Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Cei crescuţi în sunet de antiaeriană

„De fiecare dată când mama vorbea, la telefon, acasă, plângea. De fiecare dată! Nu pricepeam nimic. Locul ăsta, «acasă»», nu trebuia să fie ceva frumos? Îi vedeam ochii, o întrebam ce are. Se ştergea, prindea a râde. Mereu mă păcălea […]

...

Zola, spune tu, ai jucat în clip sau nu?

Acolo, la etajul 42 al unui zgârie-nori din New York, doamna e aprigă: „Jim, cu tot respectul, îmi pare rău, dar nu e ceea ce vreau!”. Nu adaugă mai multe, aruncă un „La revedere!” rece şi iese pe uşă. „Nu […]

...

Marele Blondin

1858. Iarna. Frig de faci ţurţuri sub nas. Un tip mic de statură, pe la un 35 de ani, sporovăind non-stop, vorbind pe limba lui Voltaire, notează într-un carneţel ceea ce vede prin ochean. Se dă un pas în faţă, […]

...

Fotbalul, un sport de masă

„Dacă am murit, de ce gândesc? Dacă nu m-am prăpădit, de ce nu pot mişca mâna, piciorul?”. Auzi nişte voci. Simţi o adiere de deget ce-i îndepărta praful de pe ploape. „E viu, uite unul viu!”. Câteva mâini zdravene îl […]

...

Ursuleţul care nu putea păpa iaurţel

Interviul e tras cu câteva zile înaintea finalei Champions League de la Kiev, dintre Real şi „cormorani”. Discuţia e caldă, curge firesc. Carlão vorbeşte deschis despre debut, despre colegi, despre trofee. La un moment dat, reporterul îi oferă jucătorului un […]

...

Curry şi mama lui Petrovici

În 1992, o doamnă avea grijă de un puşti de patru ani în timp ce tatăl acestuia era pe parchetul NBA-ului. Peste mai bine de două decenii, un tricou de campion zbura din SUA la Zagreb. Ca un fel de ”Mulţumesc!”

Permalink to Curry şi mama lui Petrovici
sâmbătă, 20 mai 2017, 2:54

Vanilla Ice e acolo, aproape de parchet. La pauza finalei All Star va da recital. Niţeluş mai încolo, Michael Bolton, cu imnul SUA. Sunt şi toţi greucenii. „Air” Jordan, Larry Bird, Barkley ori Ewing, „Magic” Johnson, Drexler, Mullin, Malone sau Robinson. Dar până la marele show mai e ceva. Acum toţi sunt concentraţi, acolo, în „Orlando Arena”, pe concursul aruncărilor de trei puncte.

Craig Hodges, de la Chicago Bulls, a venit să-şi apere coroana. John Stockton, toată viaţa sa la Utah Jazz, e prezent. Stop-cadru pe bancă: Dell Curry, reprezentantul lui Charlotte, e în stânga. În centru, Richmond, în dreapta, Dražen Petrovici. Plus un puştiulică care se chinuie să bată „cuba” cu greii.

Are patru ani, dar e „tras” la trening oficial de NBA. Se intitulează Wardell Stephen Curry II şi e piciul lui Dell. De mic a respirat numai între coşuri. Nu lepădase pamperşii când vedeta îi aduna pe ambii – pe el şi pe fratele Seth – şi îi ducea la meciuri. Prinsese curaj şi, în timp ce echipierii lui Hornets se încălzeau, Stephen primise permisiunea de a arunca şi el la coş, spre deliciul spectatorilor. Uneori rămânea chiar acolo, pe banca de rezerve.

Drazen – cel de peste apa cea mare
Prinsese drag de acest Dražen Petrovici. Numele îi suna altfel, Dell îi povestise că venea de undeva de departe, de peste apa cea mare, Atlanticul. Acum se afla la un metru de el. Wow, ce tare! Îi admira frizura ca la carte. Curry, seniorul, aproape că nici nu auzise când fusese anunţat că trebuie să intre în concurs. S-a ridicat, a lepădat hainele, pentru a rămâne doar în echipament, şi atunci şi-a dat seama. Cu cine-l lasă pe ăsta mic? Da, hai că pare de râs, dar chiar nu fusese pregătit. Acasă, la meciurile celor de la Charlotte, toate rubedeniile sunt prin preajmă, dar acum? Trebuie să meargă să tragă, aşa că-l predă croatului. Stephen se pierde puţin, Drazen, la fel, dar alte două mâini, calde, de mamă, îl preiau pe puştiul dezorientat, cu tot cu lacrimile care se aflau, deja, la graniţa dintre ochi şi obraz.

Din al doilea rând de lângă parchet doamna Biserka Petrovici intervenise. Văzuse cum al ei fiu nu ştiuse cum să reacţioneze, sărise ca împinsă de un resort. Curry, seniorul, se apucase, deja, de treabă, Drazen tocmai ce era strigat, ăsta mic cu cine avea să stea? L-a pus pe ai săi genunchi. A vrut să-i spună ceva, însă şi-a dat seama că „americana” ei nu-i suficientă pentru a se face înţeleasă… Dar parcă trebuia să-şi vorbească? Stephen se simţea în siguranţă, Biserka se gândea, deja, la un nepoţel.

Unele gesturi nu se uită niciodată
Craig Hodges învinge. 16 din 30 posibile. Dell revine pe bancă, dar acolo nu-i nici Drazen, nici cel mic. Pentru o secundă, inima i se opreşte! Apoi, dintre scaune, răsare treningul mogâldeţei. Apucă, în vacarmul acela, să spună doar un „Thanks!” doamnei pe care n-o cunoaşte. Asta-i tot!
Ba nu!

Într-o seară, pe când avea cinci ani, Sonya, mama lui Stephen, s-a tras lângă al lui pătuţ. I-a spus că e băiat mare, că va înţelege, cu siguranţă, că baschetbalistul acela tuns frumos, pe care-l îndrăgea, a plecat niţel. „S-a dus acolo, peste apa aceea mare, da?”. Petrovici lăsase un gol imens. Dankendorf, Germania, 7 iunie 1993. Accident de maşină.

Iunie 2015, undeva în Zagreb. O doamnă cochetă primeşte un pachet. În el, un maiou al celor de la Golden State Warriors, cu numărul 30. Plus un text. „Nu voi putea uita, niciodată, acele mâini calde, pe care le simt şi acum. Aş fi onorat dacă acest tricou ar ajunge în Muzeul Dražen Petrovici. Semnat, Stephen Curry”.

Puştiulică crescuse. Prinsese finala NBA, învinsese. După 40 de ani, Golden State făcuse rost de un nou titlu. Cine nu ar păstra un astfel de tricou? Stephen nu promisese nimic mamei jucătorului pe care, cu mulţi ani înainte, îl admirase. Doar simţise că tricoul alb trebuie să se odihnească acolo, în muzeul din Zagreb.

Comentarii (9)Adaugă comentariu

kellusan (2 comentarii)  •  20 mai 2017, 15:36

Stef mereu a fost atent cu astfel de lucruri. In afara ca e un basketbalist cu o imaginatie incredibila, este si un mare sufletist. Acest articol va completa ceea ce ai scris tu despre el https://www.si.com/nba/2016/03/01/golden-state-warriors-stephen-curry-draymond-green-klay-thompson.

FYRY (7 comentarii)  •  20 mai 2017, 16:47

WOW

mihnea (7 comentarii)  •  20 mai 2017, 18:01

Articol frumos rau, desi un pic cam patetic. Mare pacat ca Drazen nu a prins si el un All Star Game. Nu vreau sa gresesc, dar atunci parca nu se primea in AllStarGame decat un singur strain si a fost preferat Detlef Schrempf (un bun aruncator si el, dealtfel)

Tibisor (61 comentarii)  •  20 mai 2017, 19:06

Frumos !

brazvan (29 comentarii)  •  20 mai 2017, 21:20

mihnea are dreptate. câteodată, de fapt mai mereu, pui prea mare accent pe metaforă, în detrimentul fluidității textului.

Bibi (197 comentarii)  •  20 mai 2017, 22:12

Catalin, multumesc !

Antipaste (1 comentarii)  •  20 mai 2017, 23:22

Ce jucator Drazen ...

stefan (2 comentarii)  •  21 mai 2017, 9:37

Articolele lui Catalin Oprisan sunt mereu scrise -si-cu inima. Bravo!

ovidiu_3003 (102 comentarii)  •  21 mai 2017, 19:23

...baschetul american este cel mai frumos sport din lume ...

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord