Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Vameşul şi tabloul cu fotbalişti

Brâncuşi e rege aici. Uite „Miracolul” sau „Foca”, cu marmura cu vinişoare! Colo-i „Vrăjitoarea” din arţar! Hop, un Degas, un Gauguin, un Picasso şi a sa „Femeie cu părul galben”, niţeluş mai la dreapta un Cezanne, băiatul cu tablou de […]

...

30 de ani. Azi. „La Superba”. Freddie. Barcelona

Domnul bate tocurile pantofilor, regulamentar, asemenea unui husar honved. Doamna din faţa lui întinde mâna, bărbatul o ia şi o sărută. Apoi se îmbrăţişează, cald. Tipul e Freddie Mercury. Lady e Montserrat Caballé. Martie 1987. Solistul “Queen” a zburat până […]

...

„Să te bucuri dacă mai poţi merge!”

Din cabinet ieşise mai mult mort decât viu! Nu se prinsese dacă fusese o încercare de umor negru, englezesc. Staţi, staţi aşa, că putea reproduce exact ceea ce auzise: „Santi, dacă vei mai merge prin grădină, alături de fiul tău, […]

...

Sburătorul

„Omule, avem milioane de probleme pe cap, de ce nu ne înţelegem noi? Îţi ajunge cât ai stat pe front! Clar? Gata, am pus punct!”. Zicând asta, ofiţerul vrea să se ridice. Dar afacerea nu e gătată. „OK, nu mă […]

...

Iarna e fix ca vara!

Luneca pe schiuri de la şapte ani. Sus, la Păltiniş. La 12 intrase, deja, la concursuri. Erau zile când cobora în Sibiul natal chiar de acolo, din cea mai veche staţiune montană de la noi. L-au aflat, l-au chemat la […]

...

35 de ani şi-o uitare

”Belodedici reprezintă, de fapt, dorul de Apolzan”, zicea nea Vanea Chirilă. ”Piţi” pleca pe 23 decembrie 1982, la doar 55 de ani. Mai avea multe să ne înveţe

Permalink to 35 de ani şi-o uitare
sâmbătă, 23 decembrie 2017, 9:26

„Neinstruitule, notează atent, că până la uşă te lasă memoria şi a doua oară nu-ţi mai istorisesc!”. Acolo sus, pe Dealul Cotrocenilor, printre platanii în care, vorba lui Sadoveanu, un mierloi încearcă un cânt, lui nea Iliuţă Savu îi arde de şagă cu tine. Ajuns la 88 de primăveri, „Paraşută”, unul dintre născătorii de fotbal modern de pe iste plaiuri, te perpeleşte ca pe şniţel, dar tu-l iubeşti, pentru că printre zeci de înţepături, cimilituri şi snoave-ţi scapă şi un toptan de poveşti ce n-au loc pe Google…

Umezeşte pre limbă arătătorul de la dreapta, „rupt şi prin Tatra, în Al Doilea Război Mondial, şi de bocancul unui vrăjmaş de la Dermata”, apoi purcede la a da paginile galbene, pe care-s prinse nişte poze. „L-am cunoscut acolo, pe zgura aia de vis-a-vis de spitalul de copii Grigore Alexandrescu de azi. Venit de la Sibiu, parcase la CFR, Rapiduleţul de azi. Dormeau pe Visarion, vreo 5-6 în casă, cu antrenorul Cibi Braun cu tot. Era frig, lemne, ioc, ca după război. Într-o seară au zvârlit pe foc nişte galoşi, ca să se încălzească. Fum gros, s-a crezut că au dat cremene la tot Bucureştiul. Erau tăciune pe faţă, toţi. Vremuri grele, tată”. Aşa porneşte la drum povestea despre Alexandru Apolzan.

S-a transferat la Baia Publică
„Prin ‘49, când a ajuns la noi, la Armată, Androvici era în centrul apărării. Se spălau la Baia Publică de pe Griviţei, acolo au făcut transferul. El, Piţi, juca mai în faţă. L-am tras fundaş dreapta, apoi a ferecat defensiva. Notează ce zic. Am citit că Picchi, ăla, italianul, a fost primul libero recunoscut. Copile, Apolzan părea că joacă asta dintotdeauna!”. Când vorbeşte despre cel care i-a fost şi coechipier, şi elev, „Paraşută” pare că dă să zboare. „Detentă, tehnică, tot arsenalul. Ţine, colea, două. Prima e cu Moina, atletul. Eu, 1920, el, 1921, Piţi, ’27. S-au găsit pe la Uranus, pe la Regimentul de Gardă. Ăia aveau un teren cu pistă. Au pus un rămăşag sau cam aşa ceva. Moina scosese, după război, 10,4 pe sută. S-au luat la alergare, Ion l-a învins, dar, greu, pe final. A doua. Punea pe jos nişte monezi, una după alta, ca la domino. Se chinuia, apoi, cu mingea, s-o doboare doar pe prima, aia să cadă peste a doua şi tot aşa. Fineţe, neinstruitule, fineţe!”.

Savu nu sare nicio etapă din viaţa omului ce avea să joace peste 200 de partide pentru militari. „A iubit cele mai frumoase lucruri de pe lumea asta: fotbalul, şpriţul şi femeile”. Mingile erau grele atunci, nămolul, cât casa. Jucai mai mult prin mocirle. „Când şedeam la o şuetă, îmi zicea: «Băi Paraşută, când lucram la Malaxa, tovarăşii de secţie ştiau când avem meci. Cu o săptămână înainte se apucau să adune, din toată sărăcia, mazăre, carne şi ouă, să ne dea forţă la joc. Am mâncat atâtea omlete că nu ştiu cum dracu’ de nu mi-a crăpat ficatul»”

Cine să le mai aprindă o lumânare?
A prins puţin „naţionala”, 22 de jocuri, pe vremea aia dacă bifai cinci partide pe an, erai veteran. A schimbat pase cu neamul Zavoda, cu „Ţopică”, cu „Totoşu” Onisie, cu Bone, cu Imi Ienei tânăr, cu „Sfinxul” Alecsandrescu, cu „Profesorul” Constantin. „Armata îi băgase pe toţi pe la licee militare, pe la academii tehnice, să aibă şi ei carte când or termina cu fotbalul. Piţi ieşea mai repede de la saună, îi căuta prin genţi de carnete, de acte, să vadă el ce şi cum, dacă stau bine cu notele. Împletea, apoi, un prosop şi pac! cu el pe cocoaşa ălora de încercau să păcălească învăţătura. Săracu’ Crăcănel Constantin de câte ori a plecat cu sângele pus în mişcare pe spate”, mai zice nea Iliuţă, apoi se linişteşte pe un scaun, unde-şi trage sufletul…

„Piţi s-a dus la 55 de ani. Ghencea militar. Câţiva ani, au mai venit nişte neamuri. Apoi, doar eu i-am mai aprins o lumânare. Când oi pleca şi eu…”, încuia povestea „Paraşută”.

Alexandru Apolzan s-a stins pe 23 decembrie 1982. Sunt fix 35 de ani de atunci. E tot în Ghencea Militar, unde-i şi nea Iliuţă, trecut la cele veşnice în 2010. Dar cine mai are vreme de lumânări?

Comentarii (23)Adaugă comentariu

Ion (11 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 9:51

Aici nu sunt comenturi. Generatiei after 2000 place doar JiJi si alt ghiveci ieftin...

Tibisor (64 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 10:02

Mda ... cu trecerea timpului , le uitam pe toate ! Noroc cu tine Catalin ...

Nemes Willy (1 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 12:00

Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuţi din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare....Muhammad Ali aka Cassius Clay

Silviu (9 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 13:30

Jos palaria !

constanteanul (17 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 15:21

Vremuri ce mult apuse, dar, parcă, mai normale decât nebunia consumatoristă de azi, când un jucător de B câștigă în 2-3 ani cât a făcut Apolzan în toată cariera.

PeleKahnul (1 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 15:38

Un mare "like" de la mine. Atîta am avut de spus!

Adrian (1 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 16:02

Big LIKE

criticul (40 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 17:16

Frumos articol,despre fotbaliștii(și sportivii)de altădată.Dacă am avea acum fotbaliștii de atunci cu conștiința de atunci,combinate cu condițiile de acum și banii de acum,am deveni o forță fotbalistică la nivel european și mondial.

Sile (2 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 17:48

In sfârșit, un articol bun... Poate pt ca vine Crăciunul?

Gratian (1 comentarii)  •  23 decembrie 2017, 19:10

Frumos articol. Felicitari! Pacat ca nimeni nu vorbeste despre Iosif Petschovschi. Poate cel mai mare fotbalist roman din toate timpurile!

Doru (34 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 0:00

Salut.Mersi.

costy (1 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 8:17

Bravo domnule Catalin, imi aduci aminte de nea Vanea, ai stilul lui. ( Si noi am fost pe Conte Verdi )

Mohai (1 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 8:44

FRUMOS. Atunci erau fotbaliști Astăzi ne minunam când îi iese lui Enache sau mai stiu eu cui o centrare ...

Alex One (11 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 8:54

Din cate stiu Apolzan a avut un baiat, Probabil ca nu mai e in viata ca altfel s-ar fi dus sa-i aprinda o lumanare. Oricum, MAPN are un servicu funerar si ar putea sa se ocupe de obiceiurile care se practica in astfel de situatii. Se aude CSA ? In loc sa aruncati banii pe fantasma pastorita de Lacatus mai bine sti comemora si cinstii gloriile sportive !

ISRAELIAN (2 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 11:11

Amintirile m-au copleșit.Au fost leagănul adolescenței mele cu toții......

rim (1 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 14:34

o fosta colega de laborator imi spunea ca de inmormantarea lui piti apolzan s-ar fi ocupat fratele ei. lucra la cesarom. de fiul lui piti, seful scolii de antrenori, n-ati pomenit. eu l-ammai prins, utimul an a jucat in 61. l-am vazut o singura data, la lupeni, 6 km de oraselul meu natal. asemanarea cu belo e limede pentru toti suporterii de la o varsta in sus. multumiri pentru minunatele dv povesti

tifi (1 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 14:53

Miercuri seara am fost la o întâlnire de fotbal. "Memorialul Broşovski" şi masa de după. O amintire, un meci între UTA şi Vagonul şi multe povestiri. Despre fotbal. Amintiri... Feyenoord... Mexic... Ani frumoşi! Nu toate trec în uitare, mai rămâne câte ceva. Din păcate, foarte puţin!

marian0904 (58 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 15:18

Multumesc pentru articol si poza! Hai Steaua! La multi ani!

Vilcu (1 comentarii)  •  24 decembrie 2017, 23:21

Felicitări sincere, dar și o întrebare căci sunt nedumerit. Cum poți lucra la gsp?! ***. FORȚA Steaua CSA

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Catalin (1 comentarii)  •  25 decembrie 2017, 1:14

Superb. Multumim.

florin batincu (22 comentarii)  •  25 decembrie 2017, 21:17

Armata a infintat o echipa , joaca prin liga a 4 , are 1000 de spectatori la un meci si cheltuie vreo jumate de mil de Euro pe an pentru o ambitie care nu are sanse de izbanda . Armata se bate cu pumnul in piept ca tot ce face , face pentru binele Stelei , adica o distrunge . Cat de priceputi sunt cei de la Armata cu acest nume vedem din felul in care stiu sa cinsteasca fostii mari stelisti . Pe cei care iubim cu adevarat aceasta echipa ne doare sufletul ..Ne doare sa vedem ca legendele ne mor si trecutul devine uitare intr-un razboi din care a castigat doar Talpan , noua vedeta a Generalilor.

neicanimeni (1 comentarii)  •  26 decembrie 2017, 6:27

Frumoase amintiri. N-ar fi rau sa stim cine sunt cei din poza. Nu-l recunosc decat pe Voinescu

Lica (1 comentarii)  •  26 decembrie 2017, 21:11

Parca citezi din cartile scrise de nea Petrica Dragomir blondul mijlocas al Petrolului,vremuri cu oameni si suflet.Nu mai e valabil astazi ptr ca intre timp aparuse astia ai altui Dragomir,plini de bani si goi de suflet.

Comentează