Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Jesus, cel cu ieşiri de înger

„Într-o seară, după cină, se pusese, aşa, cu cei 1,83 metri ai lui, în faţa noastră şi ne zisese, scurt, că a descoperit Paradisul”. Raiul era aproape de sătucul Pechon, la graniţa dintre Cantabria şi Asturias, Spania. Plaja Amio. „Adăugase […]

...

Compozitorul înălţimilor

„Mă Ionele, mă băiatule, gata, ajunge, mori pe aici şi rămâne ţărişoara asta fără o minte luminată!”. În mijlocul terenului, un tânăr, aşa, pe la un 30 şi niţeluş de ani, oboseşte o minge, alături de câţiva ciraci. E chiar […]

...

Fotbal+încă ceva

Cu stânga ţine poza, cu arătătorul de la dreapta ţintuieşte personajul. „Ăsta-s eu, zugrav. Într-o seară, tipul pentru care lucram a venit şi ne-a zis că are de dat gata o piscină, cu gresie, cu faianţă, cu vopsit nişte vestiare. […]

...

Ce fotbalul uneşte, cine poate dezbina?

Când cei de la QPR îi deteră vestea că tre’ să vie tras la ţol festiv la meciul cu Brentford, John Wild nu se arătase surprins. Gândise că se retrage vreun băiat ori e o lansare de card, ceva. Habar […]

...

Fotbalişti făuritori de Reîntregire

„Avem trei sferturi de minge, ne mai trebuie un teren, o căsuţă unde să ne schimbăm, încă vreo 10 băieţi, un nume şi nişte tricouri. În rest, stăm bine, aş zice”. Asta era gluma preferată a lui Ionică Pavel, licean […]

...

Coşbuc şi volanul blestemat

Marele poet a fost un împătimit al maşinilor cu care se dădea pe Calea Plevnei din Bucureşti. Unicul lui fiu, Alexandru, s-a stins într-unul dintre primele accidente auto din istoria noastră, lăsându-l pe scriitor făr’ de suflet

Permalink to Coşbuc şi volanul blestemat
sâmbătă, 17 februarie 2018, 10:35

Traseu-i ştiut! Se pleacă de ici, din faţa Bisericii „Sf. Constantin”, ridicată pe la 1785. Se taie Berzei, se lasă, pe mâna stângă, Grădina lui Giafer, turcul. Drum drept pe lângă terenurile Procopoaiei, unde, mai târziu, avea să răsară Venusul. Cei vreo trei kilometri se termină la „Belvedere”, unde se întoarce.

E vara lui 1914, Bucureştiul a văzut, deja, ceva maşini, dar aceasta e una mai specială. Pentru că la volanul ei stă George Coşbuc! Nu, nu-i o greşeală: chiar marele poet! Ajuns pe la 48 de ani, autorul „Firelor de tort” e un „sportsman” ce se dă cu un Mercedes Benz pe toată Calea Plevnei. Nu exagerează, n-o calcă tare, în schimb, unde locu-i permite, pune câteva pietre ca nişte jaloane şi trece printre ele. E calm, dar tipul de lângă se ridică în scări, bate din palme şi chiuie. Din fostul „Pod de Pământ” colbul se ridică până la cer.

A fugit de armată
Pe la 1889 a plecat spre Bucureşti. Ardealul asculta de Franz Iosef, nu dorea să facă armata acolo. Slavici pusese o vorbă bună pe lângă Maiorescu, fusese acceptat la Junimea. N-avea după ce bea apă, vieţuia în fundul mahalalei de la Nerva Traian. Răcise rău, cu aprindere la plămâni. Librarul Constantin Sfetea îl lăsase pe mâna surorii sale, Elena, care-l scosese, teafăr, la liman. Teafăr şi căsătorit! Se luaseră în 1895. Un an mai târziu, apărea Alexandru, o minunăţie de pui!

Sandu nu-l moştenise, nu se descurca pe cărările dintre versuri. Îmblânzea însă arcuşul pe corzile unei viori şi glăsuia la perfecţiune limba vorbită la Paris ori Londra. Şi iubea maşinile. Legase straşnică prietenie cu Ion I. Alexandrescu – Stâlpeanu, fiu de mare moşier. Acesta primise un Mercedes decapotabil, un Benz Torpedo, ceva de calitate. De aici luase microbul şi George. La început, mai timid, de teamă să nu fie văzut, apoi mai cu elan. Îi plăcea să scrie la Tismana, la mănăstire, Stâlpeanu îi dădea maşina să se ducă până acolo. „Ieri am organizat aici o petrecere cu idei”, îi plăcea să spună.

Coşbuc junior se arunca şi el la volan. Primise, în iulie 1915, ordin de incorporare, trebuia să se prezinte la Severin. Într-o vineri dimineaţă, pe 29 august, înainte de a fi luat la cătănie, Alexandru şi Stâlpeanu plecară de la Tismana la Tg. Jiu. O dusă şi-o venită. Au zăbovit mai mult în oraş, la întoarcere au zis să recupereze. Se lăsase, uşor, întunericul. Ion a călcat pedala. Un bolovan le-a apărut în cale la km 9, între Băleşti şi Corneşti, le-a rupt bara de direcţie, i-a aruncat în şanţ. Şoferul a murit pe loc, Alexandru a mai trăit până la spital. Unde a ajuns greu, cu un car cu boi. Medicul nu s-a băgat la operaţie, l-a zărit cu capul sfărmat şi s-a-ntors cu spatele. Coşbuc junior a fost declarat decedat la 20:31. N-adunase, încă, 20 de ani.

Trei ani a sperat că o să revină
Seniorul l-a aşteptat până-n miez de noapte la Tismana. L-a aflat la morga spitalului… Acolo l-a şi coborât la cele sfinte, în cimitirul mănăstirii. Din acel moment, nu s-a mai urcat, niciodată, la volan. Niciodată! S-a tras în casa cea frumoasă, cu un cat, de pe Plevnei şi s-a pregătit de moarte. N-a mai vrut să vază pe nimeni, n-a mai mâncat. Nu putea crede că cea mai mare pasiune pe care ambii o împărtăşiseră îi răpise o parte din suflet.

Pe la 1916 e „uns” membru cu drepturi depline al Academiei Române. Îl lasă rece. Ridică o fântână la locul accidentului, apoi se pregăteşte de reîntâlnire. Care vine pe 9 mai 1918. Atac cerebral. 52 de ani. „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din ’77, moare fără să fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al ţării”, spune Nicolae Iorga. Uşor eronat. George Coşbuc pierise nu atunci, ci cu trei ani înainte, pe un final de august…

„Ah, cumva să nu mi-o spuie / Vreun duşman cumplit / Că băiatul meu azi nu e / Şi că a murit / Că-n schimbarea bruscă-a minţii / Eu l-aş omorî cu dinţii / Ca pe-un câne care muşcă / Pe furiş…”.

Comentarii (12)Adaugă comentariu

Valeriu (20 comentarii)  •  17 februarie 2018, 11:00

Impresionant! Multumesc mult, Catalin! Mi-a placut de George Cosbuc, inca de cand eram copil. Dar n-am cunoscut aceste intamplari, unele frumoase, altele foarte dureroase.

Ionut (1 comentarii)  •  17 februarie 2018, 14:17

Ai in like de mine k ai scris de ciusbus ... asta e daia cu desteptaciune si intelegenta daia.. bravo la scriitor .. am aflat molte despre acest poiet.Va salut cu stim-a si respect.

stelu blues an (8 comentarii)  •  18 februarie 2018, 12:03

bine scris.multumim.

ovidiu_3003 (105 comentarii)  •  18 februarie 2018, 13:36

...nici inainte nu aveam drumuri bune ...iar la Salvare aveam niste...boi...

pacific ionel (2 comentarii)  •  18 februarie 2018, 14:32

O pastila ...de cultura. Impresionanta și dramatică poveste. Cred ca noi românii avem nevoie de mai multe astfel de povești pentru a ne cunoaște mai bine trecutul și durerile neamului. Totodată, parcă astfel de povești sunt mai digerabile decât can-canurile cu care ne-am obișnuit la gazetă.

Paul (1 comentarii)  •  18 februarie 2018, 15:53

Multumesc Cataline!

Unu oarecare (1 comentarii)  •  18 februarie 2018, 18:43

Foarte fain si interesant articol! Bravo

_ge (5 comentarii)  •  20 februarie 2018, 14:20

Bravo Cataline ! Tine'o tot asa. Esti o 'rara avis' in presa asta de doi bani.

vasco (22 comentarii)  •  21 februarie 2018, 11:21

@ionut,n-ai gasit alt loc si moment in care s-o faci pe desteptul si pe glumetul?

eugen (9 comentarii)  •  23 februarie 2018, 16:04

Superb si inedit !!!Ce versuri,doamne!!!

Ion Gheorghe (1 comentarii)  •  24 februarie 2018, 0:33

Frumos articol. Multumesc ! Trist pentru Cosbuc ca i-a murit copilul. Sper ca nu vede "de acolo de sus" halul in care a ajuns Romania.

Comentează