Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Regele din iarbă

Limba mică, fluorescentă, atinge cifra doi. Cea mare încalecă pe 12. 15 august 1977 a plecat, pentru a face loc datei de 16. „Băieţi, am chef de un «Pereţel». Care te bagi?”. Afară plouă mărunt când luminile reflectoarelor se aprind. […]

...

25 de ani de la…

Marcos Beltra se intitulează, are 47 de ani de viaţă şi 100 de când respiră baschet. Şef de afacere pe la patru Olimpiade, patriarh la Real Madrid. Nu vrea să se laude aiurea-n tramvai, doar spune că atunci când călca […]

...

Polonezi dintr-alt aluat

PRIMUL. Moscova, Jocurile Olimpice din 1980. Povestea e cunoscută, dar să survolăm, niţeluş, peste ea. În decembrie 1979, sovieticii pleacă să-l caute pe Rambo în Afghanistan, pe pământ mujahedin, război ce avea să dureze nouă ani. Supăraţi, americanii, prin vocea […]

...

Maria şi primul accident auto

„Hai, tuşică, hopa, sus, la drum!”, zice Charles, un tânăr ce abia deprinse a se bărbieri în răspăr, în timp ce surâde ştrengăreşte. Împrejurimile Castelului Birr, vechi de vreo 700 de ani, sunt pline de muşterii curioşi. Azi e proba […]

...

Capitolul XXX: Piaţa Regală

D’Artagnan era cel mai tânăr dintre ei. Plecase de acasă, dintr-o familie nevoiaşă, cu doar 15 scuzi la el, un prăpădit de căluţ galben şi o voinţă uriaşă de a reuşi. Ajunsese, aşa fraged cum era, în celebra companie a […]

...

Nume de cod: Henningsvaer!

Cel mai mediatizat stadion din ultimele luni n-are tribune. La a doua se usucă peştele, oficiala-i un mal din Marea Norvegiei. Dar acolo, la Cercul Polar de Nord, fotbalul e doar un sport

Permalink to Nume de cod: Henningsvaer!
duminică, 14 mai 2017, 10:12

Cum te uiţi, aşa, la harta Europei, Norvegia pleacă de ici, de jos, de la Oslo, şi se întinde mult, până sus, la urşii cei albi, unde se şi agaţă în cui! Pe la jumătatea distanţei dintre Bodo şi Tromso, pe mâna stângă, apare Arhipelagul Lofoten: sute de insuliţe, care mai mari, care cât vârful unui ac, cu vreo 25.000 de suflete. Henningsvaer e un sătuc de 0,3 kilometri pătraţi. La ultima numărătoare au ieşit 443 de oameni. 443 ⁄ Jan.

Jan e un fel de chelar al locului. Adicătelea omul care are grijă de tot. Dezvoltat civilizat, armonios, aşa, pe la doi metri. De meserie e pescar. Cum pescari sunt toţi cei care respiră pe aici. Apoi, în timpul liber, dar mai ales în weekend, are grijă de stadion. De ceee?

Aici pleacă la drum povestea noastră.

Fotografia perfectă iese doar din dronă
„Până la apariţia dronelor, arena putea fi fotografiată doar din avion”, glumeşte Jan. De fapt, nu glumeşte. De ceva vreme, pe siteurile de socializare circulă o imagine despre care toţi spun că e făcătură: între zeci de insuliţe din Marea Norvegiei, legate între ele prin poduri, apare un teren de fotbal.

Mărimi regulamentare, porţi, instalaţie de nocturnă. Aşa, şi? Numai că arena se întinde aproape cât e parcela de mare, pe un teren plin de roci. „Aici suntem, acela e Henningsvaer Idrettslag Stadion. Adică noi”, urlă omul. Cu trei ani în urmă, nişte nebuni au zis să construiască ceva de vis. Au muncit 365 de zile, a ieşit o bijuterie. „E treabă de amatori, evoluează cei de la Henningsvaer IL aici. Mai un meci de Cupă local, mai un antrenament, două. Apoi, în weekend, jocuri pentru copii. Şi fetiţe, şi băieţi!”. La intrare, în stânga, e o cabană: ceaiuri calde, sendvişuri. În partea cealaltă, vestiarul. Jumătate duş, jumătate locul unde Jan culcă, seara, mingile şi popetele. „Le-am zis să fie atenţi pe ce parte deschid uşa. Dacă n-o fac corespunzător, pică în mare!”, vine poanta. Mulţi se caţără pe vârfurile din zonă, n-au frică de înălţime. Pe pereţi, poze cu echipe, ani diferiţi. Uite şi o trupă de fete: toate cu părul lung, toate roşii în obraji, toate pline de sănătate. Zici că-s de la „The Kelly Family”.

Gazonul, logic, artificial, e biliard. Nocturna-i solară, porţi mari, porţi mici. Cum priveşti, pe dreapta, pe o coamă de două palme, nişte lemne. „Acolo vor veni tribunele, nu, gradenele?”. Jan moare de râs! „Nu, acolo uscăm noi peştele, codul, pe care-l exportăm portughezilor, să facă din el mâncarea naţională!”. Da, pare greu de crezut, dar terenul e înconjurat de peşti ce aşteptă să se bronzeze. „Când vântul cald prinde a bate, pe gazon mai vine, aşa, un miros. Dar nimeni nu se supără, toţi au supt cod în loc de lapte”.

Infantino a zis că trece să-i viziteze
La finalul săptămânii locul se populează. Nu-s tribune, însă părinţii stau pe aleea de beton. Există doar doi arbitri pe insulă. Se joacă şi la mânecă scurtă, deşi pare greu de crezut. La 68 de grade latitudine nordică, deasupra Cercului Polar, pe linie cu tundra siberiană ori Groenlanda, ar fi trebuit să fie frig, dar de problema asta se ocupă curentul Golfstream.

„Cam pe la mijlocul lunii ianuarie, când soarele a început să răsară, cineva, de sus, din avion, a făcut o poză stadionului. A fost distribuită şi aşa am devenit faimoşi. Un oficial al federaţiei noastre a ajuns la Gianni Infantino, preşedintele FIFA, acesta a văzut imaginea şi a zis că vrea să vină, neapărat, pe aici”, mai spune Jan.

Până la meciul din Cupa Vagan, cea zonală, mai e niţeluş. Timp berechet ca peştii de la tribuna a doua să se usuce ca la carte. Ca la cartea de bucate! z

* Sursa: lofotposten

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Tibisor (45 comentarii)  •  14 mai 2017, 11:07

Absolut genial !

independentu (25 comentarii)  •  14 mai 2017, 12:00

super.

ovidiu_3003 (51 comentarii)  •  14 mai 2017, 12:54

pacat ca nu l au facut in panta ...

undeestefotbalul? (1 comentarii)  •  14 mai 2017, 12:57

O placere sa citesti astfel de articole. Dupa ce am iesit pe strada pe la noi, am revenit la "normalitate".