Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Ce mai e suta în ziua de azi?

E 8:00 şi deja e agitat. Aşa, de dezmorţire, urcă şi coboară scările, preţ de două etaje. Casă frumoasă, de piatră, în Sant’Ippolito, „Raiul cioplitorilor”, Italia. „Hai să ne tutuim, pentru că ăsta e avantajul treningului. Cu el pe tine […]

...

Cealaltă Olimpiadă

Tipul care şade la pupitru drege niţeluş glasul, îşi tuşinează buzele de marginea unui pahar plin cu apă, cere puţintică linişte, apoi zice: „Dragii mei domni, în urma celor discutate aici trag concluziunea că am acordul dumneavoastră pentru a purcede […]

...

101 de la 222

John Heisman, antrenorul celor de la Georgia Tech, fierbe. „Noi ne-am chinuit să avem o ligă, să dezvoltăm fotbalul, să creştem aceşti copii, iar ei vin să spună că nu pot aduna o amărâtă de echipă şi că le e […]

...

Au ridicat ştacheta. Nu şi glasul!

A mai făcut asta de zeci, poate de sute de ori. Conferinţă de presă. S-a aşezat în umbra microfoanelor, a zâmbit pentru camerele de luat vederi, a explicat ce şi cum. De data asta, situaţia se prezenta puţin altfel. Pentru […]

...

Albul, cel de-al treilea negru

Imaginea – trasă de John Dominis, un faimos fotograf american – e inclusă de „Time” între cele mai de impact 100 de poze din istorie! Doi atleţi de culoare – Tommie Smith şi John Carlos – urcă pe podium, la […]

...

Nume de cod: Henningsvaer!

Cel mai mediatizat stadion din ultimele luni n-are tribune. La a doua se usucă peştele, oficiala-i un mal din Marea Norvegiei. Dar acolo, la Cercul Polar de Nord, fotbalul e doar un sport

Permalink to Nume de cod: Henningsvaer!
duminică, 14 mai 2017, 10:12

Cum te uiţi, aşa, la harta Europei, Norvegia pleacă de ici, de jos, de la Oslo, şi se întinde mult, până sus, la urşii cei albi, unde se şi agaţă în cui! Pe la jumătatea distanţei dintre Bodo şi Tromso, pe mâna stângă, apare Arhipelagul Lofoten: sute de insuliţe, care mai mari, care cât vârful unui ac, cu vreo 25.000 de suflete. Henningsvaer e un sătuc de 0,3 kilometri pătraţi. La ultima numărătoare au ieşit 443 de oameni. 443 ⁄ Jan.

Jan e un fel de chelar al locului. Adicătelea omul care are grijă de tot. Dezvoltat civilizat, armonios, aşa, pe la doi metri. De meserie e pescar. Cum pescari sunt toţi cei care respiră pe aici. Apoi, în timpul liber, dar mai ales în weekend, are grijă de stadion. De ceee?

Aici pleacă la drum povestea noastră.

Fotografia perfectă iese doar din dronă
„Până la apariţia dronelor, arena putea fi fotografiată doar din avion”, glumeşte Jan. De fapt, nu glumeşte. De ceva vreme, pe siteurile de socializare circulă o imagine despre care toţi spun că e făcătură: între zeci de insuliţe din Marea Norvegiei, legate între ele prin poduri, apare un teren de fotbal.

Mărimi regulamentare, porţi, instalaţie de nocturnă. Aşa, şi? Numai că arena se întinde aproape cât e parcela de mare, pe un teren plin de roci. „Aici suntem, acela e Henningsvaer Idrettslag Stadion. Adică noi”, urlă omul. Cu trei ani în urmă, nişte nebuni au zis să construiască ceva de vis. Au muncit 365 de zile, a ieşit o bijuterie. „E treabă de amatori, evoluează cei de la Henningsvaer IL aici. Mai un meci de Cupă local, mai un antrenament, două. Apoi, în weekend, jocuri pentru copii. Şi fetiţe, şi băieţi!”. La intrare, în stânga, e o cabană: ceaiuri calde, sendvişuri. În partea cealaltă, vestiarul. Jumătate duş, jumătate locul unde Jan culcă, seara, mingile şi popetele. „Le-am zis să fie atenţi pe ce parte deschid uşa. Dacă n-o fac corespunzător, pică în mare!”, vine poanta. Mulţi se caţără pe vârfurile din zonă, n-au frică de înălţime. Pe pereţi, poze cu echipe, ani diferiţi. Uite şi o trupă de fete: toate cu părul lung, toate roşii în obraji, toate pline de sănătate. Zici că-s de la „The Kelly Family”.

Gazonul, logic, artificial, e biliard. Nocturna-i solară, porţi mari, porţi mici. Cum priveşti, pe dreapta, pe o coamă de două palme, nişte lemne. „Acolo vor veni tribunele, nu, gradenele?”. Jan moare de râs! „Nu, acolo uscăm noi peştele, codul, pe care-l exportăm portughezilor, să facă din el mâncarea naţională!”. Da, pare greu de crezut, dar terenul e înconjurat de peşti ce aşteptă să se bronzeze. „Când vântul cald prinde a bate, pe gazon mai vine, aşa, un miros. Dar nimeni nu se supără, toţi au supt cod în loc de lapte”.

Infantino a zis că trece să-i viziteze
La finalul săptămânii locul se populează. Nu-s tribune, însă părinţii stau pe aleea de beton. Există doar doi arbitri pe insulă. Se joacă şi la mânecă scurtă, deşi pare greu de crezut. La 68 de grade latitudine nordică, deasupra Cercului Polar, pe linie cu tundra siberiană ori Groenlanda, ar fi trebuit să fie frig, dar de problema asta se ocupă curentul Golfstream.

„Cam pe la mijlocul lunii ianuarie, când soarele a început să răsară, cineva, de sus, din avion, a făcut o poză stadionului. A fost distribuită şi aşa am devenit faimoşi. Un oficial al federaţiei noastre a ajuns la Gianni Infantino, preşedintele FIFA, acesta a văzut imaginea şi a zis că vrea să vină, neapărat, pe aici”, mai spune Jan.

Până la meciul din Cupa Vagan, cea zonală, mai e niţeluş. Timp berechet ca peştii de la tribuna a doua să se usuce ca la carte. Ca la cartea de bucate! z

* Sursa: lofotposten

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Tibisor (46 comentarii)  •  14 mai 2017, 11:07

Absolut genial !

independentu (27 comentarii)  •  14 mai 2017, 12:00

super.

ovidiu_3003 (64 comentarii)  •  14 mai 2017, 12:54

pacat ca nu l au facut in panta ...

undeestefotbalul? (1 comentarii)  •  14 mai 2017, 12:57

O placere sa citesti astfel de articole. Dupa ce am iesit pe strada pe la noi, am revenit la "normalitate".