1989: un asasinat şi nicio campioană
Supărat că un arbitru asistent a ţinut steagul sus, Pablo Escobar, şeful Cartelului de la Medellin, a decis uciderea sa. A fost momentul în care fotbalul columbian a decedat şi el
Două minute lipsă până la 11 noaptea când asfaltul muşcă din cauciucurile unui Opel ce navighează meandrat. O frână bruscă, un strigăt: „Chucho, stai liniştit, plumbul nu e pentru tine!” şi o rafală scurtă, de pistol automat. Picior împuşcat. Apoi alte nouă gloanţe descărcate în trupul rănitului. Demaraj, fum şi maşina dispare pe străzile cartierului La Candelaria. Nu-i film! Ar fi fost bine să fie.
E 15 noiembrie 1989, Medellin, Columbia. Alvaro Ortega, arbitru de fotbal, e declarat decedat. Mort fusese însă din 26 octombrie, când Pablo Escobar, liderul Cartelului, decisese că omul nu mai merită să trăiască.
Fusese asistent la un America – Independiente de Medellin, 3-2. Cu două minute înainte de final, favoriţii lui Escobar egalaseră, după o „foarfecă”. Ortega stătuse cu steagul sus: „Joc periculos”. Patronul luase foc. Făcuse un singur semn, scurt, cu mâna: mişcarea aceea în dreptul gâtului. Columbia „fierbea” din octombrie 1983, când începuseră asasinatele şi ameninţările. Armando Perez, un alt cavaler al fluierului, fusese sechestrat, aşa, de control. La eliberare, primise un mesaj, pe care-l citise în faţa ziariştilor. „Mi-au spus că arbitrul care o comite dispare!”. Dar se mersese mai departe.
Voci ciudate-l căutau. Zicea că boxu-l apără
Ortega primea tot felul de telefoane ciudate. Refuza, de fiecare dată, să spună cine era la capătul celălalt. Făcea, în timpul liber, box, zicea că asta-l apără.
Ca întotdeauna se trăsese la sorţi. El, Orlando Reyes la centru şi „Chucho” Diaz mergeau la Medellin. La 06:45 au luat avionul din Barranquilla. Au tras la acelaşi hotel. Acolo a sunat acelaşi telefon. Acelaşi răspuns: „Nu e treaba voastră”. Diaz a încercat să-l convingă să renunţe, din motive de securitate. „Oricum ăştia nu luptă pentru nimic, ce rost are?”, l-a întrebat. Logic, a refuzat… La prânz a ieşit să le cumpere bomboane Monicăi şi Anei Lorena. Avea două fetiţe, de cinci şi trei ani. Meciul, anost. Finalmente, 0-0. S-au duşat, au mers la „Sorpresa”, un restaurant aflat la 100 de metri de hotel. De fapt, acolo nu ajungeau niciodată.
Geamul de pe locul mortului a coborât şi Ortega n-a mai avut timp să fugă. „Chucho” îşi aminteşte că nimeni nu s-a băgat să-l ajute. Stătea aşa, cu Alvaro în braţe, cu sângele şiroindu-i, când un cerşetor a părut că vrea să dea o mână de ajutor. S-a bucurat că mai există omenie într-o ţară plină de FARC, de carteluri, de violenţă. Abia la spital şi-a dat seama că nu mai are portofelul. Acolo, la „Clinica Soma”, l-au anunţat că Ortega părăsise lumea asta. Cinci străzi mai la vale, un locotenent raporta către Escobar: „A fost ras!”.
Mormântul e inclus în ghidul turistic
Tragedii dintr-acestea se mai văzuseră. Dar uciderea arbitrului fusese picătura ce umpluse paharul. Gata, nu se mai putea! Pe 31 octombrie Columbia obţinuse, după 28 de ani de absenţă, calificarea la un turneu final de Campionat Mondial, dar bucuria durase câteva zile. Atât! Teroarea era la ea acasă. Pe 22 noiembrie 1989, campionatul a fost întrerupt, luându-se decizia de a nu se stabili nicio câştigătioare. Singurul an „alb” din istorie! Procuratura din Itagui a dat un număr dosarului, 231, apoi, nimic. În 2009, la 20 de ani, totul s-a prescris. Betty, soţia, Monica şi Ana n-au aflat, niciodată, cine le-a ucis tatăl. De fapt, ştiau.
Azi, la 27 de ani de atunci, ghidul oraşului Barranquilla, de unde-i obârşia Shakirei, înclude şi o „vizită” la Cimitirul „Jardines del Recuerdo”. Aici odihneşte Alvaro Ortega, arbitrul asasinat.
* Sursa: zonacero.com