Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Iarna e fix ca vara!

Luneca pe schiuri de la şapte ani. Sus, la Păltiniş. La 12 intrase, deja, la concursuri. Erau zile când cobora în Sibiul natal chiar de acolo, din cea mai veche staţiune montană de la noi. L-au aflat, l-au chemat la […]

...

De la 63-0 la 63-1. 36 de ani în trei secunde

Îl ştiau de ceva vreme pe Vladimir, dar niciodată nu-l văzuseră aşa cu tupeu. 11 inşi, mai marii baschetului din URSS, stăteau pe scaune şi-l priveau înmărmuriţi. „Tovarăşi, dacă vreţi să accept funcţia, vă spun că o accept, dar numai […]

...

Când 7 mai a fost 7 septembrie

Mucurile îngheaţă, terenu-i greu. Pe hârtie, stadionul poate primi 1.000 de oameni, dar în tribune şi pe margini sunt 6.000 de suflete. Victoria, echipa Tecuciului, oraşul lui Calistrat Hogaş, are meci, în 16-imile Cupei României, cu cei de la Corvinul […]

...

De Marcos de Oscar

„Ochi de peruzea” face semnul. E momentul în care trebuie să-şi desfacă picioarele, ca să treacă cel mic printre. Puştiulică râde, e fericit. Tipul de 1,80 duce un deget spre buze, pentru ca Beñat, în bucuria lui, să nu-i trezească […]

...

„Biciclim de 70 de ani!”

Sunt unşi numai cu ceară de poante. „Uite, vezi bicicleta de afară? Pe ea pedalează 179 de ani. Hai să rotunjim la 180! 180 în numai doi oameni, patru pedale şi două roţi!”. Nu-i poveste. Sau e? Şezi la un […]

...

Nicio secundă de prelungire

La fiecare 11 martie, Roberto, portarul de la Malaga, devine alt om. Vede un peron, un tren ce pleacă, o uşă încăpăţânată. Şi mulţumeşte Cerului

Permalink to Nicio secundă de prelungire
sâmbătă, 24 martie 2018, 12:39

Să o lămurim din startul începutului, vorba celor de la „Divertis”, făuritori de umor adevărat. Roberto nu e fricos, din contră! Roberto e portar, iar despre ăştia se zice că n-au teamă deloc. Roberto a debutat la Atletico Madrid, a jucat vreo 70 de meciuri la Zaragoza, alte 90 în vacarmul de la Olympiakos, a trecut şi pe la Benfica, un sezon întreg, aşa că bucata cu tremuratul nu face parte din al său comportament.

De fiecare dată însă, în apropiere de 11 martie, devine alt om.
În 2004 avea 18 ani. „M-am trezit pe la 5:30. Părea o dimineaţă ca oricare alta. Planul era acelaşi de milenii: liceu, antrenamente, casă”. Un mic dejun frugal, apoi, pe picioare, până-n gara Vicalvaro. Trenul pleca din Alcala de Henares, obârşia lui don Miguel de Cervantes, trecea pe aici, îl pescuia pe Roberto, îl ducea la Atocha, de unde schimba pentru Alcorcon, locul colegiului. Apoi, glonţ la antrenamentele de la Atletico Madrid.

Bătrânul a întârziat cât o viaţă
„Din când în când, mă găseam cu tata în faţa casei, plecam în acelaşi timp. Semn bun, pentru că avea cine să mă ducă până la gară, cu maşina”. Pe 11 martie 2004, seniorul a întârziat niţeluş, cu niscaiva trebăluială prin bucătărie. Lui Roberto Jimenez, care stătea, deja, îmbrăcat, la uşă, i s-a părut o veşnicie.

„Tot ca de fiecare dată, am vorbit despre Atletico, m-a pupat pe obraz şi m-a lăsat în gura porţii”.

A intrat repede, în goana calului nebun a taxat, a urcat scările din trei în trei – mirosea deja a tren – şi a zburat spre peron. Ca să ajungi la „2”, unde numărul 21713 deja trăsese, îţi lua ceva vreme. Fix când a scos capul în lumină, undeva pe la 07:25 – 07:30, garnitura formată din şase vagoane pleca. Logic, s-a proptit în faţa unei uşi, a început să apese, disperat, pe butoane, dar calul de foc nu i-a auzit ruga şi s-a pus în mişcare. „Azi o să ajung mai târziu la liceu”, şi-a spus.

Apoi… Apoi s-a auzit o bubuitură, cam peste cinci minute. Cum o descrie: „Destul de tare pentru a fi percepută, destul de moale pentru a se pierde în zgomotul făcut de oamenii care soseau pe peron, de maşinile ce treceau pe după gard. Mi-am dat seama. Ceva explodase în Santa Eugenia”.

193 de morţi!
Nu s-a speriat. O voce destul de liniştită le-a spus oamenilor, la megafoane, să părăsească zona. A luat-o spre casă – clar că era o zi pierdută la liceu! – unde i-a povestit mamei ce s-a petrecut. „Poate or da ceva la televizor”, a spus femeia şi a apăsat pe „on”.

Abia atunci a înţeles ce s-a petrecut. Patru trenuri cu destinaţia „Atocha”, Madrid, zece explozii teroriste, între 07:36 şi 07:40, apoi trista numărătoare. Grupare relaţionată cu Al-Qaida, 193 de morţi, 2.057 de răniţi, teroare, panică peste tot. Salvările s-au auzit o zi întreagă, fără întrerupere, telefoanele au sunat non-stop.

Anii au trecut: debut la „plăpumari”, cazare pe „Da Luz”, nebunia din campionatul grecesc, victorie contra lui Juventus, cu un meci fenomenal, convocare la naţionala „mică” a Spaniei.  Dar ziua aceea nu-i dă pace nici acum, la 14 ani de la cele petrecute. „Dacă tata nu întârzia? Dacă prindeam trenul respectiv? Dacă nu apuca să plece şi uşile se deschideau doar pentru mine? Dacă mă suiam unde o fac de obicei, la mijloc, ştiind că al patrulea vagon a explodat? Aceeaşi imagine, aceleaşi întrebări. Ca şi cum ar fi fost ieri”… 11 martie 2004. Prima şi singura dată în viaţă când s-a bucurat că n-a primit minute de prelungire. 21713 plecase la primul fluier!

* Sursa: Marca

Comentarii (13)Adaugă comentariu

Stelian (2 comentarii)  •  24 martie 2018, 13:23

Asta i-a fost soarta, nu-s mulți oamenii care au asemenea noroc !!!

_ge (5 comentarii)  •  24 martie 2018, 13:25

Bravo Cataline !

Urod (1 comentarii)  •  24 martie 2018, 13:33

Cine mai știe câți or mai fi avut acest noroc atunci, dar care nu sunt atât de cunoscuți....

Che Guevara (10 comentarii)  •  24 martie 2018, 13:50

Cel putin Spania are fotbal. Romania ce are? Nici trenurile nu sunt bune de nimic si fotbalul este numai scandal.

Tibisor (63 comentarii)  •  24 martie 2018, 15:03

Ce a " patit " Roberto in limbaj de " specialitate " se numeste sincronicitate ! Adica un sir de evenimente care tocmai au fost insiruite si de el pentru a nu se urca in acel tren ... nimic nu e intamplator in viata ... absolut nimic !

criticul (40 comentarii)  •  24 martie 2018, 16:18

Foarte bun articol ca de obicei,Cătăline,articol care ne arată că un minut,câteodată,poate face diferența dintre viață și moarte.

Doru (34 comentarii)  •  24 martie 2018, 16:33

Salut.Mersi.

seba (97 comentarii)  •  24 martie 2018, 18:51

"din startul inceputului" :) doamne, gyuri era genial!

ovidiu_3003 (105 comentarii)  •  24 martie 2018, 19:36

...islamistii radicali sunt un pericol pentru Vest ...intrebarea care ne framanta este daca vor deveni pericol si pentru ...Est ...

marian0904 (57 comentarii)  •  24 martie 2018, 22:52

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin (14 comentarii)  •  25 martie 2018, 1:48

bun..,multumim...!!!

Ion (6 comentarii)  •  25 martie 2018, 13:28

Dr.DPT- de ce atâta răutate? C.O ne-a delectet cu multe articole din inimă.

Gabriel (1 comentarii)  •  2 aprilie 2018, 15:30

El a avut sansa, eu am avut un prieten caruia i s-a defectat masina si a trebuit sa se urce in acel tren. Era singurul copil la parinti...

Comentează