Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Cei crescuţi în sunet de antiaeriană

„De fiecare dată când mama vorbea, la telefon, acasă, plângea. De fiecare dată! Nu pricepeam nimic. Locul ăsta, «acasă»», nu trebuia să fie ceva frumos? Îi vedeam ochii, o întrebam ce are. Se ştergea, prindea a râde. Mereu mă păcălea […]

...

Zola, spune tu, ai jucat în clip sau nu?

Acolo, la etajul 42 al unui zgârie-nori din New York, doamna e aprigă: „Jim, cu tot respectul, îmi pare rău, dar nu e ceea ce vreau!”. Nu adaugă mai multe, aruncă un „La revedere!” rece şi iese pe uşă. „Nu […]

...

Marele Blondin

1858. Iarna. Frig de faci ţurţuri sub nas. Un tip mic de statură, pe la un 35 de ani, sporovăind non-stop, vorbind pe limba lui Voltaire, notează într-un carneţel ceea ce vede prin ochean. Se dă un pas în faţă, […]

...

Fotbalul, un sport de masă

„Dacă am murit, de ce gândesc? Dacă nu m-am prăpădit, de ce nu pot mişca mâna, piciorul?”. Auzi nişte voci. Simţi o adiere de deget ce-i îndepărta praful de pe ploape. „E viu, uite unul viu!”. Câteva mâini zdravene îl […]

...

Ursuleţul care nu putea păpa iaurţel

Interviul e tras cu câteva zile înaintea finalei Champions League de la Kiev, dintre Real şi „cormorani”. Discuţia e caldă, curge firesc. Carlão vorbeşte deschis despre debut, despre colegi, despre trofee. La un moment dat, reporterul îi oferă jucătorului un […]

...

Maria, ultramaratonista pe sandale

Populaţia "Raramuri" din Mexic numără 121.835 de suflete. Toate alergătoare de cursă lungă. În porturi tradiţionale, ce includ fuste plisate şi baticuri

Permalink to Maria, ultramaratonista pe sandale
sâmbătă, 27 mai 2017, 11:40

Întâia oară lumea a aflat de ei în 1928. Guvernul mexican decisese să trimită doi atleţi „raramuri” la Olimpiada de la Amsterdam, acolo unde, la atletism, România participa în premieră, să le arate europenilor ce înseamnă meserie pe felia asta. Băieţii trecură Atlanticul, se puseseră pe alergat, dar terminaseră cea mai tare probă pe locurile 32 şi 35. Când trecuseră linia se sosire urlaseră, din toţi bojocii, „too short, too short!”. Cei de prin partea locului nu înţeleseseră mare lucru, dar aztecii aveau dreptate: de obicei, alergau între 24 şi 36 de ore, înghiţeau şi 300 de kilometri. Acum abia se încălziseră la ăştia 42 şi ceva…

Forrest Gump-i azteci
Da, aşa erau ei. RARAMURI. Mexicani din Sierra Madre Occidental. 121.385 de suflete la ultima înregistrare. Cel de Sus îi înzestrase cu această calitate: să alerge cât vor ei. „Rara”, picior, „muri”, fugă. Cu vreo 30.000 ani în urmă, rubedeniile lor plecaseră din Mongolia, pac, prin Strâmtoarea Bering, parcaseră aici. Daniel Ponce de Leon, de două ori campion mondial la box, era cel mai cunoscut reprezentant al lor.

Pe finalul lui aprilie, anul acesta, şi-au făcut, iar, apariţia. Poză de agenţie de presă, cursă feminină. Locurile 2 şi 3 par OK, dar „aurul” nu este din filmul ăla, clar. Nu are bidoane de hidratare, nu poartă tricou adecvat, nu posedă pantofi de alergare ori ciorapi de compresie. Părul strâns cu elastic, un fel de cravată de pionier la gât, fustă largă, plisată, şi sandale: Maria Lorena Ramirez, câştigătoare de Ultramaraton! Undeva-i strecurată o greşeală, nu?

NU! De mică a alergat. Acum a ajuns la 22 de ani. S-a băgat la „Ultratrail Cerro Rojo”, 50 de kilometri. 500 de atleţi din 12 ţări, un fel de „scapă cine poate”. A alergat, non stop, şapte ore şi trei minute. Pe sandale! A terminat prima, a încasat un cec de 6.000 de pesos, adică vreo 300 de dolari. Se supărase cu un sezon înainte, la Ultramaratonul „Calul Alb”, 100 km, unde terminase pe locul secund. Atunci promisese că la proxima ocazia face rost de un metal preţios.

10-15 km după capre. Antrenamentul zilnic
Două zile mersese pe drum. Lăsase caprele şi vacile de care avea grijă zi de zi, luase cap-compas Tlatlauquitepecul, locul întrecerii, dormise pe unde apucase, mâncase ce găsise. Nu singură, dimpreună cu Mario, un frate mai mare. Ce avea să vină al doilea, la 30 de kilometri. La cursa de la Chihuahua, cu câteva luni în urmă, se băgase şi Santiago, ăl bătrân. Aşa erau toţi, ca-n bancuri: tatăl cerea voie de la senior dacă poate să meargă la alergat, acesta îşi întreba părintele pentru a vedea ce şi cum, dar nu pleca la drum până nu-şi chestiona tatăl.

S-a speriat de microfon, când au întrebat-o care e reţeta succesului. A răspuns, timid, că aşa sunt toţi cei din ramura „raramuri”, că merge după vaci câte 10-15 kilometri pe zi, că ăsta-i tot antrenamentul ei şi că se hidratează, non stop, cu „Pinole”. Făină de porumb cu apă şi niţel zahăr…Fără geluri, fără batoane dătătoare de energie.

N-au prea crezut-o, au zis să meargă până la ea acasă, în Cienaga de Noracaghi. Le-a arătat grajdul, casa din chirpici şi pe cei şapte fraţi ai săi. Toţi alergători. z

* Sursa: El Heraldo

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Tibisor (61 comentarii)  •  27 mai 2017, 15:50

Povesti uluitoare ...

ovidiu_3003 (102 comentarii)  •  27 mai 2017, 17:02

...sunt parti din lume mai sarace decat ...Ro.

s.port (1 comentarii)  •  27 mai 2017, 18:03

Felicitări jurnalistului pentru idee ! Un subiect extraordinar ce ar fi trebuit exploatat în profunzime şi nu tradus de pe la alţii. Dar chiar si aşa, tot ceea ce a murit în sport, pe alte meleaguri, iese aici la iveală. Aerul este curat. Menirea adevăratului sportiv, văcar din necesitate, neprofesionist, dar mândru de neamul lui, în spiritul nobilului cult arhaic al competiţiei pure, pare neverosimil. Cu băsmăluţă şi-n sandale, la sărbători de sfinţi obscuri, se practică încă arhetipul SPORTULUI. Din această prismă, până şi Olimpiadele par un fel de spaţiu publicitar într-o lume fără televizoare şi sponsori.. În "buticile" "sportului" vândut, istoria aceasta emoţionantă nu are răsunet. Cu atât mai bine, zice puristul din mine. Dar poate că domnişoara ce aleargă 7 ore ar vrea să "câştige" şi ea o viaţă mai diferită... O adevărată dilemă! De unde şi frustrarea mea pentru sărăcia amănuntelor articolului. În lumea decadentă în care traim avem nevoie, uneori, de mituri care să ne înflacăreze imaginaţia. Şi să ne ofere si un strop de frumos. În plus, şi spatiul comentatorilor este mai puţin poluat de "grătarele" chibiţilor galeriilor sufocate de mediocritatea identitară. Un weekend promitator...

Jules (3 comentarii)  •  28 mai 2017, 13:49

Cititi cartea Born to Run, veti invata mai multe despre acesti oameni, care se mai numesc si tarahumara.

run (1 comentarii)  •  29 mai 2017, 13:48

orice alergator care se respecta cunoaste deja povestea lor.

Carti (1 comentarii)  •  6 iunie 2017, 18:07

Cititi ,,Nascuti pentru a alerga", scrisa de Christopher MCDougall si veti vedea acolo un stil de viata fascinant!

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord