11. Anul viitor, argintul.

Apoi „tripla”: un Boston şi de două ori New York, 1976 – 1977. Prima femeie din istorie care reuşea acest lucru, cele mai tari curse de pe pâmânt yankeu. Un mic amănunt: ultima ispravă avea loc la 42 de ani, după ce devenise mămică. Şi-a semnat recordul personal la 2:39:11. 1979 a găsit-o la Hanovra, la „World Masters Athletics”. Avea 44 de ani, când a culcat la pământ probele de 5.000, 10.000. Plus maratonul.

Însă accidentările au început să o sâcâie. A alergat, ultima oară, în 1981, apoi, în 1982 s-a retras. Japonezii au omagiat-o, chiar dacă era stabilită în SUA. La fel şi americanii, chiar dacă se născuse în China, cu rădăcini nipone. Rupsese nişte bariere, lumea atletismului feminin îi datora enorm. A fost inclusă în Hall of Fame, s-au făcut documentare despre viaţa ei.

A stabilit o bornă
În 2010, a aflat că are cancer în fază terminală. „A venit acasă, nu s-a văitat, ne-a spus direct, apoi ne-a anunţat că va lupta! Atât!”, avea să declare fiica, Danielle. S-a apucat de tratament, în 2012. Din păcate, a recidivat. S-a stins în septembrie 2015, la ora 2:39. Cel mai bun timp al ei.

Pe 5 noiembrie 2017, Shalane Flanagan lua „aurul” la Maratonul de la NY. Titlul era: „Prima americancă de după Miki Gorman”. Şi continuarea: „Gorman e singura femeie care a câştigat, de două ori, atât Bostonul, cât şi NY”. Şi continuarea continuării: „Gorman e singura femeie care a câştigat şi Boston, şi NY, în acelaşi an”…

* Sursa: Danielle Mika

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Mr. E (1 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 12:40

Wow. Super emotionant articolul. Domnule Oprisan, sunteti o gura de aer proaspat in mizeria asta care ne inconjoara. Cateodata e frumos sa ridici privirea si sa privesti cerul. Multumesc.

Cris (1 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 13:02

Va citim cu interes si plăcere ! Sunteti cel mai avizat ziarist sportiv din Romania, destept, citit, plin de umor .....articolele dvs. nu au egal !

dan (2 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 17:22

un altfel de articol...diferit fata de majortatea "bombelor" . apreciem

ovidiu_3003 (103 comentarii)  •  28 aprilie 2018, 19:44

...da ...asiaticii au un stil aparte...cu mult gin-seng...

seba (97 comentarii)  •  29 aprilie 2018, 20:25

frumos scris, se incadreaza bine in lista articolelor scrise de tine avand ca subiect maratonul si miscrea in general.

Sebi (2 comentarii)  •  13 mai 2018, 14:05

Felicitari, Cataline! Tine-o tot asa...

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord