Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Mihai I şi jeep-ul „Banditului”

„«Bandito», mâine se anunţă vreme frumoasă, nu ne băgăm la o vânătoare mică de fazani?”. Generalul George Patton nu permite multora să i se adreseze cu acest apelativ, căpătat pe la 1916, în Mexic, dar Hobart Gay, şeful său de […]

...

38 de puncte Celsius

„Ţârrr!”. Soneria telefonului apucă să respire o singură dată. Apoi e sugrumată de mâna lui Grover. „Cine dracu’ e la ora asta?”, îşi descleştează dinţii. „Tim, lasă textele! Du-te la recepţie, vezi ce iei de acolo să-mi deschizi uşa, nu […]

...

Majestatea Sa, Cerul

„Mihai, trebuie să înţelegi că nu mai poţi zbura, eşti băiat mare de acum, pricepi. Dacă e vorba de ceva oficial, să zicem, dar aşa, de agrement, exclus! Ştiu că iubeşti avionul, însă statutul tău nu-ţi mai permite, da?”. Depeşa-i […]

...

Viaţa de după ultimul gong

Se simţea, aşa, precum o minge din burete, în care toţi dau şi ea, sărmana, tot încasează! „De unde naiba avea forţa asta, de unde găsise braţele aşa de lungi?”. Cu coada ochiului privea spre al său antrenor, Luis „Curaj” […]

...

Undeva, cândva

„Îmi privesc fotografiile vechi. Băieţaş, ce vrei de la mine? Şi pentru ce porţi chipul şi numele meu?” George Călinescu Anders Bengtsson era un puştiulică fiert pe fotbal când pătrunsese, întâia oară, în redacţia revistei suedeze „Offside”. Acolo, pe un […]

...

Ziua-n care Jiul a luat foc

O ţigară nestinsă aprinde arena. Gabi Stan, Gigi Mulţescu, Simionaş ori Ilie Oană sunt la un pas de tragedie. Jucătorii, în şort şi ghete, o fac pe pompierii, cu 6.000 de suflete alături

Permalink to Ziua-n care Jiul a luat foc
sâmbătă, 17 iunie 2017, 10:00

Nea Gică, arbitrul, miroase, la propriu şi la figurat, ceva. E alintat „Grecul”, pentru că s-a născut lângă Olimp, dar s-a stabilit printre mioritici. Sare niţeluş de 1.000 de meciuri conduse la centru, un infinit de experienţă. Curge abia minutul 14 când el respiră în fluier, stinge jocul, trimite fotbaliştii departe de stadion şi urlă la un ţucălar gazdă să gonească oamenii spre case: stadionul arde!

25 mai 1975. Jiul are meci, „acasă”, cu Iaşiul. Durere mare, ambele trag să scape de la retrogradare, mai sunt patru etape fără asta, orice punctuleţ valorează aur curat. Cu un an în urmă, băieţii lui nea Traian Ivănescu atinseseră „Everestul”, cucerind Cupa României, după un 4-2 cu Poli Timişoara. Apoi trupa se tăiase precum maioneza, se afundase în nisipurile mişcătoare. Degeaba scoteai producţii record la cărbune, dacă Jiul nu funcţiona, mâhneala se aşeza peste Vale. De aceea, la amiază nu erau mai mult de 6.000 de suflete la meci, faţă de 9-10.000 cum se obişnuia cu un sezon înainte.

Vechi de pe vremea lui al doilea Carol
Stadionul pornise la viaţă pe 22 septembrie 1922, când se dăduseră „mari serbări sportive”. Una dintre primele arene din România cu oficiala acoperită în totalitate. Practic, se inaugurase de două ori: atunci şi în 1924, cu prilejul unui concurs atletic cu prestanţă: veniseră sportivi din Austria, din Ungaria, de peste mări şi ţări, Principele Carol, viitorul Rege, tăiase panglica. Dar, de atunci şi până acum, de Florar 1975, nu se mai făcuse nimic la teren.

„Grecul” dete semnal. Într-o jumătate erau Gogu Tonca, Petrică Libardi, Gigi Mulţescu ori Gabi Stan, oaspeţii veniseră cu Romilă II sau Simionaş. Nu trecuse un sfert de oră când focul a plecat la drum. Totul era de lemn iar sub tribuna I nimeni nu mai făcuse curat de milenii. O ţigară nestinsă, aruncată de un fan miner nervos, a declanşat totul. Ca să arate ca la carte, traversele pe care stăteau oamenii fuseseră unse cu motorină… Limona, om cu două finale de Cupă Balcanică, a întrerupt meciul pe loc. O decizie mare şi grea. Vestiarele se aflau fix sub tribună, aşa că nea Gigi le-a interzis jucătorilor să meargă într-acolo.

Vâlvătaia pornise la drum când regretatul Tonca, fundaşul, care făcea stagiul militar la o unitate de pompieri din Petroşani pusese, deja, mâna pe furtun, aşa, în şort şi ghete cu crampoane cum se găsea. A ars tot: haine, bani, chiar şi lucrări de diplomă, pe care unii le ţineau în dulapurile din vestiar. Gabi Stan avea un pui, de doar şase luni, în tribune, cu soţia. Marele Ilie Oană, antrenorul moldovenilor, un tip născut în Harbor, Indiana, SUA, şi-a turnat o găleata de apă pe cap, de control.

Jucătorii s-au schimbat după nişte prelate!
La „Centru” nu s-a spus mare lucru. Câteva telefoane scurte şi răspunsul: „Vă descurcaţi, reluaţi jocul a doua zi!”. Zis şi executat! Noaptea aceea n-a existat. S-a lucrat „zi lumină”. S-a pornit din minutul 14, jucătorii s-au schimbat după nişte prelate. Romilă II a punctat de pe la 18 metri şi asta a fost tot! Ziarele de atunci n-au suflat o vorbuliţă, textele porneau la drum în formula: „Partida întreruptă duminică, la scorul de 0-0”. Iaşiul a terminat pe 13. S-a salvat. Jiul, pe 14. Salvată şi ea. Bătrânul stadion îşi trăia ultimele clipe, dar tot răul spre bine. Noua arenă, inaugurată în august 1982 n-ar fi putut apărea dacă nu era focul cel mare. Azi, hotelul „Petroşani” şi Parcul „Carol Schretter” dorm pe locul tribunei arse. Cât despre stadionul cel tânăr…

* Sursa: Gazeta de dimineață

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Burebista (8 comentarii)  •  18 iunie 2017, 0:40

Foarte fain! Bravo!

Ovy (1 comentarii)  •  18 iunie 2017, 5:37

Ca sa fie si mai interesant, e de fapt Burns Harbor, Indiana. ;-)

ovidiu_3003 (69 comentarii)  •  18 iunie 2017, 12:07

...ce frumos a ars !!!

vasco (17 comentarii)  •  19 iunie 2017, 11:43

@ovidiu_3003,puteai linistit sa-ti zici @nero...