Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

„Bem şi noi o şampanie la volan?”

Obiceiul de a pulveriza struguri la finele unei întreceri auto-moto este o combinaţie italo-franco-chinezo-germană ce datează de la 1907. Atunci, un prinţ a dat cep spectacolului

Permalink to „Bem şi noi o şampanie la volan?”
duminică, 30 aprilie 2017, 10:51

E 31 ianuarie 1907, când Le Matin, ziarul francez, titrează: „Un om şi o maşină pot ajunge, în zilele noastre, în orice parte a lumii”. N-are semn de întrebare, aşa că urmează marea provocare: un raliu Beijing – Paris, undeva pe la 14.000 de kilometri.

50 de frumoşi nebuni se anunţă la start. Când află că până la chinezi în sufragerie trebuie să ajungă descurcându-se singuri, apoi, îndărăt, să-şi plătească toate acareturile, rămân 11. Pe cinci maşini. E clar că toţi au o doagă lipsă, cu excepţia unuia ce pare un băiat cu ţiglele pe casă.

Numele-i lung, dar e cunoscut drept Scipione Borghese. Prinţul Scipione Borghese, descendend din familia faimosului cardinal, un Mecena al artelor. Al său tată îl botezase după African, faimosul general din Războaiele Punice, cuceritorul Cartaginei. Îi erau hărăzite politica, diplomaţia, alesese echitaţia, alpinismul, automobilismul.

100 km/h în 1907
S-a înscris în problemă. S-a dus la sediul celor de la „Itala”, făuritori de maşini serioase. Pe vremea când în Flămânzii Botoşanilor pornea la drum marea Răscoală Ţărănească, el se apuca de antrenamente şi preparaţiuni. „Bestia” ascundea un motor în patru cilindri, 45 CP, prindea 100 km/h. Se fălea cu două rezervoare de 300 de litri în total. Scipione dădu de veste pe unde va trece, îşi aranjă câteva poşte.

La Beijing ajunseră trei. El, şoferul Ettore Giuzzardi, plus un ziarist, Luigi Barzini, cel care avea să dea un fel de cronici „online”, atât pentru Corriere della Sera, cât şi pentru Daily Telegraph. La 36 de ani, Prinţul se afla în faţa provocării vieţii sale. Fusese deputat, avea un loc călduţ, dar adrenalina-i colcăia în trup.

Pe 10 iunie 1907 au purces la drum, plecând din faţa Ambasadei Franceze. Povestea drumului bate orice film. Unul dintre echipaje, cu un triciclu, a trebuit să-şi vândă roţile pentru a se întoarce la Beijing, după ce a rămas prin Deşertul Gobi. Un alt concurent, un motociclist aventurier, a căzut din maşină şi şi-a rupt mâna. Scipione s-a descurcat. A atins Siberia, a trecut lina de demarcaţiune dintre Asia şi Europa pe 20 iulie şi a zăbovit, niţeluş, la Moscova.

Premiu în struguri. Fermentaţi
La Paris se pregătea sosirea. O cupă mică şi… atât. Era prea puţin. Directorul de la „Le Matin” a mers la cei de la „G.H. Mumm & Cie”, nişte germani cu podgorii importante, care produceau licoarea magică, în Franţa, de vreo 80 de ani. Oamenii au fost de acord să doneze, ca sponsori, o sticlă uriaşă de şampanie. Un „Magnum”. Bună şi asta!

Pe 10 august, la 61 de zile de la plecare (44 dacă le scădem pe cele de odihnă şi campare), „Itala”, plină de colb, a trecut pe lângă Arc, rupând linia de sosire. Lume multă, ca la urs. Jacobus Mumm, cu sticla în braţe, se duce spre Scipione. „Bem şi noi o şampanie la volan, pentru poze?”. Dar Prinţul e prea pişicher să nu pareze. „Stimate domn, în Belgia, la Bruxelles, am fost oprit pentru exces de viteză. Am fost lăsat să plec, neamendat, pentru că i-am spus domnului poliţist că vin tocmai din China. Dar aici, cu băutura în gură, ce şanse am să mai scap?”.

Finalmente acceptă să se suie pe capotă şi acolo, în picioare, agită sticla. Dopul sare, pleacă spre cer, Ettore şi Luigi, macaronarii săi dragi, fac primii cunoştinţă cu calitatea strugurilor francezi. Ei, dar şi cei din public. Este ora 16:30 când un obicei ce dăinuie şi azi la finalul curselor auto-moto ia naştere.

Peste 20 de zile, într-o linişte desăvârşită, apar şi ceilalţi concurenţi.

* Sursa: ABC

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Leonidas (6 comentarii)  •  1 mai 2017, 0:29

Frumos, frumoase timpuri ..! Bravo Catalin Oprisan !

Comentează