Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

101 de la 222

În 1916, băieţii de la Georgia Tech fac instrucţie de front cu ”Buldogii” de la Cumberland, în recordul mondial la fotbal american la nivel de colegiu: 63-0, 63-0, 54-0 şi 42-0 pe reprize

Permalink to 101 de la 222
sâmbătă, 4 noiembrie 2017, 10:48

John Heisman, antrenorul celor de la Georgia Tech, fierbe. „Noi ne-am chinuit să avem o ligă, să dezvoltăm fotbalul, să creştem aceşti copii, iar ei vin să spună că nu pot aduna o amărâtă de echipă şi că le e greu să joace? Acum s-au găsit?”. E final de septembrie, 1916. Aici, pe Bătrânul Continent, Primul Război Mondial muşcă din trupul Europei, dar acolo, în Statele Unite, lumea mai are vreme să se gândească şi la sport.

Istorioara e simplă.

În primăvară, băieţii de la Cumberland College, o micuţă şcoală presbiteriană din Lebanon, Tennessee, călcaseră în picioare trupa de baseball a celor de la Georgia Tech, 22-0. Cei din urmă ţipaseră că gazdele folosiseră jucători profesionişti, nu se putuse demonstra, iar scorul rămăsese aşa. John Heisman era tehnician şi colo, şi colo. Adică după ce suferise ruşinea asta şi nu putuse dormi două anotimpuri, acum, când la rând venea meciul de fotbal american, când urma dulcea răzbunare, ăştia anunţau că nu se prezintă? Că au deja cinci luni de când au renunţat la echipa de profil? Nuuu, aşa ceva nu se putea!

De la Shakespeare la megafon şi cască pe cap
Heisman era „nebun”. „Pionierul fotbalului din Sud”, aşa era alintat. În timpul liber interpreta, magistral, Shakespeare. Apoi scria cărţi de sport, antrena la baschet, la baseball, la fotbal. Scria cronici de meci. La şedinţele de pregătire nu şedea pe gazon. Urca în înaltul tribunei cu o portavoce – „ca să văd cum sunt jucătorii aşezaţi” – şi, de acolo, urla la megafon de se auzea peste Atlantic. Acum, la 47 de ani, simţea că reputaţia i-a fost ştirbită după acel 22-0, trebuia să facă ceva!

Le-a scris celor de la Cumberland College. „Ştim că vă este greu, dar mai ştim că va trebui să plătiţi o amendă de 3.000 de dolari (undeva la 66.000 în zilele noastre) dacă nu vă respectaţi angajamentul. Uite, noi, cei de la Georgia, suntem dispuşi să vă dăm aceşti bani, cheltuieli de transport, numai să ajungeţi aici!”. Momeală muşcată.

E 7 octombrie 1916, „Grant Field”, acum parte a „Bobby Dodd Stadium”, Atlanta, Georgia. Heisman, pişicher, a chemat câţiva gazetari, cu care se contrează mereu la statistică: ei spun că scorul a fost mai mic la ultimul meci, că unele faze nu-s aşa cum le descrie tehnicianul, el îi face orbi, iar „dansul” acesta merită toţi banii!

George E. Allen e „head coach” la „Buldogi”. L-a văzut şi pe la baseball, aşa că dacă va ieşi bine…

126-0 la pauză
E 3:00 trecute fix când băieţii intră pe teren. Cumberland a adunat, degrab’, 12-16 băieţi de pripas, cât de o echipă. Au primit 500 de dolari, nu 3.000, deranjul. Începe treaba. Doar primul atac e mai moale. Apoi… 63 la 0 în primul sfert, 63 la 0 în al doilea. Cum ar veni, 126-0 la pauză…

Heisman intră în vestiar. E în transă. „E bine, vă faceţi jocul, dar să nu credeţi că s-a terminat. Oricând vă pot surprinde. Be alert, men! Să-i lovim curat, dar să-i lovim tare!”. A doua parte e mai domoală. 54 la 0 şi 42 la 0. Statistica e încă în pamperşi la acea vreme, dar tot se păstrează ceva. 97 la sută din partidă s-a jucat numai în terenul „Buldogilor”, 32 de touchdowns-uri. Finalmente, 222-0, cea mai mare diferenţă înregistrată, vreodată, la un meci de fotbal american dintre colegii. Record mondial! De ce s-a terminat 222-0? Cine poate şti? După 0-22 la baseball pare o pură coincidenţă nu?

După cel de-al Doilea Război Mondial se mai consemnează un 106-0, apoi un 104-32, dar niciodată nu se mai repetă dezastrul din 1916. NCAA-ul nu-l recunoaşte, s-a apucat de păstrat recorduri în 1937, dar ziarele-s clare, la fel şi băieţii care au jucat în acel meci.

În octombrie 1956, la 40 de ani de atunci, a avut loc o reunire: 28 de jucători au ajuns la ea. Un „Cumberland” şi-a adus aminte că a oprit, cu patru decenii în urmă, o acţiune periculoasă. Fără jertfa sa s-ar fi terminat 229-0!!!

Heisman s-a stins prin 1936. Trofeul acordat, anual, celui mai complet jucător din fotbalul american la nivel de colegiu poartă numele său.

* Sursa: gatech.edu

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Oae (24 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 22:00

Lasa-ne, bace, cu sporturile astea fara zer de peste Ocean. Scrie, bre, mai bine de oina noastra de-acum un veac sau iarba nu-ti mai place?

Boeangiu Marian (3 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 22:02

Frumoasa, interesanta si instructiva aceasta poveste. Nu o stiam, nu am citit The Guardian in ultimele zile.

ovidiu_3003 (108 comentarii)  •  5 noiembrie 2017, 7:23

...un sport care n o sa prinda in veci intr o tara subdezvoltata ca Romania...

gogu kioru (6 comentarii)  •  5 noiembrie 2017, 7:59

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează