”După două sticle de whisky pe zi, am renăscut!”

În Columbia natală, a atins fundul Gropii Marianelor. Azi joacă la Alaves, contra lui Messi ori CR7. Şi intră desculţ pe gazon. Povestea lui Daniel Torres

Daniel Torres dă drumul la barajul poveştii şi lasă cuvintele să lunece-n aval. Ştie că nu e un sfânt, din contră, se teme ca la anunţarea titularilor din Rai să nu cumva să nu prindă tricou, dar vorbeşte pentru că vrea ca povestea sa să fie citită de micii fotbalişti, aşa, ca un avertisment. A avut totul, a pierdut totul şi, în momentul în care sfârşitul era aproape, a renăscut.

La 18 ani evolua, deja, la Santa Fe de Bogota, în Columbia. „Ai mei erau din Caqueza, un sătuc mic. Când am ajuns în capitală, singur, s-a produs nebunia. Stăteam când la hotel, când la o mătuşă, când într-o casă închiriată. În total, opt locuri. Dar eram fotbalist. Adică aveam bani, aveam faimă, aveam tot. Am luat-o razna. La mine pe uliţă domnea ţuica, însă nu-mi plăcea. Am trecut direct pe whisky. Rădeam două sticle în fiecare zi! Două!”.

Era primul la antrenamente, însă faţa obosită îl trăda. L-au prins de opt ori. „Dar doctorul şi preşedintele erau băieţi de comitet, mă iertau. În 2011 la echipă a venit un antrenor nou. M-a lăsat pe bancă: şase luni”. De nervi, a mărit porţia de malţ. L-au împrumutat la Nacional de Medellin. Acolo, peste alcool a presărat şi niţeluş praf de viaţă de noapte. S-a separat de soţie, a uitat de copil. E dat afară. Îl strigau numai „Beţivul”. Atinsese fundul Gropii Marianelor.

37 de ani de secetă
Când s-a reîntors la Santa Fe, îi făceau probe de alcoolemie non stop. „Se întâmpla ca circulaţia să fie blocată. Întârziam 10 minute, ajungeam la teren, hop, a venit beţivul, a stat în baruri azi noapte, să-i punem fiola!”, îşi aduce aminte.

Atunci s-a apropiat de el Camilo Vargas, portarul. „Soacra mea e Sandra Merino. Un fel de pastor, de ghid spiritual”, i-a spus. S-a speriat. Columbia e plină de şamani, de vrăjitori, asta-i trebuia lui? Însă avea nevoie să renască, altă soluţie nu prea exista. „În 2011, când m-am apropiat de Iisus, Santa Fe avea 37 de ani de când nu mai câştigase titlu. În opt etape aveam opt egaluri. Ne certam în vestiar, ceva nu era ok. Antrenorul, pe făraş. În etapa a noua, derby cu Millionarios. Ultima şansă. Atunci a apărut Doamna Sandra!”.

Omar Perez, „căpitanul” a vorbit cu preşedintele. „Trebuie să schimbăm ceva. Însă să fie natural, nu vrăjitorii ori păpuşi înţepate. Haideţi să-i dăm lui Dumnezeu posibilitatea de a intra în echipa noastră prin intermediul Doamnei Sandra!”. Unii au zis că e blasfemie, el, Daniel, aproape că a râs, pentru că văzuse la televizor nişte astfel de pastori. Acum o să zâmbiţi voi, cititorii: prima întâlnire s-a produs pe Skype! Deci o echipă de fotbal care nu mai luase titlul de aproape 40 de ani se apropia de cele sfinte graţie tehnologiei?

Le-a spus să fac parte din singura grupare din lume cu nume profetic, Sfânta Credinţă, şi că asta ar trebui să le dea de gândit. „La pauză aveam 4-0. Cu Millionarios. Noi, care nu marcaserăm niciodată în prima repriză! S-a terminat 4-3, a fost sărbătoare mare. Şapte partide la rând, şapte victorii!”, îşi aduce aminte mijlocaşul.

Apoi, Sandra Merino a coborât în vestiar. Le-a spălat picioarele tuturor fotbaliştilor, într-un gest biblic. Vă daţi seama de imagine? „Ne-a spus că ne curăţă de toate păcatele. O jumătate de oră, noi, tipii cu bani şi cu maşini scumpe, n-am scos un cuvânt. Aşa am intrat pe teren. Desculţi. Pentru ca Dumnezeu să poată lucra aici!”.

Au agăţat patru titluri la rând, s-a transferat, apoi, la Alaves, fostă finalistă de Cupa UEFA, în Primera Division. „Mi-a luat ceva vreme să mă obişnuiesc cu Europa, cu stilul celor de aici, dar cine sunt eu să mă plâng? Acum câţiva ani eram considerat beţivul oraşului, azi joc într-un campionat ce dă deţinătoarea Ligii Campionilor.

Sunt patru sezoane trecute de când un tip intră desculţ pe teren, indiferent unde joacă. E Daniel Torres!

* Sursa: noticiasdeguipuzkoa.com