Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Cei crescuţi în sunet de antiaeriană

„De fiecare dată când mama vorbea, la telefon, acasă, plângea. De fiecare dată! Nu pricepeam nimic. Locul ăsta, «acasă»», nu trebuia să fie ceva frumos? Îi vedeam ochii, o întrebam ce are. Se ştergea, prindea a râde. Mereu mă păcălea […]

...

Zola, spune tu, ai jucat în clip sau nu?

Acolo, la etajul 42 al unui zgârie-nori din New York, doamna e aprigă: „Jim, cu tot respectul, îmi pare rău, dar nu e ceea ce vreau!”. Nu adaugă mai multe, aruncă un „La revedere!” rece şi iese pe uşă. „Nu […]

...

Marele Blondin

1858. Iarna. Frig de faci ţurţuri sub nas. Un tip mic de statură, pe la un 35 de ani, sporovăind non-stop, vorbind pe limba lui Voltaire, notează într-un carneţel ceea ce vede prin ochean. Se dă un pas în faţă, […]

...

Fotbalul, un sport de masă

„Dacă am murit, de ce gândesc? Dacă nu m-am prăpădit, de ce nu pot mişca mâna, piciorul?”. Auzi nişte voci. Simţi o adiere de deget ce-i îndepărta praful de pe ploape. „E viu, uite unul viu!”. Câteva mâini zdravene îl […]

...

Ursuleţul care nu putea păpa iaurţel

Interviul e tras cu câteva zile înaintea finalei Champions League de la Kiev, dintre Real şi „cormorani”. Discuţia e caldă, curge firesc. Carlão vorbeşte deschis despre debut, despre colegi, despre trofee. La un moment dat, reporterul îi oferă jucătorului un […]

...

Tigrul care mângâia pietrele

Jose Manuel Urtain, unul dintre cei mai iubiţi boxeri iberici, a ars repede. A pornit de la ridicat stânci, a ajuns ”numero uno” peste Spania şi peste Europa. Când JO de la Barcelona se pregăteau să aprindă flacăra, s-a stins

Permalink to Tigrul care mângâia pietrele
sâmbătă, 31 martie 2018, 9:58

Cinci ore şi jumătate stătuse storcit pe iarba din faţa blocului, până când procurorul dăduse voie să i se ridice cadavrul. Lume ca la urs, televiziuni, bliţuri. Jose Manuel Urtain, unul dintre cei mai mari boxeri din istoria Spaniei, de trei ori campion european, se aruncase, la nici 50 de ani, de la al 10-lea etaj al blocului în care stătea în buricul Madridului. Era 21 iulie 1992. Peste patru zile porneau la drum Jocurile Olimpice de la Barcelona.

Văzuse lumina zilei într-unul dintre cele mai pitoreşti locuri din Ţara Bascilor, Urtain, de la care împrumutase şi numele. 10 fraţi în total. La 11 ani fugea, deja, de la mănăstirea de maici unde fusese dat spre învăţătură. Lucra într-o fierărie, aduna muşchi. Trebăluia ca zidar, formând palme mari cât o cazma. Ca orice tip din regiune, trecuse pe sporturile tradiţionale. Ridica pietre de 250 de kilograme. Devenea, la majorat, cel mai bun din breaslă, patriarh peste El Pais Vasco: sălta, de 192 de ori, stânca de 100 de kilograme!!!

27 de victorii consecutive prin KO
Jose Lizarazu, un proprietar de hotel din regiune, i-a dat, într-o zi, o palmă peste ceafă: „Băiete, gata cu circul! Treci la lucruri serioase! Învăţăm paşii, tehnica, respiraţia, o cotim spre box!”. Din primul meci ca profesionist, cel din 24 iulie 1968, mai ţinea minte foarte puţine lucruri: debutase într-un ring montat la mijlocul unui teren de fotbal, se duelase cu Johny Rodri, pe care-l trimisese la podea în repriza a şaptea şi asta era tot!

Urmau 27 de victorii consecutive, 27 de KO! În 1970 încrucişa mânuşile cu germanul Peter Weiland, pe care-l „curenta”. Devenea campion european la „supergrei”. Pierdea, apoi, coroana, pe Wembley, o recupera de două ori. Unii ziceau că-i circar. Că vrea numai bani, că între lupte nu se gândeşte decât la reclamele pentru băuturile alcoolice, că tânjeşte după publicitate. Riposta. Cu ochii franjuri, îşi punea pe cap „chapela”, faimoasa beretă bască, sălta mâinile şi urla către public: „Fără voi, fără căldura voastră, sunt mort!”. Iar fanii cădeau la picioarele lui.

Era iubit. Era boem. Era popular. Era altfel. Se ducea la meciurile de fotbal şi urla din toţi bojocii. Apoi cânta pe la radiourile locale în euskera. După vreo 68 de meciuri, cu 53 de victorii, cu trei titluri europene şi trei iberice, „supergreul” zicea „Stop!”, în 1977. Când îl întrebau de ce se retrage, răspundea că se face responsabilul cu relaţiile publice de la restaurantul fratelui său, Eusebio. Apoi deschidea chiar el ceva cu mese şi veselă. Nu mergea. Se apuca de cafenea. O închidea şi pe ea. În 1990, era falit. „În toată cariera mea de boxer am fost spitalizat de câteva ori. Prima, din cauza unei infecţii la plămâni. A doua, după un accident de circulaţie. A treia era să fie după ce am pierdut toţi banii. Deci niciodată din cauza luptelor”, avea să declare în 1991.

Refuza boxul, apoi refuza viaţa
Un prieten, fost sportiv de performanţă, îi pusese pe masă un cec în alb, pentru a-i antrena elevii. Refuzase. „Boxul nu mi-a dat câte i-am dat eu. Nu mai exist pentru lumea aceasta”, i-a spus amicului. Spaniolii au o expresie frumoasă, dar dură: „caer en el olvido”. Ăsta era el: lumea-l uitase.

Pe 21 iulie 1992 a decis că trebuie să-şi încheie socotelile cu viaţa. Avea să odihnească în locurile în care copilărise, în Cestona.

„Magic” Johnson ajunsese, deja, la Barcelona, Iugoslavia se lupta cu embargourile, Mike Powell sărise, ajutat de vânt, 8.99 metri, la Sestriere, iar lumea venise să-şi ia rămas bun de la cel poreclit „Tigrul bengalez”. A doua zi, Mundo Deportivo dădea un titlu fenomenal, prin care rezuma, perfect, totul: „Cele mai grele lovituri le-a primit în afara ringului”.

* Sursa: Boxrec.com

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Tibisor (61 comentarii)  •  31 martie 2018, 10:20

Pacat

marian0904 (52 comentarii)  •  31 martie 2018, 17:19

Asta e! Parea tare ca stanca, era bun comunicator, dar nu avea grija la detalii (probabil cheltuia prea mult sau il faceau angajatii). Nu a cazut in uitare, dar nu poti trai din amintiri! Ce e la noi, cu rentele viagere, e supradimensionat. Multumesc Catalin!

criticul (39 comentarii)  •  31 martie 2018, 18:20

Un nou articol foarte bun al lui Cătălin Oprișan despre nesăbuința unui mare campion în afara ringului de box.

Alex One (11 comentarii)  •  1 aprilie 2018, 8:09

In sfarsit,dupa atata partizanat politic gretos, conflicte si scandaluri, iata ca cineva scrie si despre sport intr-o gazeta, zice-se, de sport. Frumos, sensibil. Felicitari !

ovidiu_3003 (102 comentarii)  •  1 aprilie 2018, 10:31

...omul a vrut ...sa ...zboare ...

fabiansky (1 comentarii)  •  1 aprilie 2018, 17:42

un articol care te misca si daca ai inima de piatra.... sa cazi in uitare. #caerenelolvido

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord