Spartacus, campionul la sută
A fost gladiator, soldat, boxer, cowboy, marinar. A uimit prin talent şi prin forţă fizică. Ultimul băiat al perioadei de aur a Hollywoodului tocmai a adunat un secol de viaţă: Kirk Douglas
„Şi, pac!,«Midge», eschivă şi, pac!, upercut şi, pac!, croşeu! Şi iar se fereşte şi, zbang!, taie aerul cu pumnul!”. În timp ce execută mişcările astea pe ring, „Midge” vociferează de unul singur. E transpirat, ochiul stâng nu-l mai are, e închis de la atâtea lovituri, capul îi vâjâie, dreapta gurii e plină de sânge. „Stop!”, se aude. „A fost bine! Pauză o oră, apoi reluăm! Machiajul, la treabă!”. Glasul regizorului Mark Robson. E 1949, cele 20 de zile de filmări de la „Champion” se apropie de final.
În şort, pe ring, gâfâie Kirk Douglas. A opta sa peliculă. Pe scurt: părinţii-s fugiţi din Imperiul Rus. Ajung în NY. Issur Danielovici – ăsta-i numele său, oficial, devine, prin americanizare, Izzy Demsky. Se bagă în armată, în 1941, luptă şi e rănit. Pentru că-l iubeşte pe omul de film Douglas Fairbanks, „fratele” lui Chaplin, devine Kirk Douglas. Lauren Bacall, buna sa prietenă, îi pune o pilă, iar tipul cu gropiţă în bărbiţă răsare în faţa camerelor de luat vederi. E orgolios, îşi face singur trucajele, se antrenează 25 de ore pe zi. Nu-i străin de sport şi, la cei 33 de ani, rezistă la toate „dublele” din lume. Îl joacă pe Michael „Midge” Kelly, un boxer ce luptă cu propriile probleme. Filmul adună bani, e bine primit de critică, face rost de un „Oscar”.
Cum s-a răzbunat pe Ben-Hur
Anii trec. Douglas e la 44. Vrea rolul din „Ben-Hur”, una dintre capodoperele cinematografice ale omenirii. Nu-l primeşte, pleacă spre Charlton Heston. Spumegă. E 1960, adună regizori, scenarişti, dă afară producători, vrea să turneze ceva maiestuos, pentru ca lumea să uite de filmul cu 11 statuete! Se opreşte la „Spartacus”. Vorbeşte cu Sir Laurence Olivier, cu Peter Ustinov, cu Tony Curtis, îl sună de un infinit de ori pe Stanley Kubrick, până când acesta acceptă. Bugetul e de 12 milioane de dolari, cam 100 în banii de azi, sunt 10.500 de persoane care participă la filmări. Se merge în Spania, lângă Madrid. E soare puternic, 8.500 de ostaşi refac bătăliile dintre gladiatori şi romani. Sunt şapte tone de arme împrumutate din toate muzeele italiene, iar Douglas poartă unele dintre ele.
Stânga o are protejată de zale, cu dreapta mânuie scutul. Vrea ca totul să iasă ca la carte. Ia lecţii de la nişte scrimeri profesionişti. Când camerele de luat vederi se odihnesc, se bagă la tenis de câmp contra lui Tony Curtis. Acesta-şi paradeşte tendonul lui Ahile, Kubrick îi fugăreşte pe ambii. Istoricii vin şi îi spun că ar putea fi prea bătrân pentru rol: bate-n 44, Spartacus avea cam 38. Îi dă pe scări afară, se duce să se antreneze. E auzit urlând: „Ce nu pot face eu şi putea face el?”. Încins după scenele filmate în soare, bea apă rece. Face aprindere la plămâni. Turul de manivelă este oprit, doctorii spun că recuperarea va dura cam trei săptămâni. Pe bune? În a şasea zi e pe platou!
10, 20, 30, 40… suta!
Urmarea? „Spartacus” e o capodoperă. Patru premii Oscar! Olivier a plecat la mijlocul lui 1989, Stanley, un deceniu mai târziu. Ustinov, acum 12 ani, Curtis prin 2010. Generaţiile cu 6, 7 şi 8 a doua cifră la CNP ar putea spune că văd un bunicuţ cu niscaiva operaţii estetice. Părinţii şi bunicii noştri i-ar contrazice. Kirk Douglas e ultimul băiat de aur din perioada de aur a Hollywoodului. Pe 9 decembrie a împlinit 100 de ani! z
* Sursa: „I Am Spartacus!”, Kirk Douglas