Seara când Mihai Viteazul a învins Steaua pe ”Camp Nou”
În toamna lui 1977, Ceauşescu are de ales între un meci al trupei lui Iordănescu, contra Barcelonei, şi o peliculă patriotică, ”Buzduganul cu trei peceţi”. Domnitorul bate la scor!
„Ţâr, ţâr!” Receptorul n-apucă să joace a treia oară pe furca „fixului” când Nea Florică răspunde. „Tovule, în seara asta, la locul ştiut, vizionare! Să apari şi matale mai devreme, să nu fie probleme!”.
Nea Florică e proiecţionist. La RomâniaFilm. Face asta de ceva vreme. Pac, apare o peliculă nouă, se ştie că Ceauşeştii trebuie să o vizioneze. Aşa era şi azi, 14 septembrie 1977. În meniu era „Buzduganul cu trei peceţi”. Dictatorul – sensibil, mai ales la filmele istorice, cele cu eroii neamului. Se trăgea, se monta, se aranja, se tăia la cenzură şi, până la premieră, acolo, în sala de vizonări de la „Vila Lac”, primul cinefil al patriei vedea o copie, după care imaginile ajungeau la popor. Prin 1971, Sergiu Nicolaescu realizase „Mihai Viteazul”, capodopera noastră cu Amza Pellea, propusă la Oscar pentru cel mai bun film. Dar Ceauşescu dorea ceva mai grandios, cu Unirea de la 1600, cu mii de oşteni, cu bătălii.
Aşa apare „Buzduganul cu trei peceţi”. Se filmează din vara până-n iarna lui 1976, trepiedele se strâng chiar pe 30 decembrie. Ce trupă! Victor Rebengiuc este domnitorul, Toma Caragiu – Popa Traistă, la ultimul său film! Uite-i şi pe Ovidiu Iuliu Moldovan, Szobi Cseh ori Ştefan Sileanu! Se turnează la Putna, la Suceviţa, la Biserica fortificată din Prejmer. Devizul e uriaş pentru acele vremuri, 14.650.000 de lei. Două case de filme îşi unesc eforturile. În toamna lui 1977 totul e gata! Dumitru Popescu „Dumnezeu”, responsabilul cu propaganda, şi-a dat OK-ul, s-a scos tot ce ar fi deranjat ochiul dictatorului, gata, vizionarea finală!
O mică problemă! Ba nu, două!
Pelicula are premiera pe 12 septembrie. Atunci ajunge în cinematografe. Fără acordul final al Cabinetului 1. Risc imens… Totul este programat pentru 14 septembrie, nu se mai amână nicio secundă, filmul rulează deja cu casa închisă! Apoi, 14 pică într-o miercuri. Steaua are meci de Cupa UEFA, primul tur. Pe Camp Nou, contra Barcelonei. Proiecţia ia startul pe la 20:00. Nea Florică ştie că se va mai lungi. La 21:45 intră pe gazon băieţii: „Ţeţe” Moraru, Teo Anghelini, Mario Agiu, Fane Sameş, Vigu, „Liţă”, „Puiu”, Troi, Tudorel Stoica ori Marcel Răducanu, deci sunt şanse mari ca treburile să se suprapună. Se va descurca el cumva…
„Minuta” e asta: dăm drumul la „Buzdugan”, un ochi îl ţinem pe vizetă, în minisala de proiecţie, un ochi îl avem pe ceas. Când se apropie timpul ca arbitrul Ernst Dörflinger să respire în fluier, anunţăm că mai e niţel, primim OK-ul de la cinefili, trecem pe meci şi gata!
Filmul toarce. Place! Ceauşescu nu respiră, adoră că pelicula nu-i sofisticată. Replici scurte, bătălii, cai mulţi, cuvinte meşteşugite, patriotice.
Ceauşescu: „Ce meci, mă? Nu dai pe niciun meci!”
Timpul zboară. Hai, nea Florică! Intră tiptil în sală, drege glasul şi zice: „Să trăiţi, cu respect, mai sunt câteva minute şi începe meciul!”. Ceauşescu, fără să clipească, ripostează: „Ce meci, mă? Nu dai pe niciun meci, du-te de aici! Lasă la film!”. Pe gazon răsar, printre alţii, Asensi, Heredia ori Cruyff, dar asta nu contează. Finalmente, se termină 5-1 pentru gaze, Viorel Năstase punctând pentru onoare. La pauză e 3-0, caii încă tropăie pe pânza albă, când nea Florică pune mâna pe „fix”. E târziu, dar ştie că Eugen Mandric, directorul Casei de Filme 3, vrea să ştie asta: „Dom’ Gelu, scuze. S-a uitat până la capăt la film, n-a vrut să audă de Steaua ori de meci!”.
Era vremea când „Pohta ce-am pohtit-o eu” suna, parcă, altfel… z
Surse: jurnalul.ro, „Filmat în România”