Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Spartacus, campionul la sută

A fost gladiator, soldat, boxer, cowboy, marinar. A uimit prin talent şi prin forţă fizică. Ultimul băiat al perioadei de aur a Hollywoodului tocmai a adunat un secol de viaţă: Kirk Douglas

Permalink to Spartacus, campionul la sută
sâmbătă, 10 decembrie 2016, 9:50

„Şi, pac!,«Midge», eschivă şi, pac!, upercut şi, pac!, croşeu! Şi iar se fereşte şi, zbang!, taie aerul cu pumnul!”. În timp ce execută mişcările astea pe ring, „Midge” vociferează de unul singur. E transpirat, ochiul stâng nu-l mai are, e închis de la atâtea lovituri, capul îi vâjâie, dreapta gurii e plină de sânge. „Stop!”, se aude. „A fost bine! Pauză o oră, apoi reluăm! Machiajul, la treabă!”. Glasul regizorului Mark Robson. E 1949, cele 20 de zile de filmări de la „Champion” se apropie de final.

În şort, pe ring, gâfâie Kirk Douglas. A opta sa peliculă. Pe scurt: părinţii-s fugiţi din Imperiul Rus. Ajung în NY. Issur Danielovici – ăsta-i numele său, oficial, devine, prin americanizare, Izzy Demsky. Se bagă în armată, în 1941, luptă şi e rănit. Pentru că-l iubeşte pe omul de film Douglas Fairbanks, „fratele” lui Chaplin, devine Kirk Douglas. Lauren Bacall, buna sa prietenă, îi pune o pilă, iar tipul cu gropiţă în bărbiţă răsare în faţa camerelor de luat vederi. E orgolios, îşi face singur trucajele, se antrenează 25 de ore pe zi. Nu-i străin de sport şi, la cei 33 de ani, rezistă la toate „dublele” din lume. Îl joacă pe Michael „Midge” Kelly, un boxer ce luptă cu propriile probleme. Filmul adună bani, e bine primit de critică, face rost de un „Oscar”.

Cum s-a răzbunat pe Ben-Hur
Anii trec. Douglas e la 44. Vrea rolul din „Ben-Hur”, una dintre capodoperele cinematografice ale omenirii. Nu-l primeşte, pleacă spre Charlton Heston. Spumegă. E 1960, adună regizori, scenarişti, dă afară producători, vrea să turneze ceva maiestuos, pentru ca lumea să uite de filmul cu 11 statuete! Se opreşte la „Spartacus”. Vorbeşte cu Sir Laurence Olivier, cu Peter Ustinov, cu Tony Curtis, îl sună de un infinit de ori pe Stanley Kubrick, până când acesta acceptă. Bugetul e de 12 milioane de dolari, cam 100 în banii de azi, sunt 10.500 de persoane care participă la filmări. Se merge în Spania, lângă Madrid. E soare puternic, 8.500 de ostaşi refac bătăliile dintre gladiatori şi romani. Sunt şapte tone de arme împrumutate din toate muzeele italiene, iar Douglas poartă unele dintre ele.

Stânga o are protejată de zale, cu dreapta mânuie scutul. Vrea ca totul să iasă ca la carte. Ia lecţii de la nişte scrimeri profesionişti. Când camerele de luat vederi se odihnesc, se bagă la tenis de câmp contra lui Tony Curtis. Acesta-şi paradeşte tendonul lui Ahile, Kubrick îi fugăreşte pe ambii. Istoricii vin şi îi spun că ar putea fi prea bătrân pentru rol: bate-n 44, Spartacus avea cam 38. Îi dă pe scări afară, se duce să se antreneze. E auzit urlând: „Ce nu pot face eu şi putea face el?”. Încins după scenele filmate în soare, bea apă rece. Face aprindere la plămâni. Turul de manivelă este oprit, doctorii spun că recuperarea va dura cam trei săptămâni. Pe bune? În a şasea zi e pe platou!

10, 20, 30, 40… suta!
Urmarea? „Spartacus” e o capodoperă. Patru premii Oscar! Olivier a plecat la mijlocul lui 1989, Stanley, un deceniu mai târziu. Ustinov, acum 12 ani, Curtis prin 2010. Generaţiile cu 6, 7 şi 8 a doua cifră la CNP ar putea spune că văd un bunicuţ cu niscaiva operaţii estetice. Părinţii şi bunicii noştri i-ar contrazice. Kirk Douglas e ultimul băiat de aur din perioada de aur a Hollywoodului. Pe 9 decembrie a împlinit 100 de ani! z

* Sursa: „I Am Spartacus!”, Kirk Douglas

Comentarii (3)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (108 comentarii)  •  11 decembrie 2016, 10:31

...la multi ani !!!

dan (226 comentarii)  •  11 decembrie 2016, 21:48

MARE ACTOR!

Nel (3 comentarii)  •  12 decembrie 2016, 1:05

Multumesc

Comentează