Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Coşbuc şi volanul blestemat

Traseu-i ştiut! Se pleacă de ici, din faţa Bisericii „Sf. Constantin”, ridicată pe la 1785. Se taie Berzei, se lasă, pe mâna stângă, Grădina lui Giafer, turcul. Drum drept pe lângă terenurile Procopoaiei, unde, mai târziu, avea să răsară Venusul. […]

...

Grota lui Pepe

E duminică, dă drumul ritualului specific. „Vorbeşte” cu o fotografie de pe noptieră, face cruce. Se găteşte, scoate cerceii cu perle de Mallorca. Se suie într-un Peugeot 206, are locul ei în parcarea în care încap fix patru cutii de […]

...

Prinţesa şi Escadrila Albă

De acolo, de pe cele trei valize cu care putuse pleca din ţară, voia să urle. 20 de ani de chin, 20 de ani de lipsuri. Soţului, prinţul Constantin Basarab, comuniştii îi legaseră de gât şapte ani de temniţă grea, […]

...

Boxerul din vârful peniţei

„Dacă-l trosnesc acum, scap de circul ăsta, dar nu mai iau mălaiul. Stau liniştit până într-a şasea şi atunci lovesc”. Jack Johnson, campionul lumii la „grecuceni”, cel mai cunoscut afro-american al momentului, un boxer imens, nici măcar nu e transpirat. […]

...

I-au luat olimpicei Olimpiada

Acolo, pe chei, şade toată delegaţia Statelor Unite pentru Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936. Pachebotul „S.S.Manhattan” e gata să ridice ancora din portul New York. Uite-l pe marele Jesse Owens, cel care-l va umili pe Führer! Doi paşi […]

...

1989: un asasinat şi nicio campioană

Supărat că un arbitru asistent a ţinut steagul sus, Pablo Escobar, şeful Cartelului de la Medellin, a decis uciderea sa. A fost momentul în care fotbalul columbian a decedat şi el

Permalink to 1989: un asasinat şi nicio campioană
sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 11:25

Două minute lipsă până la 11 noaptea când asfaltul muşcă din cauciucurile unui Opel ce navighează meandrat. O frână bruscă, un strigăt: „Chucho, stai liniştit, plumbul nu e pentru tine!” şi o rafală scurtă, de pistol automat. Picior împuşcat. Apoi alte nouă gloanţe descărcate în trupul rănitului. Demaraj, fum şi maşina dispare pe străzile cartierului La Candelaria. Nu-i film! Ar fi fost bine să fie.

E 15 noiembrie 1989, Medellin, Columbia. Alvaro Ortega, arbitru de fotbal, e declarat decedat. Mort fusese însă din 26 octombrie, când Pablo Escobar, liderul Cartelului, decisese că omul nu mai merită să trăiască.

Fusese asistent la un America – Independiente de Medellin, 3-2. Cu două minute înainte de final, favoriţii lui Escobar egalaseră, după o „foarfecă”. Ortega stătuse cu steagul sus: „Joc periculos”. Patronul luase foc. Făcuse un singur semn, scurt, cu mâna: mişcarea aceea în dreptul gâtului. Columbia „fierbea” din octombrie 1983, când începuseră asasinatele şi ameninţările. Armando Perez, un alt cavaler al fluierului, fusese sechestrat, aşa, de control. La eliberare, primise un mesaj, pe care-l citise în faţa ziariştilor. „Mi-au spus că arbitrul care o comite dispare!”. Dar se mersese mai departe.

Voci ciudate-l căutau. Zicea că boxu-l apără
Ortega primea tot felul de telefoane ciudate. Refuza, de fiecare dată, să spună cine era la capătul celălalt. Făcea, în timpul liber, box, zicea că asta-l apără.
Ca întotdeauna se trăsese la sorţi. El, Orlando Reyes la centru şi „Chucho” Diaz mergeau la Medellin. La 06:45 au luat avionul din Barranquilla. Au tras la acelaşi hotel. Acolo a sunat acelaşi telefon. Acelaşi răspuns: „Nu e treaba voastră”. Diaz a încercat să-l convingă să renunţe, din motive de securitate. „Oricum ăştia nu luptă pentru nimic, ce rost are?”, l-a întrebat. Logic, a refuzat… La prânz a ieşit să le cumpere bomboane Monicăi şi Anei Lorena. Avea două fetiţe, de cinci şi trei ani. Meciul, anost. Finalmente, 0-0. S-au duşat, au mers la „Sorpresa”, un restaurant aflat la 100 de metri de hotel. De fapt, acolo nu ajungeau niciodată.

Geamul de pe locul mortului a coborât şi Ortega n-a mai avut timp să fugă. „Chucho” îşi aminteşte că nimeni nu s-a băgat să-l ajute. Stătea aşa, cu Alvaro în braţe, cu sângele şiroindu-i, când un cerşetor a părut că vrea să dea o mână de ajutor. S-a bucurat că mai există omenie într-o ţară plină de FARC, de carteluri, de violenţă. Abia la spital şi-a dat seama că nu mai are portofelul. Acolo, la „Clinica Soma”, l-au anunţat că Ortega părăsise lumea asta. Cinci străzi mai la vale, un locotenent raporta către Escobar: „A fost ras!”.

Mormântul e inclus în ghidul turistic
Tragedii dintr-acestea se mai văzuseră. Dar uciderea arbitrului fusese picătura ce umpluse paharul. Gata, nu se mai putea! Pe 31 octombrie Columbia obţinuse, după 28 de ani de absenţă, calificarea la un turneu final de Campionat Mondial, dar bucuria durase câteva zile. Atât! Teroarea era la ea acasă. Pe 22 noiembrie 1989, campionatul a fost întrerupt, luându-se decizia de a nu se stabili nicio câştigătioare. Singurul an „alb” din istorie! Procuratura din Itagui a dat un număr dosarului, 231, apoi, nimic. În 2009, la 20 de ani, totul s-a prescris. Betty, soţia, Monica şi Ana n-au aflat, niciodată, cine le-a ucis tatăl. De fapt, ştiau.

Azi, la 27 de ani de atunci, ghidul oraşului Barranquilla, de unde-i obârşia Shakirei, înclude şi o „vizită” la Cimitirul „Jardines del Recuerdo”. Aici odihneşte Alvaro Ortega, arbitrul asasinat.

* Sursa: zonacero.com

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Doru (26 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 12:20

Salut.Mersi.

ottonelu (5 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 13:34

...de unde-i obârşia.... mda, dar fără "de".

maistor kokir (2 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 14:02

acel arbitru era omul cartelului de cali, si a comis-o intentionat , in columbia acelor vremuri , se murea din mai putzin decat atat ...

Addy (12 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 16:20

Ca de obicei, frumos

magaru vesel (1 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 18:53

Plata o Plomo ! :D

Jos_cenzura (3 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 19:18

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Jos_cenzura (3 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 22:19

Chiar atunci cenzurat cum am numit asasinul și mafioții săi? Nu am folosit injurii, am spus că nu sunt oameni cei care pot face așa ceva. De fapt, dacă ne uităm la statistici, cu excepția Africii de asud, toate țările în topul ratei de crimă (ucidere) sunt în America Latină.

Murfatlaru (1 comentarii)  •  19 noiembrie 2016, 23:58

@ottonelu : ai dreptate...oprisanu are hazul lui dar e deseori în suferință cu limba.

haideusicfr (6 comentarii)  •  20 noiembrie 2016, 9:13

Jos cenzura.Ai dreptate ,unde au ajuns spaniolii au *creat* tari corupte ,dictaturi oribile ,viata periculoasa.Mai bine stateau acasa. Unde au ajuns initial francezii ,dupa care au venit englezii,Canada ,SUA ,sau numai englezii ,Australia,Noua Zeelanda ,alta viata ,democratie progres ,civilizatie. Sa ne amintim ca in Spania a fost razboi civil declansat de comunisti?

dan (226 comentarii)  •  20 noiembrie 2016, 22:21

Cand oamenii se tem, banditii prospera!

Dr. Dan Patru Tudosie (10 comentarii)  •  21 noiembrie 2016, 0:57

Buna seara si multumesc pentru aceasta noua traducere. Palpitanta viata de ziarist... Din cate am citit eu pe site-uri columbiene, cei care au decis moartea arbitrului ar fi cei care l-au omorat si pe Andres Escobar cativa ani mai tarziu, iar Pablo n-a avut nicio legatura.