Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Ce mai e suta în ziua de azi?

E 8:00 şi deja e agitat. Aşa, de dezmorţire, urcă şi coboară scările, preţ de două etaje. Casă frumoasă, de piatră, în Sant’Ippolito, „Raiul cioplitorilor”, Italia. „Hai să ne tutuim, pentru că ăsta e avantajul treningului. Cu el pe tine […]

...

Cealaltă Olimpiadă

Tipul care şade la pupitru drege niţeluş glasul, îşi tuşinează buzele de marginea unui pahar plin cu apă, cere puţintică linişte, apoi zice: „Dragii mei domni, în urma celor discutate aici trag concluziunea că am acordul dumneavoastră pentru a purcede […]

...

101 de la 222

John Heisman, antrenorul celor de la Georgia Tech, fierbe. „Noi ne-am chinuit să avem o ligă, să dezvoltăm fotbalul, să creştem aceşti copii, iar ei vin să spună că nu pot aduna o amărâtă de echipă şi că le e […]

...

Au ridicat ştacheta. Nu şi glasul!

A mai făcut asta de zeci, poate de sute de ori. Conferinţă de presă. S-a aşezat în umbra microfoanelor, a zâmbit pentru camerele de luat vederi, a explicat ce şi cum. De data asta, situaţia se prezenta puţin altfel. Pentru […]

...

Albul, cel de-al treilea negru

Imaginea – trasă de John Dominis, un faimos fotograf american – e inclusă de „Time” între cele mai de impact 100 de poze din istorie! Doi atleţi de culoare – Tommie Smith şi John Carlos – urcă pe podium, la […]

...

„Babe”, băiatul şi mingea magică

Cel mai mare jucător de baseball din istorie, "Babe" Ruth, s-a oprit, niţel, din alergat, în 1926, pentru a salva un puştiulică de la moarte. Doar cu o mângâiere, două vorbe şi o iscălitură

Permalink to „Babe”, băiatul şi mingea magică
sâmbătă, 22 octombrie 2016, 8:52

PRIMA
Băieţelul, Sylvester, are undeva pe la 11 ani. Zace pe un pat de spital. O palmă mare, aşa, ca o cazma, îi mângâie părul. Undeva prin octombrie 1926. În vară, piciul s-a dus să călărească. Bidiviul s-a strâns sub el, lovindu-l direct în cap, cu o copită. I-au spus că se va stinge repede, în câteva zile… Atunci, puştiulică a scris o scrisoare tipului cu cazmaua. Care a uitat de toate, a venit la spital, a stat de vorbă cu el şi i-a dăruit o minge, iscălită. Cârcotaşii zic că faza n-a existat, că totul e făcătură, că pozele-s regizate.

A DOUA
2 iunie 1935. Finalul unui meci de baseball. Lumea aplaudă, în picioare. Tunelul ce duce spre vestiare. Ca de fiecare dată, tipul cu cazmaua aruncă guma de mestecat. Aruncă şi un scuipat. Din spate, cineva îl strigă. „Babe!”. Se întoarce. Un tânăr, aşa, pe la 20 de ani. Are o minge în mână. „Îţi aduci aminte de mine? Sunt băieţelul pe care l-ai salvat de la moarte. Uite, ţi-am adus darul de atunci, să aibă grijă şi de tine!”. Colosului îi dau lacrimile. Când naiba a mai plâns el? Îl strânge la piept, apoi îi spune: „Degeaba, fiule, degeaba. M-am retras, gata! De fapt, m-au retras!”. Chibiţii zic că şi asta e regie. Că e mangleală din pelicula din 1992, singura dată în istorie când personajul – interpretat de John Goodman – a fost mai credibil decât originalul.

A TREIA
O înmormântare din ianuarie 1990. Un american de 75 de ani, respectat în comunitate, s-a stins. La biserică, mulţi ziceau că-n copilărie John Dale, Cel de Sus să-l aibă în a Sa pază!, a fost la un pas de moarte şi că un tip cu o palmă ca o cazma sau ceva de genul acesta l-a salvat. Adică acolo unde medicina ceruse time-out, un miracol îl ajutase. Un urs de om îl vizitase la spital, iar pentru el aceasta însemnase totul. Dale terminase Universitatea Princeton prin 1937, luptase în WWII, apoi, după tranşee, deschisese o afacere bănoasă. Repeta, ca un papagal, că un tip ce scuipa gumă, mirosea, puternic, a tărie şi avea, mereu, pe gât, urme de ruj – niciodată cele de dinainte – îl trăsese din patul lui Hades. Necrologul apare-n ziar, dar, şi aşa, „abureală”, se aude din pieptul unora.

A PATRA
Pete Siegel, un colecţionar adevărat, cumpără, la o licitaţie de la „Grey Flannel Auctions”, în februarie 2014, contra sumei de 250.641 $, o minge de baseball, despre care descrierea oficială spune că este „o piesă uriaşă din istoria sportului american”. Pe ea scrie: „I’ll Knock a Homer For You”. Există poze, există filmări, dar, cu toate acestea, câte un Toma Necredinciosul apare peste tot…

Legăm cele patru istorioare. Nu-s scene, nu-s secvenţe, pentru că acestea apar pe pelicule, nu în realitate.

Două-s personajele: „Babe” Ruth, un Everest al sportului american, şi John Dale „Johnny” Sylvester. Primul află, în 1926, înaintea unui joc important contra celor de la St. Louis Cardinals, că băieţelul e pe moarte. Citeşte scrisoarea, leapădă echipamentul şi se duce la spital. Acolo fac un pact: el că va reuşi un Home Run, un Tur Complet, adică va trimite mingea pe Lună şi va atinge toate bazele, iar cel mic se va face bine. Îi lasă şi o minge cu promisiunea, o iscăleşte – el şi alţi cinci colegi de la Yankees – şi o parchează pe noptieră.

Pe 6 octombrie 1926, în al patrulea joc, „Babe” potriveşte nu unul, ci „three home runs”, iar ziarele scriu că Sylvester s-a însănătoşit miraculos.

„Babe” se retrage, moare în august 1948. Sylvester îi supravieţuieşte mai bine de 50 de ani. De fiecare dată când era întrebat despre veridicitatea faptelor, se făcea roşu la faţă de nervi şi declara: „Dacă n-am fost bolnav şi nu el m-a salvat, cine dracu’ a venit la mine acasă, la început de noiembrie, în Essex Fells, pentru a-mi spune că-i pare rău că Yanks a pierdut? Cine, mă?”.

Apoi scuipa şi trântea uşa.

* Sursa: sportscollectorsdaily.com

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Relu (1 comentarii)  •  22 octombrie 2016, 15:46

Frumos articol, la ani lumina distanta de modul in care se scriu articole in presa de astazi. Felicitari

marian0904 (43 comentarii)  •  22 octombrie 2016, 19:01

Atunci (se vede in poza), un grasan cu bata urmarea (banuim) o minge mica in fata unei tribune arhipline. Probabil ca, pe atunci, pentru a atrage oamenii pe stadioane, ziarele de sport o mai trageau la sentiment, iar pozele se puteau usor "aranja" din pensula (nu se vedea pixelul) pentru a sugera multimea. Oamenii luau de bune balivernele, le infloreau, si asa au ajuns legende in zilele noastre. Acum, niste maimutoi le dau ordin jandarmilor (la care se adauga provocatorii de serviciu "in civil") sa se echipeze cu casti cu vizor, veste speciale si grenade lacrimogene sa disperseze o manifestatie care nu le convine. Regia pute de la o posta! Oricum, inca un bravo pentru tine si Babe!

alex (1 comentarii)  •  23 octombrie 2016, 9:54

Cel mai mare jucator din istorie nu e the great Bambino , ci Lou Gehring. Chiar acum am revazut discursul lui Lou cand s-a stiut despre sentinta la moarte pe care a primit-o si am plans din nou. Un om URIAS. Nu se mai nasc oameni ca Lou in secolul 21 "Today I consider myself the luckiest man on the face of the Earth. I've might have been given a bad break, but I've got an awful lot to live for. " A murit la doi ani dupa aceasta declaratie si nu a cerut din partea nimanui nimic. Cum sa nu plangi cand il vezi stand cu basca in mana, afirmand cat e de norocos, desi stia sigur ca condamnat la moarte sigura ? Lou Gehring e adevarul erou al sportului. Un om de o modestie inegalabila ce ne-a aratat ce inseamna sa fii un atlet si un model de urmat.

dan (226 comentarii)  •  23 octombrie 2016, 23:19

Mare jucator, mare om Babe Ruth!