Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Ursuleţul care nu putea păpa iaurţel

Interviul e tras cu câteva zile înaintea finalei Champions League de la Kiev, dintre Real şi „cormorani”. Discuţia e caldă, curge firesc. Carlão vorbeşte deschis despre debut, despre colegi, despre trofee. La un moment dat, reporterul îi oferă jucătorului un […]

...

Un alt tip de naş

Nu înţelegea ce forţă îl împinsese într-acolo, dar ce facem acum, căutăm să explicăm miracolele? Avea 15 ani, tocmai abandonase şcoala, se înhăitase numai cu dubioşi, dependent de zahăr, adică cel mai mare consumator de dulciuri din Calea Lactee, iar […]

...

Doi băieţi de 10

Nu-l anunţaseră prin telefon, astfel de veşti nu se dădeau printr-o galenă. Un tovarăş, ziarist la un cotidian din Lyon, trăsese în faţa casei. Cum naiba să-i spună aşa ceva dacă nu sec, direct? „Maurice, «LL» s-a stins, s-a dus!”. […]

...

Şefu’ de sală cu medalie olimpică de aur

„Dacă faci linişte auzi cum Jocurile Olimpice bat la uşă, dar tot ce ştim despre al nostru domn Dave Wottle e că are o lună de miere de excepţie. Să fim înţeleşi, nu-s mironosiţă, sunt pasionat de sex ca mai […]

...

Cum a devenit din om Superman

„Christopher, dacă batem acum palma, eşti de acord să porţi pe sub costum un altul, unul plin de muşchi?”. „Nu!”, vine răspunsul. „Ei, drăcie, am văzut 200 de actori, am tras de toate vedetele de pe lume şi când ziceam […]

...

Undeva, cândva

La distanţă de peste 25 de ani, un jurnalist suedez i-a găsit pe cei trei puşti dintr-o imagine fabuloasă, ca o reverenţă făcută în faţa memoriei fotografului decedat

Permalink to Undeva, cândva
sâmbătă, 25 noiembrie 2017, 10:03

„Îmi privesc fotografiile vechi. Băieţaş, ce vrei de la mine? Şi pentru ce porţi chipul şi numele meu?”
George Călinescu

Anders Bengtsson era un puştiulică fiert pe fotbal când pătrunsese, întâia oară, în redacţia revistei suedeze „Offside”. Acolo, pe un perete, odihneau mai multe imagini. Un Maracana plin de nu aveai unde să arunci un ac, un Schmeichel scoţând coana vulpe din poartă, la Euro ‘92. Dar doar poza aceea i se lipise de memorie. Era non-acţiune.

Doi puşti dintr-o echipă se bucurau, în timp ce un al treilea, mai grăsuţ, pesemne adversar, trecea, plângând, prin faţa lor. Făcuse o obsesie pentru ea. Până când fotograful nu l-a scos la o bere, nu s-a potolit. Peter Widing o trăsese. Iulie 1990, „Gothia Cup”, competiţie juvenilă. 937 de echipe din 42 de ţări. Pe atunci avea vreo 22 de ani, trebăluia pe la un ziar generalist. Îl trimiseseră acolo. Declanşase la momentul potrivit. Antiteza perfectă: bucurie – tristeţe.

Apoi…

Apoi, într-o zi, pe 20 mai 2016, Peter, supărat pe viaţă, decisese să şi-o ia. De multe ori Anders îi spusese că ar vrea să ştie ce se alesese de cei trei micuţi fotbalişti. Însă mereu era luat cu altele. Acolo, la mormânt, a făcut o promisiune.

Cei mici deveniseră cei mari
A început să caute. Siglele victorioşilor păreau de la Bele IK. Trupa fuzionase prin 2001 cu Barkaby IF, acum era Bele Barkaby, undeva prin apropiere de Stockholm. A trimis la organizatori un mail. Fără răspuns. A căutat în ziarele vremii. Fuseseră sute de meciuri! A înălţat un mail la BB. A primit răspuns a doua zi. Hakan, un angajat semilunez, ştia tot.

Pe Mattias Dixner, unul dintre bucuroşi, l-a găsit repede. „Jucam fotbal pentru că toţi prietenii mei o făceau. De plăcere”. Acum, la 39 de ani, surâdea când îşi aducea aminte. Tată de două fete. Mai obosise mingea pe la Lökringen OIilers, amatori, apoi Formula 1 i se păruse mai interesantă.

Markus Gellner jucase până pe la AIK. Apoi, o radiografie banală îi arătase nişte oase crescute aiurea. Se oprise. A zis că revine imediat. A stat trei ani. „Am pierdut contactul cu fotbalul”. S-a apucat de atletism. Nivel profi. S-a găsit cu Matilda, viitoarea soţie. Familist. I-a întrebat despre al treilea, despre grăsun. Nu ştiau nimic.

Cavalerul de Malta
Anders n-a capitulat! Din contră. A sunat, din nou, la organizatori. „În perioada aceea veneau multe echipe din Malta. Toate coordonate de un tip super, Edgar Tonna. Încearcă acolo!”. A încercat! Degeaba. Un email. Atât. Fără facebook, fără număr de telefon. Peste o săptămână, un porumbel călător i-a lăsat o depeşă în căsuţa electronică. „Salut, m-am informat. Tipul e Kevin Fenech. A jucat pentru Naxxar Lions. Voi l-aţi poreclit Paul Gascoigne, pentru că avea driblingul său! Succes!”. Edgar răspunsese.

Peste două zile era în Malta. La 39 de ani tipul arăta bine. A privit poza, a început a râde. „Ce plinuţ eram! Ce plinuţ, gras de tot! Ăsta-s eu? Ştii ce e tare? Fii atent: bătuserăm cu 3-1, dar eram supărat că luaserăm gol. Ei pierduseră, dar se bucurau că turneul se terminase, plecau în vacanţă. Ce vrei, copii. Paradox, nu, dacă te uiţi la fotografie? Doamne, ce cadru! La înfrângeri făceam urât de tot. Jeleam aşa de tare, că după un meci un bunic suedez, de milă, m-a luat de mână şi m-a dus la o îngheţată, poate mi-o trece!”.

Au vorbit despre multe. Despre fotbal, despre cum trece timpul şi despre copiii lor. Apoi, la final, au băut un pahar de vin. Anders a ridicat ochii spre cer şi-a şoptit, în timp ce buzele se lipeau de licoare: „Widdy, am făcut-o! Ţi-am promis c-o rezolv?”.

În La Valletta soarele zâmbea. Ca atunci, la Göteborg, la „Gothia Cup”.

* Surse: The Guardian / Marca

Comentarii (10)Adaugă comentariu

geo (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 11:59

Bine mai Cataline !!

venerus (7 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 12:21

Foarte frumos! Nostalgic.....

Mircea (12 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 13:30

super articolul...:) Nostalgie citita cu placere si cu un zambet pe buze... te pune pe ganduri...

Mircea (12 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 13:34

Ceea ce este placut in articolele lui Oprisan este ca toate iti dau o doza de optimism, ceva pozitiv; iti dai seama care este adevarata baza a sportului. Asta il face deosebit fata de majoritatea editorialistilor care in masa isi etaleaza cinismul.

Tibisor (60 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 14:44

Frumos ...

criticul (39 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 15:34

Superb articol!Da,într-adevăr,Cătălin Oprișan este la ora actuală cel mai bun gazetar sportiv din România,după părerea mea.

ovidiu_3003 (98 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 19:22

...n as fi crezut ca echipa grasului a castigat ...

Lucuta Sabin (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 20:11

Super articolul , ca intotdeauna. Numai bine maestre!

Bagheera (2 comentarii)  •  26 noiembrie 2017, 8:25

Cataline, frumos demers... As vrea sa te rog ceva: poti scrie televiziunii ruse sau chiar CIO sa ne dea casetele cu turneul olimpic de handbal: Romania Iugoslavia, Rusia Romania si Rusia Iugoslavia? Eu am incercat la nemti, au raspuns ca nu le au.Iar pe Naum il doare la basca, desi tatal lui a comentat la radio. La tv nu s- au dat.

Cristi (1 comentarii)  •  26 noiembrie 2017, 18:45

Nu stiu daca Hakan ala nu era suedez get beget, doar ca numele I se pronunta „ Hakon“.

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord