Pasăre măiastră, unde-ţi ai cuibul?

La 35 de ani de la moartea sa, Garrincha, cel mai iubit jucător brazilian din istorie, nu are un loc de veci. Rudele ”Bucuriei poporului” l-au strămutat şi nimeni nu mai ştie nimic

O prinsese acolo, în selva din Mato Grosso. Lighean sprijinit de o rămurică, nişte grăunţe, pac, trăsese de sfoară şi aia fusese! O dusese acasă, nu-i răsucise gâtul cum făcuseră ai săi tovarăşi. Nu ştia ce neam e. „Garrincha, aşa se cheamă”, îl lămurise Rosa, sora. „Zboară mult, e greu de prins, da’ nu-i bună la nimic. E rapidă, însă degeaba. Aşa, ca tine”, auzise pe la 10 ani.

Se născuse-n greutate, în sat de favele, de şase-n cameră, de-o pâine pe zi pentru toată lumea. Picioare întortocheate, probleme la coloană, stâgul mai scurt cu şase centimetri. Hefaistos brazilian. Iubea fotbalul, dar n-avea vreme de el. Juca în echipa fabricii unde ăl bătrân era pazic. La 10 seara se punea, frânt, în pat, la şase dimineaţa era, iar, la muncă. La 17 ani l-au aflat. Vasco nu l-a primit pentru că venise fără ghete. De unde bani? De la Flu a plecat pe finalul primului antrenament, să prindă trenul spre casă… Altfel, cu ce ajungea? Botafogo l-a păstrat. La debut le-a dat două bobiţe celor de la Flamengo. Atunci i-au zis „Garrincha”, pasărea copilăriei. A rămas acolo 609 meciuri şi 252 goluri.

Greii au cerut pe teren un „debil mintal”
În Suedia, în ’58, Vava şi Nilton Santos s-au dus, înaintea jocului cu URSS, să ceară doi titulari: Pele şi Garricha. Vicente „Italo” Feola a citit caracterizările celor doi făcute de către psihologi: din primul se mai putea face ceva, Manoel era însă „debil mintal, intelect, zero”. I-a băgat. Primul titlu mondial. În 1962, Pele se rupsese. „Maestre, azi e finala?”, şi-a întrebat antrenorul, pe Aymore Moreira, înainte de ultimul act. Omul şi-a făcut cruce. „A, de aia e atâta lume în tribune!”, a zis. Al doilea titlu mondial, 3-1 cu Cehoslovacia lui Masopust. „Două vorbe”, l-au rugat ziariştii. „Două?”. „Adio, microfonule!”.

Vreme de 29 de ani a rezistat halbelor şi intrărilor dure. „Nu-s geniu. Îmi trăiesc doar viaţa, nu ea mă trăieşte pe mine”, spunea. Apoi, meniscurile l-au trădat. N-a avut bani de operaţii, s-a tras, puternic, spre alcool. Cu Pele s-a văzut, ultima dată, în 1980, la Carnaval. „Regele” era sus, lângă preşedinte. El, jos, pe Sambadrom. Trei căsnicii, 14 copii. Elsa Soares, cea care cântase alături de Louis Armstrong, i-a fost marea iubire.

Mané, Nichita, Smaranda
S-a stins în ianuarie, acum 35 de ani. „Manoel Da Silva”, naţionalitate necunoscută, aşa stătea scris la morgă. Pe mormânt i-au bătut 1985. Greşiseră doi ani. El, „Bucuria poporului”, fusese uitat de toată lumea.

L-au îngropat în Magé, în cimitirul „Raiz da Serra”. Peste vreo doi lustri, o cimotie n-avea loc de veci. Rudele l-au scos pe Mané, l-au tras într-o nişă, dar n-au zis ce şi cum. Când s-au stins şi ele, urma s-a pierdut. Primarul locului a vrut să-i facă un loc pentru eternitate, însă nu l-au mai găsit. Juraliştii de la O Globo au refuzat să accepte că cel mai iubit jucător al lor nu-şi doarme somul liniştit. Au demarat o anchetă. „Ştim că a fost strămutat din groapă, dar, în lipsa actelor”… a fost singurul răspus primit de la custodele locului, Priscilia Liberio.

De ani buni, garrincha, măiastra pasăre, umblă din cuib în cuib, neostoită, aşa cum şi Smaranda Brăescu a noastră o face printr-un cimitir din Cluj…

Nichita Stănescu şi Garrincha s-au născut, ambii, în 1933. S-au stins în acelaşi an, 1983. Când Cel de Sus le-a trimis un heruvim, pentru a-i transforma în îngeri, ambii L-au dezamăgit: unul a rămas poet, altul, fotbalist.