Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Mihai I şi jeep-ul „Banditului”

„«Bandito», mâine se anunţă vreme frumoasă, nu ne băgăm la o vânătoare mică de fazani?”. Generalul George Patton nu permite multora să i se adreseze cu acest apelativ, căpătat pe la 1916, în Mexic, dar Hobart Gay, şeful său de […]

...

38 de puncte Celsius

„Ţârrr!”. Soneria telefonului apucă să respire o singură dată. Apoi e sugrumată de mâna lui Grover. „Cine dracu’ e la ora asta?”, îşi descleştează dinţii. „Tim, lasă textele! Du-te la recepţie, vezi ce iei de acolo să-mi deschizi uşa, nu […]

...

Majestatea Sa, Cerul

„Mihai, trebuie să înţelegi că nu mai poţi zbura, eşti băiat mare de acum, pricepi. Dacă e vorba de ceva oficial, să zicem, dar aşa, de agrement, exclus! Ştiu că iubeşti avionul, însă statutul tău nu-ţi mai permite, da?”. Depeşa-i […]

...

Viaţa de după ultimul gong

Se simţea, aşa, precum o minge din burete, în care toţi dau şi ea, sărmana, tot încasează! „De unde naiba avea forţa asta, de unde găsise braţele aşa de lungi?”. Cu coada ochiului privea spre al său antrenor, Luis „Curaj” […]

...

Undeva, cândva

„Îmi privesc fotografiile vechi. Băieţaş, ce vrei de la mine? Şi pentru ce porţi chipul şi numele meu?” George Călinescu Anders Bengtsson era un puştiulică fiert pe fotbal când pătrunsese, întâia oară, în redacţia revistei suedeze „Offside”. Acolo, pe un […]

...

Au ridicat ştacheta. Nu şi glasul!

În 27 de ani, Ruth Beitia, una dintre cele mai mari atlete iberice, şi Ramon Torralbo, al său antrenor, nu s-au certat niciodată. ”Credea în mine orbeşte, credeam orbeşte în ea!”

Permalink to Au ridicat ştacheta. Nu şi glasul!
sâmbătă, 28 octombrie 2017, 8:50

A mai făcut asta de zeci, poate de sute de ori. Conferinţă de presă. S-a aşezat în umbra microfoanelor, a zâmbit pentru camerele de luat vederi, a explicat ce şi cum. De data asta, situaţia se prezenta puţin altfel. Pentru că era ultima. Ultimele declaraţii în calitate de sportivă. Ea, Ruth Beitia Vila, campioană olimpică la săritura în înălţime, una dintre cele mai importante atlete iberice din toate timpurile, anunţa că se retrage. Lacrimi, alt tip de întrebări. Pe final, o propoziţie rostită pentru istorie: „Niciodată nu am avut cu Ramon vreo ceartă!”. Într-un colţ, retras, adresantul avea şi el lacrimi în ochi. Ramon e Ramon Torralbo, antrenorul ei în ultimii 27 de ani. Adică în întreaga carieră.

Toţi oamenii sportului
Ruth s-a apucat de treabă la 10 ani. În a sa familie, toată lumea făcea sport de performanţă. Sora, Inma, una dintre primele femei săritoare în înălţime din Spania. Un frate, Jose, campion naţional la juniori, aceeaşi disciplină. Tatăl, arbitru la JO de la Barcelona, din 1992. Ea se băgase la alergat: fond, garduri, viteză.
Ramon jucase volei. De primă ligă. Apoi se trăsese spre carte, titlu universitar în educaţie fizică. Un tip cu tact. S-au găsit în 1990. Atunci au început una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din sport: antrenor – elev. 27 de ani fără nicio ceartă.

În 1998 Ruth doboară recordul patriei lui Cervantes în aer liber, 1,89. Pe 4 august 2007 devine, cu 2,02, prima şi unica femeie din istoria Spaniei care trece de doi metri. Obţine nouă medalii numai în Peninsula Iberică, devine cunoscută, apoi, în toată Europa. Anul trecut, la Olimpiada de la Rio de Janeiro, cucereşte, la 37 de ani, titlul suprem, cu 1,97. Apoi simte că e cazul să se retragă. În vară, la Madrid, mai prinde un 1,94 şi gata!

Fata fără defect
„Ruth nu are niciun defect. Dacă ar fi avut, i-aş fi spus!”, sunt vorbele celui care a antrenat-o aproape trei decenii. Da, veţi zice, fata se retrăgea, profesorul trebuia să vină cu vorbe frumoase, nu? Să admitem, dar de aici până la „nu ne-am certat niciodată” e cale lungă…

27 de ani s-au văzut de şase ori pe săptămână, între patru şi cinci ore pe zi. „Era o fetiţă înaltă, avea baza atletismului formată şi adora să se antreneze”, îşi aduce aminte Ramon Torralbo de începuturi, chiar el un săritor în înălţime după se abandonase voleiul. „Este foarte posibil ca lumea să nu ne creadă, dar eu şi Ruth nu am avut nicio discuţie în contradictoriu. Ne-am respectat reciproc şi asta este vital într-o relaţie personală atât de intensă”, adaugă. „Cum am reuşit? Ruth n-a comentat, niciodată, o decizie de a mea. De aceea ne-a fost uşor în aceşti 27 de ani. Credea în mine orbeşte credeam orbeşte în ea”.

Beitia va aprofunda psihologia sportivă fiind, deja, studentă la această ramură. De asemenea, se va concentra pe politică, unde este membră a Parlamentului din Cantabria, din partea Partidului Popular.

Torralbo, 62 de ani, retras de la catedră, va continua să respire în atletism. „Am început cu un grup de 30 de copii la nivel provincial. Merg cu ei către juniorat, către profesionism. E la fel de uşor s-o antrenezi pe Ruth Beitia, campioană olimpică, ori pe aceşti tineri. Atletismul te pune acolo unde-ţi este locul din prima zi”, încheie.

Povestea lor nu-i una spectaculoasă, n-are nimic fenomenal. Un prof cu capul pe umeri s-a găsit cu o elevă care a vrut să înveţe. Au urmat medalii de aur şi podiumuri naţionale, europene, mondiale şi olimpice. Unii jucători sunt excluşi din lot după doar două-trei săptămâni, ei nu s-au duelat, verbal, două decenii, un cincinal şi câţiva ani. Secretul? „Am ridicat, mereu, ştacheta. Nu şi glasul”, încheie Torralbo.

* Sursa: 20 Minutos

Comentarii (10)Adaugă comentariu

criticul (32 comentarii)  •  28 octombrie 2017, 13:33

Foarte frumos articol.Și profund,cum sunt toate ale tale,Cătăline!Oare cei cărora li se vor fi adresând aceste aluzii(cei din România)vor înțelege ceva din acest articol dacă-l vor citi?

Ion (4 comentarii)  •  28 octombrie 2017, 14:09

Pe când o carte cu toate aceste articole de suflet?

independentu (27 comentarii)  •  28 octombrie 2017, 19:39

inca o data, super

Thomas brams (6 comentarii)  •  28 octombrie 2017, 23:00

In romania nu este posibil asa ceva

Doru (27 comentarii)  •  28 octombrie 2017, 23:14

Salut.Mersi.

Adrian (2 comentarii)  •  29 octombrie 2017, 0:06

Splendid articol. Intens si cu mesaj. Si totusi numai citeva comentarii. Intr-un fel mai bine. Genul cancan atrage sute de dispute verbale.

Vasy (1 comentarii)  •  29 octombrie 2017, 0:47

Frumos spus! Felicitări pentru alegerea subiectului și mulțumiri pentru că ne-ai reamintit frumusețea normalității!

Valeriu (13 comentarii)  •  29 octombrie 2017, 9:23

Foarte frumos! Felicitari, Catalin!

Iagăr (1 comentarii)  •  29 octombrie 2017, 10:37

Suuper ...Multumesc ... Ruth a fost concurenta a mea , ne cunoaștem bine , o sportiva Suuper ....așa si este nu am auzit-o niciodată vb aspru cu antrenorul ei... ne cunoaștem pt ca prin anii 1997-1998 lotul României se antrena la Barcelona ... loc unde si Ruth se antrena Multumesc

ovidiu_3003 (69 comentarii)  •  29 octombrie 2017, 18:25

o mare campioana cu un pshic deosebit ...o atleta cerebrala ...