Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Mister 700

Fix în secunda în care antrenorul Gus Malzahn şi-a terminat vorbirea şi a lăsat microfonul jos, undeva pe la 75.000 de suflete, toate ridicate în picioare, prinseră a aplauda şi a scanda „Buddy, Buddy!”. În astă vreme, prin mijlocul arenei, […]

...

Portretul portarului plouat

„Stai aşa, că-s mai multe probleme aici!”, îşi zise auzind comanda. Trebuia să meargă pe un stadion. „Buuun”. „În primul rând, nu le am cu fotbalul, mă trag dintr-o familie de jucători de tenis de masă. Doi. Nu vede ce […]

...

„Am pierdut un rinichi. «Mono» Burgos l-a adus înapoi!”

Mingea coboară din stratosferă. Duel Saul Niguez – Papadopoulos, grecul are prim-planul, e mai înalt în săritură, aduce şi cotul cu el. Băiatul lui „Cholo” simte, aşa, ca o pişcătură pe stânga, e prea încins ca să-şi dea seama ce […]

...

Birlic, Biciuşca şi Fantezist

„Grigore – aşa l-a strigat dintotdeauna, pe numele mic, nu pe poreclă – uite, mă specialistule, ai văzut că echipajul pe care am pariat e pe primul loc?”. „Da, dar ăia de vin în urma sa sunt din cursa următoare!”. […]

...

12.900 $ + un om au ţinut Barcelona vie

Din 6 august, de când preşedintele lor, Josep Sunyol, fusese asasinat mişeleşte în primele zile ale Războiului Civil Spaniol ce avea să macine patria lui Cervantes doi ani, opt luni şi 15 zile, se vedeau mai mult prin case conspirative. […]

...

Curry şi mama lui Petrovici

În 1992, o doamnă avea grijă de un puşti de patru ani în timp ce tatăl acestuia era pe parchetul NBA-ului. Peste mai bine de două decenii, un tricou de campion zbura din SUA la Zagreb. Ca un fel de ”Mulţumesc!”

Permalink to Curry şi mama lui Petrovici
sâmbătă, 20 mai 2017, 2:54

Vanilla Ice e acolo, aproape de parchet. La pauza finalei All Star va da recital. Niţeluş mai încolo, Michael Bolton, cu imnul SUA. Sunt şi toţi greucenii. „Air” Jordan, Larry Bird, Barkley ori Ewing, „Magic” Johnson, Drexler, Mullin, Malone sau Robinson. Dar până la marele show mai e ceva. Acum toţi sunt concentraţi, acolo, în „Orlando Arena”, pe concursul aruncărilor de trei puncte.

Craig Hodges, de la Chicago Bulls, a venit să-şi apere coroana. John Stockton, toată viaţa sa la Utah Jazz, e prezent. Stop-cadru pe bancă: Dell Curry, reprezentantul lui Charlotte, e în stânga. În centru, Richmond, în dreapta, Dražen Petrovici. Plus un puştiulică care se chinuie să bată „cuba” cu greii.

Are patru ani, dar e „tras” la trening oficial de NBA. Se intitulează Wardell Stephen Curry II şi e piciul lui Dell. De mic a respirat numai între coşuri. Nu lepădase pamperşii când vedeta îi aduna pe ambii – pe el şi pe fratele Seth – şi îi ducea la meciuri. Prinsese curaj şi, în timp ce echipierii lui Hornets se încălzeau, Stephen primise permisiunea de a arunca şi el la coş, spre deliciul spectatorilor. Uneori rămânea chiar acolo, pe banca de rezerve.

Drazen – cel de peste apa cea mare
Prinsese drag de acest Dražen Petrovici. Numele îi suna altfel, Dell îi povestise că venea de undeva de departe, de peste apa cea mare, Atlanticul. Acum se afla la un metru de el. Wow, ce tare! Îi admira frizura ca la carte. Curry, seniorul, aproape că nici nu auzise când fusese anunţat că trebuie să intre în concurs. S-a ridicat, a lepădat hainele, pentru a rămâne doar în echipament, şi atunci şi-a dat seama. Cu cine-l lasă pe ăsta mic? Da, hai că pare de râs, dar chiar nu fusese pregătit. Acasă, la meciurile celor de la Charlotte, toate rubedeniile sunt prin preajmă, dar acum? Trebuie să meargă să tragă, aşa că-l predă croatului. Stephen se pierde puţin, Drazen, la fel, dar alte două mâini, calde, de mamă, îl preiau pe puştiul dezorientat, cu tot cu lacrimile care se aflau, deja, la graniţa dintre ochi şi obraz.

Din al doilea rând de lângă parchet doamna Biserka Petrovici intervenise. Văzuse cum al ei fiu nu ştiuse cum să reacţioneze, sărise ca împinsă de un resort. Curry, seniorul, se apucase, deja, de treabă, Drazen tocmai ce era strigat, ăsta mic cu cine avea să stea? L-a pus pe ai săi genunchi. A vrut să-i spună ceva, însă şi-a dat seama că „americana” ei nu-i suficientă pentru a se face înţeleasă… Dar parcă trebuia să-şi vorbească? Stephen se simţea în siguranţă, Biserka se gândea, deja, la un nepoţel.

Unele gesturi nu se uită niciodată
Craig Hodges învinge. 16 din 30 posibile. Dell revine pe bancă, dar acolo nu-i nici Drazen, nici cel mic. Pentru o secundă, inima i se opreşte! Apoi, dintre scaune, răsare treningul mogâldeţei. Apucă, în vacarmul acela, să spună doar un „Thanks!” doamnei pe care n-o cunoaşte. Asta-i tot!
Ba nu!

Într-o seară, pe când avea cinci ani, Sonya, mama lui Stephen, s-a tras lângă al lui pătuţ. I-a spus că e băiat mare, că va înţelege, cu siguranţă, că baschetbalistul acela tuns frumos, pe care-l îndrăgea, a plecat niţel. „S-a dus acolo, peste apa aceea mare, da?”. Petrovici lăsase un gol imens. Dankendorf, Germania, 7 iunie 1993. Accident de maşină.

Iunie 2015, undeva în Zagreb. O doamnă cochetă primeşte un pachet. În el, un maiou al celor de la Golden State Warriors, cu numărul 30. Plus un text. „Nu voi putea uita, niciodată, acele mâini calde, pe care le simt şi acum. Aş fi onorat dacă acest tricou ar ajunge în Muzeul Dražen Petrovici. Semnat, Stephen Curry”.

Puştiulică crescuse. Prinsese finala NBA, învinsese. După 40 de ani, Golden State făcuse rost de un nou titlu. Cine nu ar păstra un astfel de tricou? Stephen nu promisese nimic mamei jucătorului pe care, cu mulţi ani înainte, îl admirase. Doar simţise că tricoul alb trebuie să se odihnească acolo, în muzeul din Zagreb.

Comentarii (9)Adaugă comentariu

kellusan (2 comentarii)  •  20 mai 2017, 15:36

Stef mereu a fost atent cu astfel de lucruri. In afara ca e un basketbalist cu o imaginatie incredibila, este si un mare sufletist. Acest articol va completa ceea ce ai scris tu despre el https://www.si.com/nba/2016/03/01/golden-state-warriors-stephen-curry-draymond-green-klay-thompson.

FYRY (7 comentarii)  •  20 mai 2017, 16:47

WOW

mihnea (7 comentarii)  •  20 mai 2017, 18:01

Articol frumos rau, desi un pic cam patetic. Mare pacat ca Drazen nu a prins si el un All Star Game. Nu vreau sa gresesc, dar atunci parca nu se primea in AllStarGame decat un singur strain si a fost preferat Detlef Schrempf (un bun aruncator si el, dealtfel)

Tibisor (45 comentarii)  •  20 mai 2017, 19:06

Frumos !

brazvan (29 comentarii)  •  20 mai 2017, 21:20

mihnea are dreptate. câteodată, de fapt mai mereu, pui prea mare accent pe metaforă, în detrimentul fluidității textului.

Bibi (193 comentarii)  •  20 mai 2017, 22:12

Catalin, multumesc !

Antipaste (1 comentarii)  •  20 mai 2017, 23:22

Ce jucator Drazen ...

stefan (2 comentarii)  •  21 mai 2017, 9:37

Articolele lui Catalin Oprisan sunt mereu scrise -si-cu inima. Bravo!

ovidiu_3003 (60 comentarii)  •  21 mai 2017, 19:23

...baschetul american este cel mai frumos sport din lume ...