Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Vodă şi darea la semn

Prima federaţie sportivă de la noi a fost fondată de oameni de litere, istorici, pictori, membri ai Academiei Române. Alexandru Ioan Cuza i-a semnat, acum 155 de ani, actul de naştere

Permalink to Vodă şi darea la semn
sâmbătă, 30 decembrie 2017, 10:19

„Vodă Cuza are a vă primi imediat după ce isprăveşte delegaţiunea grabnică apărută cu aceste inundaţii. Vă roagă doar să-l păsuiţi niţeluş”, zice aghiotantul din capul uşii. E martie 1862, zăpada prinse a se topi din cauza căldurilor, a plouat nespus de mult, iar Bucureştiul, abia „uns” capitală, e sub ape. De la Grozăveşti pân’ la Cişmigiu vezi numai o întindere albastru-verzuie. Alexandru Ioan Cuza e acolo, printre năpăstuiţi: 122 de capi de familie primesc, fiecare, 135 de lei drept ajutoare.

Pe 5 mai, după cum a promis, invită domnii. Stau două ceasuri de vorbă acolo, la reşedinţa domnească, în palatul ridicat de Dinicu Golescu. Dimitrie Racoviţă, din marea familie, e cel care vorbeşte întâi. Îl roagă pe domnitor să accepte naşterea „Societăţii Române de Arme, Gimnastică şi Dare la Semn”. Spune lucrurile cu patos. Aminteşte că pe la 1842 un italian, Picinini, preda lecţii de scrimă, că pe la aceeaşi vreme F. Baron arăta artă ecvestră în manejul pompierilor din Cişmigiu ori că în 1856, tot un italian, Casanova, făcea să râdă lumea cu maimuţele sale călăreţe din „ipodromul” din grădina de la capul Podului Mogoşoaiei, numai că acestea erau distracţiuni, nicidecum ceva organizat. La rând vine V.A.Urechia. Un tip erudit, şcolit pe la Paris ori Madrid. Aici se căsătorise cu Francisca Dominica de Planohe, fiica medicului personal al Reginei Spaniei, Isabela a II-a. Luase, la Curte, lecţii de scrimă, voia un cadru bine stabilit şi-n Principatele Unite. El urma să fie preşedintele.

Kogălniceanu, Rosetti, Grigorescu
Era clar că Vodă trebuia să cedeze. Acolo, în sală, aduşi să facă lobby, mai se aflau M. Kogălniceanu, C.A.Rosetti, prieten cu Urechia din perioada studiilor franceze, pictorul Nicolae Grigorescu ori C.F.Robescu, un june de numai 23 de ani, mare iubitor de mişcare, viitor primar al Bucureştiului. Alexandru Ioan Cuza semnează actul iar prima… federaţie sportivă din Bucuresci, „Societatea Română de Arme şi Dare la Semn”, porneşte la drum. E vremea întâii anestezii cu cloroform la Spitalul Colţea, a întâii imagini panoramice a oraşului, opera lui Carol Popp de Szathmary, ori a organizării Arhivelor Statului.

Paşii nu-s uşori. Antrenamentele se ţin pe un teren nici mic, nici mare, de jos, din Cotroceni, pe locul unde-s azi faimoasele parcele de tenis. Kogălniceanu – membru de onoare al Societăţii, alături de alte patru capete luminate – este trimis pe lângă Vodă. Acesta semnează, la început de 1865, un Decret Domnesc – numărul 1147, prin care se stabilesc Statutele Societăţii, precum şi preluarea, de la Mănăstirea Radu-Vodă, a 47.514 mp, pentru construirea unui poligon de tir, unica condiţiune fiind aceea ca pământul să nu fie înstrăinat. Aşa, ca un mic detaliu cancanistic – acesta va fi ultimul favor făcut de Cuza lui Kogălniceanu înaintea marii rupturi dintre ei.

Tir cu arme de foc în sală!
La 1865… federaţia are, aşadar, sediu, teren, statut şi cotizanţi – lăudându-se cu 123 de membri. Se trage doar cu arme de glonţ, fie pistol, fie carabină, şi abia după 1900 se trece şi la cele de vânătoare. Pe 8 septembrie 1865, Societatea de Dare la Semn organizează primul concurs naţional de tir, dotat cu trofeul „Colanul de Argint”, acordat chiar de către viitorul Rege Carol I, întreceri ce aveau să se celebreze, an de an, până în 1874.

În 1868, se intră în sală, pentru tragere la ţintă, presa vremii menţionând că se folosea… armament militar şi că la jocuri asistau şi câţiva miniştri. Apăreau şi concursurile de scrimă, „eri am premiat pe primul nostru campion la asaltul de arme, M.S. Paraschivescu”, avea să noteze, în însemnările sale, C.F. Robescu. Întâia federaţie de pe pământ românesc intrase în pâine, înainte de Regat, înainte de Independenţă.

* Credit foto: cotroceni1900.ro

Comentează