Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Regele din iarbă

Limba mică, fluorescentă, atinge cifra doi. Cea mare încalecă pe 12. 15 august 1977 a plecat, pentru a face loc datei de 16. „Băieţi, am chef de un «Pereţel». Care te bagi?”. Afară plouă mărunt când luminile reflectoarelor se aprind. […]

...

25 de ani de la…

Marcos Beltra se intitulează, are 47 de ani de viaţă şi 100 de când respiră baschet. Şef de afacere pe la patru Olimpiade, patriarh la Real Madrid. Nu vrea să se laude aiurea-n tramvai, doar spune că atunci când călca […]

...

Polonezi dintr-alt aluat

PRIMUL. Moscova, Jocurile Olimpice din 1980. Povestea e cunoscută, dar să survolăm, niţeluş, peste ea. În decembrie 1979, sovieticii pleacă să-l caute pe Rambo în Afghanistan, pe pământ mujahedin, război ce avea să dureze nouă ani. Supăraţi, americanii, prin vocea […]

...

Maria şi primul accident auto

„Hai, tuşică, hopa, sus, la drum!”, zice Charles, un tânăr ce abia deprinse a se bărbieri în răspăr, în timp ce surâde ştrengăreşte. Împrejurimile Castelului Birr, vechi de vreo 700 de ani, sunt pline de muşterii curioşi. Azi e proba […]

...

Capitolul XXX: Piaţa Regală

D’Artagnan era cel mai tânăr dintre ei. Plecase de acasă, dintr-o familie nevoiaşă, cu doar 15 scuzi la el, un prăpădit de căluţ galben şi o voinţă uriaşă de a reuşi. Ajunsese, aşa fraged cum era, în celebra companie a […]

...

Maria, ultramaratonista pe sandale

Populaţia "Raramuri" din Mexic numără 121.835 de suflete. Toate alergătoare de cursă lungă. În porturi tradiţionale, ce includ fuste plisate şi baticuri

Permalink to Maria, ultramaratonista pe sandale
sâmbătă, 27 mai 2017, 11:40

Întâia oară lumea a aflat de ei în 1928. Guvernul mexican decisese să trimită doi atleţi „raramuri” la Olimpiada de la Amsterdam, acolo unde, la atletism, România participa în premieră, să le arate europenilor ce înseamnă meserie pe felia asta. Băieţii trecură Atlanticul, se puseseră pe alergat, dar terminaseră cea mai tare probă pe locurile 32 şi 35. Când trecuseră linia se sosire urlaseră, din toţi bojocii, „too short, too short!”. Cei de prin partea locului nu înţeleseseră mare lucru, dar aztecii aveau dreptate: de obicei, alergau între 24 şi 36 de ore, înghiţeau şi 300 de kilometri. Acum abia se încălziseră la ăştia 42 şi ceva…

Forrest Gump-i azteci
Da, aşa erau ei. RARAMURI. Mexicani din Sierra Madre Occidental. 121.385 de suflete la ultima înregistrare. Cel de Sus îi înzestrase cu această calitate: să alerge cât vor ei. „Rara”, picior, „muri”, fugă. Cu vreo 30.000 ani în urmă, rubedeniile lor plecaseră din Mongolia, pac, prin Strâmtoarea Bering, parcaseră aici. Daniel Ponce de Leon, de două ori campion mondial la box, era cel mai cunoscut reprezentant al lor.

Pe finalul lui aprilie, anul acesta, şi-au făcut, iar, apariţia. Poză de agenţie de presă, cursă feminină. Locurile 2 şi 3 par OK, dar „aurul” nu este din filmul ăla, clar. Nu are bidoane de hidratare, nu poartă tricou adecvat, nu posedă pantofi de alergare ori ciorapi de compresie. Părul strâns cu elastic, un fel de cravată de pionier la gât, fustă largă, plisată, şi sandale: Maria Lorena Ramirez, câştigătoare de Ultramaraton! Undeva-i strecurată o greşeală, nu?

NU! De mică a alergat. Acum a ajuns la 22 de ani. S-a băgat la „Ultratrail Cerro Rojo”, 50 de kilometri. 500 de atleţi din 12 ţări, un fel de „scapă cine poate”. A alergat, non stop, şapte ore şi trei minute. Pe sandale! A terminat prima, a încasat un cec de 6.000 de pesos, adică vreo 300 de dolari. Se supărase cu un sezon înainte, la Ultramaratonul „Calul Alb”, 100 km, unde terminase pe locul secund. Atunci promisese că la proxima ocazia face rost de un metal preţios.

10-15 km după capre. Antrenamentul zilnic
Două zile mersese pe drum. Lăsase caprele şi vacile de care avea grijă zi de zi, luase cap-compas Tlatlauquitepecul, locul întrecerii, dormise pe unde apucase, mâncase ce găsise. Nu singură, dimpreună cu Mario, un frate mai mare. Ce avea să vină al doilea, la 30 de kilometri. La cursa de la Chihuahua, cu câteva luni în urmă, se băgase şi Santiago, ăl bătrân. Aşa erau toţi, ca-n bancuri: tatăl cerea voie de la senior dacă poate să meargă la alergat, acesta îşi întreba părintele pentru a vedea ce şi cum, dar nu pleca la drum până nu-şi chestiona tatăl.

S-a speriat de microfon, când au întrebat-o care e reţeta succesului. A răspuns, timid, că aşa sunt toţi cei din ramura „raramuri”, că merge după vaci câte 10-15 kilometri pe zi, că ăsta-i tot antrenamentul ei şi că se hidratează, non stop, cu „Pinole”. Făină de porumb cu apă şi niţel zahăr…Fără geluri, fără batoane dătătoare de energie.

N-au prea crezut-o, au zis să meargă până la ea acasă, în Cienaga de Noracaghi. Le-a arătat grajdul, casa din chirpici şi pe cei şapte fraţi ai săi. Toţi alergători. z

* Sursa: El Heraldo

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Tibisor (45 comentarii)  •  27 mai 2017, 15:50

Povesti uluitoare ...

ovidiu_3003 (51 comentarii)  •  27 mai 2017, 17:02

...sunt parti din lume mai sarace decat ...Ro.

s.port (1 comentarii)  •  27 mai 2017, 18:03

Felicitări jurnalistului pentru idee ! Un subiect extraordinar ce ar fi trebuit exploatat în profunzime şi nu tradus de pe la alţii. Dar chiar si aşa, tot ceea ce a murit în sport, pe alte meleaguri, iese aici la iveală. Aerul este curat. Menirea adevăratului sportiv, văcar din necesitate, neprofesionist, dar mândru de neamul lui, în spiritul nobilului cult arhaic al competiţiei pure, pare neverosimil. Cu băsmăluţă şi-n sandale, la sărbători de sfinţi obscuri, se practică încă arhetipul SPORTULUI. Din această prismă, până şi Olimpiadele par un fel de spaţiu publicitar într-o lume fără televizoare şi sponsori.. În "buticile" "sportului" vândut, istoria aceasta emoţionantă nu are răsunet. Cu atât mai bine, zice puristul din mine. Dar poate că domnişoara ce aleargă 7 ore ar vrea să "câştige" şi ea o viaţă mai diferită... O adevărată dilemă! De unde şi frustrarea mea pentru sărăcia amănuntelor articolului. În lumea decadentă în care traim avem nevoie, uneori, de mituri care să ne înflacăreze imaginaţia. Şi să ne ofere si un strop de frumos. În plus, şi spatiul comentatorilor este mai puţin poluat de "grătarele" chibiţilor galeriilor sufocate de mediocritatea identitară. Un weekend promitator...

Jules (3 comentarii)  •  28 mai 2017, 13:49

Cititi cartea Born to Run, veti invata mai multe despre acesti oameni, care se mai numesc si tarahumara.

run (1 comentarii)  •  29 mai 2017, 13:48

orice alergator care se respecta cunoaste deja povestea lor.

Carti (1 comentarii)  •  6 iunie 2017, 18:07

Cititi ,,Nascuti pentru a alerga", scrisa de Christopher MCDougall si veti vedea acolo un stil de viata fascinant!