Un trei şi patru de zero

Pe numele lui Dirk Nowitzki a fost emis un card de reducere de 30.000 de puncte. Doar cinci băieţi înaintea sa îl mai primiseră: Wilt, Michael, Karl, Kobe şi Kareem

Holger Geschwindner, antrenorul de baschet, tipul care ajunsese la Olimpiada din 1972 după ce deprinsese tainele acestui sport de la soldaţii americani cantonaţi în Germania Occidentală la finele WWII, ţinea ochii mari. Stătea, acolo, într-o sală de sport din Wurzburg şi privea la un tip înalt, costeliv, care se descurca de minune sub panou. „N-are niciun pic de tehnică şi evoluează aşa, dacă ar şti şi câteva scheme”. Prinse a-l întreba cu cine se antrenează, ce hram poartă. „Cu nimeni, sunt amator, joc de plăcere”, veni răspunsul.

Puştiul se intitula Dirk Nowitzki! Puiul unei foste jucătoare de handbal şi al unui fost baschetbalist. Holger i-a tras pe părinţi deoparte, a primit acceptul de a avea grijă de el.

Începutul unei frumoase prietenii
Trei ani de la treaba asta, prin vara lui 1998, Don Nelson, unul dintre cei mai galonaţi tehnicieni din NBA, e cu ochii aţintiţi pe un băiat de 213 centimetri.  Are ceva din Boris Becker, aduce niţeluş cu Dieter Bohlen, tipul de la Modern Talking, plus un cercel gen NKOTB. E „Nike Hoops Summit”, locul unde cele mai tari „vlăstare” ale baschetului mondial îşi dau întâlnire. Copilul ăsta aleargă mult, atinge fiecare colţişor al terenului. Se vede că e un diamant de calitate, dar neşlefuit. Băiatul e tot Dirk.

Atunci începe ceea ce avea să devină una dintre cele mai tari colaborări din istoria NBA: Don – Dirk. Pe Nelson regulile stricte din baschetul american nu-l mai atrag. Vrea să experimenteze, vrea să spargă barierele. Bun, tipul e înalt, nu? Dacă e înalt, trebuie să respire acolo, sub panou, nu? Piovot? NU! Îl lasă liber, să halească jăratic, să se mişte cum vrea, să arunce de la trei. Primesc numai critici în pirmul sezon. Semnează cu Dallas Mavericks, atunci în NBA sunt numai 17 jucători europeni, nu-i primit cu surle şi trâmbiţe. Vrea să se întoarcă în Germania. S-a lămurit cu ceea ce este peste Atlantic. Din Europa îl sună Holger. „Trebuie să te concentrezi, aşa sunt toate începuturile”. Din SUA o face Don. „Băiete, voi, friţii, eraţi nişte luptători, ce naiba? Trage de tine!”.

14 din 15
Îşi dă drumul la joc.17,5 puncte per partidă în al doilea sezon. În al treilea, după 11 ani de secetă, Dirk îi duce pe băieţii din Dallas în play-off. Unde rămân în 14 din următoarele 15, toate cu germanul pe parchet. E cu adevărat deschizător de drumuri pentru europeni, care ajung la 53. În 2007 suferă, din nou. Mavs pierduseră trofeul din 2006, după ce conduseseră cu 2-0. Anul următor, 67 de victorii, fluieră. Dar se împiedică de Golden State Warriors, unde antrenor e Don Nelson. Primeşte titlul de MVP, dar decernarea e tristă. De fiecare dată, însă, are forţa să revină. În 2011 e campion, cu 27,7 puncte pe meci. Adună, precum furnica. E la un cioc de barză de 30.000. Înaintea sa doar cinci inşi reuşiseră isprava: Wilt Chamberlain, Michael Jordan, Karl Malone, Kobe Bryant şi Kareem Abdul Jabbar.

Contra lui Lakers are nevoie de 20 de bobiţe. Minge primită uşor dreapta, la vreo cinci metri de redută, imediat după startul celui de-al doilea „sfert”. Aruncă, deşi e cu un şeptar advers în spate. Nu e cea mai caracteristică fază a sa, dar mingea, ştiind că e una aniversară, intră. 30.000 de puncte!!!

„Mavs” nu mai trag la titlu, luptă pentru Playoffs. Accidentat, Nowitzki a lipsit la apelul a 26 de partide. Dar, şi aşa, are 14 puncte per meci. Însă lui Dirk, la 39 de ani de viaţă şi la 19 de la debut, întotdeauna îi mai rămâne o aruncare decisivă.

* Sursa: abc