Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Ce mai e suta în ziua de azi?

La aproape 102 ani, don Giuseppe Ottaviani concurează la 11 discipline sportive. Sare, aleargă, aruncă discul, ignoră medicul şi e plin de vorbe de duh. Deviza lui? ”Per me, lo sport e vita!”

Permalink to Ce mai e suta în ziua de azi?
sâmbătă, 18 noiembrie 2017, 11:43

E 8:00 şi deja e agitat. Aşa, de dezmorţire, urcă şi coboară scările, preţ de două etaje. Casă frumoasă, de piatră, în Sant’Ippolito, „Raiul cioplitorilor”, Italia. „Hai să ne tutuim, pentru că ăsta e avantajul treningului. Cu el pe tine nu eşti nici ministru, nici general. Eşti doar un alergător”. E tras la tricou cu mâneci scurte, şort, pantofi de alergare. Don Giuseppe Ottaviani. „Dacă-s născut în ’16, însemnează că am 101 ani, nu?”. Nu-i glumă! „Ce mai e o sută azi?”, te întreabă. Nici asta nu e!

Povestea vieţii sale începe la 70 de ani! „Hai să n-o dăm cotită! Până atunci n-ai timp de nimic, eşti la muncă, angajat. Când m-am pensionat, mi-am zis că trebuie să-mi umplu timpul liber cu ceva. Cine s-a gândit că voi deveni sportiv? Până la 50 de ani fumasem, eram puţin plinuţ, mai subţire cu sportul”.

S-a născut în Primul, a luptat în Al Doilea mare Război Mondial, la aviaţie. „A fost greu, aproape şase ani de luptă. Bombele cădeau peste Torino, unde-mi aveam baza”.

În fotbal s-a ucis pasiunea. A ales atletismul
La şapte decenii de respirat a intrat în arenă. Nu i-a plăcut fotbalul. „Acolo banii au ucis pasiunea”, spune. A cotit-o spre atletism. „Aici e satisfacţia personală”. A tras tare. Niciodată nu i-a plăcut să i se pomenească ceva despre vârstă. Nimic, nici cea mai mică aluzie! Scrie aşa: „Nu sunt cel mai bătrân, sunt cel mai puţin tânăr”.

În 2010 şi-a luat atrenor personal, pe profesorul Mauro Angelini. A sărit, în înălţime, 0,85 m. La categoria M95. Ăştia erau anii. Nouăzecişicinci! 2011 l-a prins la groapa cu nisip: primul atlet de 95 de primăveri ce sărea peste doi metri: 2,14 şi 4,46 la triplusalt. Apoi disc, apoi 100 de metri, apoi 200. Curând, toţi au început să-l privească respectuos. Refuza camerele de luat vederi. Când totuşi nu le mai putea ocoli, spunea că mulţumeşte soţiei, ceva mai tânără, de numai 92: „Ea mă suportă de zeci de ani, ea îmi dă de mâncare. Eu iau doar de băut, un pahar de vin pe zi. Hai, două!”.

10 medalii la Budapesta
În februarie i-a primit în casă pe statisticienii federaţiei italiene. S-au pus pe numărat. La 25 ale lunii, don Giuseppe poseda: 52 de titluri italiene, 13 recorduri peninsulare M95 şi opt recorduri M100. Obţinute la 11 probe. În ziua în care a împlinit 95 de ani, cei trei copii – dintre care Marzia e o maratonistă renumită – i-au făcut cadou un laptop performant, pentru a se putea conecta la net şi a afla ultimele noutăţi din ograda sa. Seara, la masa festivă, i-a anunţat pe toţi că se va înscrie la facultate, la Universitatea „Fossombrone”, la cursurile pentru vârsta a treia. Pe 9 februarie 2016, la 100 de ani, un festival de muzică a cerut time-out pentru a-l omagia. Cel de la San Remo.

Dar don Giuseppe Ottaviani fuge de publicitate. E întrebat dacă ar fi vrut să fie profesionist. Se gândeşte puţin. „Viaţa a fost bună cu mine, mi-a dat de toate. Dacă acum, la final, am prins şi niţel sport, mă pot plânge de ceva?”. „Niţel?!”. Numai la Mondialele de la Budapesta a prins 10 medalii!

Pe doctor nu-l cunoaşte, deşi a ajuns la 101 ani. Şi jumătate! Termină-n glumă: „Sunt alţii, mult mai tineri decât mine, care au nevoie de medic. De ce să ţin un scaun ocupat?”.

Apoi se echipează. Coboară rapid scările, îşi pune ochelarii, conduce, zilnic, 25 de kilometri şi parchează la Fano. Aici are antrenament!

* Sursa: Corriere

Comentarii (5)Adaugă comentariu

venerus (8 comentarii)  •  18 noiembrie 2017, 11:48

Bine de tot………

DanS (3 comentarii)  •  18 noiembrie 2017, 17:17

Ce gene are omul, impresionant. Mulțumesc pentru articol.

Tibisor (77 comentarii)  •  19 noiembrie 2017, 18:45

Uluitor …

criticul (47 comentarii)  •  19 noiembrie 2017, 19:56

Tare de tot,don Giusseppe Ottaviani!La 102 ani este sănătos tun și face sport asemeni unui om mai tânăr ca el cu 40-50 de ani.Bravo lui,s-o țină tot așa.

seba (98 comentarii)  •  19 noiembrie 2017, 21:36

🙂

Comentează